Ce înseamnă să fii cioban

Ce înseamnă să fii cioban

În pofida unei potenţe proverbiale, datorată chipurile cărnii de oaie, ciobanii nu mai au căutare la fete, iar o viaţă de celibat şi mizerie la oi nu mai e pe placul tinerilor. Oierii au o vorbă: cică ar fi murit mama aia care năştea ciobani, acum mamele fac numai oameni de afaceri şi manechine.

Din capul locului trebuie făcută o precizare care contrazice DEX-ul, dar e conformă cu realitatea: cioban nu e tot una cu oier. Două trepte de evoluţie pe care e bine să le stăpâneşti măcar terminologic, dacă vrei să te înţelegi cu interlocutorii la stână.

Ciobanul e ăla care mână oile, le mulge, le tunde, le îngrijeşte, le apără de lup. În câţiva ani, dacă e profesionist şi dă dovadă de dragoste faţă de animale, condiţie esenţială pentru supravieţuirea în meserie, ciobanul îşi cumpără şi el câteva oi, le înmulţeşte şi astfel evoluează şi ajunge oier. Când îşi face turmă îsi poate angaja propriul cioban, dacă are noroc. A nu se înţelege că oierul stă doar şi “cujetă”, cum să-şi marketeze afacerea.

Dimpotrivă. Oierul poate face tot ce face şi ciobanul, ba chiar mai bine, că de aia îi e superior, diferenţa dintre ei e dată de proprietate. În timpurile moderne, însă, oierul cam face treaba ciobanului, de vreme ce angajarea unui cioban bun şi de încredere devine o operaţiune mai dificilă decât număratul creţurilor la lâna de oaie.

Mirosul de balegă bate potenţa

Toţi oierii se vaită de “calitatea slabă a materialului biologic uman” cu care se lucrează la stână. Oamenii vin la oi când ajung în pragul disperării, jigăriţi şi înfometaţi, după ce au eşuat în alte domenii. Se angajează la negru, se mulţumesc cu ce li se dă, apoi dispar când se satură de muncă şi lasă turma şi oierul cu ochii în soare. “E o problemă cu băutura, mare de tot. Segmentul cu care lucrăm acum în zootehnie, cam 40% sunt oameni care nu au făcut faţă nicăieri în altă parte. Tineretul nu mai vrea să crească animale”, zice Eugen Gonţea, fermier cu peste 700 de oi în Braşov.

Calitatea proastă a oamenilor care eşuează la stână e pusă de oieri pe seama lenii ce i-a atins pe români în ultimii zeci de ani, mai cu seamă de când e mai comod să stai acasă cu ajutor social în loc să pui mâna pe sapă. Totuşi, nici condiţiile aproape sălbatice de muncă la stână nu îmbie multă lume să se sacrifice, oricâte calităţi afrodisiace ar avea carnea de oaie, după cum o laudă Gonţea, mai în glumă, mai în serios. “Noi nu avem tradiţie gastronomică să gătim carnea de oaie, dar e recunoscută că desfundă arterele, are conţinut scăzut în colesterol şi ajută la potenţă”, îşi vinde Gonţea marfa. Tot el admite, însă un fapt paradoxal, în condiţiile de potenţă mult lăudată a ciobanilor: “Ne confruntăm cu aceeaşi problemă ca şi nemţii. Am vizitat peste o sută de ferme din Germania. Şi am observant că tineretul până la 40 şi ceva de ani în proporţie de 80% era necăsătorit. Mi-au zis că fetele nu mai vor să se căsătorească cu bărbaţi care miros a balegă, să stea non stop la animale”.

Ajutorul social şi şomajul au stricat oamenii

Gonţea plânge alături de toată breasla oierilor după ciobanii emigraţi la mioarele spaniole, italiene sau germane, unde au salarii de la 500 la 1000 de euro, dar şi alte condiţii de lucru. Modul de viaţă la limita sălbăticiei si obligaţia de a te dedica non-stop oilor au îndepărat tânăra generaţie de această meserie în România.
“A murit mama aia care năştea ciobani”, zice Pavel Iovăneasa, un oier din Haţeg care s-a trezit într-o bună zi cu turma lăsată de izbelişte pe munte, de un cioban iresponsabil: “A profitat că eu cu soţia ne-am dus la o nuntă si a plecat a doua zi după ce l-am plătit şi i-am cumpărat haine, cizme şi telefon. Ulterior am aflat că mai făcuse aşa şi pe la alte stâne”.

Pentru un cioban bun oierii zic că dau şi până la 1.800 de lei salariu. Bani frumoşi pentru zona montană, unde falimentul industrializării comuniste a lăsat pe drumuri mii de oameni. Totuşi nu se face coadă la angajări la stână. “Ajutorul social şi şomajul au stricat oamenii. Preferă să stea degeaba şi să ia bani de la stat decât să vină să muncească la animale. Statul face rău că le dă bani nemunciţi”, e părerea unanimă a oierilor care ajung să schimbe la o lună-două cel puţin câte un cioban.

Băciţa Rodica a moşit prima oaie la 10 ani

Excepţiile sunt cu atât mai apreciate. Rodica Cojanu se poate numi, la cei 36 de ani ai ei, un fel de femeie de carieră într-ale ciobăniei. A ales să fie băciţă la ferma lui Eugen Gonţea, după ce a văzut cum stă treaba cu familia.

“Am fost măritată, am doi copii, dar iubesc animalele de când mă ştiu şi am venit aici”, zice Rodica, râzând la oile care stau să fete într-un ţarc în aer liber. Mignonă, plăcută, cu ochi albaştri senini, Rodica îi ţine cu mână forte pe cei câţiva ciobani ai fermierului Gonţea.

A făcut şcoala de fermieri, adică nişte cursuri organizate de Direcţia Agricolă Braşov, şi zice că a învăţat suficiente lucruri noi la curs, faţă de ce ştia de la tatăl, care fusese tot cioban. Şi stăpânul, Gonţea, o apreciază, de vreme ce i-a dat ferma pe mâini, deşi se codeşte s-o laude pe faţă, ca să nu-i supere pe ceilalaţi ciobani, “dar câteodată Rodica e mai bună decât un technician veterinar”.

Măiestria Rodichii i se trage din copilărie. La 10 ani, când nu ştia care-i treaba cu sexul la oameni, a moşit prima oaie, şi de atunci a adus pe lume miei gemeni sau tripleţi, şi a învăţat să vadă în oaie mai mult decât într-un om. “Perioada fătărilor e cea mai grea la stână. Trebuie să stai cu ochii pe ele că sunt mioare din astea care nu prea văd de miel. E ca şi o femeie la prima naştere. Se tânguie şi ele, au durerile lor, timp de 20 de minute, atâta durează la o oaie. Apoi îşi fac cruce ca creştinu’, cu copita în pământ, şi nasc. Am avut şi probleme, când a venit mielul sucit sau cu gemeni cu picioarele intercalate. I-am scos, că fac şi pe veterinarul aici. Trebuie să ajuţi animalul, că e ca şi un om”, zice Rodica.

Mă asigură că există recunoştinţă şi la oi, şi respinge blând aluzia despre proverbiala prostie a oii: “De multe ori sunt mai deştepte ca oamenii. Nu-s chiar proaste toate”.

Are un program de care s-ar simţi stresată orice femeie de carieră, de la 5 dimineaţa până târziu în noapte, câteodată foc continuu. Mulge oi, ajută la fătat, face brânză, alege berbecii din turmă ca să nu care cumva să “buzdugănească” oile gestante şi să piardă mieii, şi după toate astea nici prin cap nu i-ar trece să plece de la animale.


PASIUNE. Rodica a renunţat la viaţa de familie de dragul animalelor

25 de oi, “entry level” ca oier

Rodica nu e singura băciţă. Are o omoloagă la o stână din Haţeg, a lui Petrişor Alexe, crescător cu peste 200 de oi. Alexe s-a apucat de oierit de cinci ani, împreună cu încă doi consăteni. Unul a venit cu banii făcuţi în Spania, ceilalţi cu munca.

După trei ani “spaniolul” s-a săturat să aştepte profitul şi a ieşit din afacere. La fel şi celălalt, aşa că Alexe a rămas singur cu oile pe cap. Nu-i pare rău, dar nici nu-l dă entuziasmul afară din stână, mai ales că încă are datorii faţă de “spaniol”. E om de ispravă, harnic, şi a decis să-şi vadă de turmă împreună cu familia: mama, soţia şi uneori fiica de 13 ani.

“Fata noastră se cam codeşte, zice că râd colegii de ea la şcoală, că e ciobăniţă, dar avem o băciţă la munte, cu oile, că nu i-a plăcut să stea la cratiţă acasă, a preferat turma. Şi-l mai avem pe băiatul ăsta, Claudiu, care pare că-i place”, îşi enumeră Petrişor ajutoarele.

Ciobănia n-a fost niciodată o calificare în România. Şcolarizarea se făcea pe cale orală, de la ciobanii bătrâni la ăi mai tineri, şi numai cei pricepuţi izbândeau. Numai familiile amărâte îşi dădeau copiii la stână. “Se plătea o sumă la familie, copilul era ţinut la stână, învăţat la oi, casă, masă, şi care era mai isteţ după câţiva ani se înţelegea cu oierul să-l plătească în oi. Îşi făcea turma lui şi aşa ajungea oier”, povesteşte Alexe.

Industrializarea şi colectivizarea au rupt lanţul istoric al oieritului, iar între timp lumea a dat cu nasul şi de un trai mai comod, mai ales la oraş, în timp ce viaţa la stână a rămas la fel de neevoluată ca acum o sută de ani.

Claudiu, cobanul pe care-l laudă cu moderaţie şi scepticism Alexe, are 19 ani şi munceşte la stână de aproape un an şi încă n-a fugit. Dimpotrivă, acum are şi el 25 de oi pe care Petrişor i le-a însemnat ca să ştie fiecare de avutul lui.

Claudiu a făcut opt clase şi nu şi-a dorit mai mult. Îi scoţi vorbele cu cleştele. Îşi vede de treabă la oi, dar visează să vrăjească fetele de pe motocicletă. De aia şi-a cheltuit acum toţi banii pe una la mâna a doua. O motocicletă, fireşte.

sursa: evenimentul zilei