Prof. univ. dr. Ilie Bădescu, Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Sociologie si Asistentă Socială
Prostitutia, din punct de vedere sociologic, este un tip de comportament care se distinge de altele prin folosirea corpului în scopuri comerciale, mai precis, prin decizia zilnică a unei persoane de a-si vinde corpul, ceea ce conduce la căderea din dreptul cel mai elementar al unei persoane, acela de a dispune liber de corpul propriu. Prostitutia asadar, face parte din categoria vânzării propriului trup si ca atare se află în vecinătatea imediată a sclavajului. Unii juristi au încadrat prostitutia în categoria acelor fenomene pe care Conventia europeană a drepturilor omului le încadrează în ceea ce denumeste ”dreptul persoanei de a dispune de corpul său” [29]. În realitate, prostitutia suspendă acest drept al persoanei, din clipa în care aceasta a decis să-si vândă corpul, încât persoana nu mai dispune de corpul său în mod liber, din clipa în care si-a vândut corpul (sexul), ceea ce trece dreptul de folosintă al propriului corp asupra unei alte persoane si anume a ”cumpărătorului”, adică asupra proprietarului casei de tolerantă care devine astfel si patronul trupurilor celor ce s-au vândut.
Întâlnim aici acelasi paradox ca cel pe care Tönnies l-a prezentat în cadrul relatiei dintre muncitor si capitalist sau patron, doar că aici în locul vânzării fortei de muncă este vândut trupul. Evidentiem si noi, după modelul lui Tönnies, cele trei momente ale unei asemenea relatii:
- Vânzarea trupului
- Folosirea trupului
- Valorificarea trupului (adică a rezultatelor dobândite prin folosirea trupului)
În aceste trei momente ale relatiei, posesorul trupului (adică persoana care s-a decis pentru o astfel de vânzare ce reprezintă în fapt esenta prostitutiei) este liber doar în primul moment, adică numai atunci când cu ”liberă vointă” (liber arbitru) a decis să-si vândă trupul.
În momentul al doilea al relatiei, persoana devenită prostituată este numai cauza materială (trupească) a relatiei, nu si cauza ei formală, căci ea nu-si decide nici partenerii, nici chiar pretul, nici ritmul folosirii trupului, si mai presus de toate, se foloseste neliber de trup, adică fără o implicare spirituală(sufletească), de vreme ce contractul o obligă să se ofere oricui i-o cere (oricărui partener). Relatia este deci în afara vointei sale 1(morale) si în afara oricăror considerente de tip sufletesc (spiritual). Prin urmare, aici, persoana este ne-liberă. Fenomenul al treilea, acela al valorificării trupului, alienarea este totală căci persoana prostituată nu are nici un fel de control asupra valorificării morale si material-financiare a trupului (ea nu poate influenta sub nici o formă acest proces.)
Prin urmare, actul prostitutiei nu este nici pe departe expresia liberei dispuneri de propriul corp ci mai degrabă expresia unui drept suspendat. Prostitutia este tocmai suspendarea dreptului persoanei de a dispune de corpul său. Acest tip de interdictie îsi are prototipul în robia cea mai flagrantă pe care o societate o poate provoca fiintei omenesti si anume sclavia. Numai sclavul este comparabil cu persoana prostituată, căci doar acesta nu are acces la libera folosintă (materială si spirituală) a corpului său. Singură relatia de sclavie este aceea în care altcineva dispune de propriul tău corp, de fiinta ta corporală.
O altă mare eroare este una de natură juridică. Juristii clasifică ofensele la adresa persoanei în două clase: mala in se (ceea ce este rău în sine însusi, adică în chip universal, fără particularizări de spatiu si timp) si mala prohibita, (acele ofense socotite ilegale pentru că legea le defineste ca atare) (30). Între ofensele clasificate în această categorie specialistii orânduiesc jocurile de noroc, intrarea pe o proprietate străină si prostitutia.
Sociologia, însă, remarcă aspectul elementar, dezvăluit deja în cele de mai sus, că prostitutia este o relatie socială care deposedează persoana de dreptul omenesc cel mai elementar si anume acela de a dispune liber de propriul corp, or acest aspect este un ”rău în sine”,” mala in se”. Aici procedura juridică este într-un decalaj cu efecte negative fată de stiinta societătii, adică fată de întelesul social real al fenomenului pe care îl defineste, nemaivorbind de latura spirituală a fenomenului si prin aceasta crestină, prin care suntem preveniti asupra particularitătilor agravante ale păcatului desfrâului: ”Fugiti de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârsi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieste în însusi trupul său. Sau nu stiti că trupul vostru e templu al Duhului Sfânt, care este în voi, pe care-L aveti de la Dumnezeu si că voi nu sunteti ai vostri? Căci ati fost cumpărati cu pret. Slăviti, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru si în Duhul vostru care sunt ale lui Dumnezeu!” (Corinteni 6,18-20)
Mântuitorul ne învată prevenindu-ne, asupra alunecării în desfrâu prin simpla intentie: ”Oricine se uită la femeie, poftind-o, a si săvârsit adulter cu ea în inima lui” (Matei 5, 28). Prin urmare, antropologia crestină si cea paulină în special demonstrează că prostitutia, ca desfrâu, goleste trupul de Duhul Sfânt, căci îl preschimbă din templu al Duhului Sfânt si deci al înăltării spirituale în loc al căderii si al mortii în viată fiind, adică al decesului spiritual. Aceasta este grozăvia antropologică a prostitutiei, că provoacă decesul spiritual al persoanei, adică pierderea calitătii sale de fiintă spirituală, înzestrată cu liber arbitru (si deci cu autonomie morală). Întrucât suprimă în persoana umană forta spirituală făcând din ea casa desfrâului si deci o casă a mortii, a sinuciderii spirituale, putem sesiza că prostitutia înseamnă si o decădere din posibilitatea pe care o are omul ca făptură creată, de a se manifesta ca fiintă spirituală. Acest prerogativ creational al omului în univers (care distinge pe om de animal) este tocmai ceea ce se pierde prin actul prostitutiei.
Prin urmare, prostitutia deposedează persoana umană si de exercitiul spiritului nu numai de dreptul de a dispune liber de corpul său. Degradarea spirituală si corporală a persoanei umane ca urmare a prostitutiei este atestată si de primejdiile brusc intensificate în cazul prostituatelor. În unele tări europene, 25-30% dintre prostituate prezintă testul ELISA pozitiv si se pare că în viitor această categorie de persoane va reprezenta principala cale de transmitere a bolii (31, 32).
Prostitutia este, deci, un multiplicator al riscului în societate nu numai pentru prostituate ci si pentru restul membrilor societătii, căci, cum reiese din mărturiile unei prostituate (care-si spune persoană de companie) la emisiunea televizată din seara de 27 ian. 2002 de la televiziunea Antena 1, o asemenea persoană are 30 de clienti permanenti, de regulă peste 35 de ani, deci persoane căsătorite. Dacă tinem seama de riscul îmbolnăvirii cu SIDA care este de 30 de ori mai mare la o prostituată si de 70 de ori mai mare la un homosexual, comparativ cu o persoană normală (la care riscul infestării cu HIV este de 1,08%), putem realiza gradul de amenintare socială pe care-l aduce prostitutia asupra familiei si a societătii.
Dacă admitem acesti parametri dezvăluiti de statistica îmbolnăvirilor de SIDA si de mărturiile prostituatelor de lux cu privire la numărul de clienti permanenti (am exclus deci partenerii ocazionali care se adaugă la acest număr), putem spune că o persoană care oferă companie aduce un grad de risc asupra altor încă 60 de persoane. Prin urmare, ea trece asupra acestor persoane riscul sporit de 30 de ori al îmbolnăvirii cu SIDA. Deci, fiecare persoană prostituată trece acest coeficient de risc asupra celor încă 60 de persoane (soti si sotii), dintre care câte 30 (respectiv sotiile) fără de cea mai mică urmă de consimtire. Prin urmare prostitutia atestă o neasteptată agravare a chestiunii morale si juridice într-o societate, căci acordă dreptul privilegiat unei categorii de persoane de a provoca răul cel mai mare (condamnarea la moarte) unui număr foarte mare de fiinte nevinovate, cu desăvârsire inocente (din categoria cea mai sfântă a semenilor nostri, mamele copiilor nostri, ca sotii ale noastre).
Legiferarea prostitutiei cu acest deznodământ de a cea un ”drept” si o ”libertate” de exterminare în cuprinsul societătii care, incredibil!, este înselată, mintită de legiuitor care-i prezintă această legiferare ca o dovadă a libertătii si a civilizatiei. În realitate, cum sesizăm, legiferarea prostitutiei face parte dintre pârghiile semibarbariei, adică a decăderii unei societăti pe scara umană de pe treapta civilizatiei, nicidecum asa cum în chip sofistic si necinstit ne-o spun avocatii ei (stranie decadentă a acestei corporatii a legistilor în epoca modernă), nici expresia libertătii, nici a civilizatiei.
Prostitutia nu numai că nu reduce riscul îmbolnăvirii de SIDA (si alte boli), cum s-a spus, ci, dimpotrivă îl sporeste de 30 de ori asupra persoanei care oferă aceste servicii si prin aceasta este trecută asupra altor 60 de persoane, dintre care, câte 30 fără a fi fost măcar consultate ori prevenite în vreun fel.
Prostitutia se dovedeste, iată, a fi un adevărat flagel. Întrebati cele câte 30 de sotii si mame târâte în chip barbar sub securea acestui risc teribil de a fi ucise pentru libertatea de o clipă a măriei sale masculul (ce iresponsabilitate îmbracă libertatea la bărbatul modern!) dacă sunt de acord cu legiferarea prostitutiei, înainte de a trece această tragică si absurdă lege a nimicirii sotiilor noastre si mame ale copiilor nostri prin Parlament.
Ca profesor, ca membru al comunitãtii sociologice si al Comisiei de Bioetică a Patriarhiei Ortodoxe Române, sunt dator sã dezvãlui aceastã adevãratã fatã a chestiunii. Mãcar atât să facem – cu gestul de acum 2000 de ani al procuratorului Pontiu Pilat – să ne spălăm pe mâini.
Doamne, iartă si ocroteste neamul nostru românesc de toate ispitele si patimile care tulbură viata noastră!
P.S. În SUA, prostitutia este interzisă în marea majoritate a statelor americane, cu exceptia a două sau trei dintre ele, care exceptează de la interdictie orasele care-si fac din industria plăcerilor una dintre sursele axiale de venituri. Dar ca să ne imaginăm că în România impozitele pe plăcerile mijlocite de actul prostitutiei ar aduce venituri statului este fie comic, fie ticălos. Orice calcul de rentabilitate pune în cumpănă câstigurile cu costurile. Ori dacă se face un calcul de risc se va dovedi usor că prostitutia costă o societate cu mult disproportionat mai mult decât ar fi câstigurile, îndoielnice si acestea. În realitate, cei ce câstigă sunt patronii caselor de tolerantă si deci ai trupurilor fiicelor si surorilor noastre împinse la disperarea tragicei si inconstientei decizii de a-si vinde trupul pentru a supravietui, de fapt a muri în viată fiind.
Ceea ce dobândesc nefericitele surori ale noastre este doar iluzia vietii fiindcă actul prostitutiei aduce asupră-le riscul decesului spiritual si deopotrivă păcatul teribil al omuciderii semenilor lor, căci cele 30 de sotii aduse în pragul riscului trec toate în răspunderea directă a fiecărei prostituate în parte care sărmanele, vor pleca din lume luând fără s-o stie măcar asupra lor acest păcat greu al omuciderii.
