Mizeria - trupească şi sufletească - a poporului român de astăzi este deprimantă. Umilinţele naţiunii sunt nesfârşite. Cine va pune capăt acestei căderi? aprilie 2010 | Miscarea celor ca noi!

vineri, 30 aprilie 2010

Povestea văcuţei Angus şi a prostiei omeneşti - VIDEO

vineri, 30 aprilie 2010

0 comentarii

Vietnamul la 35 de ani de la încheierea războiului

Vietnamul sărbătoreşte vineri 35 de ani de la sfârşitul războiului care a reunificat nordul cu sudul şi a pus capăt la peste un deceniu de conflict armat, soldat cu moartea a 3 milioane de vietnamezi, notează cotidianul britanic The Telegraph.









0 comentarii

Apar din ce in ce mai multe semne ca se apropie Planeta X

Apar din ce in ce mai multe semne ca se apropie Planeta X




Dupa cutremurul de 7,2 grade care a avut loc pe 4 aprilie 2010 in Baja California de-a lungul Muntilor Cucapah, au aparut mici vulcani de nisip atat in Mexicali Valley, cat si in San Luis Valley. Acesti noi mici vulcani s-au format in apropierea fisurilor terestre, precum si langa izvoarele, recent aparute, de apa rosie, cu miros de sulf, dintre care unele seamana cu niste gheizere.
Apar din ce in ce mai multe semne ca se apropie Planeta X
Apar din ce in ce mai multe semne ca se apropie Planeta X
Adeptii teoriilor sfarsitului lumii avertizeaza ca apropierea Planetei X este cea care determina aparitia pe pamant a nenumarati vulcani, inclusiv de genul celor care au luat nastere acum. "Hercolubus sau Planeta Rosie" este o carte scrisa de V.M. Rabolu, in care sunt explicate evenimentele catastrofale pentru omenire provocate de aceasta planeta.

Hercolubus (Planeta X sau Nibiru) este o planeta enorma cu o forta gravitationala uriasa, care va provoca multiple cutremure pe Pamant, tsunami-uri ucigase, eruptii vulcanice, care, in final, vor creste in intensitate in asa masura incat vor produce distrugerea umanitatii. In aceasta carte, V.M. Rabolu descrie evenimentele catastrofale care se vor petrece in curand, unele dintre acestea fiind deja in derulare.

sursa: Agentia de investigatii media

1 comentarii

"Războiul Sfânt" pe înţelesul soldatului român (III) - Interzise în perioada comunistă

"Războiul Sfânt" pe înţelesul soldatului român (III) - Interzise în perioada comunistă

Cunoscut arhitect al timpului, Cantacuzino fusese implicat în scandalul prăbuşirii blocului Carlton la cutremurul din 1940, motiv pentru care, de altfel, fusese mobilizat şi trimis pe front, drept pedeapsă. Ceilalţi redactori erau, de regulă, ziarişti de meserie mobilizaţi pentru front, studenţi sau voluntari proveniţi de la marile cotidiene şi reviste din Bucureşti, chiar şi din ţară, începând cu „Universul”, „Curentul”, „Vremea”, „Curentul literar”, „Timpul Transilvaniei” (Arad) etc. Iată numai câteva nume: Ion Larian Postolache, Const. Niculescu-Vîlcea, Dan Brătescu, Zenobie Băncilă, Leopold Voita, Ion Velicu ş.a. Au mai colaborat, ocazional, Virgil Constantinescu şi Ion Pogana. Răsfoind colecţia gazetei regăsim însă o întreagă companie din care nu lipsesc reporterii de front ai celorlalte armate ale Axei, soldaţi, gradaţi şi subofiţeri cu termen redus, dar şi ofiţeri cu grade inferioare.

„Pentru ce luptăm”

În cele patru pagini ale „Ecoului Crimeei”, care apărea la un moment dat şi de trei ori pe săptămână, în 2.000 de exemplare, dar uneori şi în peste 10.000 de exemplare, se regăseau informaţii, actualităţi din ţară şi de pe front, o pagină literară şi una de divertisment. Ziarul era imprimat într-o tipografie rusească, dotată cu caractere latine aduse ulterior din ţară şi acţionată de tipografi evrei şi tătari recrutaţi pe plan local.

Intitulat „Pentru ce luptăm”, articolul de fond din primul număr inventaria motivele în chip vădit propagandistic: „pentru ca această diavolească născocire, comunismul, să nu vie asupra noastră; împotriva născocitorilor comunismului: jidanii, al treilea contra englezilor, unde s-au refugiat la adăpost jidanii şi a feri copiii noştri de alt război”. Tot în primul număr, Comandamentul suprem al trupelor din Crimeea adresa o chemare mobilizatoare, „Către voi, ostaşi ai Crimeei”, încheiată în cuvinte de-acum devenite şablon: „Cu orice preţ balaurul trebuie răpus pentru vecie, ca niciodată hidosul lui rânjet să nu mai poată speria pruncii voştri nici măcar în vis. Cu Dumnezeu înainte!”.

Ştiri în română la Radio Crimeea

Cât priveşte rubricile, acestea erau, de asemenea, tipice nu doar pentru o gazetă de front, ci şi pentru ediţiile de război ale ziarelor aşa-zis civile din ţară: „Ultimele ştiri”, „Ştiri din ţară”, „Ştiri din toată lumea”, „Informaţiuni” etc. Numărul 2 al „Ecoului Crimeei”, din 16 martie 1942, conţinea la loc de onoare un ordin de zi al generalului de armată von Manstein, „De ziua eroilor”, încheiat cu formula plină de încredere „Victoria e a noastră!”. Şi cum gazeta apărea în Caucaz, la Simferopol, e lesne de înţeles că acorda un spaţiu corespunzător informaţiilor cu caracter cultural-educativ de interes „local”, să spunem, concomitent cu anunţurile de recrutare a colaboratorilor voluntari.

Astfel, aflăm şi noi, peste ani, că la Radio Crimeea, în intervalul 15.50-16.10, se transmiteau ştiri în limba română, iar marţea, la ora 9.30, şi vinerea, ora 14.30, la cinematograful din Simferopol rulau reprezentaţii cu intrare liberă pentru soldaţii români. Fapte de arme, glume, snoave, gânduri erau aşteptate pe adresa redacţiei, în special de la ofiţeri, subofiţeri şi TR-işti. Erau publicate anunţuri ale militarilor, date privind mersul războiului, comunicate ale Comandamentului trupelor române din Crimeea.

Zvonurile, combătute

Iniţial, ziarul avea două pagini şi, din cauza crizei de hârtie, un tiraj nici pe departe mulţumitor. Fapt pentru care, la loc vizibil, se făcea precizarea că „secretarul companiei are datoria de a da ziarul soldatului, să-l citească cu ochii lui, pentru a nu mai da crezare svonurilor aduse de şoferul maşinei de la centrul de aprovizionare”. Nu lipseau nici în acest caz rubricile intitulate „Poşta soldatului” şi „Colţul vesel”. Dar prim-planul era deţinut de ştirile de pe front cu victoriile româno-germane, uneori şi de altele menite să exalte spiritul războinic şi, mai ales, răzbunător al soldatului român, cum ar fi mediatizarea unor evenimente cu răniţi români masacraţi de bolşevici (vezi numărul 13 din 14 mai 1942).

De la 27 aprilie 1942, ziarul apărea la patru zile şi publica, după exemplul gazetei „Soldatul”, de la Bucureşti, discursurile lui Hitler şi ecourile la aceste discursuri, fragmente din ceea ce scriau ziarele nemţeşti despre români, în special despre Antonescu.

Ediţii în germană, rusă şi tătară

Ulterior, în 1943, „Ecoul Crimeei” va apărea doar o dată pe săptămână, duminica, numărul paginilor dublându-se însă şi ajungând la opt. Din ce în ce mai vizibile erau desenele lui H. Weiss, comentate în parte de sergentul TR Zenobie Băncilă, versificate cu mare umor. Merită menţionat faptul că gazeta găzduia poeme de Nichifor Crainic, Aron Cotruş, iar Alexe Mateevici a publicat, în numărul 31, de-acum cunoscuta „Limba noastră”.

Ultimul număr gazetei a apărut la 26 martie 1944, dată la care armata română se replia către linia fortificată Focşani-Nămoloasa-Galaţi. Un amănunt esenţial: potrivit lui Dan Brătescu, unul dintre reporterii de front care a semnat în paginile gazetei, „Ecoul Crimeei” a fost una dintre publicaţiile militare care a avut şi câte o ediţie în limba aliatului german („Krim Zeitung”), dar şi în limba rusă („Golos Crima”), şi chiar în limba tătară („Azat Kirimi”).

citeste si "Războiul Sfânt" pe înţelesul soldatului român (I)

citeste si "Războiul Sfânt" pe înţelesul soldatului român (II) - "Bravii din Caucaz“

sursa: historia

0 comentarii

"Războiul Sfânt" pe înţelesul soldatului român (II) - "Bravii din Caucaz“

"Războiul Sfânt" pe înţelesul soldatului român (II) - "Bravii din Caucaz“

Pentru o bună perioadă de timp, ele au circulat în paralel. Primul număr al „Bravilor din Caucaz” – editat de Serviciul Militar de Propagandă al Marelui Cartier General, Compania propagandă Zonă operativă – a apărut, astfel, într-o duminică, în 6 iunie 1943, gazeta săptămânală reuşind să reziste puţin mai mult de o lună, până în iulie 1943. Prim-redactor era acelaşi locotenent în rezervă George Cantacuzino, iar redactor-responsabil era Zenobie Băncilă, cunoscut deja din paginile „Victoriei”.

Cea mai citită pagină era, în mod categoric, ultima: nelipsită din majoritatea gazetelor de front româneşti, pagina 4 era dedicată relaxării soldaţilor şi se numea, inspirat, „Frontul veseliei”. Ea cuprindea bancuri, epigrame, caricaturi, parodii, toate adunate de la soldaţi.

De altfel, pe ultima pagină a primului număr găsim şi un anunţ interesant: „Camarazi, luaţi parte la concursul nostru cu premii pentru cele mai bune glume”. Cele mai inspirate glume urmau să fie premiate cu o sticlă cu rom, glumele de locul doi erau răsplătite cu 200 de ţigări, iar cele de pe ultimul loc, cu 100 de ţigări. Gazeta îi asigura, însă, pe soldaţi că „glumele nepremiate, dar totuşi bune, vor fi publicate la această pagină, cu semnătura fiecăruia”. În acelaşi prim-număr al gazetei descoperim şi o parodie după „La paşa vine un arab”, pornind de la „obiceiurile” ruşilor. E înfăţişat „un rusnac, cu nasul roşu şi posac” ce merge la Stalin să se plângă, spunând acestuia că pe front s-a dus doar cu „o vutcă, şi de’aia’s beat ca şi o curcă. Ca un porc”.

Proza eroică era prezentă, între altele, prin titluri gen „Glonţul de aur”, roman senzaţional de război, de Zeno Băncescu (n.r. – Zenobie Băncilă), publicat în serial din 4 iulie 1943.
Din păcate pentru cititorii „Bravilor din Caucaz”, intriga acestui roman va rămâne o mare enigmă întrucât, din 11 iulie 1943, gazeta n-a mai apărut.
Era perioada când preparativele celei mai mari bătălii de blindate din istoria războaielor (n.r. – Kursk-Orel) erau pe sfârşite şi se înţelege că, odată cu trupele, se repliau şi reporterii de front.

citeste si "Războiul Sfânt" pe înţelesul soldatului român (I)

citeste si "Războiul Sfânt" pe înţelesul soldatului român (III) - Interzise în perioada comunistă

sursa: historia

0 comentarii

"Războiul Sfânt" pe înţelesul soldatului român (I)

Cum işi manipula România soldaţii în al Doilea Război Mondial

„Zdrobirea bolşevismului înseamnă salvarea patriei noastre şi siguranţa că urmaşii noştri vor trăi liberi, fără teama permanentă a pericolului ameninţător din răsărit. Pentru aceasta, lupta noastră trebuie să fie dusă până la înfrângerea definitivă a forţelor Satanei”. Asta citeau soldaţii români, în 26 iulie 1942, în primul număr al gazetei „Victoria”, „foaia militară a Frontului de Răsărit”, editată de Armata a III-a, având colaborarea Companiei de Propagandă din Serviciul Militar de Propagandă.

Publicată pe hârtie de bună calitate la Rostov pe Don, în patru, şase sau opt pagini, şi distribuită gratuit tuturor trupelor de pe front, „Victoria” avea menirea de a-l însoţi pe soldatul român în tranşeele „cruciadei împotriva bolşevismului”. Mai mult decât atât: trebuia să-l lămurească pe acesta de ce anume, după recucerirea Basarabiei, a fost nevoie să treacă Nistrul şi să se afunde în imensitatea stepei ruseşti. Trupele trebuiau îmbărbătate prin toate mijloacele şi aflau, astfel, dintr-o gazetă ce le era dedicată că războiul pe care îl duceau reprezenta – potrivit „Cuvântului înainte” – „încordarea supremă a binelui pentru doborârea răului. Că de rezultatul lui depinde dacă naţiunile vor putea trăi libere şi în unire sau se vor prăbuşi în întuneric şi mizerie”.

Era nevoie de „Victoria“

Articolul de fond aducea toate lămuririle necesare: „În scopul de a informa la vreme pe toţi ostaşii români, cari luptă pe frontul de Est, asupra mersului operaţiunilor, atât pe acest front, cât şi în alte părţi ale lumii, precum şi asupra evenimentelor mai de seamă din ţară, Comandamentul român a hotărât să editeze un ziar informativ militar, care va apare o dată pe săptămână şi care a primit numele de «Victoria», simbolizând prin acest nume voinţa forţelor române de a merge înainte până la obţinerea victoriei desăvârşite asupra inamicului.

Ziarul va publica: Comunicate oficiale asupra operaţiunilor în curs pe frontul de est; reportagii de pe front, cu fapte de arme deosebite ale unităţilor sau individuale, consideraţiuni asupra operaţiunilor mai importante, ştiri de pe alte fronturi, ştiri din ţară şi gluma frontului. Va mai cuprinde o parte rezervată literaturii, unde se vor putea publica schiţe şi versuri cu subiecte în legătură cu viaţa de pe front. La această parte literară poate concura orice ostaş, trimiţând pe cale ierarhică lucrarea de publicat. Redacţia ziarului va face o triere a acestor lucrări şi va publica numai pe acelea cari corespund scopului urmărit. (...) Nimeni nu trebuie să se îndoiască un moment că victoria va fi a noastră, căci cu noi este Dumnezeu. (V)”.

Redacţia foii militare

Din mână în mână, din tranşee în tranşee, foaia care se obliga să sădească gândul victoriei în moralul soldaţilor a supravieţuit până în 25 decembrie 1942. Timp suficient să împământenească nişte rubrici, timp suficient ca trupele să reţină numele câtorva reporteri de front. Locotenentul în rezervă Aurel M. Alicu se specializase, de pildă, în reportaje de pe frontul Caucazului şi tot el asigura rubrica „Chipuri de eroi”, tipică pentru o astfel de gazetă. „Victoria” găzduia, cu prioritate, proclamaţiile mareşalului Ion Antonescu, decupaje din ziarele străine cu privire la România, articole despre situaţia de pe fronturile de luptă, despre camaraderia de arme româno-germană, reportaje (precum cel intitulat „O aventură la inamic”, de Zenobie Băncilă, apărut în numărul festiv din 6 septembrie 1942, când se împlineau doi ani de la venirea lui Antonescu la putere).

O importantă legiune de reporteri de front semna în „Victoria”, printre ei numărându-se sublocotenentul Octav Liliacoveanu, sublocotenenţii (r) D. Bunescu, Ion Tudose şi Vasile A. Mihalca, sergenţii TR (n.r. – cu termen redus) A. Nemeşiu, Petre Vidu-Boiangiu, Radu Argeş, N. Dumitrescu şi Dumitru Zmeu, caporalii TR Gh. Chiţulescu şi Hans Till, soldatul TR Virgil Constantinescu, Luca Gion ş.a. În „Victoria” scriau şi preoţii, soldatul Alexandru Raabe, din Secţia Geografică, executa grafica, iar Zenobie Băncilă redacta textele versificate ale caricaturilor. Soldatul G. Munteanu apărea ca zincograf, iar sergentul TR Leontin Brudaşcu, reporter de război, contribuia cu materiale documentate în lagărele de prizonieri sovietici.

„Prima gazetă de front”

Menirea gazetei a fost accentuată şi cu alte ocazii. Numărul 6 al „Victoriei”, publicat în 30 august 1942, se deschidea cu articolul „Misiunea ziarului pe front”, în care se preciza, negru pe alb, că „ziarul şi radioul sunt singurele elemente care întreţin legătura dintre ţară şi front”. „Victoria” – se mai preciza undeva – era „prima gazetă de front”, adevărul fiind acela că ea apărea în punctul cel mai înaintat al frontului românesc. Altminteri, la Bucureşti, apăreau gazete titrate precum „Soldatul” şi „Santinela”, destinate însă marelui public şi nu neapărat trupelor de pe front.

Ceva mai târziu, în numărul din 15 noiembrie 1942, generalul Corneliu Dragalina, comandantul Corpului de Armată care acţiona în Capul de pod Kuban, îi cita prin Ordin de zi pe reporterii de război care realizau gazeta, în frunte cu locotenentul G. M. Cantacuzino: „Înfruntând oboselile şi pericolele câmpului de luptă, propagandiştii, în frunte cu şeful lor, au dat repetate probe de spirit de jertfă, neezitând să meargă în primele linii. Au putut astfel realiza în condiţiuni optime, nu numai observarea diferitelor aspecte ale vieţii şi luptei unităţilor, dar alături de ostaşi, au servit ca pildă de devotament, curaj şi abnegaţie.

Propagandiştii au înţeles importantul lor rol, de a reprezenta atenţia şi interesul pe care-l poartă Ţara, pentru ostaşii ce se străduiesc şi se sacrifică pentru Patrie. În afară de această activitate, locotenentul Cantacuzino a organizat pentru timpul liber al trupelor Corpului de Armată un program de reculegere, contribuind astfel la remontarea unităţilor. Pentru această lăudabilă activitate de războiu citez prin ordin de zi pe armată Plotonul de Propagandă în cap cu şeful său, locotenentul (r) George M. Cantacauzino”.

citeste si "Războiul Sfânt" pe înţelesul soldatului român (II) - "Bravii din Caucaz“

citeste si "Războiul Sfânt" pe înţelesul soldatului român (III) - Interzise în perioada comunistă

sursa: historia

0 comentarii

NASA a declarat oficial ca a existat viata pe Marte

NASA a declarat oficial ca a existat viata pe Marte
NASA a declarat oficial ca a existat viata pe Marte
O misiune a NASA de cercetare a Planetei Rosii a dezvaluit existenta unor lacuri inghetate pe Marte. Cercetatorii sustin ca este dovada cea mai clara ca pe Marte a existat, sau inca mai exista, viata. Totdeauna acolo unde exista apa sunt conditiile pentru existenta vietii.

De asemenea, NASA a avut in trecut dovezi ca planeta Marte a avut o atmosfera bogata in oxigen, dar ca aceasta s-a dezintegrat in urma incalzirii globale de pe corpul ceresc. Interesant este ca in probele stranse de sonda spatiaza din zona "lacurilor inghetate" a aparut si ceea ce se cheama popular un "sulfat de gips" asemanator cu cel gasit in Mediterana intr-o zona foarte bogata in fosile. Din cele doua descoperiri, expertii NASA au tras concluzia ca pe marte a existat viata, sau poate ca mai exista inca in subteran. (A.S.)

sursa: Agentia de investigatii media

0 comentarii

Averile sefilor din Politie

Averile sefilor din Politie
Averile sefilor din Politie # Masini de lux si case de vacanta

Seful IGPR, chestorul principal Petre Toba, are in cont 19.000 de euro * Inspectorul General al Jandarmeriei, Olimpiodor Antonescu, detine un teren in Bragadiru, are un depozit la banca de 10.000 de lei, dar si o datorie de 30.000 de euro catre o persoana fizica * Cel mai sarac pare a fi seful Politiei Capitalei, Lucian Guran

Agentia de Investigatii Media va prezinta in cele ce urmeaza averile celor care conduc Politia Romana. Cu mici exceptii, sefii IGPR, ai Politiei Capitalei sau ai Jandarmeriei au avut de completat destul de mult in declaratiile de avere. Aproape toti se pot mandri ca au conturi in banci, ca sunt proprietarii unor case de vacante sau ca circula la volanul unor masini de lux.

Sa incepem cu Inspectoratul General al Politiei Romane. Seful Politiei Romane, chestorul principal Petre Toba (foto stanga), detine un apartament in Capitala, de 86 de metri patrati si o casa cu o suprafata de 265 de mp in judetul Ilfov. De asemenea, inspectorul general mai are trecut in declaratia de avere un teren intravilan de 918 mp in judetul Ilfov, donat de catre parinti in 2004. El conduce un Nissan Qashqai, achizitionat in 2009, si are si un depozit bancar de 19.000 de euro. La capitolul datorii, Petre Toba are nu mai putin de trei credite la banci, in valoare de 143.000 de franci elvetieni, 4500 de euro, respectiv 10.000 de lei. La capitolul venituri, seful Politiei Romane incaseaza lunar, conform declaratiei de avere din 2009, in jur de 9700 de lei, in timp ce sotia sa realizeaza venituri de aproximativ 4900 de lei lunar. De asemenea, Petre Toba mai incaseaza 650 de euro lunar din inchirierea unui apartament.

Unul dintre adjunctii inspectorului general, comisarul sef Mihai Calinescu, detine o casa de aproximativ 200 de mp in judetul Teleorman si un teren extravilan, de 600 de mp in judetul Valcea. El conduce un autoturism Skoda si nu are datorii si nici depozite. Salariul sau lunar, conform ultimei declaratii de avere, se ridica la aproximativ 6000 de lei, la aceasta suma adaugandu-se si veniturile din partea sotiei, de aproape 2000 de lei pe luna.

Averile sefilor din PolitieUn alt adjunct, comisarul sef Lucian Ioan Muntean, detine, potrivit declaratiei de avere, un teren intravilan de 780 de mp in Sura Mica si o casa de 222 de mp in Medias, cumparata in 2000. El conduce un Audi A6 achizitionat in leasing si are datorii la banci de aproximativ 70.000 de euro. Muntean castiga, pe vremea cand se afla la conducerea IPJ Sibiu, aproximativ 7400 de lei pe luna, in timp ce sotia sa avea un salariu de aproape 2800 de lei.

Chestorul Dumitru Parvu, adjunct al IGPR, detine un teren intravilan in judetul Dambovita, de 1120 de mp, o casa de vacanta si doua apartamente in Capitala. Pe de alta parte, el mai are o Skoda Octavia cumparata in 2009. La toate acestea se adauga insa si cateva credite, in valoare de 26.400 de euro si aproximativ 100.000 de lei. Veniturile familiei Parvu provin din salariul chestorului, in jur de 6600 de lei, al sotiei acestuia, 2200 de lei pe luna, si al fiicei economiste, care castiga aproximativ 1000 de lei lunar.

Comisarul sef Florentin Robescu a fost numit in functia de ajunct al lui Petre Toba la mijlocul anului trecut, astfel ca acesta nu si-a completat inca declaratia de avere.

Mai putin la Politia Capitalei

Sa trecem la Politia Capitalei. Seful acestei structuri, chestorul principal Lucian Guran, (foto stanga) locuieste intr-un apartament de 48 de mp din Bucuresti, cumparat in 1992. El conduce un autoturism Ford, din 2006 si are un credit de 5000 de euro, scadent in acest an. Conform declaratiei de avere, castiga in jur de 8400 de lei pe luna, iar sotia sa are un venit de aproximativ 2600 de lei lunar.

Niculae Marinescu, adjunct al Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti, detine un teren de 5700 de mp in judetul Gorj, mostenit de sotie in 1998. El locuieste intr-un apartament de 47 de mp din Bucuresti si mai detine pe langa acesta o casa in Popesti Leordeni. Comisarul sef conduce un VW Passat si are datorii la banci in valoare de 55.000 de euro, respectiv 31.000 de lei. Salariul sau lunar se ridica la 6.800 de lei, in timp ce sotia sa castiga mai putin de 1000 de lei lunar.

Gheorghe Dumitru, adjunctul directorului general Lucian Guran, detine trei terenuri in comuna Jilava, judetul Ilfov, si unul in judetul Giurgiu, primit prin donatie. De asemenea, este proprietarul unui apartament de 65 de mp din Bucuresti, precum si al unui spatiu comercial si a doua case situate in comuna Jilava. Conduce o Skoda Tour si are datorii la banci care insumeaza aproximativ 61.000 de lei si 26.000 de euro. Castiga in jur de 7500 de lei pe luna, in timp ce salariul sotiei nu este specificat in declaratia de avere a comisarului sef.

Jandarmii, si ei destul de bogati

In ceea ce priveste sefii Jandarmeriei, si acestia se pot mandri cu o avere destul de consistenta. Astfel, generalul locotenent Olimpiodor Antonescu, seful Inspectoratului General al Jandarmeriei Romane, este, conform declaratiei de avere, proprietarul unui teren intravilan de 520 de mp in Bragadiru, cumparat in 2008 si locuieste intr-un apartament de 79 de mp din Capitala. Are un depozit la banca de 10.000 de lei, dar si o datorie de 30.000 de euro catre o persoana fizica. Singurele venituri sunt cele din salariul sau de aproximativ 9600 de lei si cel al sotiei, de aproape 2200 de lei.
Averile sefilor din Politie
Prim-adjunctul inspectorului general si seful Statului Major al Jandarmeriei Romane, Gheorghe Nicolaie Rugina (foto dreapta), detine doua terenuri intravilane in judetul Bacau, de 1500, respectiv 2000 de mp. De asemenea, el mai este proprietarul unui alt teren intravilan in judetul Suceava, de 1660 de mp si a doua case situate in Suceava si Bacau. Locuieste intr-un apartament de 77 de mp din Bacau si conduce un autoturism VW Bora, achizitionat in 2003. Din 2008, Rugina s-a apucat de agricultura, astfel ca si-a achizitionat un tractor si un pavilion agricol. La capitolul datorii, adjunctul IGJR figureaza cu un credit de 50.000 de euro si un altul de 60.000 de lei. Salariul sau se ridica la aproximativ 8200 de lei lunar, la care se adauga cam aceleasi venituri, pe care le realizeaza sotia sa, ca director economic si actionar al unor firme.

Valentin Sandel Ionescu, adjunct al IGJR, detine doua apartamente in Bucuresti si o casa de vacanta in judetul Prahova. Castiga in jur de 8200 de lei pe luna, conform declaratiei de avere, si trebuie sa acopere doua credite, unul de 7000 de euro si altul de 150.000 de euro.

Un alt adjunct al inspectorului general Olimpiodor Antonescu, Neculai Bontic, este proprietarul unui teren intravilan de aproximativ 2000 de mp si al unui apartament de 77 de mp situate in Bucuresti. Detine un autoturism marca BMW seria 3 si are un depozit la banca de aproximativ 45.000 de lei. Totusi, el inregistreaza si o datorie la banca de aproape 63.000 de lei, scadenta in acest an. Venitul sau lunar se apropie de 7200 de lei, in timp ce sotia sa, angajata tot in cadrul MAI, castiga in jur de 3000 de lei pe luna.

N.R. - fotografiile celor doua case de vacanta au fost publicate de ziarele din Bacau si Sibiu

Andrei Ghiciusca
sursa: Agentia de investigatii media

0 comentarii

Conducerea CF2 nu a dat bani pentru igienizare

Conducerea CF2 nu a dat bani pentru igienizare
Conducerea CF2 nu a dat bani pentru igienizare
Nepasare criminala

Spitalul unde doua paciente au fost la un pas sa moara din cauza infectiilor a cheltuit sume infime pentru curatenie * Din cele cateva zeci de licitatii organizate intre 2007 si 2010, putine au avut ca obiect igiena spitalului * In 2009 si 2010, nu s-a cheltuit nici un ban pentru acest lucru

Doua paciente operate la Spitalul Clinic CF 2 din Capitala au fost la un pas de moarte dupa ce s-au infectat cu anumite bacterii chiar in incinta unitatii medicale. Imediat dupa izbucnirea scandalului, Ministerul Sanatatii a declansat o ancheta pentru a stabili cauzele care au provocat aceasta situatie.

In urma controlului a reiesit ca, in spital, se lucreaza intr-un mediu impropriu si ca sterilizarea a fost indoielnica. De asemenea, s-a constatat ca nu au fost respectate conditiile de curatenie, dezinfectie, sterilizare si asepsie. Lipsa unor conditii de igiena cat de cat decente nu trebuie sa mire insa pe nimeni, daca privim la modul in care conducerea spitalului a tratat aceasta problema.

Spitalul Clinic CF 2 a cheltuit sume infime pentru materiale de igienizare, in ultimii trei ani. Iar acest lucru reiese din licitatiile organizate de catre unitatea medicala. Astfel, in perioada 2007 - 2010, spitalul, unde doua paciente au fost la un pas sa moara din cauza bacteriilor, a fost implicat in cateva zeci de licitatii. Doar in cateva dintre acestea s-au achizitionat materiale pentru curatenie, dezinfectie sau substante pentru sterilizare.

Spre exemplu, in aprilie 2008, spitalul a achizitonat "materiale de curatenie" in valoare de 20.130,4 lei, fara TVA. In aprilie 2008, conducerea unitatii medicale a mai cumparat dezinfectanti, in valoare de peste 80 de milioane de lei vechi, iar in mai 2008 a fost atribuit un contract societatii SC Washer SRL, pentru "prestari servicii spalatorie". Tot in 2008, dar in luna ianuarie, Spitalul CF 2 a organizat o licitatie pentru "service aparatura medicala pentru sterilizare", valoarea contractului fiind de aproximativ noua milioane de lei vechi.

Putin si in 2007

In ceea ce priveste anul 2007, nici in aceasta perioada nu au fost cheltuiti prea multi bani pentru igiena spitalului. In luna iunie, a fost atribuit un contract in valoare de peste 50 de milioane de lei vechi, a carui obiect era furnizarea de materiale pentru curatenie. Peste putin timp de la aceasta licitatie, Spitalul Clinic CF 2 a cumparat dezinfectanti in valoare de 47,124 fara TVA. La fel s-a intamplat si in alte doua cazuri, sumele fiind si de aceasta data insa unele nu foarte mari. Pe de alta parte, tot in 2007, conducerea unitatii medicale a mai organizat cateva licitatii pentru servicii de intretinere si reparare a echipamentului.

Grav este ca, dupa cum se poate observa, Spitalul Clinic CF 2 nu a cheltuit nici un leu pentru igienizarea unitatii medicale in 2009 sau in 2010. Cel putin asa reiese in urma anunturilor de atribuire existente in Sistemul Electronic de Achizitii Publice.

Situatia de la CF 2 a fost descoperita dupa ce prim-solista Teatrului National de Opereta, Amelia Antoniu, in varstă de 36 de ani, a intrat in coma din cauza unei infectii care ar fi fost contractata chiar in incinta spitalului. Familia Ameliei Antoniu a sustinut ca toate aceste complicatii au aparut in urma unei interventii chirurgicale minore, de cauterizare a unei rani pe colul uterin, atunci cand ar fi fost contractata infectia. Pe de alta parte, la Spitalul Universitar a ajuns in coma pacienta, care ar fi ajuns in aceasta situatie tot in urma unei infectii contractate la spitalul CF 2. (G.T.)

sursa: Agentia de investigatii media

0 comentarii

Măsurile Guvernului din proiectul legii educaţiei vor accentua problemele

Măsurile Guvernului din proiectul legii educaţiei vor accentua problemele
Măsurile Guvernului din proiectul legii educaţiei vor accentua problemele
Într-o analiză realizată pentru Jurnalul Naţional, fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu atrage atenţia că în privinţa învăţământului preuniversitar există probleme semnificative de conţinut în domenii care necesită decizii majore şi foarte bine argumentate datorită efectelor pe termen lung.

A. Privind deciziile majore din învăţământul preuniversitar
I. Proiectul MECTS
În privinţa învăţământului preuniversitar, proiectul legislativ elaborat de MECTS abordează toate domeniile de interes pentru organizarea şi funcţionarea acestuia. Nivelul de completitudine, sistematizare şi coerenţă este însă relativ redus şi un număr important de reglementări sunt externalizate fiind trecute prin prevederi explicite în decizia executivului.

În acelaşi timp, există probleme semnificative de conţinut în domenii care necesită decizii majore şi foarte bine argumentate datorită efectelor pe termen lung asupra organizării şi funcţionării sistemului, respectiv asupra caracteristicilor esenţiale ale educaţiei şi formării profesionale. Pentru relevanţa lor în acest sens şi pentru determinarea pe care o au faţă de întregul conţinut al legislaţiei educaţiei sunt discutate în continuare în detaliu două probleme:
1. Structura învăţământului preuniversitar - cu toate nivelurile educaţionale şi modul în care este conceput în proiectul MECTS învăţământul obligatoriu;
2. Funcţionarea descentralizată a sistemului naţional de învăţământ - domenii, competenţe partajate şi responsabilităţile autorităţilor de toate tipurile.
Aceste două probleme necesită decizii majore bine argumentate şi luate pe bază de consultare cu toţi deţinătorii de interese pentru a permite continuarea procesului legislativ.

Structura învăţământului preuniversitar
În cadrul proiectului elaborat de MECTS este propusă o restructurare majoră a învăţământului preuniversitar. Această restructurare vizează următoarele:
- Prelungirea duratei învăţământului primar de la 4 la 5 clase prin introducerea clasei pregătitoare (grupa de vârstă 6/7-7/8 ani) în cadrul acestui nivel educaţional;
- Prelungirea duratei învăţământului gimnazial de la 4 la 5 clase prin introducerea clasei a IX-a în cadrul acestui nivel educaţional;
- Scurtarea duratei învăţământului liceal de la 4 la 3 clase (clasele X-XII) datorită trecerii clasei a IX-a în învăţământul gimnazial.
În structura propusă durata învăţământului obligatoriu este de 10 clase, acesta incluzând învăţământul primar (clasa pregătitoare + clasele I-IV) şi învăţământul gimnazial (clasele V-IX). Conform structurii propuse, pentru un progres şcolar standard, această durată înseamnă începerea învăţământului obligatoriu la 6/7 ani şi finalizarea acestuia la 16/17 ani. În aceste condiţii, absolvenţii învăţământului liceal vor avea vârsta de 19/20 de ani (învăţământ de zi, progres şcolar standard).

Referitor la această propunere de restructurare trebuie precizată în primul rând absenţa unei faze esenţiale în procesul de trecere de la evaluare (realizată în cadrul raportului "România educaţiei, România cercetării") la reglementare prin lege. Este vorba despre o analiză de impact pe termen lung privind în detaliu toate aspectele legate de organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de învăţământ, proces educaţional, rezultate curente şi finale ale elevilor etc. Absenţa acestei analize reduce considerabil credibilitatea soluţiei MECTS şi valoarea argumentării acesteia.

Referitor la argumentele aduse în sprijinul restructurării propuse, acestea sunt implicit şi nu explicit precizate în raportul "România educaţiei, România cercetării" prin critica structurii actuale a învăţământului preuniversitar. Nu se poate afirma că există o demonstraţie clară şi indubitabilă cum anume restructurarea propusă rezolvă problemele identificate în analiză. Reglementările specifice cuprinse în proiectul legislativ privind educaţia timpurie, momentele esenţiale în progresul şcolar şi calificarea profesională (principalele domenii criticate privind structura actuală a sistemului) nu sunt efectiv rezolvate la nivelul de completitudine şi coerenţă necesar.

În contextul argumentelor (implicite) aduse de MECTS în sprijinul restructurării învăţământului preuniversitar şi adăugând şi alte probleme semnificative pentru organizarea şi funcţionarea sistemului, dezavantajele majore ale soluţiei propuse sunt după cum urmează:
1. Privind educaţia timpurie. În accepţiunea actuală, educaţia timpurie este constituită din învăţământul ante-preşcolar (0-3 ani) şi învăţământul preşcolar (3 grupe de grădiniţă). Astfel, faptul că în structura propusă de MECTS este introdusă clasa pregătitoare în învăţământul primar nu are efectiv nici o relevanţă în raport cu educaţia timpurie (care rămâne oricum în afara învăţământului obligatoriu) şi nu rezolvă în nici un mod problema acesteia (dacă efectiv există o problemă). Practic restructurarea propusă nu are nici o îmbunătăţire privind educaţia timpurie - aceasta rămâne organizată identic cu situaţia actuală din sistem.

2. Privind calificarea profesională. În structura propusă de MECTS absolvenţii învăţământului obligatoriu nu au efectiv nici o calificare profesională (n.b. - la vârsta de 16/17 ani). Întregul învăţământ obligatoriu de 10 clase este privit ca învăţământ general (comprehensiv), dedicat exclusiv formării competenţelor-cheie, fără a urmări în nici un mod formarea de competenţe specifice, profesionale. Acesta este un dezavantaj major şi grav deoarece reduce considerabil relevanţa sistemului faţă de societate şi economie. În condiţiile riscului acceptat că o parte dintre absolvenţii învăţământului obligatoriu nu vor mai continua studiile la nivel liceal, lipsa calificării profesionale prin învăţământul obligatoriu va încuraja apariţia şi creşterea unei forţe de muncă necalificate - cu toate consecinţele sociale şi economice care rezultă de aici. În acelaşi context, reducerea duratei învăţământului liceal de la 4 la 3 clase, cu o presupusă structură a anului şcolar similară celei actuale (35-36 săptămâni de şcoală) accentuează problema gravă a calificării profesionale. Proiectul MECTS propune în mod corect un nivel de calificare profesională la sfârşitul liceului corespunzător EQF 4. Atingerea acestui nivel de calificare înseamnă o anumită acumulare de credite pe parcursul învăţământului liceal - iar scurtarea duratei acestuia la 3 clase în loc de 4 ridică probleme foarte serioase privind efectiv timpul necesar pentru acest proces. În consecinţă, întreaga structură propusă în proiectul MECTS dezavantajează în mod direct calificarea profesională prin învăţământul preuniversitar, reducând în fapt relevanţa sistemului şi împiedicând atingerea finalităţilor acestuia (inclusiv în forma propusă în proiect).

3. Privind învăţământul profesional şi tehnic. Reglementarea învăţământului profesional şi tehnic în cadrul proiectului MECTS este incompletă, inconsistentă şi nesistematică - în condiţiile în care această secvenţă ar trebui în realitate să dobândească mai multă forţă, relevanţă şi semnificaţie prin reforma legislativă. Nu există practic o secţiune dedicată învăţământului profesional şi tehnic în proiectul MECTS şi întreaga problematică este foarte slab condiţionată prin reglementări vagi şi generale, diluate în diferite articole şi aliniate. Deoarece acest punct de vedere nu îşi propune să intre într-o discuţie ineficientă la nivel de articole de lege, este suficient de menţionat aici faptul că învăţământul profesional şi tehnic se realizează într-o anumită parte a proiectului prin filiera vocaţională, iar ulterior prin şcoli profesionale (care nu sunt definite în absolut nici un mod), respectiv prin ciclul superior al liceului - care nici nu mai există măcar în structura propusă de proiect pentru învăţământul preuniversitar. O astfel de neglijare şi aruncare în derizoriu a învăţământului profesional şi tehnic prin reglementări de calitate foarte slabă va avea consecinţe grave şi dificil de estimat asupra realizării efective a finalităţilor învăţământului preuniversitar.

4. Privind organizarea şi funcţionarea sistemului. Restructurarea propusă de MECTS semnifică modificări foarte ample în organizarea sistemului naţional de învăţământ. Lipsa unei analize de impact pe termen scurt, mediu şi lung în acest sens este extrem de gravă. Aplicarea fără discernământ a modificărilor propuse poate conduce la o destabilizare puternică a întregului sistem şi la imposibilitatea gestionării efective a acestuia. Introducerea clasei pregătitoare în învăţământul primar şi a clasei a IX-a în învăţământul gimnazial solicită o extindere semnificativă a capacităţii de şcolarizare a actualelor şcoli cu clasele I-VIII (care vor deveni astfel şcoli cu 10 clase în loc de 8). Chiar în condiţiile depresiei demografice, această presiune asupra spaţiilor şcolare va accentua problemele deja existente şi nu poate fi gestionată efectiv nici măcar pe termen mediu, conducând la cel mai grav efect posibil: reducerea accesului la educaţie şi inegalitatea de şanse. Pentru evitarea acestui risc major vor fi necesare investiţii semnificative în dezvoltarea spaţiilor de şcolarizare, cu efecte directe asupra eforului bugetar naţional (valoric şi ca orientare a finanţării). La nivelul unităţilor de învăţământ liceal, se va reduce semnificativ eficienţa utilizării bazei materiale existente (reducerea de la 4 la 3 clase de liceu), bază materială dezvoltată cu eforturi extrem de mari în perioada ultimilor 10 ani, inclusiv prin angajarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile.

5. Privind resursele umane din învăţământ. Restructurarea propusă de MECTS conduce la modificări ample la nivelul resursei umane din învăţământ. Riscul major în acest context este o accentuare şi agravare a demotivării personalului didactic din învăţământul preuniversitar, în condiţiile lipsei de atractivitate actuale a profesiei didactice - cu efecte grave şi posibil permanente asupra calităţii procesului educaţional. Abandonul carierei didactice, în special pe secvenţa tânără a corpului profesoral, este o realitate a sistemului şi are determinări multiple - incluzând motivaţiile salariale şi condiţiile de muncă. Există toate premisele ca restructurarea propusă să conducă la accentuarea acestui fenomen, determinând reducerea personalului calificat concomitent cu o creştere a ponderii personalului necalificat. Restructurarea propusă de MECTS va determina o creştere absolută a numărului de cadre didactice de la nivel primar şi gimnazial şi o reducere absolută a numărului de cadre didactice de la nivel liceal. Prelungirea duratei învăţământului primar de la 4 la 5 clase va solicita un proces amplu naţional de recrutare, selecţie şi angajare de personal didactic. Aceasta va determina o creştere semnificativă şi permanentă a efortului bugetar (numărul de cadre didactice creşte efectiv, fără compensare prin reducerile de la nivel liceal) şi în mod cert va amplifica problema ocupărilor temporare şi/sau cu necalificaţi a posturilor cu atractivitate redusă. MECTS presupune implicit şi în mod eronat că problema de resurse umane determinată de prelungirea duratei învăţământului gimnazial de la 4 la 5 clase se va rezolva prin reducerea corespunzătoare a duratei liceului cu 1 clasă. În realitate, mişcarea de sus în jos pe verticala sistemului a personalului didactic şi din mediul urban în mediul rural este extrem de problematică şi are şanse de reuşită foarte reduse. În condiţiile concrete ale sistemului, aceste mişcări vor afecta în primul rând componenta tânără a sistemului, iar efectul cel mai probabil va fi ieşirea din învăţământ a unei ponderi importante din personalul calificat existent la această dată. Declarat în mod explicit, profesorii de liceu nu vor accepta efectiv să treacă de la liceu la gimnaziu şi să plece din mediul urban pentru a preda în mediul rural - iar aceasta este o realitate care nu poate fi desconsiderată şi care va determina probleme socio-profesionale foarte grave şi dificil de gestionat. În sfârşit, reducerea duratei liceului cu 1 clasă va determina dispariţia efectivă a unui număr de posturi didactice care nu au cum să se regăsească în învăţământul gimnazial aşa cum este acesta propus de MECTS. Este vorba de cadrele didactice care asigură pregătirea teoretică şi practică de specialitate în filiera tehnologică din învăţământul liceal. Într-un învăţământ general, comprehensiv, aceste discipline dispar din planul de învăţământ al claselor a IX-a şi în consecinţă posturile corespunzătoare pentru pregătirea de specialitate dispar efectiv din sistem. Se poate astfel aprecia că efectul global rezultat din întreaga mişcare de personal determinată de restructurarea propusă de MECTS este reducerea calităţii procesului educaţional.

În concluzie, restructurarea propusă de MECTS pentru învăţământul preuniversitar este insuficient argumentată, nu este susţinută printr-o analiză de impact pe termen scurt, mediu şi lung şi poate conduce la reducerea relevanţei sistemului (problema calificării profesionale şi lipsa de reglementare a învăţământului profesional şi tehnic), accentuarea inechităţii în educaţie (problema accesului şi a egalităţii de şanse datorită spaţiilor de şcolarizare) şi reducerea calităţii procesului educaţional (problema personalului didactic calificat datorită mişcărilor ample de personal necesare).

Descentralizarea învăţământului preuniversitar
Documentele programatice şi cadrul legislativ general privind procesul de descentralizare au fost dezvoltate anterior elaborării proiectului legislativ propus de MECTS. În aceste condiţii, proiectul MECTS ar fi trebuit să cuprindă explicit, complet, sistematic şi coerent toate elementele esenţiale pentru realizarea în fapt a descentralizării învăţământului preuniversitar.

Cu toate acestea, proiectul MECTS se rezumă la afirmarea unor principii generale şi la formularea unor enunţuri slab condiţionate a căror valoare de reglementare efectivă este extrem de redusă. Structurarea deficitară a proiectului şi caracterul general şi slab condiţionat al afirmaţiilor fac foarte dificil de identificat cum anume este efectiv concepută organizarea şi funcţionarea sistemului în mod descentralizat. Astfel:
1. Nu rezultă în mod clar din proiectul MECTS care sunt domeniile din întreaga organizare şi funcţionare a învăţământului preuniversitar supuse procesului de descentralizare. Identificarea clară şi precizarea explicită a acestor domenii este prima condiţie necesară pentru a asigura în fapt descentralizarea sistemului.

2. Nu sunt precizate competenţele partajate între autorităţile administraţiei publice locale, judeţene şi centrale, inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ pentru fiecare domeniu de organizare şi funcţionare. Reglementarea în detaliu a competenţelor partajate este înlocuită cu formulări de tip enunţ prin care se atribuie generic responsabilităţi, fără o respectare minimă a cerinţelor formulării unei norme juridice (de exemplu "Educaţia timpurie, învăţământul primar şi gimnazial sunt în responsabilitatea Consiliului Local, iar învăţământul liceal, învăţământul special şi învăţământul terţiar non-universitar sunt în responsabilitatea Consiliului Judeţean" şi altele asemenea). Neclarităţile şi formulările cu caracter general se referă practic la tot ceea ce înseamnă înfiinţare, desfiinţare, reorganizare de reţea şcolară, fluxuri de elevi, resurse curriculare, de timp şi informaţionale, resurse materiale şi financiare, resurse umane şi management educaţional.

3. În condiţiile reglementărilor inconsistente privind competenţele partajate, nu se pot identifica din textul proiectului modul în care se distribuie rolurile instituţionale între diferitele autorităţi şi cum anume se exercită efectiv competenţele necesare organizării şi funcţionării învăţământului preuniversitar. Reglementarea completă a fiecărui domeniu presupune ca pentru fiecare competenţă partajată să rezulte în mod explicit, clar şi fără posibilităţi de interpretare - autoritatea responsabilă cu reglementarea competenţei, autoritatea responsabilă de finanţare şi sursele de finanţare ale competenţei, autoritatea responsabilă de implementarea competenţei şi, după caz, autoritatea care deţine proprietatea asupra patrimoniului. Practic pentru nici una dintre competenţele tratate în proiectul MECTS nu sunt complet clarificate aceste responsabilităţi.

În concluzie, proiectul MECTS se rezumă în privinţa descentralizării învăţământului preuniversitar la afirmarea unor principii generale şi la enunţuri cu o valoare de reglementare foarte redusă - toate acestea conducând potenţial la o scăpare de sub control a întregului proces şi la un sistem cu o funcţionare defectuoasă şi supusă abuzurilor. Pe termen lung, o astfel de situaţie va determina reducerea calităţii educaţiei şi formării profesionale în toate componentele sale - intrări, procese şi ieşiri.

Conducerea unitatilor de invatamant
Proiectul Legii Educatiei Nationale elaborate de catre MECTS stabileste: Consiliul de Administratie (CA) este organul suprem de conducere a unitatii de învatamânt si este format din 1/3 membri cadre didactice alese de catre personalul didactic al scolii, 1/3 reprezentanti ai parintilor si 1/3 reprezentanti ai consiliului local, desemnati de catre Consiliul parintilor, respectiv de catre Consiliul local si care nu pot fi cadre didactice în unitatea scolara respectiva.
Prin procentul pe care il detin in componenta CA profesorii nu mai au putere de decizie in cadrul scolii, in ceea ce priveste toate aspectele vietii scolare. Astfel, se creeaza conditiile ca decizia sa fie luata de persoane care nu au experienta si calificarea necesara, care au alte preocupari decat cele specifice domeniului educational. In plus, se creeaza conditiile politizarii conducerii scolilor.

Angajarea personalului didactic
Proiectul Legii Educatiei Nationale elaborate de catre MECTS stabileste: Unitatile de învatamânt, individual, în consortii scolare sau în asocieri temporare la nivel local sau judetean, organizeaza concursul pentru ocuparea posturilor si catedrelor, conform statutului acestor posturi didactice si catedre, stabilit în conditiile alin.(1). Comisiile de concurs se aproba de Consiliul de administratie al unitatii de învatamânt. Pentru candidatii care nu au dobândit definitivarea în învatamânt (profesori debutanti) si au ocupat prin concurs validat, în conditiile metodologiei, de consiliul de administratie al unitatii de învatamânt un post didactic vacant, directorul unitatii de învatamânt încheie contractul individual de munca pe o perioada de cel mult 1 an scolar. În situatia în care, acesti candidati promoveaza examenul pentru definitivarea în învatamânt, consiliul de administratie poate hotarî modificarea duratei contractului individual de munca din perioada determinata în perioada nedeterminata.

Este astfel eliminat examenul national de titularizare si in consecinta stabilitatea corpului profesoral. In conditiile unei salarizari neatractive in sistemul de invatamant, atractivitatea profesiei didactice scade in mod dramatic, ceea ce va conduce fie la neacoperirea posturilor didactice, fie la scaderea calitatii actului didactic. In plus, avand in vedere atributiile crescute ale Consiliului de Administratie in ceea ce priveste numirea personalului din invatamant, se creeaza de asemenea conditiile politizarii personalului didactic.

II. Propunerea PSD
Evaluările şi analizele teoretice au fost completate cu dezbateri cu partenerii sociali, cu personalul de conducere, îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar, cu reprezentanţii autorităţilor administraţiilor publice locale şi reprezentanţii elevilor şi părinţilor. În baza acestora, s-au stabilit următoarele domenii care necesită decizii majore imediate privind învăţământul preuniversitar - determinante pentru continuarea coerentă a activităţii de elaborare a sistemului legislativ:
1. Structura învăţământului preuniversitar (niveluri educaţionale);
2. Momente esenţiale în progresul şcolar - orientarea şcolară şi profesională pe parcurs (admiterea în liceu) şi finalizarea şi continuarea studiilor (examenul naţional de Bacalaureat şi admiterea în învăţământul terţiar);
3. Competenţele partajate şi exercitarea acestora pentru administrarea şi finanţarea învăţământului preuniversitar (descentralizarea administrativ-financiară).
Structura învăţământului preuniversitar

În baza analizei situaţiei existente la nivel naţional, având în vedere priorităţile naţionale şi europene - în special în ceea ce priveşte relevanţa educaţiei şi formării profesionale, formarea de "noi competenţe pentru noi locuri de muncă" şi contribuţia la creşterea ocupării forţei de muncă, luând în considerare dezbaterile cu partenerii sociali şi reprezentanţii sistemului, se propune următoarea structură pentru învăţământul preuniversitar:
1. Educaţia timpurie, formată din nivelul ante-preşcolar (0-3 ani), respectiv nivelul preşcolar (3-6 ani) care cuprinde grupa mică, grupa mijlocie şi grupa mare, pregătitoare pentru şcoală;
2. Învăţământul primar: clasele I-IV
3. Învăţământul secundar care cuprinde:
a. Învăţământul secundar inferior - gimnaziu: clasele V-VIII
b. Învăţământul secundar superior - liceu: clasele IX-XII
4. Învăţământul terţiar non-universitar - postliceal

În cadrul acestei structuri, învăţământul obligatoriu este de 11 clase, incluzând grupa mare, pregătitoare pentru şcoală şi clasele I-X. Pentru realizarea finalităţilor educaţiei şi formării profesionale se propune generalizarea învăţământului de 13 clase (grupa mare, pregătitoare pentru şcoală şi clasele I-XII).

Structura propusă combină un învăţământ general/comprehensiv cu un învăţământ de specializare/profesionalizare iniţială. Sunt asigurate formarea în continuitate a competenţelor de bază (5 clase - grupa mare, pregătitoare pentru şcoală şi clasele I-IV), a competenţelor-cheie (toate cele 11 clase) şi a unor competenţe specifice pentru specializare/profesionalizare iniţială (2 clase - a IX-a şi a X-a). Se consideră că acestea sunt competenţele strict necesare pentru absolvenţii de învăţământ obligatoriu - pentru a asigura tuturor şi fiecăruia: împlinirea şi dezvoltarea personală, incluziunea socială şi cetăţenia activă şi ocuparea unui loc de muncă decent.

Privind relevanţa sistemului, avantajul major al structurii propuse constă în posibilitatea obţinerii unei calificări profesionale la sfârşitul învăţământului obligatoriu (clasele IX-X în filieră tehnologică) şi asigurarea duratei necesare pentru învăţământul liceal, astfel încât absolvenţii să poată obţine un nivel de calificare profesională mai înalt.
Includerea grupei mari, pregătitoare pentru şcoală în învăţământul obligatoriu, în condiţiile păstrării acesteia în învăţământul preşcolar, îmbunătăţeşte accesul şi egalitatea şanselor la educaţie şi conferă în ansamblu educaţiei timpurii un rol şi o semnificaţie mai importante în sistemul naţional de învăţământ.

În sfârşit, privind eficienţa utilizării resurselor, structura propusă prezintă avantajul unor schimbări minime în sistem, fără costuri financiare şi, mai ales, sociale semnificative. Priorităţile în dezvoltarea bazei materiale a învăţământului nu sunt modificate semnificativ, fiind necesară o concentrare în continuare a eforturilor pentru aducerea tuturor unităţilor de învăţământ la nivelul standardelor naţionale şi eventuala extindere a capacităţilor de şcolarizare pentru învăţământul preşcolar. În ceea ce priveşte personalul didactic, este obligatorie extinderea şi intensificarea programelor de perfecţionare şi formare continuă - în special în privinţa abilitării curriculare pentru orientarea procesului educaţional spre formarea de competenţe şi nu achiziţia de informaţii, respectiv spre centrarea pe elevi şi susţinerea motivaţiei pentru învăţare.

Momente esenţiale în progresul şcolar
În învăţământul preuniversitar există două momente esenţiale care marchează progresul şcolar în sistem şi determină realizarea în fapt a finalităţilor educaţiei şi formării profesionale pentru toţi elevii şi pentru fiecare dintre aceştia.

Primul moment îl constituie cel în care elevul trece de la învăţământul de tip general/comprehensiv (educaţia timpurie, învăţământul primar şi învăţământul gimnazial) la învăţământul pentru specializare şi/sau profesionalizare (învăţământul liceal). Al doilea moment esenţial este finalizarea învăţământului secundar superior (liceal) şi trecerea spre piaţa muncii sau spre învăţământul terţiar - fie acesta universitar sau postliceal.

Toate analizele, evaluările şi dezbaterile realizate în sistem indică existenţa unor probleme serioase care afectează relevanţa acestor momente pentru evoluţiile educaţionale individualizate ale elevilor, în mod specific pentru împlinirea şi dezvoltarea lor personală şi pentru eficienţa inserţiei lor socio-profesionale după absolvire. Gama de probleme identificate este foarte largă şi include de la aspecte de standardizare şi metodologie a evaluării şi examinării, până la probleme de deontologie profesională şi moralitate a exerciţiului în sine. Nu este posibilă o rezolvare imediată a tuturor acestor probleme - deoarece sunt necesare dezvoltări serioase în domeniul standardizării evaluării şi examinării, concomitent cu continuarea formării personalului didactic în domeniu şi, nu în ultimul rând, este realmente necesară dezvoltarea, susţinerea şi asumarea unui sistem real de valori în învăţământ şi în societate în ansamblul său.
Pentru a reduce în primă instanţă presiunea de tip non-educaţional care există asupra celor două momente esenţiale în progresul şcolar şi pentru a creşte relevanţa şi calitatea lor pentru evoluţiile educaţionale individualizate ale elevilor, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării propune modificări specifice pentru aceste momente, după cum urmează.

I. Orientarea şcolară şi profesională pentru trecerea de la învăţământul general/comprehensiv la învăţământul de specializare/profesionalizare (trecerea gimnaziu-liceu) se bazează pe cuantificarea rezultatelor învăţării astfel:
1. 50% - media generală obţinută pe parcursul claselor V-VIII ca indicator general privind progresul şcolar în raport cu standardele curriculare;
2. 50% - nota obţinută la o evaluare naţională complexă realizată în a doua jumătate a clasei a VIII-a şi structurată după modelul testărilor internaţionale standardizate. Evaluarea se realizează la nivelul unităţilor de învăţământ, iar rezultatul evaluării are valoarea unui indicator specific privind stadiul formării competenţelor-cheie pe parcursul învăţământului general/comprehensiv.


II. Finalizarea învăţământului secundar superior (liceal) şi trecerea spre piaţa muncii şi/sau continuarea studiilor în învăţământul terţiar (universitar sau non-universitar) se bazează pe cuantificarea rezultatelor învăţării astfel:
1. Evaluarea şi certificarea competenţelor profesionale obţinute pe parcursul studiilor liceale. Evaluarea este de tipul promovat/nepromovat şi în cazul promovării rezultatul se exprimă în principal prin nivelul de calificare obţinut;

2. Evaluarea şi certificarea competenţelor-cheie şi a competenţelor specifice obţinute pe toată durata învăţământului preuniversitar prin examenul naţional de Bacalaureat, structurat după cum urmează:
a. Evaluarea la nivelul unităţii de învăţământ, pe parcursul clasei a XII-a, a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română şi, după caz, în limba maternă. Evaluarea nu este de tipul promovat/nepromovat şi rezultatul se exprimă pentru fiecare elev printr-un sistem naţional de niveluri de comunicare orală în limba română, respectiv în limbile minorităţilor naţionale studiate în şcoală (de dezvoltat).
b. Evaluarea la nivelul unităţii de învăţământ, pe parcursul clasei a XII-a, a competenţelor lingvistice în limba/limbile de circulaţie internaţională studiate pe parcursul învăţământului liceal. Evaluarea nu este de tipul promovat/nepromovat şi rezultatul se exprimă pentru fiecare elev prin identificarea nivelului de competenţă lingvistică, structurat în conformitate cu nivelurile corespunzătoare din Cadrul European Comun de Referinţă pentru Limbi Străine (A1...C2 pentru înţelegere, vorbire şi respectiv scriere). Acest rezultat constituie bază primară de certificare pentru paşaportul lingvistic EUROPASS individual. Pentru elevii care promovează pe parcursul învăţământului preuniversitar examene internaţionale pentru certificarea competenţelor lingvistice (DELF/DALF, FCE/CAE/CPE, DSD) se recunosc şi se echivalează, la cerere, rezultatele obţinute la aceste examene.
c. Evaluarea prin probe scrise, organizate după finalizarea clasei a XII-a, a competenţelor-cheie şi specifice dobândite pe parcursul învăţământului liceal. În contextul evaluărilor realizate pe parcursul clasei a XII-a, se propun pentru această fază a examenului naţional de Bacalaureat 3 (respectiv 4) probe scrise obligatorii, dintre care una (respectiv două) comune şi două probe diferenţiate în funcţie de filieră, profil, specializare şi opţiunea elevului - după cum urmează:
i. Probă scrisă la Limba şi literatura română - probă comună pentru toate filierele, profilurile şi specializările;
ii. Probă scrisă la Limba şi literatura maternă - probă comună pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, la toate filierele, profilurile şi specializările;
iii. O probă scrisă corespunzătoare filierei şi profilului, de exemplu Matematică - pentru profilul real din filiera teoretică, pentru filiera tehnologică şi, după caz, filiera vocaţională, respectiv Istorie - pentru profilul umanist din filiera teoretică şi, după caz, filiera vocaţională;
iv. O probă scrisă corespunzătoare filierei, profilului şi specializării, la alegerea elevului, dintr-o disciplină din ariile curriculare de specialitate. De exemplu, elevul poate opta pentru o disciplină din pachetul şFizică, Chimie, Biologie, Informaticăţ, respectiv pentru o disciplină din pachetul şGeografie, Logică şi Filosofie, Psihologie (şi, după caz, Sociologie), Economie şi Educaţie antreprenorialăţ - corespunzător specificului filierei, profilului şi specializării urmate.

Descentralizarea învăţământului preuniversitar
În baza Strategiei descentralizării învăţământului preuniversitar, adoptată prin Memorandum al Guvernului României în 2005 şi actualizată în 2007, a Legii-cadru a descentralizării nr. 195/2006, având în vedere rezultatele fazei-pilot şi dezbătând în detaliu fiecare aspect cu partenerii sociali, s-a stabilit:
1. Domeniile privind organizarea şi funcţionarea învăţământului preuniversitar vizate în mod direct de procesul de descentralizare (9 domenii);
2. Competenţele partajate între autorităţile administraţiei publice locale, judeţene şi centrale, inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ pentru fiecare domeniu de organizare şi funcţionare;
3. Pentru fiecare competenţă partajată (după caz) - autoritatea responsabilă cu reglementarea competenţei, autoritatea responsabilă de finanţare şi sursele de finanţare ale competenţei, autoritatea responsabilă de implementarea competenţei şi autoritatea care deţine proprietatea asupra patrimoniului.
Rezultatul acestei activităţi s-a concretizat în proiectul Legii privind exercitarea competenţelor în descentralizarea învăţământului preuniversitar de stat - aflat în prezent în evaluare şi dezbatere.

B. Privind deciziile majore din învăţământul superior
Observaţii generale la proiectul MECTS
· În acest moment, există mai multe acte normative care reglementează funcţionarea sistemului de învăţământ superior în România. Acest proiect de lege, aşa cum este redactat, nu poate înlocui toate aceste legi. De exemplu, în Proiect se vorbeşte de consorţii universitare, subiectul, însă, este tratat incomplet, Legea nr. 287/24.06.2004 privind consorţiile universitare fiind mult mai bine structurată. Din acest motiv, ar trebui să înţelegem ce îşi propune acest act normativ, ce va înlocui şi ce nu, ce aduce nou şi ce se păstrează din sistemul actual etc.

· Plecând de la observaţiile de la punctul de mai sus, o alternativă la actuala propunere legislativă ar fi aceea a adoptării unui Cod al învăţământului superior, care să integreze tot ceea ce ţine de legislaţia acestui sector de activitate. În felul acesta s-ar elimina suprapunerile, contradicţiile şi inconsecvenţele existente în acest moment.

· Proiectul de lege nu pare să se bazeze pe o analiză riguroasă a stării sistemului de învăţământ superior din România şi nici pe o abordare comparativă a sistemului românesc cu alte sisteme. Sunt modificate anumite lucruri din sistemul actual fără să înţelegem de ce se face acest lucru şi fără să înţelegem unde se doreşte să se ducă învăţământul superior românesc.

· Autonomia universitară este afectată într-un mod flagrant.
· Proiectul de lege aduce unele lucruri noi, ca de exemplu (i) contractul de muncă cu durată limitată pentru cadre didactice titulare, ceea ce ar putea să conducă la o creştere a competitivităţii şi competiţiei în spaţiul academic, (ii) registrul matricol unic etc. În acelaşi timp, însă, tratează incomplet (uneori chiar superficial) probleme extrem de importante: (i) nu este tranşată problema salarizării cadrelor didactice după principiul competitivităţii (se menţin grilele de salarizare stabilite de Guvern, ceea ce împiedică o universitate să angajeze cu adevărat cadre didactice performante); (ii) nu este tratată problema autonomiei financiare a universităţii; (iii) în loc să asigure o mai mare autonomie facultăţii, nu se vorbeşte aproape deloc de aceasta; (iv) problema ajutoarelor/împrumuturilor pentru studenţi este doar amintită etc.


· În mai multe rânduri, se face trimitere la legislaţia muncii în vigoare. După cum se ştie, de-a lungul timpului, au apărut mai multe suprapuneri şi/sau contradicţii între legislaţia muncii şi Statutul Personalului Didactic. Noul proiect legislativ ar trebui să lămurească aceste probleme.

· Sistemul de management universitar propus atentează la autonomia universitară, limitând considerabil drepturile comunităţii academice. MECI, deci politicul, are foarte multe pârghii de a interveni în managementul universităţii, ceea ce nu este recomandat. Dacă acest sistem este adoptat, vom asista la o politizare a managementului universitar.

Observaţii pe articole la proiectul MECTS
· Modalitatea de adoptare a cartei universitare este expediată fără nicio precizare.

· Este greşită propunerea conform căreia "La fiecare trei ani, MEC va prezenta Parlamentului un raport despre starea învăţământului." În legislaţia actuală raportarea este anuală şi trebuie consolidată. În plus, componenta de evaluare a sistemului, în baza unor evidenţe (statistici, analize comparative interne şi internaţionale) trebuie întărită, prin înfiinţarea unei departament/agenţii de monitorizare şi analiză a sistemului.

· Este neclară situaţia unei structuri de învăţământ superior înainte de acreditare. Dacă nu face parte din sistemul naţional de învăţământ superior, nu se precizează ce este o universitate înainte de acreditare. Cum se poate numi o instituţie de învăţământ superior, în perioada de autorizare, dacă nu utilizând termenul universitate sau un alt termen echivalent?

· Este neclară problema desfiinţării unei universităţi. Cine, mai exact, decide desfiinţarea unei universităţi? ARACIS şi MECI pot propune o astfel de soluţie dar NU aceste instituţii trebuie să ia decizia finală. O instituţie de învăţământ superior se crează prin lege şi trebuie să fie desfiinţată tot prin lege. MECI poate abuza de acest prerogativ, dacă îi este acordat.

· Formarea consorţiilor universitare nu este suficient precizată. Există o lege a consorţiilor care tratează destul de clar problema. Aceste trei alineate din proiectul de lege sunt în completarea legii? Dacă da, nu aduc nimic nou. Dacă nu sunt în completarea legii, ci o înlocuiesc, atunci este vorba de un pas înapoi pe acest subiect.

· Până acum, în cazul universităţilor de stat, facultăţile erau înfiinţate prin hotărăre de guvern. Dacă acestă problemă va fi tranşată la nivel de universitate, atunci trebuie să evităm situaţii delicate, lămurind două lucruri:

i. dacă pot exista facultăţi cu predare în limba minorităţilor;
ii. cum se desfiinţează o facultate. Dacă nu vor fi criterii clare în acest sens, universitatea poate fi teatrul unor abuzuri, manifestări extremiste, radicale etc.
· Desfiinţarea poziţiei de lector este nepotrivită. Ce se doreşte prin reducerea numărului de funcţii universitare? Este o treaptă de acumulare academică importantă pentru evoluţia calitativă a resurselor umane.

· Precizări insuficiente generatoare de bulversarea sistemului în ceea ce priveşte angajarea personalului didactic pe o perioadă determinată. Introducerea posibilităţii de a angaja cadre didactice pe o perioadă determinată este o idee foarte bună, care poate să asigure o creştere a competitivităţii în spaţiul universitar. Totuşi, reforma pe această zonă trebuie dusă până la capăt şi proiectată într-un mod foarte clar. Astfel:

i. angajarea pe o perioadă determinată ar trebui să fie nu numai de un an, aşa cum este acum. Se pot introduce mai multe formule, respectiv contract pe 1, 3, 5 sau 10 ani. Pentru a nu bulversa sistemul, aceste formule ar trebui să se aplice NUMAI pentru cei care promovează de pe o funcţie pe alta sau pentru noi angajări;
ii. angajarea pe o perioadă determinată TREBUIE să fie reglementată de un contract INDIVIDUAL, negociat de universitate cu angajatul. În acest contract vor fi prevăzute clauze de performanţă. De asemenea, introducerea unui astfel de contract individual, negociat, atrage după sine şi anularea sistemului actual de salarizare stabilit de guvern. Salariul trebuie lăsat la latitudinea universităţii. MEC poate introduce resctricţii privind valoarea maximă a fondului de salarii pe universitate şi nu privind valoarea maximă a salariului unui cadru didactic (restricţii de acest tip există deja în Metodologia ARACIS). O astfel de politică (contract limitat de muncă, salariu negociat, criterii individuale de performanţă) va clarifica alte două probleme: cumulul în aceeaşi universitate şi colaborarea simultană a unui cadru didactic cu mai multe universităţi.

· Sunt neclare precizarile cu privire la confirmarea conferenţiarilor şi profesorilor. Nu se înţelege dacă titlurile ştiinţifice de conferenţiar şi profesor mai sunt sau nu confirmate de MECI. Acest lucru ar putea fi lăsat la latitudinea universităţilor, el fiind însă luat în calcul cu ocazia evaluărilor periodice a calităţii sau a clasamentelor universitare. Rectorul nu trebuie să fie preşedintele comisiilor de concurs, existând riscul de a avea abuz de putere. Sistemul devine excesiv centralizat, credem că sistemul actual, în care catedrele gestionează acest subiect, nu ar trebui schimbat.

· Problema standardelor elaborate de MECI ar trebui revăzută în funcţie de modul în care se va decide asupra acordării titlurilor universitare.

· Sunt neclare şi limitative precizările cu privire la activităţile desfăşurate de cadrele didactice. Din modul în care se formulează reiese că un cadru didactic trebuie să facă toate activităţile menţionate, ceea ce, pe de o parte, nu este realist (nu toate cadrele didactice fac management şi administraţie universitară) şi, pe de altă parte, ar putea fi limitativ (nu permite introducerea altor activităţi, specifice unui anumit departament). Aceste reglementări sunt excesive, încălcându-se autonomia universitară. Este nevoie de un articol de lege pentru a reglementa graficul concediilor angajaţilor unei universităţi? Evident, NU!

· Planurile de învăţământ trebuie să fie aprobate de Senat, dar programele analitice sunt de competenţa catedrelor. Legea propune o centralizare exagerată în acest sens.

· Sistemul colegial de conducere a universităţilor, existent acum în România, este înlocuit cu un sistem piramidal, funcţional în alte ţări, dar puternic criticat. De exemplu, în Anglia, în urma unor studii efectuate, s-a constatat că universitatea a devenit mai mult o corporaţie condusă de profesionişti într-un mod care ia în calcul cu precădere perspectiva economico-comercială şi mai puţin cea academică, cadrele didactice fiind pur şi simplu excluse din procesul de decizie, atât pe probleme curente cât şi pe probleme care vizează direcţiile strategice ale universităţilor. Dezbaterile sunt extrem de intense pe acest subiect. În SUA, cel mai bun exemplu de echilibru între cele două perspective este Harvard University, unde puterea este distribuită în mod echilibrat între cadrele didactice şi preşedintele universităţii. Organizarea de acest tip are însă în vedere o distribuţie judicioasă a rolurilor, ceea ce conduce la o descentralizare puternică. Facultăţile/departamentele sunt semiautonome, au bugete proprii, conturi distincte, plan strategic distinct.

Integrarea se face numai la nivel de obiective strategice generale. În fapt, Universitatea Harvard este o federaţie. Rezultatele acestui tip de organizare sunt cunoscute.
· Sunt introduşi termeni noi (exemplu: organe deliberative şi organe executive) care nu sunt clar explicaţi, corelaţiile/raporturile dintre ele fiind neclare.

sursa: jurnalul national

0 comentarii

Povestea văcuţei Angus şi a prostiei omeneşti

Povestea văcuţei Angus şi a prostiei omeneşti
Povestea văcuţei Angus şi a prostiei omeneşti
Într-o zi, să tot fie doi ani de atunci, în satul Panaci, înşirat pe o vale din Bazinul Dornelor, au intrat două văcuţe cum nu se mai văzuseră până atunci prin părţile acelea: mici, negre ca smoala, cu capul rotund, fără coarne şi cu părul mare şi des. Le mâna de la spate, cu grijă, ca pe două fetiţe la şcoală, mătuşa Ileana a lui Gheorghe Cojoc. Câţiva săteni, toţi crescători de vite - fiindcă acolo, în coasta muntelui, nu poţi face altceva - s-au strâns în jurul nou-venitelor şi au început să le cerceteze, în drum, ca pe nişte ciudăţenii ce erau. Văcuţele erau din rasa Aberdeen-Angus, de care sătenii nu auziseră niciodată. Nu se mai văzuse aşa ceva nici în Panaci, nici pe toată Valea Dornelor, unde e o amestecătură de vite ce nu s-a mai pomenit, un Turn Babel al raselor. Numai cei mai gospodari au în grajd vaci de rasă, Holstein sau Pinzgau.

Mirarea lor a fost şi mai mare când au aflat că o asemenea ciudată văcuţă valorează peste 1.800 de euro, în timp ce o vacă de-a lor nu face la târg nici de zece ori mai puţin, chiar una care dă două doniţe de lapte pe zi. Cine capătă 150 de euro pe o vacă bună de lapte se poate numi un om norocos. S-au uitat ei atent la văcuţe, le-au cercetat de-a fir-a-păr, şi pe dedesubt, să vadă de ce valorează atât, şi au observat, tot mai uimiţi, că nici nu prea erau bune de lapte. "Cumătră Ileană, dumneata îţi baţi joc de noi", a spus unul. "Să mă fe­rească Dumnezeu! - s-a apărat bătrâna. Văcuşoarele astea două fac laolaltă 156 de milioane de lei în bani vechi!" Şi când curioşii erau gata să izbucnească în râs, auzind asta, ea a mai spus: "Şi le-am primit degeaba". Sătenii au rămas cu gurile strâmbe şi au încremenit ca nişte pari în drum.

În felul acesta, întâmplător şi plin de surprize, au aflat sătenii din Panaci, crescători de vite de la începutul neamului lor, că pe lume există şi vaci care nu-s pentru muls, ci vaci de carne. Adică nu mulgi vaca până o usuci şi o duci la abator când nu se mai ţine pe picioare de bătrâneţe, ci creşti una chiar pentru carne. Şi au mai aflat că în Vatra Dornei există Federaţia

Agricultorilor de Munte "Dorna" (FAMD), care cumpără astfel de vaci pe bani neînchipuit de mulţi şi le dă gratis ţăranilor de la munte, ei neavând altă obligaţie decât să se îngrijească de ele şi, când fată, să dea viţica, tot fără nici un ban, altui ţăran, iar acela să dea altuia, şi tot aşa, astfel încât, în timp, rasa aceasta să se răspândească, şi agricultorii de la munte, care acum vând laptele pe nimic, să scoată un ban pe carnea de vită.

Alţi oameni din Panaci n-au vrut să primească degeaba două vaci Angus. Pentru că nu-s de-ale noastre, ci tocmai din Scoţia, şi nimic din ce nu e de-al nostru nu e bun. Dacă mămuca şi tătuca n-au crescut aşa vite, omul nu se agaţă de coada lor. Apoi le-au mai refuzat pentru că mănâncă mult. Toacă la nutreţ de parcă ar avea şişcorniţă în ele. Mătuşa Ileana lui Cojoc le dă fân de patru ori pe zi şi de două ori porţie de tărâţe. De aici curge un calcul economic pe care mătuşa îl deşiră ca un contabil, în timp ce adună cu palma păr de pe şoldurile vacilor, ca de pe pisici.

"O claie de fân de o mie de kile costă 400 de lei şi nu ajunge pe o lună - îşi începe mătuşa demonstraţia contabilă. Dacă nu-l cumperi şi ţi-l faci singur, fânul cam tot pe-acolo costă, fiindcă trebuie să plăteşti om la coasă, plus mâncare, ţigări şi băutură, plus transportul. Şi dacă n-ai destulă fâneaţă, închiriezi pământ şi tot acolo ajungi. Deci fânul îl scoţi cumva cam la patruzeci de bani kila. O vacă de lapte trebuie să mănânce cam un kil de fân ca să dea un kil de lapte. Kil pe kil. Dacă mai pui şi porţia de tărâţe, iese că omul nostru trebuie să cheltuiască cinzeci de bani ca să dea vaca o kilă de lapte. Şi la noi laptele ni-l cumpără cu 50 de bani kila, în bătaie de joc. Tragi linia, rămâi cu zero bănuţi şi cu munca, fiindcă vacile, săracele, nu postesc, nu ţin cure de slăbire şi nu fac la nisip ca mâţele, trebuie tot timpul să le dai mâncare şi să râneşti din urma lor. Pe timp de vară, când vacile pasc pe munte, cheltuiala nu mai e aşa mare, dar la noi vara e numai de patru luni jumate. Te usucă la buzunar să ţii la iernat nişte vaci."

Când face socoteala pe carne, nu pe lapte, mătuşa Ileana iese ceva mai bine. "Văcuţele astea, zice femeia, au fătat câte un tăuraş care la 5 luni s-au făcut de 350 de kile fiecare. Bine, că nu s-a găsit nimeni să îmi plătească viţeii la valoarea lor, asta e altă poveste. O să vină şi vremea asta. Am luat pe ei douăşcinci de milioane vechi. Tăuraşii putem să îi păstrăm, numai viţicile trebuie să le dăm mai departe, la altcineva, tot pe degeaba, cum le-am primit şi noi. Am avut o viţică, am dat-o. Buuuun... Şi când tragi linia, vezi că e mai în avantajul tău să creşti vaci din astea de carne, decât vaci de lapte. Dar oamenii de pe aici s-au speriat de cheltuială şi n-au vrut să primească văcuţe Angus de la Federaţia Agricultorilor de Munte. Că ce vacă e aia dacă nu o mulgi? Că, vedeţi, n-o mulgem, tot laptele îl lăsăm să-l sugă viţelul. N-au vrut să primească nici viţica de la mine. Na, Ioane, viţică. Na, Vasile. Nu, că nu mă-ncurc eu cu vaci străine. Şi am dat viţica la un gospodar din alt sat."

Sfârşind demonstraţia lui zero absolut în economia montană, mătuşa Ileana apucă dintr-un colţ o doniţă de lapte şi o toarnă în treuca porcului. E un purcel aproape transparent, de alb ce e, se vede că-i crescut cu lapte. Un orăşean, care cumpără din magazine laptele de cinci şi chiar de zece ori mai scump, s-ar scandaliza văzând cum dolofanul se scufundă până la urechi în lapte. Însă asta e ceva obişnuit în toate gospodăriile de la munte.

Elena Cojoc mai ţine, pe lângă cele două vaci Angus, şi două Holstein, de lapte. Conform calculelor sale, vacile astea sunt bune la dat pe pere ce ai luat pe mere. Nu-i vorbă, sunt vaci bune, dau câte 20 de litri de lapte pe zi fiecare. O firmă de colectare cumpără laptele cu 50 de bani litrul, dar n-a mai plătit nimic de şase luni. Şi atunci, decât să dai laptele şi să nu primeşti nimic pe el, iar, dacă ai primi, să nu ai nici un câştig, tot e mai bine să dai o parte la porci.

Cu gândul ăsta s-a încumetat Elena Cojoc să primească două vaci Angus: că poate e mai bine să crească vaci de carne. Laptele din Bazinul Dornelor e bun, că vitele pasc iarbă grasă, neatinsă de mizeriile cu care oamenii de la oraş otrăvesc totul. Nu asta ar fi problema. Însă din momentul în care laptele e muls şi până când e preluat de firma colectoare trec patru, opt şi uneori chiar zece ore, mai ales iarna, când drumurile se zidesc cu omăt. Vara, când vitele urcă la păşunat în vârful munţilor, laptele e cărat jos în spate, cu rucsacul. E lapte muls cu mâna. Cu fiecare oră care trece, germenii se înmulţesc, calitatea scade. Procesatorii îşi permit să importe lapte mai ieftin şi mai sănătos - lapte conform, cum îi spun ei. Mai ieftin, pentru că în vestul Uniunii Europene zootehnia este subvenţionată. Iar mai sănătos este fiindcă-i muls mecanic şi, din ţâţa vacii, fără măcar să ia contact cu aerul, ajunge direct în tancul de răcire. Ileana lui Cojoc, care şi-a trimis băiatul mai mic la muncă în Italia ca să aibă cu ce cumpăra fân pentru vaci, nu se poate pune la întrecere cu Hans din Germania, care la mica lui fermă are ultima tehnologie, sclipind de curăţenie, iar pe o ţeavă nevăzută îi curg în cont bani de la Guvern. Putem să avem noi lapte să mai facem o Cale Lactee pe cer: dacă nu-i bun, tot degeaba.

Batrâna ştie lucrurile acestea de la fiul ei mai mic, care acum e în Italia. A muncit şase luni la ferma unui neamţ, un fel de curs de calificare la locul de muncă. Vreo 500 de munteni au învăţat limba germană la Federaţia Agricultorilor de Munte "Dorna" (FAMD), în 300 de ore, apoi au muncit câte şase luni sau un an la ferme din Austria, Elveţia sau Germania. Unii au rămas acolo ca muncitori, câteva fete s-au măritat cu fermierii străini. Dintr-o sută de ţărani şcoliţi de FAMD, numai 18 s-au întors să facă agricultură acasă. Erau şi plătiţi pentru munca lor şi, totodată, vedeau ce înseamnă cu adevărat zootehnia modernă, performantă. Au văzut că ţă­­ranul român face foclor, nu performanţă. Stă sprijinit în botă şi-i trage câte-o "Mioriţă" o dată la câteva sute de ani, de intră-n patrimoniul cultural universal, şi cam atât: laptele tot de la pragmaticul Hans vine. Ce nu face Hans e că nu-şi pupă vaca pe frunte şi nu stă de vorbă cu purcelul, cum face mătuşa Ileana. "N-avem nici un câştig, zice ea, dar fără animalele astea am muri de urât, ne-am scrânti la cap. Că altceva ce să facem pe aici? Noi cu ele ne ţinem de când ne ştim."

"Cel mai mare duşman al agricultorului este tat-su", repetă - pentru a câta oară? - Ioan Agapi, directorul executiv al Federaţiei Agricultorilor de Munte "Dorna". Când a dat sfară-n ţară că aduce vaci Angus, câţiva tineri mai şcoliţi şi mai îndrăzneţi au venit repede să se înscrie, dar bătrânii lor, proprietarii pământului, au pus picioru-n uşă: să nu intre flăcăii cu noul. În primul rând se uitau ponciş, neîncrezători, aflând că există cineva care le dă vaci gratis. Obişnuiţi numai să li se ia, bătrânii ziceau că e ceva putred la mijloc, să nu se aleagă, Doamne-fereşte, cu vreo belea pe cap. Ziceau: "Mie să nu-mi vii în bătătură cu vaci cu pulpa aşa mică. Îs vaci mici şi mănâncă mult. După ele se ţine scai veterinarul să le însămânţeze cu pompa aia, când se ştie că vaca se dă la buhai. Mai vine şi-un cârd de filfizoni de la oraş să mă înveţe pe mine, în ograda mea, cum să ţin o vacă!". Ioan Agapi a dus la Viena, la analize, un braţ de fân din Munţii Dornei şi a ieşit că îi mai lipseşte cutare şi cutare ca să fie un nutreţ perfect. Câţiva specialişti de la FAMD s-au pus pe treabă şi au produs un amestec de făinuri care completa perfect fânului de Dorna, un supliment alimentar, cum s-ar zice. Invenţia s-a lovit din nou de pieptul bărbătesc al vechilor agricultori montani: "Ăştia vor să ne prostească, ziceau ei când venea maşina de la federaţie prin sate ca să vândă făina numită Promilk. Păi, nu vedeţi oameni buni, că ne vând tărâţe mai scump decât la moară?". Şi vacile din satele Dornelor au rămas numai cu fânul.

Altă dată, Ioan Agapi a încercat să le arate sătenilor avantajul de a cultiva nutreţul, în loc să aştepte să crească de la Dumnezeu şi cât o da El. A închiriat în mai multe sate terenuri cât mai la centru, ca să vadă toată lumea, şi le-a împărţit în trei: pe o bucată să crească iarba de la natură, pe o bucată să cultive omul după capul lui, cum ştie el că se face, iar pe a treia parte să se pună nutreţ şi să se recolteze după carte. Postata lucrată ca la carte a fost peste tot evident mai avantajoasă, însă nimeni nu a vrut să adopte metoda ştiinţifică.

"Conservatorismul şi prostia omenească ţin în loc agricultura montană", spune ferm Ioan Agapi. A văzut cu ochii lui cât de greu îl scoţi pe ţăran din ale lui. Numai după ce a şcolit vreo cinci sute de ţărani pe la fermele europene din Vest s-a mai spart pe ici, pe colo, rezistenţa îndârjită a ţăranilor. Cei cinci sute au fost cam toţi, fiindcă acum nu se mai înscrie nimeni la cursurile de germană, nu mai pleacă nimeni să lucreze şi să înveţe la fermele din Occident.

"Peste asta vine capac prostia guvernanţilor noştri, se ambalează directorul FAMD. Nu există un plan naţional pentru agricultură. Cum face ţăranul treabă de la o zi la alta, aşa face şi Ministerul Agriculturii. Nu există o strategie de dezvoltare pentru agricultură în zona montană. Se neglijează treizeci la sută din suprafaţa României şi şase milioane de oameni care trăiesc în zona montană."

Până acum, FAMD a plasat zece vaci Angus în cinci gospodării din Bazinul Dornelor. Câte două, să nu se simtă străine. Şi în fiecare an de acum înainte vor mai fi plasate câte zece vaci. Banii cu care FAMD cumpără animalele vin de la fundaţia americană Heifer International. De ani în şir, FAMD introduce animale de rasă în satele de munte: oi, capre, peşti, albine. Acum, şi vaci de carne. Heifer cere ca animalele să ajungă la cei măi săraci agricultori, care au mai crescut animale şi au mulţi copii, dar spune Ioan Agapi, unii sunt aşa de săraci, încât nici nu pot fi ajutaţi. Nu au nici măcar un hectar de pământ. "Am încercat să luăm în concesiune de la primării, spune directorul Agapi, dar n-am avut cu cine ne înţelege. Şi atunci am ales să dăm aceste vaci unor gospodari de condiţie medie. Văcuţele se dau gestante şi fată la noii proprietari. Până acum au fătat toate, dar numai o singură viţică şi aceasta, conform obligaţiilor din contract, a fost dată gratis altui agricultor."

Viţeluşa a apărut în gospodăria Elenei Cojoc, din Panaci. Aşa mică, fară coarne şi fără semne că ar inunda Panaciul cu lapte, nimeni nu s-a grăbit să o primească în dar. Au fost amatori să cumpere tăuraşii, să-i taie şi să-i mănânce pe loc, nu şi pentru viţeluşă, care trebuie crescută după standardele impuse de contract, inseminată artificial, ca să nu degenereze rasa, iar viţelele pe care le-ar făta trebuie şi ele date în dar altcuiva, mai departe. Viţica a ajuns în Şaru Dornei, la Dumitru Carpea, şofer pe microbuzul şcolii.

Fără salariul de la şcoală, Carpea s-ar descurca greu numai cu cele zece vaci de lapte pe care le creşte. Teoretic ar fi două sute de litri de lapte pe zi, dar şi o mie dacă ar fi, tot zero lei înseamnă. "Am zis să încerc şi cu văcuţa Angus, poate la carne o să-mi meargă mai bine, mai ales că în România nu se cresc vaci de carne", spune Dumitru Carpea.

A vrut să-şi facă o mică fermă în curte, cu vreo douăzeci de vaci de lapte. A împrumutat 7.500 de euro de la bancă să-şi ia instalaţie de muls, tanc de răcire, o cositoare şi să extindă grajdul. Dar firma căreia îi vinde laptele nu i-a dat banii la timp, aşa puţini cum erau. A trebuit să vândă cinci vaci ca să achite ratele la zi, altfel banca îi lua totul. Acum e sclavul acelui credit. Dă câte 310 euro pe lună. Echivalentul a peste 2.500 de litri de lapte. Bani pe care îi tot împrumută, aşteptând să primească de la firma colectoare plata pentru laptele vândut în ultimele şase luni.

Povestindu-şi necazurile lui, necazurile tuturor agricultorilor de la munte, Dumitru Carpea scarpină în frunte văcuţa neagră, Angus, care stă cuminte la mângâiat ca o pisică şi din când în când mai răsuceşte cu limba un şomoiog de fân. "E hrănace tare, o laudă omul. Mănâncă toată ziua ca un purcel, se cunoaşte de la o zi la alta cum creşte. Nu e pretenţioasă deloc, mănâncă orice, e rezistentă la frig, la boli... Nu ştiu de ce, când am adus-o, vecinii nu au fost curioşi nici să vadă cum arată. Cred că nici eu nu o luam dacă nu eram la ananghie, c-aşa-i omul cu obişnuinţele lui, greu se urneşte... Dar acum aş ţine-o şi numai pentru cât îi de frumoasă." Şi din fata tatii, văcuţă şi fetişoară n-o mai scoate. De dragul ei s-a hotărât şoferul Dumitru Carpea să se înscrie la un curs de zootehnie la FAMD. E singurul amator după mult, mult timp.

sursa: jurnalul national

1 comentarii

Anchetatorii polonezi cercetează patru versiuni ale accidentului de la Smolensk

Anchetatorii polonezi cercetează patru versiuni ale accidentului de la Smolensk
Anchetatorii polonezi cercetează patru versiuni ale accidentului de la Smolensk
Biroul de Procuratură Generală polonez a declarat pe site-ul său că sunt urmărite patru versiuni ale recentului accident de avion în care şi-au pierdut viaţa preşedintele polonez Lech Kaczynski, soţia sa şi înalţi demnitari polonezi.

Anchetatorii au declarat într-un comunicat dat joi că "o eroare tehnică", "o greşeală de pilotaj", "un management prost al zborului şi o slabă securitate", precum şi "acţiunile unei părţi terţe" cum ar fi un atac terorist sau presiunea pusă pe echipaj, sunt văzute ca posibile cauze ale accidentului, în care toţi cei 96 de pasageri aflaţi la bord au murit.

Rapoartele care au apărut în presa poloneză arătau că ar fi avut loc o defecţiune la unul dintre sistemele avionului.

Una dintre cele mai populare versiuni este că preşedintele Kaczynski i-a ordonat pilotului să aterizeze într-o ceaţă groasă, deşi controlorii de trafic aerian nu şi-au dat persmisiunea pentru aterizare şi i-au recomandat echipajului să redirecţioneze aparatul către un alt aeroport.

Procurorul general al Poloniei, Andrzej Sereme, a declarat că nu există dovezi care să ateste că pilotul a fost presat să facă o aterizare în condiţii meteorologice foarte proaste.

De asemenea, comunicatul a confirmat că nu au existat dovezi care să confirme presiuni asupra echipajului în acel moment, dar "este prea devreme pentru a exclude această versiune."

Investigatorii ruşi şi experţii polonezi anchetează împreună cauzele tragediei , pe când armata poloneză şi-a deschis propria investigaţie.

Prim-ministrul rus, Vladimir Putin, şi omologul său polonez, Donald Tusk, au discutat într-o conversaţie telefonică despre ancheta acestui caz dificil şi şi-au exprimat satisfacţia cu privire la niveul cooperării dintre echipele ruse şi poloneze.

sursa: adevarul

1 comentarii