Cunoscut arhitect al timpului, Cantacuzino fusese implicat în scandalul prăbuşirii blocului Carlton la cutremurul din 1940, motiv pentru care, de altfel, fusese mobilizat şi trimis pe front, drept pedeapsă. Ceilalţi redactori erau, de regulă, ziarişti de meserie mobilizaţi pentru front, studenţi sau voluntari proveniţi de la marile cotidiene şi reviste din Bucureşti, chiar şi din ţară, începând cu „Universul”, „Curentul”, „Vremea”, „Curentul literar”, „Timpul Transilvaniei” (Arad) etc. Iată numai câteva nume: Ion Larian Postolache, Const. Niculescu-Vîlcea, Dan Brătescu, Zenobie Băncilă, Leopold Voita, Ion Velicu ş.a. Au mai colaborat, ocazional, Virgil Constantinescu şi Ion Pogana. Răsfoind colecţia gazetei regăsim însă o întreagă companie din care nu lipsesc reporterii de front ai celorlalte armate ale Axei, soldaţi, gradaţi şi subofiţeri cu termen redus, dar şi ofiţeri cu grade inferioare.
„Pentru ce luptăm”
În cele patru pagini ale „Ecoului Crimeei”, care apărea la un moment dat şi de trei ori pe săptămână, în 2.000 de exemplare, dar uneori şi în peste 10.000 de exemplare, se regăseau informaţii, actualităţi din ţară şi de pe front, o pagină literară şi una de divertisment. Ziarul era imprimat într-o tipografie rusească, dotată cu caractere latine aduse ulterior din ţară şi acţionată de tipografi evrei şi tătari recrutaţi pe plan local.
Intitulat „Pentru ce luptăm”, articolul de fond din primul număr inventaria motivele în chip vădit propagandistic: „pentru ca această diavolească născocire, comunismul, să nu vie asupra noastră; împotriva născocitorilor comunismului: jidanii, al treilea contra englezilor, unde s-au refugiat la adăpost jidanii şi a feri copiii noştri de alt război”. Tot în primul număr, Comandamentul suprem al trupelor din Crimeea adresa o chemare mobilizatoare, „Către voi, ostaşi ai Crimeei”, încheiată în cuvinte de-acum devenite şablon: „Cu orice preţ balaurul trebuie răpus pentru vecie, ca niciodată hidosul lui rânjet să nu mai poată speria pruncii voştri nici măcar în vis. Cu Dumnezeu înainte!”.
Ştiri în română la Radio Crimeea
Cât priveşte rubricile, acestea erau, de asemenea, tipice nu doar pentru o gazetă de front, ci şi pentru ediţiile de război ale ziarelor aşa-zis civile din ţară: „Ultimele ştiri”, „Ştiri din ţară”, „Ştiri din toată lumea”, „Informaţiuni” etc. Numărul 2 al „Ecoului Crimeei”, din 16 martie 1942, conţinea la loc de onoare un ordin de zi al generalului de armată von Manstein, „De ziua eroilor”, încheiat cu formula plină de încredere „Victoria e a noastră!”. Şi cum gazeta apărea în Caucaz, la Simferopol, e lesne de înţeles că acorda un spaţiu corespunzător informaţiilor cu caracter cultural-educativ de interes „local”, să spunem, concomitent cu anunţurile de recrutare a colaboratorilor voluntari.
Astfel, aflăm şi noi, peste ani, că la Radio Crimeea, în intervalul 15.50-16.10, se transmiteau ştiri în limba română, iar marţea, la ora 9.30, şi vinerea, ora 14.30, la cinematograful din Simferopol rulau reprezentaţii cu intrare liberă pentru soldaţii români. Fapte de arme, glume, snoave, gânduri erau aşteptate pe adresa redacţiei, în special de la ofiţeri, subofiţeri şi TR-işti. Erau publicate anunţuri ale militarilor, date privind mersul războiului, comunicate ale Comandamentului trupelor române din Crimeea.
Zvonurile, combătute
Iniţial, ziarul avea două pagini şi, din cauza crizei de hârtie, un tiraj nici pe departe mulţumitor. Fapt pentru care, la loc vizibil, se făcea precizarea că „secretarul companiei are datoria de a da ziarul soldatului, să-l citească cu ochii lui, pentru a nu mai da crezare svonurilor aduse de şoferul maşinei de la centrul de aprovizionare”. Nu lipseau nici în acest caz rubricile intitulate „Poşta soldatului” şi „Colţul vesel”. Dar prim-planul era deţinut de ştirile de pe front cu victoriile româno-germane, uneori şi de altele menite să exalte spiritul războinic şi, mai ales, răzbunător al soldatului român, cum ar fi mediatizarea unor evenimente cu răniţi români masacraţi de bolşevici (vezi numărul 13 din 14 mai 1942).
De la 27 aprilie 1942, ziarul apărea la patru zile şi publica, după exemplul gazetei „Soldatul”, de la Bucureşti, discursurile lui Hitler şi ecourile la aceste discursuri, fragmente din ceea ce scriau ziarele nemţeşti despre români, în special despre Antonescu.
Ediţii în germană, rusă şi tătară
Ulterior, în 1943, „Ecoul Crimeei” va apărea doar o dată pe săptămână, duminica, numărul paginilor dublându-se însă şi ajungând la opt. Din ce în ce mai vizibile erau desenele lui H. Weiss, comentate în parte de sergentul TR Zenobie Băncilă, versificate cu mare umor. Merită menţionat faptul că gazeta găzduia poeme de Nichifor Crainic, Aron Cotruş, iar Alexe Mateevici a publicat, în numărul 31, de-acum cunoscuta „Limba noastră”.
Ultimul număr gazetei a apărut la 26 martie 1944, dată la care armata română se replia către linia fortificată Focşani-Nămoloasa-Galaţi. Un amănunt esenţial: potrivit lui Dan Brătescu, unul dintre reporterii de front care a semnat în paginile gazetei, „Ecoul Crimeei” a fost una dintre publicaţiile militare care a avut şi câte o ediţie în limba aliatului german („Krim Zeitung”), dar şi în limba rusă („Golos Crima”), şi chiar în limba tătară („Azat Kirimi”).
citeste si "Războiul Sfânt" pe înţelesul soldatului român (I)
citeste si "Războiul Sfânt" pe înţelesul soldatului român (II) - "Bravii din Caucaz“
sursa: historia
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu