Zeci de pensionari sunt batjocoriţi de o grupare religioasă din Germania

La Alba Iulia, 68 de bătrâni sunt maltrataţi în azilurile unei congregaţii religioase germane. Sub paravanul unor misiuni sociale, franciscani veniţi din Germania au prosperat făcând comerţ la negru şi încasând pensiile bătrânilor pe care îi înfometează.

Din trotuar, casa de pe strada Jderului pare un aşezământ respectabil. Nu trădează cu nimic dramele trăite zilnic de bătrânii „îngrijiţi de membrii Ordinului Franciscan, subordonat Congregaţiei Sfântul Iosif, din Germania.

În spatele zidurilor a trei astfel de aziluri, 68 de bătrâni aşteaptă să moară în mizerie, fără a mai avea speranţa vreunui ajutor de la semeni. De la autorităţi, nici atât.

Durere ţipată şi neauzită

Chiar din antreu începi să te întrebi dacă nu ai nimerit într-o casă a groazei. Bătrâna Maria urlă de durere de parcă din 5 în 5 secunde cineva îi toarnă smoală încinsă pe picioarele umflate. Are apă la glezne. Singurul calmant e bara metalică a patului pe care o strânge cu mâinile piele şi os. Are 80 de ani. Este bolnavă, iar vecinele spun că niciun medic nu a văzut-o de când suferă ca-n iad. Urletele ar îngrozi orice pereche de urechi proaspăt intrate în azilul de bătrâni al Congregaţiei Sfântul Iosif din Alba Iulia. Doar vecina de cameră e obişnuită. „Ţipă aşa de trei săptămâni", zice în timp ce suge dintr-o sticlă de suc expirat în iunie 2009. „Mai mâncăm din astea expirate, dacă ne dau". Bătrâna are pe spate „blânde", bube ca nişte găuri de alice.

La parter, în bucătărie, îngrijitoarea, o femeie cu un halat soios, îşi face de lucru deasupra unei mese pe care tronează o sticlă de bitter, golită, şi un morman de felii de pâine cu mucegai gras. Bătrâna Maria ţipă de la etaj, sacadat. „Nu am auzit că strigă", zice îngrijitoarea, deşi urletele de durere răsună până în strachina cu care şi-a găsit de lucru. „Aţi chemat medic?". „ Nu, dar a venit părintele şi i-a făcut slujbă pentru suferinzi...". Între etaje, chiar pe casa scării, lângă un geam subţire este ţinut sub două plăpumi groase Dănuţ Vârnă. Stă pe hol, în frig. Acum două luni când a fost „internat" nu mai erau locuri. Nu ştie, în schimb, că „patroana" căminului se laudă că are locuri suficiente şi pentru alţi bătrâni. Chiar zilele trecute a mai adus pe cineva.

Raţii de penitenciar

Părintele Frantz Joseph şi „stareţa“ Margareta Hausner Foto: Alexandru Redea

Saloanele, de fapt, sunt nişte camere pline de igrasie, reci şi îmbâcsite, paturile sunt lipite unul de altul din lipsă de spaţiu. Dintr-unul priveşte tavanul Emilia. Îi este foame. „Abia am mâncat. O feliuţă de pâine cu ceai acru". Foştii angajaţi povestesc că foamea e sentimentul comun al tuturor internaţilor. Livia Colaci are 32 de ani şi a lucrat în 2008 ca îngrijitoare la unul din cele trei aziluri ale congregaţiei. În ziua angajării nu ştia de restricţia la mâncare pe care trebuia s-o respecte sfinţeşte. A înţeles că dimineaţa trebuia să dea doar pâine cu margarină, dar nu ştia şi cât să aibă o porţie. A pus trei felii pentru fiecare bătrân. O soră nemţoaică a venit să o inspecteze. Din fiecare porţie a luat două felii, a ras cu cuţitul margarina de pe ele şi a pus-o la loc în cutie.

La azilul de pe strada Ferdinand, condiţiile sunt identice celui de pe strada Jderului. Într-o cameră, o bătrânică plânge cu o jucărie de pluş în braţe. Nu poate rosti un cuvânt. Vorbeşte pentru ea, de sub un tablou cu Cina cea de taină, vecina Maria Costea (73 de ani). „Nu plânge, aşa îi place ei să miaune. O doare, că-i bătrână".

Moartea lui Erji

Eugenia Nedelcu (45 de ani) a lucrat 11 ani pentru franciscanii din Alba Iulia. „Existau într-adevăr trei mese pe zi. Dar mâncarea era prea puţină. Bătrânii mai cereau imediat ce terminau de mâncat. Când îi întrebam pe preoţi de ce nu le mai dau să se sature, ziceau că sunt bătrâni şi stau la pat, nu fac mişcare şi se îngraşă dacă le dau mai mult". Doctoul ortoped Călin Pătrăşcanu de la Spitalul Judeţean Alba a avut, în urmă cu câţiva ani, o pacientă de la azilul congregaţiei.

„Era foarte, foarte slabă, nemâncată. Nu ştiu de ce nu mânca, dacă nu primea hrană sau avea alte boli. Treaba mea era să o operez de o fractură". „Mâncarea de bază era ceaiul. Bătrâii care nu aveau dinţi primeau doar cojile de pâine rămase de-cu-seara pe care le înmuiam în ceai", îşi amiteşte fosta îngrijitoare Livia Colaci.

Eugenia oftează şi acum când îşi aduce aminte de tanti Erji, o bătrână internată acolo căreia îi era foame tot timpul. „De fiecare dată când îl vedea pe preotul neamţ care se ocupa de azil cerea de mâncare. «Bitte shon, părinte... o bucăţică de pâine.». Săraca, nu ştia cum să îl mai linguşească".

Erji nu primea nimic în plus. Mai mult, a fost scoasă din cămin şi pusă să locuiască într-o baracă neîncălzită din curtea azilului. Iarna, gerul îi intra sub plapumă. S-a plâns cu „bitte shon" preotului. "Părintele i-a zis că, dacă îi e frig, să doarmă cu pisica, că îi ţine cald", susţine Nedelcu. Tanti Erji a murit. Povestea ei, „a bătrânei care dormea sub plapumă cu pisicile", o confirmă şi Ioan Sabo (33 de ani), nepotul unei bătrâne internate în azil între 2005 şi 2007.

„În baraca unde dormea Erji a fost mutată şi bunica mea o perioadă, numai că era vară. Cred că era un fel de loc de detenţie pentru cei neascultători". Sabo ştie că iarna era frig de îngheţau pietrele în camerele bătrânilor. „Am adus de curiozitate un termometru în camera bunicii. Arăta 17 grade. L-am lăsat acolo cu bătrânii şi a dispărut. Aceştia spuneau că l-ar fi luat popa".

Cu mortul în cameră

Potrivit lui Ioan Ursaleş, şeful serviciului de investigaţii criminale al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba, ofiţerii încearcă să afle câte persoane au decedat în cele trei aziluri. Nu se ştie încă numărul exact al bătrânilor care şi-au dat duhul aici pentru că nu există un registru al celor decedaţi. Cei care mor sunt ţinuţi alături de cei vii până le vin aparţinătorii. Uneori, cu zilele. Fosta îngrijitoare Livia Colaci îşi aduce aminte de un mort care a fost ţinut o zi şi-o noapte în aceeaşi cameră cu vii. „Dimineaţa, când m-am întors să văd mortul, avea urechile ciupite. Mâncaseră şoarecii din el", povesteşte tânăra.

„Mâncăm ce producem"

„Stareţa" azilului de bătrâni este Margareta Hausner (44 de ani). I se spune „sora Maria". Pentru acţiunile sale din România a fost renegată din Congregaţia catolică „Sfântul Iosif" din Germania. Potrivit lui Marto Zsebe, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Alba Iulia, cauza a fost nesupunerea. Margareta Hausner spune că nu a fost exclusă, ci a plecat ea de bunăvoie. Voia să respecte nişte restricţii care sunt permise în Germania.

„Am vrut să nu folosim apă caldă, să nu cumpărăm de mâncare, ci să mâncăm doar ce producem noi. Astea în Germania erau permise". Mitraliază cuvintele româneşti cu un aceent rece, metalic. „Misiunea din România cere mai mult' fexibilitat'. „În ce an aţi plecat din congregaţie?". „Mainne Gott! Nu sunt doctor în istorie!"

În schimb, „istoricii" Arhiepiscopiei Romano-Catolice Alba Iulia precizează, într-un comunicat că sora Maria a fost renegată în 2008. De asemenea, se menţionează şi faptul că după ce a înfiinţat, în1996, fundaţia „Congregaţia Sfântul Iosif, aceasta a rupt orice legătură atât cu Arhiepicopia, cât şi cu ordinul Franciscan din România.

Mărturii din Köln

Sina Slottke (29 de ani), un psihopedagog german care lucrează acum lângă Köln, a venit în România ca voluntar al congregaţiei în anul 1999. De cum a ajuns în Alba Iulia, preoţii nemţi din congregaţie s-au apucat să-i ţină lungi lecţii de îndoctrinare. „Mi se spunea că în această ţară este doar o mulţime lacomă, şireată, formată din mincinoşi şi tâlhari. «Trebuie să ascundem totul faţă de restul lumii. Nu putem da mâncare şi haine săracilor pentru că ei vor veni şi a doua zi să ceară». Pe scurt: românii sunt un popor de mâna a doua şi, că mai devreme sau mai târziu, le voi da dreptate că e mai bine să nu te încrezi în nimeni", a mărturisit Sina Slottke, pentru „Adevărul".

"Era mizerie în azil pentru că acolo lucrează o proastă. O dau afară. Mâncarea e expirată, dar e bună pentru că a fost ţinută congelată. Ziceţi-mi cine zice că o duc rău bătrânii, ca să vă spun dacă e sănătos la cap."
Sora Maria
stareţă

"Mi se spunea că în această ţară este doar o mulţime lacomă, şireată, formată din mincinoşi şi tâlhari. «Nu putem da mâncare şi haine săracilor pentru că ei vor veni şi a doua zi să ceară»."
Sina Slottke
fost voluntar german

"De la mănăstire primeam mâncare expirată să le dau la masă. Preoţii ziceau că nu are nimic dacă e stricată pentru că bătrânii au gustul atrofiat şi nu simt că sunt alterate."
Eugenia Nedelcu
fostă angajată

Mesaj pe hârtie igienică

În 2008, o bătrână, Ana Neamţu, a scris disperată pe un sul de hârtie igienică un mesaj de ajutor pe care l-a strecurat, prin gard, unui trecător. Din cauza mizeriei şi a mâncării proaste, cerea să fie scoasă din azil. Singură nu putea pleca pentru că era ţinută sub cheie. Mesajul era trimis jurnalistului Ioan Hanţulescu, de la ziarul local „Unirea". Acesta a anunţat autorităţile. Degeaba. Bătrâna avea să moară tot în azilul german.

Comerţ la negru cu ajutoare umanitare din Germania

Părintele Patrick

De 14 ani de când funcţionează în România, averea congregaţiei Sfântul Iosif a crescut uluitor. Acum deţine un liceu, o grădiniţă şi trei case boiereşti.

În numele bătrânilor, congregaţia primeşte tone de ajutoare din Germania. Margareta Hausner zice că ar fi vorba de „doar" trei TIR-uri de ajutoare pe an. Foştii angajaţi spun că e de fapt, e vorba de zeci de tiruri şi microbuze. „Veneau tiruri cu câte trei containere încărcate. Fiecare container, mare cât o sufragerie. La descărcare, românii nu aveau voie să se apropie. Doar germanii", spune Livia, fosta angajată a congregaţiei. Ajutoarele nu sunt duse la bătrâni, ci vândute la negru în magazinele congregaţiei.

Unul dintre magazine, fără nicio firmă, este chiar în curtea unuia dintre aziluri, cel de pe strada Ferdinand. Şi funcţionarii de la Protecţia Consumatorului recunosc că se numără printre clienţi magazinului. Aici se vinde orice: de la haine şi farfurii până la laptele care rar ajunge şi pe la bătrâni. Vânzător este preotul Frantz Joseph. Alegem o pereche de blugi: „Cât costă?". „3 lei", zice comerciantul în sutană. „Bon fiscal aveţi". „Fără bon, că e bazar", vine, sec, răspunsul.

De 14 ani comerţul la negru al congregaţiei e tolerat de Garda Financiară din judeţ. „Noi nu am ştiut de acest comerţ, dar vom face verificări", promite şeful Gărzii Financiare, Nistor Dorin.

Banii Fundaţiei vin şi din pensia bătrânilor, cărora le este luată integral de fraţii franciscani. De altfel, bătrânii spun că taxa lunară la azil este de 600 de lei. Un calcul elementar arată că, numai din pensia acestora, fundaţia obţine 122.000 de euro pe an.

În ultima lună, ca urmare a unei campanii locale de presă, purtată de ziarul „Unirea", autorităţile au înteţit controalele în aşezămintele congregaţiei. Rezultatele i-au înfiorat şi pe inspectorii de muncă. În debara erau farfurii din care mâncau bătrânii pline cu extremente de şobolani.

Verdictul, aşteptat de la Bucureşti

„Bazarul franciscan“, unde sunt vândute ajutoarele din Germania

În faţa acestor constatări, sora Maria se apără: „Nu erau excremente de şobolani, erau de şoareci". În frigidere, aproape toată mâncarea era expirată. Unele produse erau stricate de doi ani. Bătrânii erau ţinuţi în paturi în propriile dejecţii, iar unii pereţi erau pătaţi de excremente.

De asemenea, niciun îngrijitor din aziluri nu are calificare de asistent social „Am dispus închiderea aşezămintelor, dar, deocamdată hotărârea noastră e de o săptămână la Bucureşti la aprobat", spune şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba, Dorel Fiţ.

Un Ordin respectabil

Inspectorii au descoperit excremente de şoarece în cămări

Ordinul franciscanilor, din care face parte şi Congregaţia Sfântul Iosif (Josefkongregation Franziskanerinnen), a fost înfiinţat în 1206 de călugărul italian Francisc de Assisi. Acesta a impus adepţilor săi renunţarea la toate bunurile pământeşti şi traiul într-o sărăcie lucie. Documentele Ordinului Franciscan atestă prezenţa sa pe meleaguri româneşti încă de la jumătatea secolului al XIII-lea, în Moldova. În prezent, misiuni ale acestui ordin funcţionează în numeroase oraşe din ţară.

Organizaţie ilegală, binecuvântată de Primărie

În noiembrie 2007, Consiliul Local Alba s-a întrunit într-o „şedinţă extraordinară" şi a decis printr-o hotărâre asocierea Primăriei cu Congregaţia Sfântul Iosif . În acelaşi act s-a stabilit şi o donaţie de 10.000 de lei. Bani publici care s-au dus cu ştiinţa mai marilor oraşului către o fundaţie ilegală.

„Asocierea era perfect legală. Nu era legală dacă fundaţia se asocia cu serviciul public de asistenţă socială, dar s-a asociat cu consiliul local" , susţine Delia Critescu, şefa serviciului public de asitenţă socială de la Primăria Alba.

Nu este singura dată când fundaţia Margaretei Hausner primeşte ajutor de la autorităţile locale. În mai mulţi ani, inclusiv în 2009, organizaţia religioasă a obţinut, tot prin hotărâre de consiliu, scutirea de la plata impozitelor pe clădiri şi terenuri. O altă pomană care sărea anual de 10.000 de lei.

sursa: adevarul