joi, 22 aprilie 2010
Mărturie din infernul „magazinelor de vise“
Publicat de championsurl la 09:32 joi, 22 aprilie 2010Un licean a ajuns în câteva luni de la „fumător din curiozitate“ la condamnat pentru trafic de stupefiante. Andrei crede că substanţele vândute la magazinele de etnobotanice sunt mult mai nocive decât „drogurile clasice“.
Andrei B. este elev al unui liceu din Braşov, are 18 ani, şi a cunoscut pe propria piele ce înseamnă „senzaţiile tari" ale consumului de plante cu efect halucinogen şi apoi ale dogurilor adevărate.
Dintr-un tânăr fără probleme a ajuns să aibă nevoie de consiliere psihologică pentru a scăpa de droguri şi s-a ales şi cu o condamnare la închisoare, pentru o perioadă de un an şi opt luni.
Din fericire pentru el, condamnarea este cu suspendare. Andrei, care este acum un client al Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Braşov, a început în urmă cu mai bine de doi ani să fumeze canabis, din pură curiozitate. Apoi şi-a administrat produse din plante cu efecte halucinogene şi a încercat să vândă droguri la colţ de stradă.
Mai tari decât marijuana
„Am consumat canabis, pe care îl cumpăram sau îl primeam de la amici, iar apoi am încercat de două ori şi produse care se vând la magazinele etnobotanice. Aproape că m-au dărâmat. La drogurile uşoare nu există senzaţia de sevraj, însă după chimicalele alea am simţit o senzaţie puternică de panică. Am ajuns rapid la paranoia şi aveam senzaţia că voi muri. Cunosc oameni care consumă heroină de şase-şapte ani şi nu au ajuns în halul în care m-au adus etnobotanicele după numai o lună", a povestit tânărul.
La un moment dat, pentru că voia să facă rost de bani, Andrei a încercat să vândă droguri, însă, după cum susţine el, la prima tranzacţie a fost prins în flagrant de Poliţie, ajungând să fie condamnat la aproape doi ani de închisoare, cu suspendare.
Aşa a ajuns pacientul psihologului Adriana Samson. Ea consideră că, în cazul lui Andrei, „prognosticul este optimist. A trecut peste anxietate şi depresie, iar acum a început să ia atitudine şi să încerce să-i ajute pe alţii".
„Legume ambulante"
Psihologul spune că efectele produselor care se vând în magazinele de vise nu ar trebui minimalizate. „Este de necrezut cât pot fi de puternice. Îi afectează în termen foarte scurt pe consumatori, din toate punctele de vedere. Chiar ei recunosc că ajung foarte repede nişte «legume ambulante»", a explicat Samson.
"Am consumat canabis, iar apoi am încercat de două ori şi produse care se vând la magazinele etnobotanice. Aproape că m-au dărâmat."
Andrei
consumator de droguri
„Încerc să las în urmă trecutul"
La numai 15 ani, Andreea, elevă la un liceu de elită din Bacău, trece printr-o mare cumpănă: încearcă să renunţe la droguri. S-a apucat de fumat „iarbă" încă de la 13 ani. Tânăra povesteşte că, în timp, efectul ţigărilor a început să fie de scurtă durată şi că, atunci, a trecut la prafuri. Când a tras prima dată pe nas s-a simţit ca în paradis. După ce senzaţiile s-au diminuat, a început să-şi injecteze prafurile.
„Voiam tot mai mult. Consumam orice mă putea scoate din starea de sevraj: pastile cu alcool, prenandez, chiar tranchilizante pentru cai. De unde bani? Din casă. M-am apucat de furat, făceam tot felul de combinaţii", mărturiseşte Andreea. La sfârşitul anului trecut i s-a făcut rău. A stat internată o săptămână. Spune că zilele petrecute în spital au fost cele mai cumplite.
„Încerc să las în urmă trecutul. Nu-mi este uşor. Ce să le spun celor de vârsta mea? Să refuze prafurile, că-i distrug", declară tânăra. Andreea este de două luni abstinentă, fiind ajutată de specialiştii de la Centrul Antidrog Bacău să se recupereze.
sursa: adevarul
Etichete: Mărturie din infernul „magazinelor de vise“
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu