Observăm că unirea între grupurile opoziţiei nu-i face multă plăcere “Românului”. Onorabilii confraţi găsesc că deosebirile între sinceri - liberali si sincer - conservatori sunt atât de mari încât nu e cu putinţă a se stabili o programă comună, că grupurile sunt una numai în negaţiune, pentru a forma un partid obstrucţionist s.a.m.d. Când lipseste ideea răsare numaidecât un cuvânt nou care nu prea are înţeles, dar care ţine locul ideii. “Obstrucţionisti” e bine si felicităm pe confraţi pentru îmbogăţirea dicţionarului de porecle. Trăim în ţara poreclelor, ne-am deprins cu toate, încât, precum am suportat titlul de reacţionari, fără a o fi, credem că putem suporta fără pagubă si pe acesta. Unde-a mers mia, meargă si suta. Din nou ni se spune bunăoară că dorim întoarcerea stării de lucruri înainte de 1700, că “vorbim cu deliciu de un Domn român de sânge, înconjurat de-o aristocraţie istorică”, ba “Românul” are chiar aerul de-a ne face o imputare din aceasta. Să ne-nţelegem: nu dorim niciuna, nici alta. Dar de ce n-am aminti cu iubire trecutul? Fără îndoială, vechii Domni cari si-a întins armele până- n Dunăre si Nistru, ei, “scut crestinătăţii” precum [î]i numea biserica si evul mediu, n-au existat pentru a face rusine generaţiei actuale, si acea aristocraţie, cu independenţa ei de caracter, cu curajul ei, ale cărei privilegii consistau în datorii cătră ţară mai grele decum alţii aveau a le purta, asemenea n-ar fi vro pagubă dac' ar exista si astăzi. Dar dela părerea de rău după veacuri trecute de neatârnare până la dorinţa nerealizabilă de-a restabili trecutul e o mare deosebire.
Daca ne place uneori a cita pe unii din Domnii cei vechi nu zicem cu asta că vremea lor se mai poate întoarce. Nu. Precum lumina unor stele ce s-au stins de mult călătoreste încă în univers, încât raza ajunge ochiul nostru într-un timp în care steaua ce au revărsat-o nu mai există, astfel din zarea trecutului mai ajunge o rază de glorie până la noi, pe când cauza acestei străluciri, tăria sufletească, credinţa, abnegaţiunea nu mai sunt. Degeaba pitici moderni ar îmbrăca zalele lor mâncate de rugină daca nu pot umplea sufletele cu smerirea si credinţa celor vechi. Ci nu de ei poate fi vorba când discutăm ceea ce se petrece în zilele noastre; nu virtuţile lor de eroi si de sfinţi pot fi măsura virtuţilor confiscate ale ilustraţiunilor actuale. Nu abnegaţiunea, onestitatea vulgară, care e dator s-o aibă orice om de rând, nu eroismul, sentimentul celei mai simple datorii, iată ceea ce căutăm în zădar la adversarii politici. Nu restabilirea trecutului; stabilirea unei stări de lucruri oneste si sobre, iată ţinta la care se mărgineste oricine din noi.
Este sau nu adevărat că prezidentul acestei Adunări a numit-o compusă din oameni vrednici de puscărie si carantină? Este sau nu adevărat că nu există, între sefii partidului chiar nimenea care să crează în onestitatea acestui partid ? Daca n-ar fi decât această mărturisire, ea ar fi îndeajuns pentru a face cu neputinţă perpetuarea la guvern a unor asemenea elemente. Stigmatizaţi de chiar sefii lor cu epitetul de putregaie si de oameni corupţi, orice ar pretinde că vor să facă de acu-nainte, la ce ne putem astepta de la ei? Din coada de câine sită de mătasă nu se face. Corupţia dinlăuntrul partidului, vânătoarea brutală după aur si influenţă ar fi motive îndeajuns pentru ca toţi oamenii de bine, fie chiar deosebiţi în principii, să se unească în contră-le, nu pentru a opune reforme la reforme, ci pentru a restabili domnia celei mai vulgare onestităţi, celui mai vulgar spirit de echitate. Nu poate o naţie să fie pururea condusă de ne-adevăr si de corupţiune. Nu i se poate spune zi cu zi ce progrese enorme face, în acelasi timp în care membrii ei sunt scosi în vânzare ca vitele la târg.
Nu se poate vorbi de sporirea avuţiei publice în acelasi timp în care populaţiunea decreste pe un pământ roditor si înzestrat cu toate de natură. Nu se poate vorbi de progresul luminii când nici trei la sută nu stiu citi si scrie. Când toate concurg pentru a dovedi că domnia ignoranţei si cupidităţii privilegiate e cu neputinţă în România si că ceea ce se cere înainte de toate e un guvern onest, ni se spune că unii din opoziţie sunt prea liberali, alţii prea reacţionari si că o unire între ei nu e cu putinţă. Noi credem însă că sunt o sumă de lucruri cari n-au a face cu subtilităţile teoretice ale deosebirii între principii liberale si conservatoare.
Asemenea deosebiri nu mai pot exista între partide de vreme de principiile supreme nici nu sunt în discuţie. Nu e în discuţie alegerea între monarhie si republică, nu drepturile sau datoriile cetăţenilor, nu Constituţia; o luptă pentru religia politică nu mai e la loc si cu cale de vreme ce problemele ei sunt rezolvate prin legile actuale, prin Constituţia actuală. Toată discuţia asupra unor lucruri ce nici nu sunt în cestiune, nici formează pentru cineva obiectul vreunei controverse e stearpă, fără soluţiune practică, si, după cât stim, nu preocupă pe nimeni si nu de ea e vorba. Ceea ce simţim cu toţii însă sunt relele reale cari bântuie ţara, rele cari nici au a face măcar cu principiile conservatoare sau cu cele liberale si pentru a căror înlăturare nu se cere dialectică si oratorie, ci muncă, echitate si adevăr.
Mizeria materială si morală a populaţiunilor, destrăbălarea administraţiei, risipa banului public, cumulul, păsuirile, corupţia electorală, toate acestea n-au a face, la dreptul vorbind, cu cutari sau cutari principii de guvernământ. Oricare ar fi guvernul si oricare vederile sale supreme, corupţia si malonestitatea trebuie să lipsească din viaţa publică; oricare ar fi, pe de altă parte, religia politică a unui guvern, ea nu-i dă drept de-a se servi de nulităţi venale, de naturi catilinare, de oameni de nimic pentru a guverna. Chiar numai tendenţa, clar formulată, ca statul să fie guvernat de oameni de cea mai elementară probitate si să 'nceteze de- a fi mărul de ceartă între cavaleri de industrie si de facem-treburi, cuprinde un întreg program faţă cu aceia cari nu cred în nimic si pentru cari principiile politice n-au fost decât pretexte de-a parveni si de-a se îmbogăţi.
Mihai Eminescu
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu