"Războiul Sfânt" pe înţelesul soldatului român (II) - "Bravii din Caucaz“
Pentru o bună perioadă de timp, ele au circulat în paralel. Primul număr al „Bravilor din Caucaz” – editat de Serviciul Militar de Propagandă al Marelui Cartier General, Compania propagandă Zonă operativă – a apărut, astfel, într-o duminică, în 6 iunie 1943, gazeta săptămânală reuşind să reziste puţin mai mult de o lună, până în iulie 1943. Prim-redactor era acelaşi locotenent în rezervă George Cantacuzino, iar redactor-responsabil era Zenobie Băncilă, cunoscut deja din paginile „Victoriei”.
Cea mai citită pagină era, în mod categoric, ultima: nelipsită din majoritatea gazetelor de front româneşti, pagina 4 era dedicată relaxării soldaţilor şi se numea, inspirat, „Frontul veseliei”. Ea cuprindea bancuri, epigrame, caricaturi, parodii, toate adunate de la soldaţi.
De altfel, pe ultima pagină a primului număr găsim şi un anunţ interesant: „Camarazi, luaţi parte la concursul nostru cu premii pentru cele mai bune glume”. Cele mai inspirate glume urmau să fie premiate cu o sticlă cu rom, glumele de locul doi erau răsplătite cu 200 de ţigări, iar cele de pe ultimul loc, cu 100 de ţigări. Gazeta îi asigura, însă, pe soldaţi că „glumele nepremiate, dar totuşi bune, vor fi publicate la această pagină, cu semnătura fiecăruia”. În acelaşi prim-număr al gazetei descoperim şi o parodie după „La paşa vine un arab”, pornind de la „obiceiurile” ruşilor. E înfăţişat „un rusnac, cu nasul roşu şi posac” ce merge la Stalin să se plângă, spunând acestuia că pe front s-a dus doar cu „o vutcă, şi de’aia’s beat ca şi o curcă. Ca un porc”.
Proza eroică era prezentă, între altele, prin titluri gen „Glonţul de aur”, roman senzaţional de război, de Zeno Băncescu (n.r. – Zenobie Băncilă), publicat în serial din 4 iulie 1943.
Din păcate pentru cititorii „Bravilor din Caucaz”, intriga acestui roman va rămâne o mare enigmă întrucât, din 11 iulie 1943, gazeta n-a mai apărut.
Era perioada când preparativele celei mai mari bătălii de blindate din istoria războaielor (n.r. – Kursk-Orel) erau pe sfârşite şi se înţelege că, odată cu trupele, se repliau şi reporterii de front.
citeste si "Războiul Sfânt" pe înţelesul soldatului român (I)
citeste si "Războiul Sfânt" pe înţelesul soldatului român (III) - Interzise în perioada comunistă
sursa: historia
vineri, 30 aprilie 2010
"Războiul Sfânt" pe înţelesul soldatului român (II) - "Bravii din Caucaz“
Publicat de championsurl la 11:25 vineri, 30 aprilie 2010Etichete: "Războiul Sfânt" pe înţelesul soldatului român (II) - "Bravii din Caucaz“
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu