miercuri, 21 aprilie 2010
Juan Antonio Samaranch a murit
Publicat de championsurl la 18:28 miercuri, 21 aprilie 2010"Ştiu că sunt aproape de sfârşitul meu. Am, după cum ştiţi, 89 de ani. Va pot ruga să-i oferiţi ţării mele onoarea şi responsabilitatea de a organiza Jocurile Olimpice din 2016. Vă mulţumesc.", spunea Juan Antonio Samaranch, la Copenhaga, unde a susţinut Spania în lupta pentru a găzdui Jocurile Olimpice din 2016. Madrid nu a câştigat, dar a ajuns în finală cu Rio, devansând Chicago şi Tokyo.
Juan Antonio Samaranch s-a născut la 17 iulie 1920 într-o familie bogată din Barcelona. A studiat comerţul după care a fost numit în 1967 preşedintele Comitetului Olimpic Naţional din Spania.
A fost o figură proeminentă în ultimii ani ai regimului dictatorial al generalului Francisco Franco, fiind numit ambasadorul Spaniei în URSS şi Mongolia în 1977-1980. Cotidianul francez "Le Figaro" a scris că a fost recrutat de KGB în anii '70, înainte de a fi ales în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO).
După ce şi-a îndeplinit misiunile diplomatice, Samaranch a fost ales preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic, devenind al şaptelea lider al forului olimpic. Preşedinţia lui la CIO a durat din 1980 până în 2001.
Samaranch s-a internat în spital după ce a părăsit preşedinţia Comitetului fără să mai candideze la un nou mandat, cu diagnosticul oboseală cronică, iar în 2007 a fost spitalizat din cauza unor probleme cardiace. A fost internat ultima oară în octombrie 2009 după ce i s-a făcut rău în timp ce se afla Monaco.
După ce a plecat de la şefia forului olimpic a fost numit Preşedinte Onorific pe Viaţă al Comitetului Internaţional Olimpic.
Are doi copii, un băiat şi o fată.
A murit la 21 aprilie 2010, într-un spital din Barcelona, în urma unui stop-cardiorespirator.
Etichete: Juan Antonio Samaranch a murit
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu