Gavril Hrib este condamnat la detenţie pe viaţă pentru că a ucis în 1990 o procuroare şi un judecător. Vieţaşul povesteşte pentru prima dată cum a plănuit crimele, de ce i-a împuşcat cu sânge rece pe cei doi magistraţi şi cum doar moartea fiicei lui i-a adus „un fel de remuşcări“.
A stat jumătate din viaţă în puşcării şi mai are de stat. Ultimii 20 de ani reprezintă pentru Gavril Hrib (48 de ani), singurul vieţaş care a executat doi justiţiari, doar o parte din pedeapsă. Victimele au fost Lucia Drăgilă, procuroarea care i-a instrumentat un caz, şi soţul ei, judecătorul Adrian Drăgilă.
„Când m-au prins, mi-am spus «de data asta chiar ai pus-o, jidane!». Ştiam că se desfiinţase pedeapsa cu moartea, aşa că nu rămânea decât o variantă: pe viaţă", spune Hrib, poreclit Jidanu încă din timpul liceului, pe când se ocupa cu traficul de arme şi cu alte „năzdrăvănii d'ale adolescenţei".
„I-am promis c-o omor"
Prima condamnare i-a adus-o chiar pasiunea lui pentru pistoale. În 1984 a fost arestat pentru că miliţienii au găsit asupra lui un încărcător de Makarov plin cu gloanţe. La judecată n-a vrut să „sifoneze" şi, în loc de trei ani şi şase luni, cât era încadrarea pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, a primit peste patru ani.
Vestea l-a înfuriat şi, de faţă cu toată lumea, a ameninţat-o cu moartea pe procuroarea acuzării, Lucia Drăgilă. „I-am promis c-o omor pentru că nu m-au judecat corect, m-au condamnat bazându-se doar pe presupuneri", zice vieţaşul care avea să „îşi onoreze promisiunea" şase ani mai târziu.
Criminalul spune că setea de răzbunare şi ura i-au fost alimentate de regimul inuman de detenţie de la Penitenciarul Galaţi, în care a fost ţinut după condamnarea din '84.
„Acolo se creau monştri. Primeam mâncare o dată la două zile şi stăteam singur într-o celulă fără lumină. În fiecare noapte mă gândeam la diferite metode prin care să o omor pe Drăgilă", mărturiseşte Hrib din Penitenciarul Giurgiu.
Când a fost mutat la Penitenciarul Rahova, unde putea vorbi cu alţi deţinuţi şi unde avea diferite activităţi, gândurile negre i-au mai eliberat mintea şi obsesia de a o ucide pe procuroare a dispărut, dar o coincidenţă pe cât de incredibilă, pe atât de nefericită avea să-i aducă din nou faţă în faţă pe Hrib „Jidanu" şi pe Lucia Drăgilă. „Soarta mi-a adus-o în faţă", e convins asasinul.
Din pungaş a ajuns criminal
Filmul evenimentelor este povestit chiar de Hrib, care nu se zgârceşte cu detaliile şi explică fiecare pas cu lux de amănunte, din momentul în care s-a întâlnit cu cei cărora avea să le devină călău până la arestare. „După ce m-am eliberat cu decretul din ianuarie '88, m-am apucat de bişniţă pe Covaci, de schimb de valută în spatele Ateneului şi de alte combinaţii care mergeau pe vremea aia.
La evenimentele din iunie '90 am reuşit să pun mâna pe un pistol şi pe o uniformă de poliţist şi am început să fac bani mai uşor. În perioada aia, lumea anunţa la ziar când voia să vândă ceva de valoare", explică Gavril Hrib.
Faţă în faţă cu procuroarea
Metoda lui era simplă: lua ziare şi selecta cele mai bune anunţuri. Suna şi stabilea o întâlnire la care se prezenta în uniforma de poliţist.
„Oamenii prindeau încredere şi mă invitau în casă la o cafea sau un suc, ca să negociem. Înăuntru, tehnica era mereu aceeaşi: ceream o cafea, pentru că nu consum alcool, şi găseam un motiv să o fac pe gazdă să mai dea o raită pe la bucătărie. Cum pleca, îi turnam în băutură pastile care dau somn. Când se întorcea începeam discuţiile şi negociam până adormea. Luam din casă doar bijuteriile, banii şi obiectele mici de valoare şi dispăream", îşi conturează, mândru, Hrib C.V.-ul.
Aşa a comis 47 de fapte în nici trei luni, adică până la data de 6 august, când a dat de un pont gras în ziar. „Vând un tablou de Luchian, o cameră Panasonic şi o brăţară de aur de 52 de grame", suna anunţul de la mica publicitate.
„Am sunat şi am stabilit un loc de întâlnire aproape de Gara Basarab, pe strada Dinicu Golescu. Am furat o maşină şi m-am dus îmbrăcat în poliţist, ca de obicei. Chiar în faţa blocului mă aştepta un bărbat trecut de 50 de ani care m-a poftit în casă, aşa cum mă aşteptam. În schimb, nu mă aşteptam ca în apartament să dau ochi în ochi cu procuroarea Drăgilă, care era nevastă-sa. M-au lăsat balamalele când am văzut-o şi nu ştiam dacă m-a recunoscut sau nu. Mi-am dat seama că nu ştia cine sunt când m-au invitat în casă. Am stat vreun sfert de oră în sufragerie, timp în care mi-au venit în cap toate nopţile din pârnaia de la Galaţi, mi-am adus aminte de toate modurile în care îmi imaginam c-o omor şi îmi repetam în gând că i-am promis că de mâna mea moare. Îmi părea rău de bărbat, că trebuia să îl omor şi pe el, deşi nu-mi făcuse nimic. Chiar când vroiam să scot pistolul, am auzit gălăgie dintr-o altă cameră şi m-am hotărât să o las pe altă dată", povesteşte „Jidanu", retrăind, parcă, momentul întâlnirii cu victimele sale.
„Acum sunt eu şi judecător, şi călău!"
Face o pauză, trage o concluzie legată de sentimentele care îl încercau atunci, „aveam în mine multă ură şi sete de răzbunare, amestecate cu prostie", şi îşi continuă povestea. „M-am întors pe data de 8 august, după două zile, pregătit. Am luat cu mine un steag roşu inscripţionat cu secera şi ciocanul, o plăcuţă pe care am scris «aşa vor sfârşi toţi comuniştii» şi m-am dus chitit s-o execut pe procuroare. Am intrat în casă spunând că m-am hotărât să-i cumpăr acaretele şi m-am aşezat ca să mai negociem. Am stat cam un minut cu privirea pierdută şi ea, care stătea aşezată într-un fotoliu în faţa mea, m-a întrebat dacă mă gândesc la ultimul preţ pe care mi l-a cerut. I-am răspuns că nu, că de fapt mă gândesc cum s-o omor. Atunci am scos pistolul, i-am tras două gloanţe în inimă bărbatului, care stătea în picioare sprijinit de tocul uşii. În momentul ăla, ea, din cauza şocului probabil, a început să râdă şi şi-a dus mâinile la ochi. Atunci am împuşcat-o şi pe ea în şolduri şi i-am adus aminte cine sunt şi că i-am promis că o omor", explică vieţaşul.
El a adăugat că i-a mai tras câte un glonţ în fiecare umăr, pentru că nu îşi lua mâinile de pe faţă. „Când i-au căzut mâinile de la ochi, am pus-o să mă privească şi i-am spus răspicat uitându-mă la ea că «acum sunt eu şi judecător, şi călău» şi am împuşcat-o în faţă", îşi încheie Hrib confesiunea şi, schimbând ritmul alert şi tonul grav, descrie evenimentele care au urmat.
După crimă a urmat jaful
„Pentru că auzisem o discuţie în care soţul ei spunea că a strâns câteva mii de mărci, m-am apucat să caut banii. Răzbunare ca răzbunare, dar eu eram şi hoţ şi nu puteam să plec aşa. I-am găsit, erau vreo 18.000 de mărci. În timp ce am căutat banii, am dat şi de un carnet de membru de partid. L-am găurit şi i l-am băgat într-unul din cercei, după care am întins steagul peste ea, iar pe pieptul bărbatului am pus plăcuţa pe care scrisesem lozincile anticomuniste. Am făcut asta ca să pară o crimă politică, se mai întâmplau d-astea în perioada aia. Când am ajuns acasă, maică-mea auzise deja de crime de la televizor şi şi-a dat seama că eu le-am comis. Mi-a zis să plec de-acasă", îşi aminteşte criminalul.
Imediat a pornit spre Ploieşti, la nişte prieteni. Pe drum l-a oprit un echipaj de la Rutieră. „Nici prin cap nu mi-a trecut că or să mă salte. Dacă aş fi ştiut, nu cred că opream. Cum le-am dat buletinul, m-au şi luat pe sus. Ei mi-au spus că m-a turnat mama, dar n-avea cum. Cred că au luat dosarele la care a lucrat Drăgilă şi or fi găsit hârtiile în care a scris dactilografa din sala de judecată că am ameninţat-o cu moartea şi asta m-a făcut principalul suspect",...(Citeste mai departe)
sursa: adevarul
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu