O fantomă bântuie lumea: ideologia „genului” 2

Rădăcinile transformării dimensiunii de gen în ideologie dominantă

Rădăcina transformării ideologiei de gen în discurs dominant este de găsit în solul marxist. Marx şi Engels au formulat utopia unei societăţi fără clase care caută egalitatea pentru toţi oamenii. Noul totalitarism lucrează cu vechea momeală a „egalităţii” faţă de care oamenii sunt întotdeauna vulnerabili, pentru că încă de la Cain invidia continuă să curgă în venele omului. Şi cu toate acestea ştim că nu suntem „egali”. Desigur, fiecare persoană în parte are o valoare egală în ultimă instanţă, ca copii ai lui Dumnezeu, Tatăl nostru, dar nu suntem cu toţii la fel. Iar revoluţionarii sociali reduc mereu sensul egalităţii la identitate, uitând pe drum că uniformitatea ne distruge umanitatea, a cărei esenţă este unicitatea

Asemenea proiectelor utopice anterioare, ideologia genului încearcă să creeze un „om nou”, de această dată însă la un nivel mai profund decât niciodată. Programul fusese deja formulat de către Friedrich Engels în secolul XIX: „Primul conflict social care are loc în istorie coincide cu dezvoltarea antagonismului dintre soţ şi soţie în căsnicia monogamă, iar prima asuprire – odată cu asuprirea femeilor de către sexul masculin”.

În consecinţă, pentru a aboli pretinsul conflict de clasă între soţ şi soţie, familia trebuie distrusă. Cea mai influentă feministă a secolului trecut, Simone de Beauvoir, a chemat femeia să se elibereze de „sclavia maternităţii” şi a anunţat revoluţia genului cu faimoasa sa expresie: „Cineva nu se naşte femeie, ci devine femeie”. Părinţii intelectuali ai revoltei studenţeşti din 1968, Adorno, Horkheimer, Marcuse, Wilhelm Reich, au flancat acest strigăt de luptă prin detronarea teoretică a „familiei autoritare” şi prin legitimarea şi agitaţia efectivă pentru disoluţia moralei sexuale Iudeo-Creştine în favoarea unei aşa-zise „eliberări sexuale”.


Acum, cu puţin peste o generaţie mai târziu, vedem efectele: ideologia genului ne-a condus pe marginea absurdităţii. Principalul ideolog, Judith Butler, profesoară la Universitatea din California şi la Universitatea Europeană pentru Studii Interdisciplinare din Elveţia este membru în conducerea Comisiei Internaţionale pentru Drepturile Umane ale Homosexualilor şi Lesbienelor. Ea declară „sexul biologic” drept o „fantasmă normativă” impusă de „regimul hegemoniei heterosexuale”.

Odată ce identitatea sexuală biologică a bărbaţilor şi femeilor a fost distrusă, nimic nu mai poate împiedica deconstrucţia rolurilor sociale şi a instituţiilor. Datorită faptului că niciun sector social nu este liber de influenţele sexualităţii bipolare, toate domeniile vieţii sociale urmează a fi ţinta deconstrucţiei: căsnicie, familie, rolul de tată şi cel de mamă, educaţie, limbaj, muncă, cultură, religie. Procesul se numeşte „deconstrucţia genului”. Absolvenţii Institutului Universitar pentru Studii de Gen au multe de făcut şi fac cu adevărat foarte multe.

Pe data de 3 septembrie 2008 Parlamentul European a adoptat, cu 504 voturi pentru şi 110 împotrivă, o „rezoluţie asupra impactului acţiunilor de marketing şi publicitate pentru a promova egalitatea dintre femei şi bărbaţi” (A6-0199/2008). Parlamentul UE vrea să interzică prin lege aşa-zisele „imagini conţinând stereotipuri sexuale” din publicitate, manuale, jocurile video sau pe computer şi de pe Internet, „începând de la primii ani ai socializării copiilor”, cu alte cuvinte, nicio femeie la cratiţă, dar în schimb un bărbat; niciun bărbat la cârmă, dar în schimb – o femeie. Întâi a fost modificat limbajul, acum – imaginile.

Parlamentul European se simte împuternicit să zdrobească cel mai profund nucleu al culturii şi anume diferitele identităţi ale bărbaţilor şi femeilor. Iconoclaştii se află aici la lucru! Oamenii care susţin că polaritatea sexuală este dată prin natură sau chiar cred că fiinţele umane sunt create de Dumnezeu ca bărbat şi femeie sunt consideraţi „fundamentalişti” creştini care trebuie reduşi la tăcere şi făcuţi inofensivi.

Prin aceeaşi constrângere legală strategică, membrii PE ar fi putut să hotărască să ne cureţe de deşeurile toxice ale imaginilor pornografice şi violente. Pe Internet 35% din toate descărcările sunt de natură pornografică; vânzările de pornografie din întreaga lume sunt de aproximativ 57 miliarde de dolari americani în fiecare an. Aceasta este mocirla în care ideologia genului înfloreşte. Acesta este motivul pentru care nu există aproape nicio rezistenţă. De ce nu reuşesc femeile să vadă că libertatea lor de a fi soţii şi mame este pe cale de a fi sugrumată fără milă? De ce nu reuşesc bărbaţii să înţeleagă că bătălia furioasă a sexelor caută să le răpească propria putere şi identitate masculină – o bătălie care a câştigat un teritoriu considerabil precum discriminarea evidentă a băieţilor în educaţie?

Totalitarismul în haine noi

Ideologia – termen prin care înţeleg o gândire falsă în serviciul intereselor unei minorităţi care în acelaşi timp îşi maschează aceste interese – distruge structurile sociale sănătoase şi conduce la totalitarism. În vreme ce creştinii se trezesc treptat din visul prosperităţii fără sfârşit, al democraţiei şi libertăţii religioase, duşmanul a făcut deja câţiva paşi mari înainte. Prin etichete false precum „toleranţă”, „libertate” şi „non-discriminare” el este acceptat. Printr-o rafinată manipulare a limbajului opoziţia este ostracizată social şi incriminată juridic, chiar înainte de a-şi face vreodată apariţia cu adevărat.

Un rol crucial este jucat aici de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Fostul preşedinte federal al Germaniei, Roman Herzog, ne-a prevenit asupra eroziunii suveranităţii naţionale şi a democraţiei, pentru că deciziile CEDO în mod automat înlătură legea naţională. CEDO este un centru de putere al agendei [ideologiei] de gen.

Opoziţia faţă de homosexualizarea societăţii este întâmpinată prin calomnii, pierderea influenţei şi excluziunea profesională. Răsturnarea Comisarului pentru Afaceri Interne al UE, Rocco Buttiglione, în 2004, a fost unul dintre cele mai spectaculoase cazuri. Libertatea de expresie nu mai există. Un nou termen peiorativ devine un fapt juridic, incriminând opoziţia: homofobie. Termenul întoarce realitatea cu susul în jos. De fapt, o fobie este o stare patologică de frică. „Homofobia” implică faptul că cei care îşi fundamentează credinţele şi practicile pe legea naturală şi pe legile morale comune tuturor societăţilor sănătoase sunt patologici. Cei care susţin că sexualitatea slujeşte bunăstării indivizilor, familiilor şi societăţii, dacă este expresia iubirii conjugale dintre bărbat şi femei şi este deschisă procreării, sunt consideraţi acum de o elită dominantă ca fiind bolnavi, de fapt periculoşi şi care trebuie astfel să fie reduşi la tăcere (sau mai rău) prin întreaga putere de care dispune legea.

În documentele UE „homofobia” este pusă în aceeaşi categorie cu rasismul, antisemitismul şi xenofobia pentru a o incrimina. Legile antidiscriminare şi legile care incriminează ura (hate laws) există deja în câteva ţări şi se duce o luptă pentru impunerea lor la nivel mondial. Orice cuvânt împotriva homosexualităţii, fie în cercetarea ştiinţifică sau prin citate biblice, este interpretată ca incitare la ură. Prin această minciună se creează o condiţie emoţională răspândită pe scară largă la nivelul populaţiei generale, făcându-i pe oameni mai pasivi faţă de incriminarea rezistenţei împotriva homosexualizării societăţii.

Prin rezoluţia B6-0025/2006 din 18 ianuarie 2006, UE şi-a anunţat voinţa de a „eradica” homofobia prin „măsuri educative precum campanii de informare în şcoli, universităţi şi mass-media, prin legi şi reglementări administrative”. „Discursurile care incită la ură pigmentate de homofobie şi incitare la discriminare ar trebui să fie pedepsite în mod eficient. Lupta împotriva homofobiei trebuie să fie repartizată prin distribuirea de fonduri pentru anul 2007”. Procesul „ar trebui să fie strict monitorizat” şi „orice omisiune a unui stat membru de a implementa aceste măsuri trebuie raportate Parlamentului European”. Aici vorbeşte spiritul totalitarismului.

Rezistenţa

Până acum nu a existat practic nicio rezistenţă. Majoritatea oamenilor nici măcar nu cunosc expresia „integrarea dimensiunii de gen”. Este o revoluţie tăcută, de sus până jos şi din înăuntru – în afară. Nicio dezbatere media, nicio decizie parlamentară adevărată nu au apărut cu privire la aceste schimbări în centrii nervoşi ai realităţii sociale, în special acelea privind formarea studenţilor, copiilor şi adolescenţilor.

Acesta este unul dintre motivele pentru care populaţia percepe numai vag schimbările, cu toate că nu recunoaşte strategia. Oricine vine în contact cu ea – spre exemplu, dacă instituţia cuiva este supusă ideologizării prin integrarea dimensiunii de gen – va cunoaşte în mod direct, personal, că rezistenţa este întâmpinată de sancţiuni.

Media, care într-o democraţie ar trebui să joace rolul de paznic, este în mare parte un agent al acestei revoluţii. Nimeni nu merge la puşcărie acum pentru a fi stricat reputaţia altei persoane atâta timp cât ofensa favorizează revoluţia. Cel care controlează hărţuirea mediatică împotriva disidenţilor nu trebuie să se teamă că-şi va pierde serviciul, dar îşi ia un risc serios dacă încearcă să se opună mişcării LGBT.

Victimele ideologiei de gen

Ideologiile creează victime. Secolul trecut a arătat cu prisosinţă că încercările revoluţionare de a crea un „om nou” rezultă într-o desfiinţare totalitară care distruge omul. Care sunt atunci victimele ideologiei de gen? Ideologia de gen
Luptă împotriva bunului simţ pentru că tăgăduieşte diferenţele biologice, psihologice şi sociale dintre bărbat şi femeie.
Luptă împotriva femeilor pentru că face că face să prevaleze imaginile masculine ale femeii promovate de feministe şi devalorizează material şi moral mamele.
Luptă împotriva bărbatului pentru că fetele şi femeile sunt în mod sistematic privilegiate, în vreme ce autoritatea şi influenţa bărbaţilor este diminuată prin efeminarea bărbatului.
Luptă împotriva unităţii dintre bărbat şi femeie în cadrul căsniciei şi a necesarei cooperări dintre ei în slujba viitorului.
Luptă împotriva copilului nenăscut, pentru că declară avortul un „drept al omului”.
Luptă împotriva copilului pentru că distruge familia, locul de neînlocuit al formării unor personalităţi sănătoase şi locul transmiterii culturii şi credinţei.
Luptă împotriva familiei pentru că distruge ideologic, social şi material fundamentele existenţei sale.
Luptă împotriva idealului ştiinţific de adevăr şi raţiune pentru că transformă ştiinţa într-un agent al ideologiei şi-şi abuzează resursele pentru a impune scopuri care transformă societatea.
Luptă împotriva liberei exprimări în mass-media şi ştiinţă prin suprimarea opiniilor divergente.
Luptă împotriva democraţiei, pentru că prin puterea statului binele comun este sacrificat în favoarea intereselor unei minorităţi.
Luptă împotriva lui Dumnezeu şi a ordinii creaţiei.

Ideologiile nu slujesc binelui ultim al fiinţei umane; ele intenţionează să recreeze omul pentru ca acesta să slujească intereselor ideologilor. Dar numai Creatorul omului are dreptul şi puterea de a-şi crea creatura din nou: Dumnezeu.

Atacul merge la rădăcina fiinţei umane. Pe prima pagină a Bibliei se spune: „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.” (Fa. 1:27). Dumnezeu l-a făcut pe om cu o sexualitate bipolară pentru că experienţa nevoii de completare ne împinge să ieşim din noi înşine spre o altă fiinţă umană şi să ne depăşim astfel limitele. Ca chip al Dumnezeului Triipostatic suntem chemaţi la dragoste şi numai iubind putem să găsim pacea şi bucuria.

citeste si O fantomă bântuie lumea: ideologia „genului” 1
sursa: familia ortodoxa