Mizeria - trupească şi sufletească - a poporului român de astăzi este deprimantă. Umilinţele naţiunii sunt nesfârşite. Cine va pune capăt acestei căderi? 1. Viata Parintelui Cleopa - CASA PARINTEASCA | Miscarea celor ca noi!

vineri, 28 mai 2010

1. Viata Parintelui Cleopa - CASA PARINTEASCA

vineri, 28 mai 2010
Viata Parintelui Cleopa - de Arh. Ioanichie Balan

I. CASA PARINTEASCA

Fericitul întru pomenire, Arhimandritul Cleopa Ilie, părintele nostru duhovnicesc, s-a născut în comuna Sulita, judetul Botosani, la 10 aprilie, anul 1912.

Părintii săi, Alexandru si Ana Ilie, au fost un exemplu viu de trăire crestină, fiind iubitori de Dumnezeu, de biserică si de copii. Nu lipseau niciodată de la sfintele slujbe, făceau milostenie, se rugau mult împreună cu copiii, si duceau o viată curată si bineplăcută lui Hristos. Casa lor era ca o biserică, asa cum povestea si Părintele Cleopa: ''Aveam o cameră toată numai cu icoane. Un fel de paraclis. Acolo ne rugam. Chiar si la miezul noptii ne sculam si făceam rugăciuni''. Nu se auzea între ei de înjurături, betie, desfrâu, judecăti pentru avere si avorturi, ci viata de zi cu zi curgea lin ca o apă dulce de izvor, căci asa se mostenea din mosi-strămosi si asa era traditia crestină în partea locului.

Nu întâmplător s-au născut în această zonă, cu rânduiala lui Dumnezeu, multi oameni mari, dintre care nu putini călugări, preoti, ierarhi alesi si cuviosi, cum a fost si Sfântul Ioan cel Nou de la Neamt (1913-1960) si chiar Ieroschimonahul Paisie Olaru, duhovnicul Părintelui Cleopa. Între acestia nu gresim dacă îl numărăm si pe vrednicul de pomenire, părintele nostru duhovnicesc al tuturor, Arhimandritul Cleopa Ilie.

El a fost ales de Dumnezeu de la nastere pentru a povătui duhovniceste si a mângâia atât pe călugări, preoti si ierarhi, cât si multimea credinciosilor. Preacuviosia sa era duhovnicul si povătuitorul de obste al tuturor celor ce-i cereau rugăciunile si voiau să urmeze lui Hristos, si a fost o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru întreaga noastră tară.

Casa părintească în care s-a născut Arhimandritul Cleopa Ilie era ca o biserică vie, dar nu o înlocuia pe cea din sat, unde slujea vestitul preot de atunci, Gheorghe Chiriac. Căci, precum spunea însusi Cuviosia sa, locuitorii din satul Sulita ascultau de preotul lor ca de Însusi Hristos si nimic nu făceau fără sfatul si binecuvântarea lui. De aceea, viata de zi cu zi curgea firesc, biserica era plină de credinciosi, iar copiii, foarte numerosi, formau podoaba satului.

Asa erau satele românesti în primele decenii ale secolului al XX-lea! Pentru aceasta si familia părintilor săi a fost binecuvântată de Dumnezeu cu zece copii, dintre care doi au murit de mici, iar opt copii (patru băieti si patru fete) au supravietuit.


Părintii

Tatăl

După traditie, strămosii tatălui său erau vestiti oieri, originari din comuna Sălistea Sibiului, care, datorită persecutiilor religioase din secolul al XVIII-lea, au fost nevoiti să părăsească Ardealul si să se strămute în Moldova, stabilindu-se în judetul Botosani. Din bătrâni se păstrează această amintire, că au trecut Muntii Carpati în Moldova trei frati de o mamă cu numele de familie Ilie. Unul dintre ei s-a stabilit în judetul Botosani, devenind strămosul Părintelui Cleopa.

Al doilea, de asemenea mare crescător de oi, s-a stabilit în comuna Pipirig - Neamt, si a avut ca ultim urmas pe Grigore Ilie, care s-a mutat nu demult la Domnul. Al treilea frate s-a făcut pustnic în Muntele Athos, unde a si răposat.

Alexandru Ilie, tatăl Părintelui Cleopa, s-a născut în anul 1871, la 12 septembrie, în comuna Sulita - Botosani. El era un bărbat înalt, tăcut si bun gospodar. În anul 1902 s-a căsătorit cu Ana Bercea, din satul vecin, Dracsani, fiind cununati la biserica din sat de vrednicul Preot Gheorghe Chiriac, care mai târziu avea să-i boteze si pe cei zece copii ai lor.

Alexandru se îndeletnicea îndeosebi cu agricultura, cu cresterea vitelor si cu negotul de animale, fiind numărat printre cei dintâi gospodari din sat. Aveau 150 de oi, peste 20 de vite mari si 30 de hectare de pământ.

Despre tatăl său, Alexandru, Părintele Cleopa zicea următoarele: ''Dumnezeu să-l ierte pe tatăl meu. Era un om înalt, plesuv, cu barbă albă mare si foarte credincios. În fiecare sărbătoare se ducea cu copiii la biserică si ajuta pe cei săraci. Pe el nu l-a văzut nimeni băut sau înjurând sau fumând sau făcând altceva dintr-acestea.

Dimineata, când să plecăm la scoală, mama ne zicea să mâncăm ceva sau să luăm în traistă. Dar tata zicea: ''Nu! Lasă-i, babă hăi, că n-or să moară!'' Iar când veneam de la scoală, luam Sfânta Anaforă si apoi mâncam. Fratii mei, mai cu seamă fratele Mihai, nu mâncau nimic până nu terminau Psaltirea de citit.

Până nu ne rugam un ceas, nu ne dădea de mâncare, nimic. Chiar dacă nu era în post, zicea: ''Nu se mănâncă acum. Când vii de la scoală, la amiază. Nu esti porc să mănânci de dimineată''.

Nu stia carte, dar avea frică de Dumnezeu. Să adoarmă seara vreunul neînchinat? Sau să stea la masă până nu zicea ''Tatăl nostru''? Sau să nu se ducă Duminica la biserică? Sau să audă c-a înjurat sau a fumat sau a furat ceva? Că nu-l vedeai pe el cu acestea în veac. Avea o curea în cui, îi zicea ''Sfântul Neculai''. Dacă te prindea cu ceva, ferească Dumnezeu! El zicea: ''Măi, uite ''Sfântul Neculai''! Treci la rugăciune! Te-am făcut cu doi ochi, stii carte, citeste Psaltirea si rugăciunile din carte!''

Odată, venind de la scoală, am găsit pe drum un ham. L-am luat bucuros si l-am dus acasă. Când m-a văzut tata, m-a întrebat de unde l-am furat. Iar eu i-am spus: ''L-am găsit si m-am gândit că ne poate fi de folos''. Dar tatăl meu mi-a spus hotărât: ''Du-te si-l du înapoi, că nu l-ai pus tu acolo!''

El a fost în casă sfesnic. El a fost stăpân peste noi''.

Ajungând la vârsta de 72 de ani, Alexandru Ilie si-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la 23 februarie 1943.

Mama

Ana Ilie, mama Părintelui Cleopa, s-a născut la 10 octombrie 1876 din părinti agricultori si buni crestini. În anul 1902 se căsătoreste cu Alexandru, cu care naste zece copii. Dintre acestia, cinci copii - patru băieti si o fată - au intrat în viata monahală.

Ana era o femeie simplă, mică de statură, fără carte, dar cu o memorie deosebită. Ea adeseori plângea, căci avea darul lacrimilor. Durerea ei cea mai mare era aceea că aproape toti copiii i-au murit de tineri. Singurul care a supravietuit până la adânci bătrâneti a fost Părintele Cleopa. Trei băieti si o fiică au răposat la mănăstire si ceilalti în satul natal. Cu toate acestea, a fost întărită de Dumnezeu cu darul Său, ca să-si poată duce crucea care i-a fost rânduită de Sus.

Rămânând văduvă în anul 1943, a fost adusă de Părintele Cleopa la mănăstire si apoi tunsă în monahism la Agapia Veche în anul 1947, sub numele de Agafia. După mai bine de douăzeci de ani, în toamna anului 1968, la 15 septembrie, Schimonahia Agafia Ilie se strămută la cele vesnice în vârstă de 92 de ani.


Copiii familiei Alexandru si Ana Ilie

Maria

Era fiica cea mai mare a familiei Ilie. Ea s-a născut în anul 1903. Fiind cea mai în vârstă dintre copii, ea a îngrijit pe fratii ei mai mici, dându-le o bună educatie. S-a căsătorit în satul natal si a născut o fiică. A rămas văduvă de tânără. După putin timp i-a murit si fetita.

Vasile

S-a născut în anul 1905, fiind al doilea copil din familie. Împreună cu alti doi frati mai tineri, Gheorghe si Constantin - viitorul Părinte Cleopa - a păscut oile părintilor săi în preajma Schitului Cozancea din apropiere.

Aici a avut povătuitor pe vestitul Schimonah Paisie Olaru, care era sihastru în pădurile Cozancei.

În anul 1929, Vasile intră în obstea Schitului Sihăstria - Neamt, sub povătuirea marelui egumen Ioanichie Moroi. După doi ani de nevointă si ascultare la oi, se mută la cele ceresti, în vara anului 1931.

Gheorghe (Monahul Gherasim)

S-a născut în anul 1907. Era foarte blând, evlavios si întelept, însă foarte aspru cu sine. S-a format duhovniceste în Schitul Cozancea, fiind sub ascultarea Schimonahului Paisie Olaru. Apoi a intrat în obstea Schitului Sihăstria spre sfârsitul anului 1927 si a fost călugărit sub numele de Gherasim. Era cel mai nevoitor dintre toti fratii săi, postind mult si rugându-se neîncetat. Stia Psaltirea pe de rost si o repeta zilnic, păscând vitele schitului.

După sase ani de viată monahală, îsi dă duhul în mâinile Domnului, în toamna anului 1933.

Profira

S-a născut în anul 1910 si nu a fost căsătorită niciodată. Ea a dus greul familiei, lucrând la câmp si purtând grijă de ceilalti frati mai mici.

Odată, pe când prăsea la câmp, simtindu-se bolnavă, a rugat pe fratele ei Constantin (Cleopa) să citească la Psaltire. Pe când el citea, Profira si-a dat duhul în mâinile Domnului.

Constantin (Părintele Cleopa)

S-a născut la 10 aprilie 1912, fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei Alexandru Ilie. A urmat scoala primară de sapte ani în satul natal. Avea o memorie cu totul deosebită, asemănându-se mamei sale. Timp de peste trei ani de zile a făcut ucenicie duhovnicească la Schimonahul Paisie Olaru, pustnic în Schitul Cozancea.

În anul 1929, la începutul lui decembrie, a intrat în obstea Schitului Sihăstria împreună cu fratele său mai mare, Vasile. După trei zile de ispitire, au fost primiti în obstea acestui schit, în ziua Sfântului Ierarh Spiridon, la 12 decembrie.

Până în anul 1935, Constantin a păscut oile Schitului Sihăstria, împreună cu alti frati. Apoi este luat în armată în orasul Botosani. Se reîntoarce la schit în toamna anului 1936 si este tuns în monahism la 2 august 1937, primind numele de Cleopa. După aceasta face ascultare la oile schitului până în vara anului 1942, fiind ajutat de monahii Galaction Ilie si Antonie Olaru.

În iunie 1942 este adus în schit si numit loctiitor de egumen, întrucât staretul Ioanichie Moroi era bolnav.

În anul 1944, la 27 decembrie, monahul Cleopa este hirotonit ierodiacon, iar la 23 ianuarie 1945 este hirotonit ieromonah de Episcopul Galaction Cordun, pe atunci staret al Mănăstirii Neamt. După această dată este numit oficial egumen al Schitului Sihăstria.

În anul 1947, Schitul Sihăstria, numărând peste 60 de vietuitori, a fost ridicat la rang de mănăstire, iar Proto-singhelul Cleopa Ilie este făcut arhimandrit, cu aprobarea Patriarhului Nicodim.

În anul 1948, fiind urmărit de organele politice de atunci, se retrage pentru sase luni în pădurile din jurul Mănăstirii Sihăstria.

În anul 1949, la 30 august, Arhimandritul Cleopa Ilie este numit staret al Mănăstirii Slatina - Suceava si se transferă acolo cu 30 de călugări din obstea Mănăstirii Sihăstria, în urma deciziei Patriarhului Justinian. În locul său este numit staret Protosinghelul Ioil Gheorghiu.

La Mănăstirea Slatina întemeiază o obste care a ajuns la peste 80 de vietuitori. Între anii 1952-1954, fiind urmărit de securitate, se retrage în Muntii Stânisoara, împreună cu ieromonahul Arsenie Papacioc. După mai bine de doi ani de viată pustnicească, este readus în mănăstire, la porunca Patriarhului Justinian.

În anul 1956, revine la metanie, iar în primăvara anului 1959, se retrage pentru a treia oară în Muntii Neamt, unde se nevoieste mai bine de cinci ani de zile.

În toamna anului 1964 revine în Mănăstirea Sihăstria, ca duhovnic al întregii obsti, si povătuieste fără întrerupere atât călugări, cât si mireni, timp de 34 de ani, până la 2 decembrie 1998, când îsi dă duhul în mâinile lui Hristos.

Ecaterina

Era a treia soră a Părintelui Cleopa. S-a născut în anul 1914. După ce a terminat scoala primară în satul natal, a intrat în monahism la Mănăstirea Agapia Veche, devenind rasoforă, si s-a nevoit aici mai multi ani. Apoi s-a retras la Mănăstirea Agafton, din judetul Botosani, si a trecut la cele vesnice de tânără în această mănăstire.

Mihai

Era al patrulea frate al Părintelui Cleopa. S-a născut în anul 1917. Împreună cu fratii săi a păstorit oile în poienile Schitului Cozancea mai multi ani. În anul 1934 a fost primit ca ucenic la Mănăstirea Durău, unde s-a nevoit câtiva ani. Apoi s-a retras la Schitul Cozancea si si-a dat duhul în mâinile Domnului, în anul 1940.

Hareta

S-a născut în anul 1920. Urmează scoala primară în sat si îsi ajută părintii la munca câmpului. Ca si ceilalti frati ai ei, se mută la Domnul din fragedă vârstă, pentru a se bucura neîncetat cu cetele îngeresti.

Alti doi copii

Ana Ilie mai naste doi copii, al căror nume nu ne sunt cunoscute. Ei mor din pruncie, fiind înmormântati în cimitirul satului natal.

sursa: sfaturiortodoxe

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu