I.4. Despre "Yoga crestină"

Despre "Yoga crestină"
-pe marginea ereziilor părintelui Dechanet-

"Crestinismul a fost predanisit cu atâta limpezime încât nu este dezvinovătire pentru cei care nu îl cunosc". Sfântul Ignatie Briancianinov[13;35]

"Crestinismul este una dintre căile spirituale autentice ale acestei lumi prin care se ajunge la Dumnezeu. De asemenea si sistemul yoga este un sistem spiritual care, urmat cu perseverentă, încredere si dragoste, îti transformă în bine viata interioară si exterioară. (...) Si, deodată, te cuprinde o dragoste si o recunostintă ce te aduce aproape de lacrimi, căci întelegi esenta si sensul vietii. Si, odată ce ai perceput Divinul din tine, îl vei purta în minte si în suflet tot timpul. Atunci cum poti spune că yoga te îndepărtează de crestinism, deci de Dumnezeu? E cea mai mare greseală spusă din ignorantă si necunoastere. E un păcat. Mircea Eliade, în cartea sa India, scrie: ŤPe orice drum se ajunge la Dum-nezeu, dar cel mai sigur drum e si cel mai simplu. Omul ignorant a născocit dificultatea găsirii lui Dumnezeu. De ce să fie greu să-L găsesc, dacă e în mine, dacă e chiar în sufletul meu?... ť Deci, orice cale ai alege, important este să-L simti pe Dumnezeu.

În concluzie, poti să practici yoga, dar, în acelasi timp, să fii un bun crestin, căci ambele căi au acelasi scop, comuniunea cu Dumnezeu." Dărmănescu Diana (144)

*

"Este falsă afirmatia care sustine că cel care frecventează cursurile de yoga se rupe de religia crestină. (…) La sărbătorile crestine, yoghinii vin la cursul domnului Gregorian Bivolaru, se întâlnesc si se bucură de acele momente deosebite într-un mod cu totul diferit de acei "crestini" care folosesc aceste ocazii drept niste motive de a mânca peste măsură si de a se îmbăta, sau de a discuta probleme mărunte, meschine, care mănâncă omului viata de zi cu zi si care îi abat mereu atentia de la credinta în Dumnezeu." Lucian Poenaru (143)

*

"La începutul practicii yoga aveam multe îndoieli în ceea ce priveste compatibilitatea dintre yoga si crestinism. Însă pe parcursul practicii yoga oferite la curs am ajuns să constat că aceste dubii sunt nefondate si au început să dispară prejudecătile si dogmele închistatoare. Prin intermediul diverselor materiale, brosuri, cărti primite la cursul de yoga, aflam de fiecare dată despre felurite curente si practici spirituale si constatam, de fiecare dată, că cele autentice se aseamănă foarte mult. O impresie deosebită mi-a făcut cartea lui Alexis Carrel, Rugăciunea, în care articolul părintelui Dechanet, "Yoga crestină", mi-a clarificat mult viziunea asupra apropierii de crestinism prin yoga. Atunci se ridică o întrebare firească: de ce o multime de asa-zisi "slujitori ai Bisericii" resping cu toată forta chiar simpla idee de înrudire a acestor căi?" Gherman Sergiu (136)

*

Mărturiile de mai sus sunt luate din anexa editiei românesti a controversatei cărti a părintelui Dechanet, Yoga crestină. Ele sunt trei mărturii care trebuie luate în serios si care, prin sinceritatea lor, pecetluiesc mesajul părintelui. Ele repetă ideea centrală a cărtii, idee foarte răspândită în zilele noastre, si anume că între yoga si credinta crestină nu există o reală contradictie. Diana Dărmănescu scria chiar că, din punctul ei de vedere, e un păcat să afirmi că yoga te îndepărtează de Dumnezeu.

Din punct de vedere crestin, această afirmatie este o blasfemie. Scopul practicilor yoga este eliberarea, iesirea din ciclul reîncarnărilor. Telul vietii crestine este mântuirea. Yoghinii, care vor să devină supraoameni, sunt urmasii lui Lucifer care a vrut să fie mai mare decât Dumnezeu. Crestinii sunt copiii lui Dumnezeu care vor să meargă pe calea mântuirii pe care le-a arătat-o Însusi Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Yoga înseamnă nimicirea persoanei, sufocarea persoanei, uciderea personalitătii în numele unei fantomatice beatitudini mistice, starea de samadhi.

Credinta crestină este udarea florii sufletului cu apa pe care Dumnezeu o trimite drept binecuvântare.

Acest articol nu îsi propune o analiză comparativă a celor două căi spirituale. Scopul lui este de a arăta cum se prezintă înselarea drept adevăr. Diavolul care l-a înselat pe Adam nu s-a oprit din lucrarea sa. Astăzi el foloseste procedee foarte diferite pentru a seduce sufletele.

Una dintre principalele sale arme este aceea de a se folosi de cărtile eretice. Porunca Bisericii, poruncă prin care vorbeste Dumnezeu, este clară: "Crestinii să nu citească cărti eretice!". Dar oamenii nu vor să tină cont de această poruncă. Li se pare că ,dacă ar asculta-o, ar fi habotnici. Si, ca să nu fie habotnici, citesc tot ce li se pare interesant. Dar, aflând ceea ce pare a fi interesant, îsi pierd sufletele.

Harul lui Dumnezeu se îndepărtase de un părinte din Pateric numai pentru că acesta avea în chilie o carte în care apăreau niste idei eretice.

Unii crestini nu numai că tin cărti eretice în casă, ci le si citesc. Si chiar se bucură să vadă câte asemănări există între credinta crestină si alte credinte. Se bucură de gustarea fructului oprit. Oare de ce Biserica îi împiedică să citească tot ceea ce vor?

Răspunsul este simplu: pentru că oamenii nu sunt în stare prin propriile puteri să discearnă binele de rău. Pentru că, primind ceea ce este sau mai degrabă pare folositor din aceste cărti, primesc si rătăcirea.

Oamenii se supun de bunăvoie unui examen atunci când citesc o carte religioasă: cred că sunt destul de maturi ca să nu se vateme.

"Biserica a dat porunca să nu citim cărti eretice", spun oamenii, dar nu este deloc asa. Biserica nu este o persoană, nu este un imperator sau un alt dictator. Biserica nu este decât vocea lui Dumnezeu, este casa lui Dumnezeu. Nu Biserica a dat poruncile, ci Dumnezeu. Poruncile Bisericii sunt poruncile lui Dumnezeu. Pentru multi este însă greu să înteleagă acest lucru.

Dumnezeu vorbeste prin Biserică. Unii primesc acest adevăr, iar altii îl refuză. Nu vom încerca să îi convingem pe acestia din urmă să primească poruncile Bisericii. Vom încerca însă să îi ajutăm să înteleagă cel putin perspectiva pe care o propune Biserica: aceea de a-i feri pe credinciosi de a cădea în plasa învătăturilor rătăcite.

Pentru aceasta vom analiza cartea părintelui Dechanet, Yoga crestină, o carte plină de erezii. Se poate pune întrebarea: "De ce autorul acestui articol a citit cartea pe care vrea să o combată? Nu ar fi fost mai bine nici să nu pună mâna pe ea? Si în ce calitate combate un laic ideile religioase ale unui preot?"

Răspund pe scurt: am citit cartea tocmai pentru a o combate. Ar fi fost mai bine nu numai să nu pun mâna pe ea, ci chiar să nu existe această carte. Dar, din moment ce cartea există si multi oameni se vatămă citind-o, e necesar să existe si un punct de vedere ortodox asupra continutului ei.

Combat ideile părintelui Dechanet pentru că sunt blasfemii, sunt idei care răstălmăcesc învătătura crestină.

După învătătura Sfintilor Părinti nimic nu trebuie să ne oprească să mărturisim dreapta-credintă.

Nu în ultimul rând trebuie spus că părintele Dechanet este catolic , si la catolici "libertatea de gândire" e foarte mare.

Trebuie precizat faptul că nu combat anumite idei trecătoare ale părintelui Dechanet. Dimpotrivă, părintele a studiat cu multă atentie practica yoghină. Totusi, lipsa lui de discernământ iese usor în evidentă:

"Ca preot, după ce am început să practic sistematic yoga, mi s-a cerut adesea să delimitez yoga în raport cu învătătura crestină. De altfel mărturisesc că aceasta a fost si grija mea principală aproape imediat după aceea.

Atunci când eu însumi am descoperit această disciplină si cale spirituală minunată, am vrut aproape spontan să realizez mai întâi sinteza între codul etic si moral (YAMA si NIYAMA) din yoga si principalele elemente ale ascezei sau, dacă acest cuvânt vă sperie, ale moralei crestine; apoi am urmărit în continuare să compar cât mai atent metodele yoghine cu practicile traditionale, unanim acceptate, ale spiritualitătii crestine. Si astăzi, dacă în continuare yoga mă mai interesează la fel de mult, această deschidere a mea se manifestă în măsura în care asceza, disciplinele pe care ea le implică si, la fel de bine, starea contemplativă la care ea mă face receptiv, sunt de natură să favorizeze la un crestin plin de fervoare, practica iluminatoare a moralei si căutarea rodnică a lui Dumnezeu". (3)

Dacă astfel de idei ar apartine unui istoric al religiilor, ecoul lor nu ar fi la fel de mare ca atunci când îi apartin unui preot, fie el si catolic.

O idee a părintelui Dechanet, prezentată încă din primele pagini ale cărtii, contestă valoarea credintei crestine: "Eu personal am descoperit că idealul crestin autentic este de fapt aproape identic cu toate întelepciunile" (6).

Altfel spus, Hristos nu a adus lumii nimic nou prin Întruparea Sa. Motivul sincretist al unitătii religiilor cucereste din ce în ce mai multi discipoli în zilele noastre. Nu mă voi opri aici la analizarea acestei forme de neopăgânism, ci doar voi afirma că, potrivit învătăturii Sfintelor Scripturi si Sfintei Traditii, sincretismul este slujirea diavolului. Cine recunoaste mai multi dumnezei Îl contestă pe Dumnezeul cel Viu, Îl contestă pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, contestă mântuirea pe care ne-a adus-o.

Idealul crestin autentic este dobândirea Împărătiei Cerurilor, este sălăsluirea lui Hristos în inimile crestinilor. În momentul în care considerăm că viata crestină are un alt ideal, asemănător cu cel al credintelor orientale, abandonăm esentialul pentru amănunte neimportante, si astfel denaturăm adevărul. E adevărat că si pestii si păsările au oase, dar comparând cele două feluri de vietăti nu vom trage concluzia că pestii se aseamănă cu păsările din acest motiv.

În momentul în care părintele Dechanet a ajuns la concluzia că idealul crestin este "aproape identic" (!!!) cu întelepciunile păgâne, si-a părăsit credinta crestină. De aceea, din respect pentru cuvântul preot, nu îl voi mai considera pe autorul cărtii Yoga crestină decât un simplu eretic.

O scriitoare din Anglia îi mărturisea acestuia: "Cartea dumneavoastră a fost instrumentul lui Dumnezeu. Yoga m-a apropiat de El si m-a ajut să-L simt cu adevărat. M-a făcut să-mi trăiesc zilele în prezenta Sa..." (79)

Voi încerca să îmi imaginez cam ce întelege un cititor fidel al scrierilor ereticului Dechanet, asa cum este scriitoarea ale cărei aprecieri pozitive le-am reprodus mai sus. Se va vedea antiteza dintre pozitia unui astfel de cititor si pozitia autorului acestui articol. Important nu este cine pare mai convingător, cine are mai multe argumente, ci cine are dreptate. O polemică în care nu se tine seama de anumite principii de bază nu este decât o discutie goală, fără sens.

Cred că se vor găsi crestini care, căzând fără să îsi dea seama în amăgirea provocată de spiritualitatea orientală, se vor recunoaste în pozitia acestui imaginar cititor . Si sper că îsi vor da seama cât de lipsită de fundament este pozitia lor.

Pătruns de o iluminare îndoielnică, "avva" Dechanet îsi expune învătătura:

"Scrierile sacre ale Indiei spun că într-o zi Creatorul Suprem, văzând neputinta oamenilor si dependenta lor de corpul fizic, a revelat din iubire si compasiune o cale simplă prin care orice om poate să-si descopere Creatorul, pe Dumnezeu Tatăl.

Această cale simplă, dar deosebit de eficientă, care implică o angrenare specifică a corpului, psihicului si mintii, este HATHA YOGA. Acest tip de yoga întăreste corpul fizic, psihic si mental, purifică fiinta umană, generând rapid o stare de echilibru, calm lăuntric, elevare, fortă si aspiratie spirituală." (30)

Dacă Însusi Dumnezeu Tatăl a găsit de cuviintă să descopere oamenilor practica yoghină, si aceasta din iubire pentru creaturile sale, a face yoga înseamnă a împlini voia Sa. Nimeni nu poate afirma că are prea multă fortă spirituală. Nimeni nu poate spune că nu are nevoie de yoga.

Pe cât de ispititoare este oferta ereticului Dechanet, pe atât este de plină de minciuni. Conform învătăturii crestine, după căderea lui Adam, Dumnezeu S-a descoperit în mod direct numai poporului iudeu, căruia i-a dat Legea Veche. Toate celelalte neamuri idolatre au păstrat, într-o măsura mai mică sau mai mare, crâmpeie din revelatia primordială pe care a avut-o Adam în rai. Dumnezeu Tatăl nu S-a descoperit nici indienilor, nici aztecilor, nici chinezilor sau altor păgâni (chiar dacă unii dintre acestia, desi nu primiseră legea, din fire făceau cele ale legii – cf. Rom 2, 14).

Orice om care are cunostinte minime de istorie a religiilor stie că ideea de Dumnezeu personal este străină Orientului panteist. Creatorul universului, Dumnezeu Tatăl, nu poate fi identificat în nici un caz cu zeul creator Brahma, care la rândul său s-a născut din Brahman, principiul impersonal, sufletul universal. Scrierile sacre ale Indiei nu au cum să facă referire la Dumnezeu Tatăl; referinta respectivă este deci falsă.

Dechanet sustine conceptia orientală potrivit căreia "oamenii au decăzut atât de mult încât ei se consideră a fi simple corpuri de carne, neglijându-si total natura esentială divină (SINELE ETERN, ATMAN)" (30).

După învătătura orientală, spiritul omenesc, Atman, este o părticică din dumnezeire, din sufletul universal, Brahman. Dumnezeu nu este o fiintă, ci este un principiu, energie. Dumnezeu nu a creat universul, el este universul, el se identifică cu universul.

După învătătura crestină, omul nu are natură divină. El este creat de Dumnezeu pentru a se bucura de comuniunea cu Acesta. Omul este chemat să se sfintească, să se îndumnezeiască. Dar omul îndumnezeit nu este de aceeasi natură cu Creatorul său. Oricât de mult ar urca pe calea desăvârsirii, omul rămâne om, nu devine identic cu Dumnezeu. (În teologia ortodoxă sintagma de om îndumnezeit arată că omul devine dumnezeu prin har, nu prin natură; creatura rămâne creatură, chiar dacă se bucură de comuniunea cu Creatorul Său).

Chiar dacă sunt pline de minciuni, nu e de mirare că scrierile ereticului Dechanet au făcut valuri printre oamenii lipsiti de cunostinte elementare de istorie a religiilor.

Vom încerca să vedem ce "instrumente" oferă acesta celor însetati de cunoastere spirituală. Să observăm cât de viclean este modul în care ereticul Dechanet prezintă oferta sa de yoga crestină: "Dacă mă întrebati: ŤCum reusesc exercitiile yoga să facă din adept un om calm, deschis, fericit, întelept?ť, vă voi răspunde: ŤFaceti yoga si veti vedea! Începeti să practicati si când deja veti simti în voi efectele metodei, vă voi explica acest lucru. Acesta si încă multe alte lucruri!ť" (20).

E firesc să vrem să fim fericiti si întelepti. Când lumea din jur e plină de atâta tulburare, oferta părintelui Dechanet e ca o oază în pustie. A încerca să urmăm reteta sa e un lucru firesc. Oricum, dacă vom ajunge la concluzia că ceva ar fi în neregulă, nimic nu ne-ar împiedica să părăsim practica yoghină.

Cam asa au gândit Adam si Eva în rai, atunci când diavolul i-a ispitit să mănânce din pomul binelui si al răului: "Să mâncăm, si ne vom convinge singuri care are dreptate, Dumnezeu sau sarpele…"

Oamenii au de ales între două modele: între modelul lui Adam, care a preferat neascultarea ascultării de Dumnezeu, si modelul lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care S-a lepădat de voia Sa pentru a face voia Părintelui ceresc.

Dacă îl urmăm pe Adam, ne vom împărtăsi de satisfactia gustării din fructul interzis, dar ne vom împărtăsi după aceea si de durerea lui Adam atunci când a fost izgonit din rai.

Dacă Îl urmăm pe Hristos, ne împărtăsim atât de crucea smereniei, cât si de bucuria Învierii, de dragostea Părintelui Ceresc.

După ce reproduce punctul de vedere al unui anumit părinte Reganey ("De-a lungul timpului va fi necesar ca preotii să întelegă si să aplice tehnicile yoga pentru a fi mai buni crestini, pentru a fi mai sănătosi, mai întelepti, si pentru a avea mai mult har." (14), Dechanet constată că "preotii, călugării si călugăritele care practică yoga pot să se apropie si să-L cunoască mult mai usor pe Dumnezeu decât preotii care beau alcool, mănâncă carne, fumează si sunt preocupati de latura materială a vietii!" (43)

O astfel de observatie este foarte interesantă. Ea dovedeste rolul benefic al practicilor yoghine. Decât să bea si să fumeze, mai bine s-ar apuca toti preotii si toti călugării de yoga…

Depinde din ce unghi privim problema. Dacă microscopul nostru este reglat după principiile societătii "civilizate", vom ajunge la concluzia că un preot yoghin este mai bun decât un preot căruia îi place să bea: yoghinul nu înjură, nu este violent, …. Este chiar un model de viată morală.

Dacă tinem seama de învătătura Bisericii lui Hristos, trebuie să întelegem că nu există nici o patimă mai rea decât erezia.Si un preot căruia îi place să bea e mult mai bun decât un preot eretic.

Preotul care bea, cu toate păcatele sale, poate săvârsi Sfânta Liturghie si celelelalte Sfinte Taine. Pe când preotul yoghin, ca orice alt preot eretic, nu poate face aceasta. Chiar dacă ar trăi numai cu pâine si cu apă, yoghinul tot eretic rămâne.

Nu este un secret pentru nimeni faptul că sistemul yoga este panteist: nu recunoaste existenta unui Dumnezeu personal, creatia este o manifestare a dumnezeirii, si dumnezeirea se identifică cu creatia. Nu poate fi vorba de nici o legătură între credinta în Dumnezeul pe care Îl mărturiseste Biserica si energia impersonală pe care yoghinii o consideră fundament al universului.

Acestea fiind spuse, e lesne de înteles de ce un preot care bea este de preferat unui preot yoghin: preotul păcătos, oricât de căzut ar fi, stie că există o cale pentru a se ridica din căderea sa, calea pocăintei. Pe când preotul yoghin se află într-un univers fără iesire: el se orientează după repere false, el caută iesirea din criză apelând numai la drumuri închise.

Dechanet reproduce afirmatia lui Carl Gustav Jung: "Occidentul trebuie să adapteze yoga la crestinism". Să ne întrebăm ce ar câstiga Occidentul dacă ar face un asemenea pas.

Occidentalii ar fi niste oameni mult mai preocupati de cele spirituale, ar fi niste oameni mai calmi, niste oameni mai sănătosi.

Marea problemă este că în momentul în care credinta crestină ar adapta practicile yoghine atunci ar amesteca lumina cu întunericul. E bine ca oamenii să fie calmi, să fie sănătosi. Dar pretul cerut pentru aceasta, al întinării adevărului, este prea mare.

Oamenii sunt invitati să combine yoga cu credinta crestină, să câstige lumea aceasta pentru a pierde Împărătia Cerurilor. Dar învătătura Evangheliei ne cere exact contrariul.

Ereticul Dechanet vorbeste despre "… noii crestini a căror sfintenie va înflori pe temelia sănătătii fizice, sufletesti si mentale" (9).

"Numai dacă aceste vehicule (corpurile fizic, psihic, mental), ale Sinelui Etern ATMAN sunt desăvârsite, fiinta umană poate să-L descopere pe Dumnezeu" (68).

După învătătura crestină sfintenia este dar de la Dumnezeu, si nu are nevoie de "temelia sănătătii fizice" pentru a înflori. Istoria Bisericii cunoaste nenumărate cazuri de sfinti care, desi îi tămăduiseră pe altii prin rugăciune, continuau să ducă plini de răbdare crucea bolii. După părerea lui Dechanet, ei nu puteau să Îl descopere pe Dumnezeu, din moment ce trupurile lor nu erau desăvârsite.

Dechanet propune o sfintenie comodă, o sfintenie accesibilă omului care nu vrea să se nevoiască pentru a dobândi raiul.

Totusi, el este constient de faptul că trebuie să îmbrace sistemul său în vesminte spirituale. Mai mult încă, pentru a-i păcăli pe nestiutori, el combate formele "materialiste" de yoga:

"Am la îndemână: Yoga pentru toti, de Desmond Dunne (Paris, 1957), Yoga pentru sine si pentru ea, de Edonard Long (Paris, 1960), Sănătate si fericire, de Indra Devi (Paris, 1961). Sunt manuale exccelente, dar se înscriu pe linia "americanismului" (filosofie pragmatică care îsi propune dezvoltarea omului doar sub actiunea fortelor naturale). Subtitlurile volumelor amintite (Trăiti mai bine, Sănătatea, farmecul, bucuria, Descătusati-vă de rău) vădesc tendinta aproape materialistă a metodelor propuse. Alte manuale se înscriu pe linia esoterismului suspect" (81).

Părintele Dechanet este constient de marele succes pe care îl are yoga printre oamenii care vor să fie cât mai sănătosi, printre oamenii care fac abstractie de aspectul spiritual pe care îl implică yoga, considerând-o un simplu sport oriental. El ne atrage atentia asupra pericolului de a sesiza numai coaja practicilor yoga, si de a trece cu vederea miezul.

Totodată, părintele ne previne asupra cărtilor yoghine care contin elemente esoterice dubioase.

Diavolul … (aici fac o paranteză: la afirmatiile lui Dechanet nu-mi rămâne altceva de făcut decât să observ cum, prin aceste afirmatii, diavolul îsi face adepti. Nu este acesta un semn al murdăriei din ochiul privitorului? Nu cumva părintele Dechanet este gura lui Dumnezeu, iar eu sunt doar un fanatic apărător al unui adevăr pe care nu îl cunosc?

Mă întreb aceasta pentru că stiu că nu putini oameni, văzând cum unii preoti biciuiesc păcate împotriva firii, considerate de către societate normale, îi judecă tot pe preoti: "Nu are popa ce face, de aia se tot ia de păcatele altora…". Acesti observatori vor constata cu ironie că în câteva pasaje revin la analiza lucrării diavolesti.

După învătătura Bisericii Ortodoxe, în spatele fiecărei erezii stă diavolul. Faptul că omul contemporan face abstractie de lucrarea diavolului nu micsorează deloc această lucrare. Riscul de a fi ridicol, vorbind despre cursele vrăjmasului, este în egală măsură riscul de a prezenta pozitia ortodoxă. Sunt constient de faptul că, asa cum unii ignoră atacurile diavolesti, tot asa altii, bântuiti de duhuri sectare, văd ispita dracilor în fiecare manifestare, în fiecare frunză care cade la pământ.Trebuie ignorate ambele extreme.

În ceea ce priveste analizarea ereziilor, a nu tine cont de diavol înseamnă a pierde din vedere unul din cei mai importanti factori. Revin la comentarea pasajelor despre "yoga materialistă".)

Diavolul foloseste des strategia de a arăta cu degetul anumite lucruri rele, pentru a prezenta el propria imagine a binelui.

După ce a câstigat sute de mii de discipoli care au devenit yoghini pentru a fi mai sănătosi, pentru a avea trupurile mai mlădioase, sau pentru a scăpa de o anumită boală, diavolul nu s-a săturat. Diavolul suferă de o patimă asemănătoare iubirii de arginti. Bogatii lacomi, oricâte case, masini si bani ar avea, tot nu se satură. Tot asa si diavolul: oricâte suflete ar câstiga, tot nu se multumeste, vrea să mai câstige si altele.

Pentru aceasta foloseste strategii diferite de câstigare a sufletelor. Proverbul românesc: "câte bordeie, atâtea obiceie", poate fi aplicat si în această privintă: câti oameni, atâtea strategii diavolesti de pierdere a sufletelor.

(Nu trebuie pierdută din vedere nici cealaltă fată a monedei: asa cum există nenumărate strategii prin care diavolul încearcă să câstige discipoli, tot asa Atotputernicul Dumnezeu are pentru fiecare dintre cei căzuti o cale de îndreptare.)

După ce printr-o sumedenie de fachiri diavolul a căutat să facă reclamă practicilor yoghine în fata unui public obsedat de sănătate, prin scrisul lui Dechanet el încearcă să captiveze atentia unei alte categorii de public tintă: este vorba de cei care dispretuiesc mentalitatea materialistă americană.

Cu toate acestea, fiind constient de faptul că omul este foarte sensibil la nuante, Dechanet nu evită să promoveze yoga folosindu-se de repere comune cu cele ale Indrei Devi sau ale lui Leonard Long:

"Să vă povestesc o zi din viata fratelui meu, inginer la Paris. Sărea din pat la ora 6 fără 20. Trecea rapid prin baie; în câteva minute era gata. Fără a mai avea timp să mănânce, alerga la gară, care era la o distantă de 7 minute. Calculase cu grijă distanta si era sigur că în 7 minute prinde trenul. Cu trenul mergea o jumătate de oră; lua o cească de cafea în Gara de Est, apoi metroul si, în sfârsit, ajungea la birou. Acolo se ocupa de corespondentă, primiri, socoteli, etc. Pe la ora 10 îsi acorda un sfert de oră pauză. Exact timpul în care ajungea la cea mai apro-piată cafenea, unde mânca repede un corn si bea o altă cească de cafea. Revenea la birou, unde era din nou ocupat până la ora 17. Apoi trebuia să ia metroul, trenul. În tren citea ziarele, comenta evenimentele cu colegii. De la gară până acasă, iar cele 7 minute invariabile. Pentru masa de seară îsi acorda mai mult timp si părea să fie mai destins. Dar, cu timpul, am constatat că este din ce în ce mai obosit, mai stresat, mai nervos. De câte ori această zi încărcată nu mi-a dat impresia unei curse: ceva epuizant, dezordonat.

Sunt sigur că, dacă fratele meu ar fi stiut că există yoga si dacă s-ar fi străduit să introducă în programul său zilnic, spre seară, după ce se întorcea de la birou, măcar 10-15 minute de exercitii pe care vi le propun si dumneavoastră, viata lui s-ar fi transformat mult. Cursa rapidă până la gară ar fi putut deveni o plimbare plăcută, în care ar fi simtit cum natura se trezeste la viată. Seara ar fi învătat să se lase cuprins de mii si mii de bucurii pe care Dumnezeu ni le-a dăruit, dar la care omul obisnuit, neinitiat, nu are acces, datorită ignorantei sau a prejudecătilor sale" (98).

Pe scurt: Vrei să fii mai linistit si viata ta să scape de monotonie? Fă yoga!

Sute si mii de cărti si de filme au avut ca subiect stresul si banalitatea vietii cotidiene. Omului îi lipseste ceva, si acest ceva poate fi tocmai practica yoga.

Sunt de acord cu faptul că viata pe care o duc un procent destul de mare de oameni nu este viată. Ritmul alert, hăituiala, este un ingredient normal în programul omului contemporan. Omul se risipeste foarte mult, aleargă din toate puterile pentru a reusi să tină pasul cu cei mai dotati, cu cei mai buni. Omul se află într-o luptă pentru supravietuire, în care dacă nu dă tot ce are, moare.

Această alergătură nu îl împlineste (dorinta de a gusta linistea îi frământă pe oamenii contemporani – si nu este nimic rău în această dorintă cât se poate de firească – unii găsind în yoga ceea ce le lipsea; vorbind deci despre banalitatea vietii ne aflăm în plină dezbatere despre ideile ereticului Dechanet).

Ce anume îi lipseste omului contemporan? Yoga? Dacă Dumnezeu nu ar exista, atunci yoga ar fi o iesire din fundătura banalitătii vietii. Numai că Dumnezeu există.

Dacă fratele lui Dechanet ar fi fost crestin ortodox, ar fi înfruntat viata altfel. Nu am să dezvolt aici această idee. Voi spune doar că pe drumul spre serviciu, si la întoarcere, ar fi putut cugeta la cele duhovnicesti, ar fi putut spune psalmi sau rugăciunea lui Iisus (rugăciunea lui Iisus nu este singura cale prin care crestinii pot înfrunta banalitatea sau stresul vietii, de altfel, nu acesta este rostul practicării acestei rugăciuni. Există crestini care idolatrizează rugăciunea lui Iisus, transformând-o într-o formă de yoga crestină; urmarea este că mintea lor se vatămă, si, dacă nu primesc povătuirea unui duhovnic iscusit, riscă să ajungă la spitalul de psihiatrie.)

Viata crestină autentică exclude monotonia. Monotonia trădează lipsa preocupărilor spirituale. Dar crestinul adevărat, chiar si atunci când este bântuit de duhul moleselii - acedia - se află în plin război duhovnicesc.

Crestinii nu au nevoie să practice yoga pentru a fi mai calmi sau pentru a se lăsa "cuprinsi de bucuriile dăruite de Dumnezeu". Iar cei care se simt slabi în credinta lor, trebuie să se lupte să devină buni crestini, si atunci îsi vor da seama că yoga nu i-ar fi putut ajuta la nimic. Dacă ar încerca să testeze yoga pe propria piele, s-ar asemăna sinucigasilor care testează moartea pentru a vedea ce se întâmplă după ultima suflare. Primind povetele ereticului Dechanet s-ar îndrepta cu pasi repezi spre prăpastie (repet sintagma ereticul Dechanet nu pentru că as fi vânător de vrăjitoare, nu pentru că încerc să folosesc strategia lui – aceea de a arăta cu degetul ce este în mod vădit rău pentru a propune propriul bine – ci pentru a încerca să obisnuiesc cititorii cu o delimitare foarte precisă între cei care sunt vrednici de numele de preoti si cei care sunt eretici. În egală măsură ar trebui numiti eretici toti falsii învătători ai zilelor noastre, pe cei care se plasează în afara învătăturilor crestine. Biserica îi consideră eretici pentru că ei sunt eretici).

Dintr-un prinos de tolerantă, societatea modernă evită să folosească termeni relativ duri precum eretic, erezie. Asistăm la o purificare a limbii, la fel de periculoasă din punct de vedere spiritual ca purificările etnice. Nu stiu dacă această afirmatie (care poate fi etichetată drept fundamentalistă) are nevoie de comentarii. Ar trebui să fie evident că, dacă un doctor consideră că ciuma sau lepra nu sunt dusmani ai sănătătii, ci sunt un soi de prieteni, inchizitia societătii l-ar arde pe rugul defăimărilor, al batjocurii si, eventual, al proceselor intentate de pacienti.

Ar trebui ca societatea să fie la fel de atentă si cu bolile spirituale, cu ereziile, si să nu le mai treacă în foaia de observatii ca manifestări ale libertătii religioase. (De altfel, un demers similar a avut loc în privinta păcatelor împotriva firii. Sute de ani societatea le-a respins. În momentul în care le-a trecut la rubrica manifestări normale, boala a intrat în organism. Si prea putini doctori mai au puterea sau curajul de a trage alarma.)

Să nu trecem cu vederea retinerea lui Dechanet fată de manualele yoghine de un "ezoterism suspect". Ar trebui precizat ce anume întelege el printr-un ezoterism curat, demn de încredere.

În cartea sa Yoga crestină, el face doar referinte marginale la Sfânta Scriptură, în timp ce reproduce pagini întregi din celebra Evanghelie a păcii: "Postiti, plini de credintă în Dumnezeu, până când Belzebut si toate relele sale pleacă de la voi si toti îngerii Mamei divine a Naturii vin si vă slujesc" (36). Un astfel de pasaj nu are cum să nu trezească mirare în rândurile crestinilor. Cine este Mama divină?

"Nimeni nu pote ajunge la Tatăl divin ceresc decât prin Mama divină, asa cum nici un nou-născut nu poate întelege pe deplin învătăturile tatălui său, până când mama sa nu l-a alăptat, nu l-a scăldat, nu l-a hrănit si nu l-a adormit" (40).

După citirea acestui pasaj, un crestin adevărat nu are de ce să se sfiască să recunoască faptul că Dechanet este un antihrist. Întreaga propovăduire a Mântuitorului a avut în centru învătătura că "Eu sunt Calea, Adevărul si Viata. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine" (Ioan 14, 6).

Evanghelia păcii, această blasfemiatoare scriere apocrifă, sustine că nimeni nu ajunge la Dumnezeu Tatăl decât prin Mama divină. Această răsturnare a adevărului este făcută din inspiratie diavolească.

Primind învătăturile Evangheliei păcii, Dechanet primeste învătătura antihristă, "duhul lui antihrist..." (I Ioan 4, 3). Devenind un propovăduitor al acestei false Evanghelii, el devine o trâmbită a Antihristului. Nu ar trebui să ne mire că, neavând discernământul de a deosebi erezia de adevăr, a ajuns să facă propagandă unor metode spirituale îndoielnice.

Iată altă povătuire reprodusă tot din Evanghelia păcii: "Căutati, de aceea, un tâlv mare, cu tulpina lungă cât înăltimea unui om ( tâlvul este o plantă asemănătoare cu un dovleac). Umpleti-i interiorul cu apă din râu si după ce soarele a încălzit-o, agătati-l apoi de ramura unui copac si îngenuncheati pe pământ în fata îngerului apei si permiteti capătului tulpinii tâlvului să intre în părtile voastre dinapoi, pentru ca apa să poată curge prin măruntaiele voastre si să le curete. (...) Apoi, lăsati apa să se scurgă complet afară din trupul vostru, ca să poată scoate din interiorul vostru toate lucrurile necurate si rău mirositoare ale Satanei. (...). Acest botez sfânt prin îngerul apei este renasterea voastră într-o viată nouă. Pentru că prin ea ochii vostri vor vedea de acum încolo cele ascunse si urechile voastre vor auzi cele tainice" (38).

Fără a ne da cu părerea în ce măsură este sănătos pentru trup un astfel de tratament, vom afirma însă că a încărca această baie mai mult sau mai putin plăcută cu valente spirituale înseamnă a transforma credinta crestină în păgânism.

Pretinsul "părinte" Dechanet este un înselat care încearcă să îi atragă si pe altii în înselare. Iată cum denaturează învătătura Evangheliei despre puterea comuniunii dintre crestini:

"Este bine să se organizeze, din când în când, o sedintă colectivă. Cel mai avansat yoghin conduce sedinta de ASANA-e, urmând o schemă dinainte stabilită; ceilalti executanti, într-o libertate deplină si fiecare pentru el, execută aceleasi exercitii. După relaxarea yoghină completă, se termină cu o meditatie, fiecare asezându-se în postura care îi este cea mai familiară (VAJRASANA, SUKHASANA). Beneficiul unei asemenea sedinte este dublu: fiecare din participanti se purifică în câmpul energetic spiritual creat, ca într-o baie energetică binefăcătoare, si îsi amplifică aspiratia către Dumnezeu. Asa cum a spus Iisus: ŤAcolo unde se adună doi în numele meu, acolo sunt si eu printre eiť" (19).

Dacă aceste cuvinte ar fi fost puse pe usa unei case de tolerantă, oamenii ar fi înteles imediat hula. Dar când sunt puse pe usa unei săli de yoga, hula capătă nuante de binecuvântare.

Ereticul Dechanet sparge toate barierele lipsei de bună-cuviintă, si nu se sfieste chiar să facă reclamă maestrilor yoghini: "Un GURU va aduce lumina în întunericul ignorantei noastre. El este mâna întinsă de Dumnezeu către noi, firul de lumină ce ne ajută să urcăm si să ne îndreptăm către Dumnezeu. El aduce lumină în întunericul din noi, lumină dăruită de Dumnezeu atunci când suntem pregătiti s-o primim, să mergem către ea, să tindem către ea" (123).

Crestinii nu au nevoie de nici un guru care să îi lumineze. Crestinii urcă pe calea desăvârsirii tinuti de mână de către duhovnicii lor. Iar lumina dăruită de Dumnezeu nu este adusă de oameni care se consideră pe ei însisi învătători. Este adusă de Dumnezeu prin cei care au primit harisma îndrumării sufletelor prin hirotonie, adică prin preotii duhovnici.

Făcând reclamă "profesiei" de guru, Dechanet arată cât de lipsiti de repere religioase sunt crestinii din Occident, cărora li se adresează în mod special. Prin referinta despre valoarea guru-ului (ca si prin cele despre Evanghelia păcii), el arată că publicul care îi este familiar este dispus să accepte o astfel de hrană. Orice orator iscusit îsi adaptează discursul astfel încât să captiveze cât mai bine atentia ascultătorilor.

Nu cred că gresesc identificând publicul tintă al ereticului Dechanet în functie de "predica" sa. După ani de zile de perfectionare a acestei "predici", el nu a considerat că este necesar ca mesajul său neopăgân să fie mai voalat. Considerându-se mărturisitor al adevărului si al binelui, el a afirmat anumite absurdităti ce stârnesc zâmbetul celor care cunosc învătătura Sfintei Scripturi. Afirmând aceste absurdităti, el a evidentiat fără să vrea superficialitatea publicului său; un public care înghite tot ce i se oferă dovedeste nu numai sete spirituală, ci si superficialitate.

Nu e de mirare că astăzi, când toleranta religioasă a devenit bolnăvicioasă, absurdităti identice sau similare cu cele sustinute de către ereticul Dechanet sunt luate în serios de către unii crestini.

Până la un punct, s-ar putea crede că ideile lui sunt cele ale unui dusman al credintei crestine care încearcă cu viclenie să atragă crestinii de partea sa pentru a-L batjocori pe Hristos. Totusi, suntem de părere că el este doar un înselat care nu îsi dă seama în ce mlastină a ajuns. Nu avem însă pretentia de a aprecia cum se cuvine această manifestare a sinceritătii sale. Încercăm doar să evidentiem faptul că sinceritatea lipsită de discernământ poate fi foarte periculoasă. (Si câte mii de eretici nu au fost convinsi că se află în adevăr? Câti dintre ei nu au apărat rătăcirea cu pretul vietii, atunci când Inchizitia i-a somat să renunte la ideile lor?).

"Frumoasa noastră lume este lipsită de crestini pentru că lipsesc oamenii adevărati. Un yoghin crestin este un adevărat crestin. Ati auzit apelul. Sunteti gata să-i răspundeti?" (123) - întreabă ereticul Dechanet.

La această întrebare ispititoare nu mă lasă inima să nu răspund:

"Sunt gata să răspund, "părinte" Dechanet, dumneavoastră si tuturor celor ca dumneavoastră, păstori închipuiti care duc lumea în rătăcire.

Vă răspund cu inima aprinsă de dragoste pentru Hristos, Fiul lui Dumnezeu, si din dragoste pentru învătătura Sfintei Scripturi si a Sfintilor Părinti.

Un yoghin crestin nu poate fi un adevărat crestin. Un yoghin nu poate fi crestin, iar dacă vreun yoghin se consideră crestin, cum vă considerati dumneavoastră, să ia aminte că îi stă împotrivă învătătura Sfintei Biserici a lui Hristos.

Un yoghin crestin este un fals crestin, "părinte" Dechanet. Nu poti sluji la doi domni, si lui Dumnezeu si diavolului. Nu poti crede în Dumnezeul care S-a descoperit oamenilor în timp ce faci yoga, practică al cărei scop este iesirea din ciclul reîncarnărilor, identificarea omului cu dumnezeirea impersonală, cu idolul Oriental. Nu poti crede că omul este o fărâmă de dumnezeire dacă primesti adevărul că întreaga lume este creată de Dumnezeu, că fiecare suflet este creat.

Citind cartea dumneavoastră - Yoga crestină, am înteles cuvintele lui Nietzsche din Antihristul "Mă uit împrejurul meu: n-a mai rămas nici măcat un cuvânt despre ceea ce, odinioară, s-a numit adevăr, noi nu mai suportăm ca un preot să-si pună nici măcar în gură cuvântul adevăr. Astăzi, chiar si cu cea mai modestă pretentie de dreptate, trebuie să se stie că un teolog, un preot, un popă, cu fiecare propozitie pe care o rosteste, nu numai că greseste, dar si minte – că, mai mult încă, nu-i este permis să mintă din nevinovătie, din necunostintă de cauză. Chiar si preotul stie, la fel de bine ca oricare altul, că nu mai există nici Dumnezeu, nici păcătos, nici Mântuitor, că libertatea vointei, ordinea morală univrsală sunt minciuni: seriozitatea, adânca victorie a spiritului asupra sa însusi nu-i mai permit nimănui să ignore asta... Toate conceptele Bisericii sunt cunoscute ca ceea ce sunt, ca cea mai rău intentionată falsificare de monedă din câte există, în scopul de a devaloriza natura, valorile naturale; preotul însusi este recunoscut drept ceea ce este, ca cel mai periculos fel de parazit, ca adevăratul păianjen otrăvitor al vietii" [41;51].

Citind cartea dumneavoastră, "părinte" Dechanet, am înteles de ce Occidentul a îmbrătisat rătăcirea. Din cauza unor păstori ca dumneavoastră, din cauza unor păstori care nu cunosteau învătătura Sfintei Scripturi si a Sfintei Traditii, din cauza unor păstori care răstălmăceau credinta crestină, oamenii s-au îndepărtat de Biserică. Din cauza unor păstori ca dumneavoastră, Apusul s-a îndepărtat, si mai apoi s-a rupt de Biserica Răsăritului cea Una, Sfântă, Sobornicească si Apostolească; iar urmările acestei îndepărtări au fost dezastruoase.

Nu Nietzsche a fost de vină observând fătărnicia preotilor pe care i-a criticat. Ideile sale demonice au fost determinate în mare măsură de către comportamentul si gândirea unor confrati ai dumneavoastră.

Demonicul Nietzche a renegat ceea ce ar fi renegat si Sfintii Părinti, si Sfintii Apostoli si Însusi Mântuitorul Hristos, Cel care nu S-a sfiit să folosească biciul pentru a-i izgoni din Templu pe cei care vroiau să transforme Casa Domnului în pesteră de tâlhari.

Vina lui Nietzsche a fost că s-a multumit să arate cu degetul greselile altora, în loc să caute drumul spre Cer. Dacă l-ar fi căutat cu frângere de inimă, atunci Dumnezeu i-ar fi iesit în întâmpinare. Dar Nietzsche nu a căutat acest drum. Fusese prea puternic marcat de "sfintenia" unor păstori asemănători cu dumneavoastră. Asta l-a dus la nebunie.

Mă întrebam odată cum de a putut ajunge el să sustină atâtea blasfemii. Citind cartea dumneavoastră si amintindu-mi cuvintele lui despre preoti, l-am înteles. Chiar dacă nu i-am dat dreptate.

Voi, păstorii nevrednici, sunteti principalii vinovati pentru îndepărtarea oamenilor de Biserică, pentru îndepărtarea oamenilor de Dumnezeu. Asupra voastră stă vina pentru apostazia sutelor si miilor de crestini.

Nu scriu ca să judec. Ci scriu nădăjduind ca măcar unul dintre acesti păstori căzuti în erezie să îsi dea seama de gravitatea păcatului său si de urmările sale.

"Părinte" Dechanet, sper că oamenii vor avea puterea de a respinge păgânismul cu care îi ispititi.

Fie ca Atotputernicul Dumnezeu să dea putere oamenilor să nu cadă în înselarea pe care le-ati pregătit-o!

Bucuresti, 5 februarie 2003

***

Nu stiu dacă ar mai fi ceva de spus despre cartea ereticului Dechanet. Îmi aduc aminte de rugăciunea pe care a făcut-o Sfântul Ioan de Kronstadt întristat fiind de misionarismul pe care îl făcea Tolstoi :

"Doamne, dacă eu sunt preot al Tău si în Numele Tău trâmbitez cu glasul meu de-atâtia ani împotriva marelui eretic Tolstoi, a acestui zid înalt al Ierihonului, atunci să cadă acest zid al trufiei spre minunarea tuturor celor ce cred în tine si Te cinstesc pe Tine, Singurul Domn al slavei, batjocorit de acest eretic între eretici. Până când, Doamne, necredinciosii se vor făli? (Ps. 93, 3) Până când se va făli hula si necredinta? Tot pământul s-a umplut de hulă împotriva lui Dumnezeu" [33;41].

Neavând nici credinta, nici îndrăzneala si nici râvna Sfântului Ioan de Kronstadt, si neavând nici harul preotiei, nu pot repeta rugăciunea sa. Dar, însufletit de ruga sa, îmi îndrept, cu inima îndurerată, ochii spre Dumnezeu:

"Doamne, pentru rugăciunile Sfântului Ioan de Kronstadt, pentru rugăciunile Sfintilor Apostoli, ale Sfintilor Mucenici si ale Sfintilor Părinti care au mărturisit cu jertfelnicie dreapta-credintă, stârpeste lucrarea diavolească, stăvileste ereziile si îndreptează-i pe cei rătăciti spre lumina Bisericii Tale, ca să Te slăvească împreună cu toti îngerii si sfintii, în vecii vecilor. Amin."

Danion Vasile
sursa: sfaturiortodoxe