Ecumenismul în Biserica Ortodoxă Română
Perfidia cu care se înrădăcinează zi de zi în viata noastră mentalitatea noului veac este de negrăit. Sub masca umanismului iubitor de om si nu de Hristos-Dumnezeu, ecumenismul, prin promovarea sincretismului apostatic, socialismului religios si a utopiilor sacerdotale doreste în marea lui apostazie să instaureze împărătia lui Antihrist pe acest pământ. Ispita cea mare e că vicleanul duh râvneste la a ne desprinde de Ortodoxie si a ne face lucrători pentru noul templul babilonic, pentru Împărătia de carne a Antihristului acestei lumi. Iată de ce aducem această mărturisire dreaptă a predaniilor apostolice si rânduielilor Sfintilor Părinti, spre a arăta credinciosilor de pretutindeni cum eresul ecumenist caută să surpe Una, Sfântă, Sobornicească si Apostolească Biserică a Ortodoxiei.
Înainte de a face orice judecată în cele ale credintei, se cuvine a nu trece cu vederea mărturisirile celor care mai înainte de noi au stiut să poarte „lupta cea bună” si să biruiască până la capăt: Sfintii Prooroci, Evanghelisti, Apostoli, Mărturisitori si Cuviosi din toate timpurile si toate locurile ce într-un cuget mărturisesc despre Biserica Ortodoxă drept Mireasa Domnului nostru Iisus Hristos si despre apărarea Ortodoxiei drept virtute mântuitoare.
Încredintati fiind de cele de mai sus, vom căuta, pentru o prezentare cât mai clară a ecumenismului autohton, să găsim rădăcinile prin care s-a ridicat acest vlăstar eretic pe zidurile Bisericii noastre Ortodoxe. Istoric vorbind, aderarea oficială si "legală" a BOR în CEB s-a făcut în anul 1964, dimpreună cu celelalte biserici din blocul comunist. Însă pentru a avea o radiografie clară a momentului, vom aduce în prezentare factorii esentiali ce au determinat acest pas al BR pentru ca mai apoi să putem privi obiectiv si nepărtinitor situatia actuală a ecumenismului din România.
Secolele V-XVI au însemnat pentru Ortodoxia românească vremurile de aur când mai-marii voievozi luptau deopotrivă pentru apărarea Bisericii si izbăvirea neamului crestinesc de cotropitorii mahomedani si latini, cînd dragostea de neam era totuna cu iubirea de Hristos si Biserică, pilde de viată crestinească si mărturisire ortodoxă rămase încă vii în constiinta românilor.
Însă schimbările majore asupra rânduielilor bisericesti s-au produs la jumătatea sec. XIX în urma urcării pe tron a domnitorilor emancipati, initiati în masonerie si docti în studii renascentiste, ce au adus rânduiala statală împotriva Bisericii, culminată cu prigoana din perioada 1927-1934 a preotilor si monahilor ce au refuzat noul calendar.
Deja ne aflăm în perioada expansiunii comuniste, care prin eliminarea în fortă a partidelor politice si a îngrădirii drepturilor Bisericii a reusit instaurarea unui regim de teroare socială si ateism stiintific timp de 50 de ani.
Este al doilea moment major de prigoană a Bisericii, în care temnitele s-au umplut de arhierei, preoti, călugări si mireni mărturisitori ai credintei ortodoxe. Si prin rugăciunile acestora Biserica a respirat, prin jertfa lor Biserica a supravietuit asupririlor. Însă marea masă a populatiei a primit din plin "binefacerile dictaturii" prin cursuri de ateizare sistematică, sedinte plenare de idolatrie comunistă, totul si toate supravegheate de ochiul neiertător al Securitătii.
Din păcate, strategia aleasă de oficialii bisericii în această bătălie s-a dovedit a fi un esec, datorită deschiderilor, demarate în acea perioadă, către blocurile religioase din Apus. Se crease o mentalitate de respingere a tot ce însemna comunism, orice altceva venind din directie opusă fiind automat socotit ca bun. Pe această bază s-au demarat contactele initial personale ale patriarhilor si apoi oficiale ale BO cu Vaticanul, apoi reînnoirea relatiilor cu anglicanii si restul protestantilor, CEB fiind văzut atunci ca o punte de recunoastere a valorilor ortodoxe prigonite si secularizate de regimul comunist. Deja Vestul cu toată apostazia lui însemna libertate pentru o Românie ortodoxă stăpânită de ateism institutionalizat.
Anul 1990 însemnează perioada de încetare a persecutiilor, ducînd la o destindere ce a favorizat explozia de libertăti si manifestări religioase eretice si păgâne, noul stat democratic uitând sau renegând luptătorii si martirii neamului si ai Bisericii, chiar pînă astăzi. Acest fapt arată cum duhul comunismului a lăsat sechele adânci în întelegerea si trăirea Ortodoxiei la nivel de guvern si ierarhie; singurii supravietuitori ai gândirii Sfintilor Părinti si ai mărturisirii ortodoxe sunt tocmai acei oameni ce s-au confruntat direct, în bătălia pe viată si pe moarte cu "fiara rosie" si prin puterea lui Hristos au biruit-o.
De aceea, pentru români, ecumenismul îsi are rădăcina în idealismul socialismului timpuriu, care la vremea lui a luptat pentru o nouă epocă utopică în care fericirea umanitătii ar fi fost desăvârsită cînd toate deosebirile de clasă, rasă si religie ar fi dispărut. Toată reeducarea din perioada comunistă a făcut acum posibilă celor înfierati de apostazie, dorirea acelorasi principii dar sub altă denumire. Acum ecumenismul contrabalansează comunismul si o face cu mult succes, dar pretul plătit de Biserica Română prin tolerantă si pogorăminte este enorm:
- comunismul a adus teroare si asuprire, ecumenismul vine cu libertatea si toleranta religioasă si înnoirea dogmatică;
- comunismul l-a negat pe Hristos Dumnezeu, ecumenismul strânge laolaltă toti dumnezeii lumii;
- comunismul s-a străduit a stârpi si demola Biserica, ecumenismul rezideste o nouă biserică, dintr-un mozaic de culte numite biserici;
- comunismul a fost demonic, ecumenismul este antihristic.
În România ecumenismul vine cu iluzia înnoirii si a unitătii cândva pierdute si se grefează pe mentalitătile comuniste ale principalilor sustinători, în persoana liderilor politici si unor înalte fete bisericesti, ce văd în Biserică vreun partid religios cu orientare crestinească sau un domeniu personal, mai clar, Biserica drept institutie unde gândirea antiecumenistă este primită ca păcat de neascultare adică nesupunere fată de legile partidului, abatere pedepsită prin metode de îngrădire comunistă.
Cum istoria se repetă, începutul a ceea ce a fost demarează sub o nouă formă în anul 1994, când din dispozitii oficiale bisericesti se începe propaganda ecumenistă în învătământul teologic si la nivel de mass-media pentru reeducarea maselor.
Concret, roadele ecumenismului românesc se arată prin semnarea acordului din acelasi an de la Balamand-Liban când fătis se vădesc cine sunt cei ce fac mărturisirile de apostazie de la dogmele dreptei credinte ortodoxe, ce urmăresc si cum se vor orienta pe viitor dezideratele liderilor ecumenisti. Imediat evenimentului s-a declansat infestarea premeditată a programei de învătământ teologic, docilă acum noilor planuri europene de integrare în comunismul religios, ce vizează, printre altele, reducerea locurilor si anilor de studiu, precum si eliminarea disciplinelor fundamentale si apologetice.
În cele 14 facultăti de teologie din România, din anul 1996 o nouă materie a devenit obligatorie: "ecumenismul ortodox", care - profitând de răstălmăcirile istorice si de desfiintarea catedrelor de Apologetică, Spiritualitate si Mistică -, reasează Ortodoxia într-o nouă viziune, lepădată de "balastul" dogmatic si "învechitele" canoane, promovând în schimb halucinatiile înselatilor occidentali ce văd Biserica lui Hristos deplină numai prin aderarea Ortodoxiei la normele si rigorile apostate ale celorlalte culte.
Momeala "ecumenismul ortodox" a fost înghitită de către unii ierarhi ce nu văd prin această deschidere o profanare a Bisericii si o pustiire a Ortodoxiei, ci urmărind o glorie lumească si papistasă a Ortodoxiei administrează Biserica ca o institutie, oferind cadrul perfect pentru crearea unei noi religii universale si reînnoite după norme secularizante.
Paralel cu platformele de învătămînt teologic universitar, în ultima perioadă s-au ridicat, pe lângă principalele facultăti de teologie, asa numitele institute ecumenice, unde cu importante finantări venite din Apus se pun bazele si se creează infrastructura viitoarei biserici ortodoxo-ecumenistă, prin conferinte si cursuri interconfesionale, excursii si vizite reciproce de apropiere si recunoastere, diverse seminarii, tabere, proiecte, emisiuni radio-TV ecumeniste, al căror mesaje si manifestări erodează simtul ortodox-national si deformează constiinta ortodoxă română.
Un loc important în manifestarea ecumenismului românesc îl ocupă "Săptămâna de rugăciune ecumenică" tinută în luna ianuarie a fiecărui an, unde laolaltă se adună clerici ortodocsi cu catolici si protestanti pentru a săvîrsi rugăciuni în comun, cu texte adaptate la psihologia maselor, punându-se accentul pe hulitoarele precepte de "unire între credinte" si "unitate a bisericilor". Acest fenomen dă de gândit constiintei bisericesti prin validitatea necanonică a acestor nesăbuite fapte, mai ales de prelungirea lor, în unele locuri, prin slujirea succesivă, pe acelasi altar, a misselor latine, greco-catolice si liturghiilor ortodoxe.
Odată cu primirea papei în România la anul 1999 s-a făcut justificată promovarea cultului marilor înselati ai catolicismului, rămăsitele neputrezite ale lui Francisc de Assisi si Anton de Padova adeverind puterea afurisaniei de către Sfintele Soboare. Cu toate acestea, cel din urmă a beneficiat de o călduroasă primire anul acesta din partea multor ierarhi ortodocsi.
Deosebind în duhul discernământului patristic faptele pomenite, putem grăi fără a gresi că dorinta de bine a omenirii este asa de pervertită, încît este si va fi impulsul călăuzitor si lucrător către întemeierea împărătiei lui Antihrist. Aici trebuie constientizat răul ce-l făptuieste ecumenismul în întreaga lume, ca viciu teologic si duh de secularizare ce se regăseste la baza fiecărui nivel social: mîntuirea omului nu mai vine din Biserică ci din grija organizatiilor sociale sau a statului prin progres si bunăstare, hrana duhovnicească a sufletului nu mai este dată de harul Bisericii ci de renasterea idolatriilor si vietuirea pătimasă, adevărul Bisericii nu-l mai întruchipează Hristos ci ecumenismul prin întocmirea noilor legi "bisericesti" ale Noului Veac Antihristic.
Dar acestea sunt doar forme de manifestare. Fundamental, ecumenismul este un duh rău ce se manifestă ca o plagă polimorfă ce se mulează pe profilul psiho-social al fiecărei comunităti, etnii sau tări pentru ca mai apoi să se manifeste ca un bun (dat) al acestora. Ecumenismul pentru ortodocsi vrea să fie biserica, scop pentru care mereu se înnoieste pe sine, îsi modifică permanent principiile si îsi adaptează obiectivele, transformîndu-se cameleonic într-un pan-ecumenism, fiind de fapt o iluzie, o adunare de idei utopice ce amăgesc ca o vrajă si atrag doar pe cei ce nu cunosc sau ignoră Ortodoxia Sfintilor Părinti. Ecumenismul vrea să pară adevărata fată, traditie si virtute a Ortodoxiei. Dacă nu vom privi ecumenismul ca o erezie, el va ajunge să fie ortodoxie. Iar monahismul are - ca si pe vremea comunismului - de ales între a se ecumeniza sau a nu mai fi deloc. Ecumenismul este virusul cu mii de fete ce străluceste ca un idol umanitătii si lucrează prin dorinta de bine antihristic din fiecare om.
Cu toate acestea, dacă ar fi ca să răspundem la întrebarea "Este România o tară ecumenistă?" răspunsul care se cuvine nu poate fi decât unul singur: "Încă nu". În tara noastră doar structurile învătământului teologic si cele ierarhice sunt ecumenizate respectiv ecumenizante, majoritatea monahismului în frunte cu Bătrânii Ortodoxiei si poporul binecredincios fiind si luptând împotriva acestei erezii apocaliptice.
Iată de ce solutiile prezentate aici de fată sunt posibile numai prin împreună-lucrarea tuturor celor care cred că ecumenismul este pan-erezia celor de pe urmă veacuri:
1. Întărirea comuniunii în sobornicitatea Bisericii prin prezenta ierarhilor ortodocsi ai celorlalte Biserici la marile evenimente BOR, mai înainte de a ajunge un obicei prezenta papistasilor la aceste hramuri. Este bine să întelegem că abaterile si căderile din BOR sau altor BO vor fi abaterile si căderile celorlalti în cel mai scurt timp.
2. Crearea unei baze de date anti-ecumenistă, cu documentare patristică si scripturistică, accesibilă tuturor celor ce vor să studieze apologetica ortodoxă contemporană sau să combată din punct de vedere ortodox erezia ecumenistă. Pentru a facilita mediatizarea, propunem alocarea de servere care să găzduiască situri si forumuri cu informatii la zi despre pulsul anti-ecumenismului în lume.
3. Redactarea de către o Comisie Teologică Ortodoxă formată din teologi clerici si laici, a unei Epistole de înstiintare ce să arate pericolul ce-l reprezintă neo-ecumenismul, semnată de toti bine-credinciosii si trimisă tuturor patriarhiilor si episcopiilor ortodoxe din toată tara.
4. Similar, să se facă analizarea si propunerea, separat sau în amintita scrisoare, a mărturisirii de credintă ortodoxă împotriva eresului ecumenist, si înaintată tuturor Bisericilor Ortodoxe pentru a se organiza, întruni si a da un răspuns într-un viitor sinod pan-ortodox.
Toti Sfintii Părinti mărturisesc într-un glas: de la Răstignire Biserica s-a făcut jertfitoare, de la Înviere Biserica este biruitoare, si de la Cincizecime Biserica este desăvârsit-mântuitoare. Numai Biserica Ortodoxă reuneste toate aceste harisme, căci numai ea este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească si Apostolească, de la Întemeietorul si Capul ei – Iisus Hristos Dumnezeu. Numai Biserica Ortodoxă a biruit veacurile neatinsă, nepătată si neîntinată, numai Biserica Ortodoxă a dăruit lumii sfinti, sfintenie si sfinte moaste, numai Biserica Ortodoxă va fi singura ce va purta război împotriva falselor biserici ce vor încerca să o uzurpe.
Ierom. Bretanion Munteanu
Se afișează postările cu eticheta Ecumenism. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ecumenism. Afișați toate postările
marți, 25 mai 2010
Ecumenismul în Biserica Ortodoxă Română
marți, 25 mai 2010Etichete: Ecumenism, Ecumenismul în Biserica Ortodoxă Română 0 comentarii
Ecumenismul - origini, esentă, deziderate
Ecumenismul - origini, esentă, deziderate
Astăzi se vorbeste din ce în ce mai mult despre ecumenism, reuniuni ecumenice, teologie ecumenică, rugăciuni si slujire ecumenică; discutiile antrenează pasiuni dintre cele mai aprinse, pozitii pro sau contra ale celor două părti cvasiconstant prezente în sălile de conferinte teologice: sustinătorii care afirmă cu tărie misiunea ortodoxă făcută în rândul neortodocsilor prin adunările ecumenice si adversarii acestei miscări.
Voi mentiona doar câteva aspecte privind miscarea ecumenică, scopurile acesteia si concretizarea lor în viata Bisericii Ortodoxe.
Întâi trebuie amintit că ecumenismul, ca idee a apărut la mijlocul sec. XIX în Anglia si America, propunându-si să unească diferitele confesiuni crestine ce se autointitulează gresit “biserici”. Mai târziu în 1948 la Adunarea de la Amsterdam s-a hotărât fondarea asa-numitului “Consiliu Mondial al Bisericilor” cu sediul la Geneva. Termenul de “ecumenism” a fost introdus la Congresul de Edinburgh (Scotia) în 1910, Congres al organizatiei Y.M.C.A. condusă de cunoscutul lider francmason John Mott (1865-1955) care a si prezidat lucrările acestui congres. Semnificativ este faptul că John Mott nu a ales pentru denumirea miscării sale termenul de “universalism” (de la latinescul universum-univers) ci analogul grecesc, “oecumenicos” care apartine exclusiv Bisericii Ortodoxe. Scopul vădit al acestei substituiri a fost cel de a masca intentiile acestei miscări sub un termen clasic pentru Ortodoxie – acela al ecumenicitătii, universalitătii Sfintei Biserici Ortodoxe – existând pericolul de a identifica cândva Sinoadele Ecumenice cu “Consiliul Mondial al Bisericilor”. De altfel chiar una dintre Bisericile Ortodoxe, cea Rusă, s-a exprimat semnificativ în acest sens, trăgând un semnal de alarmă, încă din anii trecuti, după lucrările Adunării a V-a a CMB de la Nairobi: “Un alt pericol care amenintă grav unitatea crestină si viitorul miscării ecumenice […] este iluzia, nutrită de unii participanti la miscarea ecumenică, precum că C.M.B. ar putea asigura un asemenea grad al apropierii ecumenice a bisericilor membre ale ei, încât una din viitoarele sale adunări generale se va transforma în sinod crestin ecumenic”.
Asadar încă dintru început, autodenumirea acestei miscări drept “ecumenică” ridică grave semne de întrebare asupra a ceea ce urmăreste ea. Noi afirmăm că apartinem de acel ecumenism, vechi si pururi nou, adică de universalitatea Sfintei Biserici Ortodoxe întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos în scopul răspândirii adevărului divin revelat propovăduit de Hristos si înfăptuirii mântuirii făgăduite de El.
Între acest ecumenism ortodox si “ecumenismul” promovat de C.M.B. există contradictii flagrante si deosebiri dogmatice profunde care fac imposibilă apartenenta la Sfânta Biserică Ortodoxă Universală si în acelasi timp la miscarea ecumenică ce îsi impune în ultima vreme conceptiile sale, tot mai insistent si tot mai străin de duhul Ortodoxiei. Iată principalele puncte inacceptabile pentru un ortodox:
Miscarea Ecumenică se bazează pe teologia modernistă promovată în spatiul eterodox în zorii veacului XX si care sustine întâi de toate existenta Sfintelor Taine mântuitoare si sfintitoare si în afara granitelor Bisericii Ortodoxe. Această conceptie care consideră grupările eretice si schismatice ca nefiind complet rupte de trupul Bisericii celei una, îi face pe teologii modernisti să afirme că în tainele (Botez, Mirungere, Hirotonie, s.a.) săvârsite de eterodocsi lucrează acelasi har mântuitor si sfintitor al Sfântului Duh, chiar dacă nu în plinătatea lui, ca în Biserica Ortodoxă. Mentionăm că încă din 1982, comisia “Credintă si organizare” de la Lima a adoptat documentul B.E.M. care constituie efectiv baza dogmatică si liturgică minimă a unirii crestinilor – Botez, Euharistie, Slujire (preotie). Analiza atentă a continutului acestui document demonstrează două aspecte:
Faptul că în B.E.M. nu sunt mentionate 4 Taine bisericesti: Mirungere, Spovedanie, Căsătorie, Sfântul Maslu, denotă că acest document nu le recunoaste drept Taine.
B.E.M. este alcătuit după criterii pur protestante. În finalul preambulului B.E.M., alcătuitorii declară într-un mod străin de duhul dreptei credinte: “nu trebuie să ne asteptăm în B.E.M. la o interpretare teologică deplină a botezului, euharistiei, preotiei”, aceasta fiind în opinia lor “în cazul dat neadecvată si nedorită”.
Teologia modernistă promovează asa zisa “teorie a ramificatiilor” potrivit căreia Biserica lui Hristos este trunchiul comun din care se desprind ramuri care detin si ele - ca biserică romano-catolică, protestantă, necalcedoniană, anglicană, etc. – har mântuitor si sfintitor.
Consecinta imediată a celor expuse mai sus este posibilitatea rugăciunii în comun cu eterodocsii si chiar a Euharistiei. În ultima vreme, la reuniunile C.M.B. se afirmă că numai săvârsirea Euharistiei în comun trebuie respinsă, celelalte slujbe sau rugăciuni fiind acceptate.
De multe ori, autoprezentarea membrilor sau sustinătorilor miscării ecumenice îmbracă forme aberante: să mentionăm manifestările de la Vulcana-Băi (Târgoviste, august 1998) când în materialul pus la dispozitia participantilor se defineste ecumenismul ca “religia sec. XXI, religia sperantei” afirmându-se că nu se vrea un parlament al religiilor, ci mai grav, conform cuvântului de deschidere, “un chip sustras dogmelor, un chip viu si convingător”, în care functionează alte legi decât cele crestine si anume “legea curcubeului”, sau Conferinta Mondială a Religiilor Lumii pentru Pace, tinută la Bucuresti în septembrie 1998 când manifestările au culminat cu aprinderea unui “foc sacru” si rostirea rugăciunii în comun pentru pace împreună nu numai cu reprezentantii confesiunilor crestine eterodoxe, dar si cu necrestinii si cei apartinând cultelor păgâne asiatice.
Acestea fiind datele, vom prezenta pe scurt credinta noastră legată de ele:
În privinta harului mântuitor si sfintitor al Sfântului Duh, Sf. Vasile cel Mare afirmă în Epistola I Canonică: "Începutul separării a fost schisma, iar prin această despărtire ei nu mai au harul Sf. Duh care nu li se mai dă din momentul despărtirii lor. La începuturi, înainte de despărtire, acestia aveau harul preotiei si prin punerea mâinilor transmiteau acest har sfintitor, iar după schismă au devenit laici, încât nu mai au puterea harului nici pentru a boteza, nici pentru a hirotoni; cei rupti de Biserică au devenit astfel incapabili să transmită si altora harul Sf. Duh." Sf. Irineu de Lyon afirmă: "Unde este Biserica acolo este si Duhul Sfânt, iar unde este Duhul Sfânt acolo este Biserica si tot harul, iar Duhul Sfânt este Adevărul;" "Cei care se depărtează de la Biserică […] ei se pedepsesc pe ei însisi, tocmai despre ei spune Sf. Apostol Pavel că după prima si a doua mustrare, îndepărtează-te de ei." Sf. Ciprian al Cartaginei: "În afara Bisericii nu există mântuire: casa lui Dumnezeu este una singură si este imposibil să se mântuiască cineva în altă parte decât în Biserică […] Oricine se depărtează de Biserică devine străin de testamentul Bisericii. Cel ce strică pacea si unitatea în Hristos lucrează împotriva lui Hristos." Fericitul Augustin: "Mântuirea ni se dă prin Biserică, iar cei ce sunt în afara Bisericii nu vor primi viata vesnică." Sf. Chiril al Ierusalimului: "Mărturisirea credintei ne învată despre una sfântă, sobornicească si apostolească Biserică pentru ca să te păzesti de stricăciunea adunărilor eretice si să fii totdeauna în Sfânta Sobornicească Biserică." Fericitul Augustin: "Afară de granitele Bisericii poti avea orice, cu exceptia mântuirii. În afara Bisericii se poate să ai trepte ierarhice, Taine, "Aliluia" si "Amin", Evanghelie, credintă si să propovăduiesti pe Dumnezeu în trei ipostasuri, dar mântuire poti să ai exclusiv în Biserica universală si dreptmăritoare."
Socotim că nu numai aceste argumente ale Sf. Părinti, cât si întreaga noastră traditie ne îndreptătesc să credem că:
nici gratia divină creată împărtăsită credinciosilor romano-catolici prin Sacramentele acestora nu serveste mântuirii si sfintirii primitorilor.
nici simbolistica protestantă privind Euharistia nu ni-L oferă pe Hristosul cel adevărat.
nici o altă Taină săvârsită în afara Bisericii Ortodoxe Celei Una nu este detinătoare a harului Sf. Duh.
în afara Bisericii dreptmăritoare, săvârsirea Tainelor chiar în cele mai mici amănunte nu se poate întelege decât ca formă exterioară lipsită de har. Aceste forme goale însă îsi recapătă valabilitatea si devin realităti după întoarcerea în Biserica Ortodoxă.
Afirmăm că Biserica lui Hristos, conform Simbolului nostru de credintă este una, sfântă, sobornicească si apostolică. Biserica este trupul mistic al lui Hristos. Hristos nu poate avea mai multe trupuri pentru că ea (Biserica) este zidită pe "piatra cea din capul unghiului" care este credinta. Dogma ortodoxă este piatra cea din capul unghiului pe care se zideste si actul liturgic si morala crestin ortodoxă si activitatea misionară si orice manifestare a crestinului orto2dox în societate. Orice act exterior al credinciosului devine o mărturisire de credintă de care vom da seama stiind că vom fi întrebati si "despre orice cuvânt desert".
De aceea noi mărturisim că nu pot exista fragmente de mântuire, fragmente de adevăr si nici jumătăti de credintă, odată ce "Vestea cea bună", Evanghelia lui Hristos a fost propovăduită în lume prin sfintii săi ucenici si apostoli care au întemeiat Biserica. Această Biserică detine adevărul integral despre mântuire si cine pretinde că, rupându-se de trupul Bisericii celei adevărate, se poate mântui cu bucătele de adevăr doar, acela se înseală. Pentru că un singur mădular numai, rupt dintr-un trup întreg, nu poate să aibă viată prun sine însusi si cu atât mai mult să fie lucrător, decât numai realipit fiind la trupul din care a fost rupt (pilda vitei cele adevărate "Eu sunt vita cea adevărată si Tatăl Meu este lucrătorul. Orice mlădită care nu aduce roadă El o taie; si orice mlădită care aduce roadă El o curăteste ca mai multă roadă să aducă…"; "Eu sunt vita, voi sunteti mlăditele. Cel ce rămâne întru Mine si Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteti face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădita si se usucă; si le adună si le aruncă în foc si ard.", In. 15, 1-2 si 5-6). Însusi Domnul Iisus Hristos subliniază necesitatea credintei în cuvintele: "Cine va crede si se va boteza se va mântui, dar cine nu va crede, se va osândi" (Mc. 16, 16) iar în convorbirea cu Nicodim El spune: "Cine nu crede a si fost judecat."
Sfântul Fotie Patriarhul Constantinopolului a explicat foarte bine legătura dintre credinta dreaptă si faptele plăcute lui Dumnezeu: "Virtutile trebuie să fie ocrotite de credintă: cu ajutorul ambelor trebuie să se formeze adevăratul om, căci dogmele cele drepte fac vrednică viata, iar faptele curate arată dumnezeirea credintei." Toti Sf. Părinti au pretuit înalt Credinta Ortodoxă ca singura dătătoare de har si mântuitoare: "Nu păcătui în credintă, ca să nu se mânie pe tine Creatorul nostru. Cine nu tine credinta cea dreaptă […] sufletul lui nu va avea parte de viata vesnică; el este un vânzător declarat al lui Dumnezeu" (Sf. Antonie cel Mare). Sf. Marcu Eugenicu al Efesului: "Credinta noastră este dreapta mărturisire a părintilor nostri. Cu ea noi nădăjduim să ne înfătisăm înaintea Domnului si să primim iertarea păcatelor; iar fără ea nu stiu ce fel de cuviosie ne-ar putea izbăvi de chinul cel vesnic." Cuviosul Marcu Grecul: "A înlocui sau a schimba ceva cât de putin în învătătura credintei este o mare crimă si pierderea vietii vesnice." Sf. Paisie Velicicovski: "Sfintenia adevăratilor bărbati sfinti nu se cunoaste propriu-zis după minuni (căci si păgânii si ereticii pot face minuni cu ajutorul diavolului) ci după adevărata credintă ortodoxă, după felul în care păzeste cu grijă dogmele dumnezeiesti, urmează toate canoanele apostolice si sobornicesti si traditiile Bisericii Ortodoxe si după vietuirea cea fără prihană, urmând toate poruncile evanghelice si patristice." Sf. Serafim de Sarov în dialogul său cu Motovilov se exprimă astfel: "Cel care are harul Sfântului Duh pentru dreapta credintă întru Hristos, chiar dacă a si murit cu sufletul, din slăbiciune omenească, din pricina unui anume păcat, nu va pieri în veci, ci va fi înviat prin harul Domnului nostru Iisus Hristos, Care iartă păcatele lumii si dăruieste har peste har […] Pentru Dumnezeu, pretuieste dreapta credintă în El si în Fiul Său cel Unul-Născut, căci tocmai pentru aceasta se dă de sus în plinătate Darul Sf. Duh."
Granitele Bisericii lui Hristos sunt caracterizate prin două conditii esentiale:
Credinta adevărată
Unitatea euharistică
Sf. Maxim Mărturisitorul vorbeste astfel despre dreapta credintă: "Mântuitorul si-a numit Biserica Sa sobornicească, dreptmăritoare". Despre unitatea euharistică, Sf. Ciprian al Cartaginei scrie următoarele: "Trebuie să stii că episcopul este în Biserică si Biserica în episcop, iar cel ce nu este în comuniune euharistică cu episcopul, acela nici nu este în Biserică si se înseală cei care nu sunt împăcati cu ierarhia instituită de Dumnezeu, având nădejdea să-si găsească unitatea liturgică pierdută […] Când de fapt, Biserica este una, sobornicească si neîmpărtibilă si peste toate unită si întărită prin comuniunea euharistică a ierarhilor." De aici rezultă clar că unitatea de credintă si liturgică a episcopilor formează Biserica adevărată a lui Hristos.
Asadar cei care s-au despărtit de trupul lui Hristos, Biserica cea una, nu mai sunt Biserici. Cum altfel ar mai putea fi ele Biserici dacă nu mărturisesc credinta cea adevărată si dacă au întrerupt comuniunea euharistică cu Biserica cea una? A spune că două corăbii duc la limanul mântuirii - cea Ortodoxă si oricare din cele ale eterodocsilor - înseamnă a spune că sunt două adevăruri, două căi către cer si nu una singură pe care a instituit-o Însusi Domnul.
Sf. Ioan Gură de Aur afirmă: "Biserica adevărată a lui Hristos este una singură din care în diferite timpuri s-au despărtit diverse adunări eretice si grupări schismatice." Sf. Ioan Hrisostom îi numeste pe cei desprinsi din trupul Bisericii, ori eretici, ori schismatici. Orice crestin ortodox trebuie să respingă categoric învătătura protestantă a acelor teologi care consideră eretici numai pe cei ce s-au separat de Biserică în primele IV veacuri. Oare nu si Sinoadele Ecumenice IV, V, VI, VII au înfierat ca eretici pe cei ce se abat de la credinta cea dreaptă ? Nu au fost declarati eretici cei care nu cinstesc icoanele, Sfintele Moaste si nu o cinstesc pe Fecioara Maria ca Născătoare de Dumnezeu ? Si stim că acestea au fost asa si s-au spus după veacul IV. Ori grupările protestante, spre exemplu, intră tocmai în categoria mai sus mentionată.
Sfintele Canoane opresc rugăciunea în comun cu schismaticii si ereticii (Can. 10, 11, 45, 47, 65 Apostolice; Can. 6, 9, 32, 33, 34 Laodiceea; Can. 9 al Sf. Timotei al Alexandriei). Canonul 45 Apostolic porunceste: "Episcopul sau Preotul sau Diaconul care numai s-ar ruga cu ereticii să se afurisească si dacă l-ar primi să slujească ca preot să se caterisească." La tâlcuirea Can. 47 al Sf. Apostoli, scrie Sf. Nicodim Aghioritul că "Latinii sunt eretici si nu au nici Botez, nici Preotie si dacă vreun preot nu botează pe cei ce se întorc la Ortodoxie, se afuriseste."
Actul rugăciunii este o mărturisire a adevărului de credintă, o participare mistică la dumnezeire întrucât cerem împărtăsirea harului necreat care îndumnezeieste pe adevăratul luptător si trăitor în Hristos. Rugăciunea ne apropie la modul cel mai intim si ne face să împărtăsim acelasi Duh Sfânt, iar motorul rugăciunii este încredintarea lăuntrică că Dumnezeu îl ascultă pe credincios, încredintare izvorâtă din credinta lui. Asadar dacă credinta este stricată, atunci de ce fel de duh de rugăciune comună se pot împărtăsi un ortodox si un romano-catolic, spre exemplu, stiind că romano-catolicii prin baza lor doctrinară atentează la însăsi dogma Sf. Treimi ?
Dacă în traditia Bisericii s-ar fi înteles prin cuvântul eretici numai cei care au căzut din credintă în primele IV veacuri, atunci Sinoadele Ecumenice ar fi adus precizări afirmative privind rugăciunea în comun cu cei ce au fost declarati eretici în veacurile următoare (iconoclasti, monofiziti, monoteliti, etc.). Ori toti cei care s-au abătut numai "cu o iotă sau o cirtă" de la adevăr au fost anatematizati si s-a oprit rugăciunea în comun cu ei.
Noi, ortodocsii spunem oricând "da" rugăciunii pentru cei căzuti în rătăcire, faptelor de iubire fată de acestia, dar respingem orice formă de rugăciune în comun cu ei stiut fiind că acelasi Duh Sfânt lucrează si se roagă atât la Sf. Euharistie cât si la orice act religios individual sau colectiv realizat de crestinul ortodox care are o relatie vie si constientă cu Dumnezeu Sfânta Treime.
În legătură cu aspectele mentionate despre manifestările de la Vulcana-Băi si Bucuresti din aug.-sept. 1998 merită precizate următoarele: Biserica Ortodoxă ca biserică misionară are datoria fundamentală de a propovădui adevărul evanghelic oricând si oricum. Oare cărui Dumnezeu însă se pot ruga împreună crestinii ortodocsi si ereticii ori păgânii, dacă recunoastem că actul rugăciunii tâsneste dinlăuntrul sufletului care a primit si acceptă o anumită învătătură de credintă ? Pentru că unul este Dumnezeul crestinilor cel slăvit în Treime, pe când "toti dumnezeii neamurilor sunt draci" (Ps. 95, 5). Actuala structură a C.M.B. si întreaga sa ideologie arată că miscarea ecumenistă este o miscare cu o doctrină bine conturată, bazată pe teoria ramificatiilor si valabilitatea Sf. Taine si în cadrul celorlalte confesiuni crestine. În cadrul acestui C.M.B., situatia de facto constă în aceea că si cei mai înversunati eretici sunt tratati ca membri cu drepturi egale ai trupului Unul Singur al lui Hristos - Biserica dreptmăritoare. Ei se autointitulează "biserici" fără a fi ca atare si însusi Consiliul de la Geneva actionează în calitate de Consiliu Mondial al Bisericilor. Prin însăsi această denumire, Biserica Crestină este pusă pe aceeasi treaptă cu toate asa-numitele "biserici" care fac parte din C.M.B. Scopul final al unei astfel de nivelări este de a transforma notiunea de Biserică într-o notiune ordinară, obisnuită, adică într-o abstractie ce reuneste pe principii egale diferitele "biserici", însemnând stergerea treptată si completă a sensului dogmatic de Biserică.
Urmând calea ecumenismului si eterodocsii si ortodocsii sunt păgubiti de adevăr. Eterodocsii care caută sincer adevărul mântuitor si harul înnoitor nu vor fi motivati să accepte Ortodoxia întrucât se întăresc mai mult în rătăcirea lor, C.M.B. recunoscându-i drept biserici. Sf. Ciprian al Cartaginei spune că: "ereticii niciodată nu se vor întoarce la Biserică dacă îi întărim în convingerea lor că si ei au biserică si taine." Participarea ortodocsilor la miscarea ecumenică este inacceptabilă deoarece duce încet la trădarea crezului ortodox, făcându-ne să vedem în comunitătile eretice "biserici" si să considerăm Biserica Ortodoxă geografic limitată, "prea mică" pentru a o numi ecumenică. Sf. Ioan Cassian spune: "Nu încape nici o îndoială că cel care nu mărturiseste credinta Bisericii se află în afara Bisericii."
Astfel temeiurile pe care functionează C.M.B. sunt inacceptabile pentru Ortodoxie:
Primul temei, adoptat la Evanston la a 2-a Adunare Generală a C.M.B. spune: "C.M.B. reprezintă o comunitate a bisericilor care recunosc pe Domnul nostru Iisus Hristos ca Dumnezeu si Mântuitor." Pentru ortodocsi aceste temei care nici măcar nu a fost adoptat de membrii C.M.B. în totalitatea lor, este de neacceptat, întrucât nu sunt aduse precizările hristologice elaborate de Sinoadele Ecumenice. În el nu se vorbeste despre erorile nestorienilor, eutihienilor, apolinaristilor, etc. care recunosc într-o manieră proprie pe Iisus Hristos ce Dumnezeu si totusi sunt deosebiti radical de ortodoxie.
Al doilea temei adoptat la a 3-a Adunare Generală a C.M.B. din New Delhi (1961): "C.M.B. este o comunitate a bisericilor care mărturisesc pe Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu si Mântuitor după Scripturi si, ca urmare, caută să respecte împreună mărturisirea lor comună întru slava Dumnezeului celui Unul - Tatăl, Fiul si Sf. Duh." Nici acesta nu este cu adevărat acceptabil întrucât nici aici nu se spune cum trebuie să crezi în Dumnezeu cel în trei ipostasuri; noul temei nu contestă ereziile antitrinitarilor, nestorienilor, apolinaristilor, subordinationistilor si fiind formulat confuz el poate fi oricând contrasemnat de toti reprezentantii contemporani ai acestor erezii vechi. Biserica Ortodoxă are Crezul său ferm si nu poate accepta ideea "minimului dogmatic" proferată de ecumenisti în favoarea unirii, aceasta însemnând renuntarea la dogmele cinstirii icoanelor, a Maicii Domnului, cultul sfintilor, rugăciunile pentru cei adormiti, etc.
La Vancouver (1983) la a 4-a Adunare Generală a C.M.B. s-a legalizat "preotia feminină", iar unele voci "îndemnau pe femei să substituie ideea despre Dumnezeu-Tatăl prin ideea unei zeite-mamă." Protestele si vocile ortodocsilor au devenit în timp din ce în ce mai putin auzite. Iată câteva pozitii categorice în legătură cu a 7-a Adunare Generală de la Canberra (1991): "Se constată, asa cum am sesizat de mult, tendinte de adâncire a protestantismului si nicidecum de dorinta sfântă spre unitate în Hristos si unire sinceră" (Î.P.S. Mitrop. Bartolomeu de Calcedon); "În curând în C.M.B. nimeni nu se va mai interesa de teologie… Duhul Sfânt pentru "ecumenism" este o temă, nicidecum o persoană a Sfintei Treimi de aceeasi fiintă cu Tatăl si cu Fiul… Dogma Sf. Treimi este vitală pentru Biserică si pentru fiecare crestin în parte." (Î.P.S. Mitrop. Ioannis Zizioulas al Pergamului). Să notăm părerea reputatului teolog român Pr. Prof. D. Stăniloae: "Ecumenismul este pan-erezia veacului XX." Afirmatie semnificativă prin aceea că însusi pr. Stăniloae a participat la manifestările anterioare ecumenice din ultimele decenii însă cu sigurantă nu a putut să-i scape natura anticrestină a ecumenismului pe care Pr. Prof. îl recunoaste în acelasi interviu luat în ultimul an al vietii sale drept o miscare afiliată masoneriei mondiale.
Multi teologi ecumenisti sustin că fac misiune ortodoxă prin participarea la C.M.B., dar de fapt aceasta înseamnă acordarea deplină a girului ortodox fată de confesiunile crestine ce se intitulează biserici si care pretind că nici una din bisericile participante la C.M.B. nu detine Adevărul integral. După a 8-a Adunare Generală a C.M.B. iată ce remarca un reprezentant al Bisericii Ortodoxe Ruse, pr. Ilarion Alfeev: "Ortodocsii nu pot influenta activitătile C.M.B. pentru că ei reprezintă o minoritate. Ce să mai spun despre cinstirea Maicii Domnului sau a icoanelor ? Acestea nu pot fi discutate pentru că "divizează". Dar despre limbajul inclusiv sau despre hirotonirea femeilor ? Acestea nu divizează ? Ca să nu mai vorbim si de recentele practici samanice promovate la o sedintă a Adunării de la Harare din 1998 la care secretarul general al C.M.B. dr. Konrad Reiser a încheiat ceremonia de deschidere a Decadei Ecumenice de Solidaritate cu femeile cu un act de vindecare din traditia samanică din Coreea. Iată în ce lumină trebuie văzute hotărârile recente ale Bisericilor Ortodoxe ale Georgiei, Bulgariei, Serbiei de a se retrage complet din miscarea ecumenică. Aceste biserici locale au înteles că participarea lor la C.M.B. devine inoportună si chiar anti-ortodoxă.
Concluzii
Din cele expuse până acum reiese că nu este deloc justificată participarea ortodocsilor la miscarea ecumenică. Atitudinea atât de negativă a unor ortodocsi si chiar a unor biserici locale fată de ecumenism precum si scepticismul actual profund al Bisericii Ruse, a Ierusalimului si a Eladei (inclusiv comunitatea atonită) asupra miscării ecumenice ar putea fi învinuite de următoarele:
că neparticipând la miscarea ecumenică, care a cuprins întreaga lume, ei s-ar opune păcii si solidaritătii dintre oameni;
că respectarea adevărului fără "dragoste" nu este justificată în conditiile situatiei tragice actuale din lume;
că noi ne-am opune tendintelor de pace ale oamenilor de stat care fac eforturi colosale pentru apropierea de acele aliante politico-militare aparent favorabile.
Trebuie răspuns la acestea următoarele:
Crestinii ortodocsi niciodată nu au înteles că dacă refuză pe baza hotărârilor canonice orice contact cultic si sacramental cu eterodocsii, atunci în mod implicit am priva de dragostea noastră oamenii în general în planul relatiilor social-umane. Pe plan social, Biserica Ortodoxă se roagă conform poruncii scripturistice "pentru pace în lumea întreagă": "să faceti cereri, rugăciuni, mijlociri, multumiri pentru toti oamenii… ca să petrecem viată pasnică si linistită întru toată cuviosia si bunacuviintă (I Tim. 2, 1-2). Misionarismul social, ospitalitatea crestină, bunacuviintă nu trebuie să aibă a face cu promovarea "minimului dogmatic" stiut fiind că "în materie de dogmă nu există concesie." (Sf. Marcu al Efesului)
Toti Sf. Părinti care au fost pentru pacea în lume îndreptau atentia crestinului înainte de toate către cer si către lăuntrul sufletului. Sf. Serafim de Sarov: "Dobândeste duh pasnic si mii de oameni se vor mântui în jurul tău." Sf. Macarie cel Mare se referă si el întâi de toate la o anume pace: "pacea cerească, care a născut Lumina lumii, pacea pe care au rostit-o proorocii si despre care au vorbit cei cucernici si au binevoit-o îngerii. [Lc.2,14]. Pacea lui Dumnezeu, care a fost cu toti Sf. Părinti si i-a ferit de orice ispită. Această pace fie cu voi în numele Tatălui, al Fiului si al Sf. Duh. Amin".
Călăuzindu-ne după aceste gânduri despre pace ale Sf. Părinti noi ne temem să trădăm pe Domnul nostru Iisus Hristos, Domnul păcii si Învătătorul Iubirii, Cel Unul adevărat. O astfel de trădare am săvârsi dacă în numele unei alte păci am consimti să intrăm în comuniune de rugăciune, de doctrină (pe baza minimului dogmatic în comun acord admis) s.a.m.d. cu eterodocsii conform principiului ecumenic enuntat de unul din sustinătorii miscării ecumenice: "Dai ca să dau, renunti ca să accept… este un început".
Puritatea credintei ortodoxe este singura conditie pentru realizarea adevăratei păci, care nu se poate plini fără harul lui Dumnezeu.
Monah Alexei Tîrdea, Măn. Antim, Bucuresti
Astăzi se vorbeste din ce în ce mai mult despre ecumenism, reuniuni ecumenice, teologie ecumenică, rugăciuni si slujire ecumenică; discutiile antrenează pasiuni dintre cele mai aprinse, pozitii pro sau contra ale celor două părti cvasiconstant prezente în sălile de conferinte teologice: sustinătorii care afirmă cu tărie misiunea ortodoxă făcută în rândul neortodocsilor prin adunările ecumenice si adversarii acestei miscări.
Voi mentiona doar câteva aspecte privind miscarea ecumenică, scopurile acesteia si concretizarea lor în viata Bisericii Ortodoxe.
Întâi trebuie amintit că ecumenismul, ca idee a apărut la mijlocul sec. XIX în Anglia si America, propunându-si să unească diferitele confesiuni crestine ce se autointitulează gresit “biserici”. Mai târziu în 1948 la Adunarea de la Amsterdam s-a hotărât fondarea asa-numitului “Consiliu Mondial al Bisericilor” cu sediul la Geneva. Termenul de “ecumenism” a fost introdus la Congresul de Edinburgh (Scotia) în 1910, Congres al organizatiei Y.M.C.A. condusă de cunoscutul lider francmason John Mott (1865-1955) care a si prezidat lucrările acestui congres. Semnificativ este faptul că John Mott nu a ales pentru denumirea miscării sale termenul de “universalism” (de la latinescul universum-univers) ci analogul grecesc, “oecumenicos” care apartine exclusiv Bisericii Ortodoxe. Scopul vădit al acestei substituiri a fost cel de a masca intentiile acestei miscări sub un termen clasic pentru Ortodoxie – acela al ecumenicitătii, universalitătii Sfintei Biserici Ortodoxe – existând pericolul de a identifica cândva Sinoadele Ecumenice cu “Consiliul Mondial al Bisericilor”. De altfel chiar una dintre Bisericile Ortodoxe, cea Rusă, s-a exprimat semnificativ în acest sens, trăgând un semnal de alarmă, încă din anii trecuti, după lucrările Adunării a V-a a CMB de la Nairobi: “Un alt pericol care amenintă grav unitatea crestină si viitorul miscării ecumenice […] este iluzia, nutrită de unii participanti la miscarea ecumenică, precum că C.M.B. ar putea asigura un asemenea grad al apropierii ecumenice a bisericilor membre ale ei, încât una din viitoarele sale adunări generale se va transforma în sinod crestin ecumenic”.
Asadar încă dintru început, autodenumirea acestei miscări drept “ecumenică” ridică grave semne de întrebare asupra a ceea ce urmăreste ea. Noi afirmăm că apartinem de acel ecumenism, vechi si pururi nou, adică de universalitatea Sfintei Biserici Ortodoxe întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos în scopul răspândirii adevărului divin revelat propovăduit de Hristos si înfăptuirii mântuirii făgăduite de El.
Între acest ecumenism ortodox si “ecumenismul” promovat de C.M.B. există contradictii flagrante si deosebiri dogmatice profunde care fac imposibilă apartenenta la Sfânta Biserică Ortodoxă Universală si în acelasi timp la miscarea ecumenică ce îsi impune în ultima vreme conceptiile sale, tot mai insistent si tot mai străin de duhul Ortodoxiei. Iată principalele puncte inacceptabile pentru un ortodox:
Miscarea Ecumenică se bazează pe teologia modernistă promovată în spatiul eterodox în zorii veacului XX si care sustine întâi de toate existenta Sfintelor Taine mântuitoare si sfintitoare si în afara granitelor Bisericii Ortodoxe. Această conceptie care consideră grupările eretice si schismatice ca nefiind complet rupte de trupul Bisericii celei una, îi face pe teologii modernisti să afirme că în tainele (Botez, Mirungere, Hirotonie, s.a.) săvârsite de eterodocsi lucrează acelasi har mântuitor si sfintitor al Sfântului Duh, chiar dacă nu în plinătatea lui, ca în Biserica Ortodoxă. Mentionăm că încă din 1982, comisia “Credintă si organizare” de la Lima a adoptat documentul B.E.M. care constituie efectiv baza dogmatică si liturgică minimă a unirii crestinilor – Botez, Euharistie, Slujire (preotie). Analiza atentă a continutului acestui document demonstrează două aspecte:
Faptul că în B.E.M. nu sunt mentionate 4 Taine bisericesti: Mirungere, Spovedanie, Căsătorie, Sfântul Maslu, denotă că acest document nu le recunoaste drept Taine.
B.E.M. este alcătuit după criterii pur protestante. În finalul preambulului B.E.M., alcătuitorii declară într-un mod străin de duhul dreptei credinte: “nu trebuie să ne asteptăm în B.E.M. la o interpretare teologică deplină a botezului, euharistiei, preotiei”, aceasta fiind în opinia lor “în cazul dat neadecvată si nedorită”.
Teologia modernistă promovează asa zisa “teorie a ramificatiilor” potrivit căreia Biserica lui Hristos este trunchiul comun din care se desprind ramuri care detin si ele - ca biserică romano-catolică, protestantă, necalcedoniană, anglicană, etc. – har mântuitor si sfintitor.
Consecinta imediată a celor expuse mai sus este posibilitatea rugăciunii în comun cu eterodocsii si chiar a Euharistiei. În ultima vreme, la reuniunile C.M.B. se afirmă că numai săvârsirea Euharistiei în comun trebuie respinsă, celelalte slujbe sau rugăciuni fiind acceptate.
De multe ori, autoprezentarea membrilor sau sustinătorilor miscării ecumenice îmbracă forme aberante: să mentionăm manifestările de la Vulcana-Băi (Târgoviste, august 1998) când în materialul pus la dispozitia participantilor se defineste ecumenismul ca “religia sec. XXI, religia sperantei” afirmându-se că nu se vrea un parlament al religiilor, ci mai grav, conform cuvântului de deschidere, “un chip sustras dogmelor, un chip viu si convingător”, în care functionează alte legi decât cele crestine si anume “legea curcubeului”, sau Conferinta Mondială a Religiilor Lumii pentru Pace, tinută la Bucuresti în septembrie 1998 când manifestările au culminat cu aprinderea unui “foc sacru” si rostirea rugăciunii în comun pentru pace împreună nu numai cu reprezentantii confesiunilor crestine eterodoxe, dar si cu necrestinii si cei apartinând cultelor păgâne asiatice.
Acestea fiind datele, vom prezenta pe scurt credinta noastră legată de ele:
În privinta harului mântuitor si sfintitor al Sfântului Duh, Sf. Vasile cel Mare afirmă în Epistola I Canonică: "Începutul separării a fost schisma, iar prin această despărtire ei nu mai au harul Sf. Duh care nu li se mai dă din momentul despărtirii lor. La începuturi, înainte de despărtire, acestia aveau harul preotiei si prin punerea mâinilor transmiteau acest har sfintitor, iar după schismă au devenit laici, încât nu mai au puterea harului nici pentru a boteza, nici pentru a hirotoni; cei rupti de Biserică au devenit astfel incapabili să transmită si altora harul Sf. Duh." Sf. Irineu de Lyon afirmă: "Unde este Biserica acolo este si Duhul Sfânt, iar unde este Duhul Sfânt acolo este Biserica si tot harul, iar Duhul Sfânt este Adevărul;" "Cei care se depărtează de la Biserică […] ei se pedepsesc pe ei însisi, tocmai despre ei spune Sf. Apostol Pavel că după prima si a doua mustrare, îndepărtează-te de ei." Sf. Ciprian al Cartaginei: "În afara Bisericii nu există mântuire: casa lui Dumnezeu este una singură si este imposibil să se mântuiască cineva în altă parte decât în Biserică […] Oricine se depărtează de Biserică devine străin de testamentul Bisericii. Cel ce strică pacea si unitatea în Hristos lucrează împotriva lui Hristos." Fericitul Augustin: "Mântuirea ni se dă prin Biserică, iar cei ce sunt în afara Bisericii nu vor primi viata vesnică." Sf. Chiril al Ierusalimului: "Mărturisirea credintei ne învată despre una sfântă, sobornicească si apostolească Biserică pentru ca să te păzesti de stricăciunea adunărilor eretice si să fii totdeauna în Sfânta Sobornicească Biserică." Fericitul Augustin: "Afară de granitele Bisericii poti avea orice, cu exceptia mântuirii. În afara Bisericii se poate să ai trepte ierarhice, Taine, "Aliluia" si "Amin", Evanghelie, credintă si să propovăduiesti pe Dumnezeu în trei ipostasuri, dar mântuire poti să ai exclusiv în Biserica universală si dreptmăritoare."
Socotim că nu numai aceste argumente ale Sf. Părinti, cât si întreaga noastră traditie ne îndreptătesc să credem că:
nici gratia divină creată împărtăsită credinciosilor romano-catolici prin Sacramentele acestora nu serveste mântuirii si sfintirii primitorilor.
nici simbolistica protestantă privind Euharistia nu ni-L oferă pe Hristosul cel adevărat.
nici o altă Taină săvârsită în afara Bisericii Ortodoxe Celei Una nu este detinătoare a harului Sf. Duh.
în afara Bisericii dreptmăritoare, săvârsirea Tainelor chiar în cele mai mici amănunte nu se poate întelege decât ca formă exterioară lipsită de har. Aceste forme goale însă îsi recapătă valabilitatea si devin realităti după întoarcerea în Biserica Ortodoxă.
Afirmăm că Biserica lui Hristos, conform Simbolului nostru de credintă este una, sfântă, sobornicească si apostolică. Biserica este trupul mistic al lui Hristos. Hristos nu poate avea mai multe trupuri pentru că ea (Biserica) este zidită pe "piatra cea din capul unghiului" care este credinta. Dogma ortodoxă este piatra cea din capul unghiului pe care se zideste si actul liturgic si morala crestin ortodoxă si activitatea misionară si orice manifestare a crestinului orto2dox în societate. Orice act exterior al credinciosului devine o mărturisire de credintă de care vom da seama stiind că vom fi întrebati si "despre orice cuvânt desert".
De aceea noi mărturisim că nu pot exista fragmente de mântuire, fragmente de adevăr si nici jumătăti de credintă, odată ce "Vestea cea bună", Evanghelia lui Hristos a fost propovăduită în lume prin sfintii săi ucenici si apostoli care au întemeiat Biserica. Această Biserică detine adevărul integral despre mântuire si cine pretinde că, rupându-se de trupul Bisericii celei adevărate, se poate mântui cu bucătele de adevăr doar, acela se înseală. Pentru că un singur mădular numai, rupt dintr-un trup întreg, nu poate să aibă viată prun sine însusi si cu atât mai mult să fie lucrător, decât numai realipit fiind la trupul din care a fost rupt (pilda vitei cele adevărate "Eu sunt vita cea adevărată si Tatăl Meu este lucrătorul. Orice mlădită care nu aduce roadă El o taie; si orice mlădită care aduce roadă El o curăteste ca mai multă roadă să aducă…"; "Eu sunt vita, voi sunteti mlăditele. Cel ce rămâne întru Mine si Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteti face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădita si se usucă; si le adună si le aruncă în foc si ard.", In. 15, 1-2 si 5-6). Însusi Domnul Iisus Hristos subliniază necesitatea credintei în cuvintele: "Cine va crede si se va boteza se va mântui, dar cine nu va crede, se va osândi" (Mc. 16, 16) iar în convorbirea cu Nicodim El spune: "Cine nu crede a si fost judecat."
Sfântul Fotie Patriarhul Constantinopolului a explicat foarte bine legătura dintre credinta dreaptă si faptele plăcute lui Dumnezeu: "Virtutile trebuie să fie ocrotite de credintă: cu ajutorul ambelor trebuie să se formeze adevăratul om, căci dogmele cele drepte fac vrednică viata, iar faptele curate arată dumnezeirea credintei." Toti Sf. Părinti au pretuit înalt Credinta Ortodoxă ca singura dătătoare de har si mântuitoare: "Nu păcătui în credintă, ca să nu se mânie pe tine Creatorul nostru. Cine nu tine credinta cea dreaptă […] sufletul lui nu va avea parte de viata vesnică; el este un vânzător declarat al lui Dumnezeu" (Sf. Antonie cel Mare). Sf. Marcu Eugenicu al Efesului: "Credinta noastră este dreapta mărturisire a părintilor nostri. Cu ea noi nădăjduim să ne înfătisăm înaintea Domnului si să primim iertarea păcatelor; iar fără ea nu stiu ce fel de cuviosie ne-ar putea izbăvi de chinul cel vesnic." Cuviosul Marcu Grecul: "A înlocui sau a schimba ceva cât de putin în învătătura credintei este o mare crimă si pierderea vietii vesnice." Sf. Paisie Velicicovski: "Sfintenia adevăratilor bărbati sfinti nu se cunoaste propriu-zis după minuni (căci si păgânii si ereticii pot face minuni cu ajutorul diavolului) ci după adevărata credintă ortodoxă, după felul în care păzeste cu grijă dogmele dumnezeiesti, urmează toate canoanele apostolice si sobornicesti si traditiile Bisericii Ortodoxe si după vietuirea cea fără prihană, urmând toate poruncile evanghelice si patristice." Sf. Serafim de Sarov în dialogul său cu Motovilov se exprimă astfel: "Cel care are harul Sfântului Duh pentru dreapta credintă întru Hristos, chiar dacă a si murit cu sufletul, din slăbiciune omenească, din pricina unui anume păcat, nu va pieri în veci, ci va fi înviat prin harul Domnului nostru Iisus Hristos, Care iartă păcatele lumii si dăruieste har peste har […] Pentru Dumnezeu, pretuieste dreapta credintă în El si în Fiul Său cel Unul-Născut, căci tocmai pentru aceasta se dă de sus în plinătate Darul Sf. Duh."
Granitele Bisericii lui Hristos sunt caracterizate prin două conditii esentiale:
Credinta adevărată
Unitatea euharistică
Sf. Maxim Mărturisitorul vorbeste astfel despre dreapta credintă: "Mântuitorul si-a numit Biserica Sa sobornicească, dreptmăritoare". Despre unitatea euharistică, Sf. Ciprian al Cartaginei scrie următoarele: "Trebuie să stii că episcopul este în Biserică si Biserica în episcop, iar cel ce nu este în comuniune euharistică cu episcopul, acela nici nu este în Biserică si se înseală cei care nu sunt împăcati cu ierarhia instituită de Dumnezeu, având nădejdea să-si găsească unitatea liturgică pierdută […] Când de fapt, Biserica este una, sobornicească si neîmpărtibilă si peste toate unită si întărită prin comuniunea euharistică a ierarhilor." De aici rezultă clar că unitatea de credintă si liturgică a episcopilor formează Biserica adevărată a lui Hristos.
Asadar cei care s-au despărtit de trupul lui Hristos, Biserica cea una, nu mai sunt Biserici. Cum altfel ar mai putea fi ele Biserici dacă nu mărturisesc credinta cea adevărată si dacă au întrerupt comuniunea euharistică cu Biserica cea una? A spune că două corăbii duc la limanul mântuirii - cea Ortodoxă si oricare din cele ale eterodocsilor - înseamnă a spune că sunt două adevăruri, două căi către cer si nu una singură pe care a instituit-o Însusi Domnul.
Sf. Ioan Gură de Aur afirmă: "Biserica adevărată a lui Hristos este una singură din care în diferite timpuri s-au despărtit diverse adunări eretice si grupări schismatice." Sf. Ioan Hrisostom îi numeste pe cei desprinsi din trupul Bisericii, ori eretici, ori schismatici. Orice crestin ortodox trebuie să respingă categoric învătătura protestantă a acelor teologi care consideră eretici numai pe cei ce s-au separat de Biserică în primele IV veacuri. Oare nu si Sinoadele Ecumenice IV, V, VI, VII au înfierat ca eretici pe cei ce se abat de la credinta cea dreaptă ? Nu au fost declarati eretici cei care nu cinstesc icoanele, Sfintele Moaste si nu o cinstesc pe Fecioara Maria ca Născătoare de Dumnezeu ? Si stim că acestea au fost asa si s-au spus după veacul IV. Ori grupările protestante, spre exemplu, intră tocmai în categoria mai sus mentionată.
Sfintele Canoane opresc rugăciunea în comun cu schismaticii si ereticii (Can. 10, 11, 45, 47, 65 Apostolice; Can. 6, 9, 32, 33, 34 Laodiceea; Can. 9 al Sf. Timotei al Alexandriei). Canonul 45 Apostolic porunceste: "Episcopul sau Preotul sau Diaconul care numai s-ar ruga cu ereticii să se afurisească si dacă l-ar primi să slujească ca preot să se caterisească." La tâlcuirea Can. 47 al Sf. Apostoli, scrie Sf. Nicodim Aghioritul că "Latinii sunt eretici si nu au nici Botez, nici Preotie si dacă vreun preot nu botează pe cei ce se întorc la Ortodoxie, se afuriseste."
Actul rugăciunii este o mărturisire a adevărului de credintă, o participare mistică la dumnezeire întrucât cerem împărtăsirea harului necreat care îndumnezeieste pe adevăratul luptător si trăitor în Hristos. Rugăciunea ne apropie la modul cel mai intim si ne face să împărtăsim acelasi Duh Sfânt, iar motorul rugăciunii este încredintarea lăuntrică că Dumnezeu îl ascultă pe credincios, încredintare izvorâtă din credinta lui. Asadar dacă credinta este stricată, atunci de ce fel de duh de rugăciune comună se pot împărtăsi un ortodox si un romano-catolic, spre exemplu, stiind că romano-catolicii prin baza lor doctrinară atentează la însăsi dogma Sf. Treimi ?
Dacă în traditia Bisericii s-ar fi înteles prin cuvântul eretici numai cei care au căzut din credintă în primele IV veacuri, atunci Sinoadele Ecumenice ar fi adus precizări afirmative privind rugăciunea în comun cu cei ce au fost declarati eretici în veacurile următoare (iconoclasti, monofiziti, monoteliti, etc.). Ori toti cei care s-au abătut numai "cu o iotă sau o cirtă" de la adevăr au fost anatematizati si s-a oprit rugăciunea în comun cu ei.
Noi, ortodocsii spunem oricând "da" rugăciunii pentru cei căzuti în rătăcire, faptelor de iubire fată de acestia, dar respingem orice formă de rugăciune în comun cu ei stiut fiind că acelasi Duh Sfânt lucrează si se roagă atât la Sf. Euharistie cât si la orice act religios individual sau colectiv realizat de crestinul ortodox care are o relatie vie si constientă cu Dumnezeu Sfânta Treime.
În legătură cu aspectele mentionate despre manifestările de la Vulcana-Băi si Bucuresti din aug.-sept. 1998 merită precizate următoarele: Biserica Ortodoxă ca biserică misionară are datoria fundamentală de a propovădui adevărul evanghelic oricând si oricum. Oare cărui Dumnezeu însă se pot ruga împreună crestinii ortodocsi si ereticii ori păgânii, dacă recunoastem că actul rugăciunii tâsneste dinlăuntrul sufletului care a primit si acceptă o anumită învătătură de credintă ? Pentru că unul este Dumnezeul crestinilor cel slăvit în Treime, pe când "toti dumnezeii neamurilor sunt draci" (Ps. 95, 5). Actuala structură a C.M.B. si întreaga sa ideologie arată că miscarea ecumenistă este o miscare cu o doctrină bine conturată, bazată pe teoria ramificatiilor si valabilitatea Sf. Taine si în cadrul celorlalte confesiuni crestine. În cadrul acestui C.M.B., situatia de facto constă în aceea că si cei mai înversunati eretici sunt tratati ca membri cu drepturi egale ai trupului Unul Singur al lui Hristos - Biserica dreptmăritoare. Ei se autointitulează "biserici" fără a fi ca atare si însusi Consiliul de la Geneva actionează în calitate de Consiliu Mondial al Bisericilor. Prin însăsi această denumire, Biserica Crestină este pusă pe aceeasi treaptă cu toate asa-numitele "biserici" care fac parte din C.M.B. Scopul final al unei astfel de nivelări este de a transforma notiunea de Biserică într-o notiune ordinară, obisnuită, adică într-o abstractie ce reuneste pe principii egale diferitele "biserici", însemnând stergerea treptată si completă a sensului dogmatic de Biserică.
Urmând calea ecumenismului si eterodocsii si ortodocsii sunt păgubiti de adevăr. Eterodocsii care caută sincer adevărul mântuitor si harul înnoitor nu vor fi motivati să accepte Ortodoxia întrucât se întăresc mai mult în rătăcirea lor, C.M.B. recunoscându-i drept biserici. Sf. Ciprian al Cartaginei spune că: "ereticii niciodată nu se vor întoarce la Biserică dacă îi întărim în convingerea lor că si ei au biserică si taine." Participarea ortodocsilor la miscarea ecumenică este inacceptabilă deoarece duce încet la trădarea crezului ortodox, făcându-ne să vedem în comunitătile eretice "biserici" si să considerăm Biserica Ortodoxă geografic limitată, "prea mică" pentru a o numi ecumenică. Sf. Ioan Cassian spune: "Nu încape nici o îndoială că cel care nu mărturiseste credinta Bisericii se află în afara Bisericii."
Astfel temeiurile pe care functionează C.M.B. sunt inacceptabile pentru Ortodoxie:
Primul temei, adoptat la Evanston la a 2-a Adunare Generală a C.M.B. spune: "C.M.B. reprezintă o comunitate a bisericilor care recunosc pe Domnul nostru Iisus Hristos ca Dumnezeu si Mântuitor." Pentru ortodocsi aceste temei care nici măcar nu a fost adoptat de membrii C.M.B. în totalitatea lor, este de neacceptat, întrucât nu sunt aduse precizările hristologice elaborate de Sinoadele Ecumenice. În el nu se vorbeste despre erorile nestorienilor, eutihienilor, apolinaristilor, etc. care recunosc într-o manieră proprie pe Iisus Hristos ce Dumnezeu si totusi sunt deosebiti radical de ortodoxie.
Al doilea temei adoptat la a 3-a Adunare Generală a C.M.B. din New Delhi (1961): "C.M.B. este o comunitate a bisericilor care mărturisesc pe Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu si Mântuitor după Scripturi si, ca urmare, caută să respecte împreună mărturisirea lor comună întru slava Dumnezeului celui Unul - Tatăl, Fiul si Sf. Duh." Nici acesta nu este cu adevărat acceptabil întrucât nici aici nu se spune cum trebuie să crezi în Dumnezeu cel în trei ipostasuri; noul temei nu contestă ereziile antitrinitarilor, nestorienilor, apolinaristilor, subordinationistilor si fiind formulat confuz el poate fi oricând contrasemnat de toti reprezentantii contemporani ai acestor erezii vechi. Biserica Ortodoxă are Crezul său ferm si nu poate accepta ideea "minimului dogmatic" proferată de ecumenisti în favoarea unirii, aceasta însemnând renuntarea la dogmele cinstirii icoanelor, a Maicii Domnului, cultul sfintilor, rugăciunile pentru cei adormiti, etc.
La Vancouver (1983) la a 4-a Adunare Generală a C.M.B. s-a legalizat "preotia feminină", iar unele voci "îndemnau pe femei să substituie ideea despre Dumnezeu-Tatăl prin ideea unei zeite-mamă." Protestele si vocile ortodocsilor au devenit în timp din ce în ce mai putin auzite. Iată câteva pozitii categorice în legătură cu a 7-a Adunare Generală de la Canberra (1991): "Se constată, asa cum am sesizat de mult, tendinte de adâncire a protestantismului si nicidecum de dorinta sfântă spre unitate în Hristos si unire sinceră" (Î.P.S. Mitrop. Bartolomeu de Calcedon); "În curând în C.M.B. nimeni nu se va mai interesa de teologie… Duhul Sfânt pentru "ecumenism" este o temă, nicidecum o persoană a Sfintei Treimi de aceeasi fiintă cu Tatăl si cu Fiul… Dogma Sf. Treimi este vitală pentru Biserică si pentru fiecare crestin în parte." (Î.P.S. Mitrop. Ioannis Zizioulas al Pergamului). Să notăm părerea reputatului teolog român Pr. Prof. D. Stăniloae: "Ecumenismul este pan-erezia veacului XX." Afirmatie semnificativă prin aceea că însusi pr. Stăniloae a participat la manifestările anterioare ecumenice din ultimele decenii însă cu sigurantă nu a putut să-i scape natura anticrestină a ecumenismului pe care Pr. Prof. îl recunoaste în acelasi interviu luat în ultimul an al vietii sale drept o miscare afiliată masoneriei mondiale.
Multi teologi ecumenisti sustin că fac misiune ortodoxă prin participarea la C.M.B., dar de fapt aceasta înseamnă acordarea deplină a girului ortodox fată de confesiunile crestine ce se intitulează biserici si care pretind că nici una din bisericile participante la C.M.B. nu detine Adevărul integral. După a 8-a Adunare Generală a C.M.B. iată ce remarca un reprezentant al Bisericii Ortodoxe Ruse, pr. Ilarion Alfeev: "Ortodocsii nu pot influenta activitătile C.M.B. pentru că ei reprezintă o minoritate. Ce să mai spun despre cinstirea Maicii Domnului sau a icoanelor ? Acestea nu pot fi discutate pentru că "divizează". Dar despre limbajul inclusiv sau despre hirotonirea femeilor ? Acestea nu divizează ? Ca să nu mai vorbim si de recentele practici samanice promovate la o sedintă a Adunării de la Harare din 1998 la care secretarul general al C.M.B. dr. Konrad Reiser a încheiat ceremonia de deschidere a Decadei Ecumenice de Solidaritate cu femeile cu un act de vindecare din traditia samanică din Coreea. Iată în ce lumină trebuie văzute hotărârile recente ale Bisericilor Ortodoxe ale Georgiei, Bulgariei, Serbiei de a se retrage complet din miscarea ecumenică. Aceste biserici locale au înteles că participarea lor la C.M.B. devine inoportună si chiar anti-ortodoxă.
Concluzii
Din cele expuse până acum reiese că nu este deloc justificată participarea ortodocsilor la miscarea ecumenică. Atitudinea atât de negativă a unor ortodocsi si chiar a unor biserici locale fată de ecumenism precum si scepticismul actual profund al Bisericii Ruse, a Ierusalimului si a Eladei (inclusiv comunitatea atonită) asupra miscării ecumenice ar putea fi învinuite de următoarele:
că neparticipând la miscarea ecumenică, care a cuprins întreaga lume, ei s-ar opune păcii si solidaritătii dintre oameni;
că respectarea adevărului fără "dragoste" nu este justificată în conditiile situatiei tragice actuale din lume;
că noi ne-am opune tendintelor de pace ale oamenilor de stat care fac eforturi colosale pentru apropierea de acele aliante politico-militare aparent favorabile.
Trebuie răspuns la acestea următoarele:
Crestinii ortodocsi niciodată nu au înteles că dacă refuză pe baza hotărârilor canonice orice contact cultic si sacramental cu eterodocsii, atunci în mod implicit am priva de dragostea noastră oamenii în general în planul relatiilor social-umane. Pe plan social, Biserica Ortodoxă se roagă conform poruncii scripturistice "pentru pace în lumea întreagă": "să faceti cereri, rugăciuni, mijlociri, multumiri pentru toti oamenii… ca să petrecem viată pasnică si linistită întru toată cuviosia si bunacuviintă (I Tim. 2, 1-2). Misionarismul social, ospitalitatea crestină, bunacuviintă nu trebuie să aibă a face cu promovarea "minimului dogmatic" stiut fiind că "în materie de dogmă nu există concesie." (Sf. Marcu al Efesului)
Toti Sf. Părinti care au fost pentru pacea în lume îndreptau atentia crestinului înainte de toate către cer si către lăuntrul sufletului. Sf. Serafim de Sarov: "Dobândeste duh pasnic si mii de oameni se vor mântui în jurul tău." Sf. Macarie cel Mare se referă si el întâi de toate la o anume pace: "pacea cerească, care a născut Lumina lumii, pacea pe care au rostit-o proorocii si despre care au vorbit cei cucernici si au binevoit-o îngerii. [Lc.2,14]. Pacea lui Dumnezeu, care a fost cu toti Sf. Părinti si i-a ferit de orice ispită. Această pace fie cu voi în numele Tatălui, al Fiului si al Sf. Duh. Amin".
Călăuzindu-ne după aceste gânduri despre pace ale Sf. Părinti noi ne temem să trădăm pe Domnul nostru Iisus Hristos, Domnul păcii si Învătătorul Iubirii, Cel Unul adevărat. O astfel de trădare am săvârsi dacă în numele unei alte păci am consimti să intrăm în comuniune de rugăciune, de doctrină (pe baza minimului dogmatic în comun acord admis) s.a.m.d. cu eterodocsii conform principiului ecumenic enuntat de unul din sustinătorii miscării ecumenice: "Dai ca să dau, renunti ca să accept… este un început".
Puritatea credintei ortodoxe este singura conditie pentru realizarea adevăratei păci, care nu se poate plini fără harul lui Dumnezeu.
Monah Alexei Tîrdea, Măn. Antim, Bucuresti
Etichete: Ecumenism, Ecumenismul - origini esentă deziderate 0 comentarii
Ecumenismul – EREZIA ereziilor
Ecumenismul – EREZIA ereziilor
„Ecumenismul este numele de obşte pentru creştinismele mincinoase, pentru bisericile mincinoase ale Europei apusene. În el, se află cu inima lor toate umanismele europene, cu papismul în frunte; iar toate aceste creştinisme mincinoase, toate aceste biserici mincinoase nu sunt nimic altceva decât erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de atot-erezie (pan-erezie). De ce? Fiindcă de-a lungul istoriei, feluritele erezii tăgăduiau sau sluţeau anumite însuşiri ale Dumnezeu-Omului Domnului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este legiune".
„Dialogul" contemporan „al dragostei", care se înfăptuieşte în chipul unui sentimentalism găunos, este în realitate refuzul, - pornit din puţinătatea de credinţă - sfinţirii Duhului şi credinţei adevărului (II Tes. 2, 13), adică refuzul singurei iubiri de adevăr (II Tes. 2, 10) mântuitoare. Esenţa dragostei este adevărul şi dragostea viază umblând doar în adevăr. Adevărul este inima fiecărei fapte bune Dumnezeu-omeneşti, deci şi a dragostei: şi fiecare dintre acestea arată şi binevesteşte pe Dumnezeu-Omul Domnul Hristos, Care singur este întruparea şi întruchiparea adevărului dumnezeiesc, adică a-tot-adevărului.
Să nu ne amăgim. Există un dialog al minciunii, atunci când cei care dialoghează se înşeală, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, unii pe alţii. Un astfel de dialog e propriu tatălui minciunii, diavolul, căci mincinos este şi părintele minciunii (Ioan 8, 44).
Propriu este şi pentru toti împreună-lucrătorii lui cei de bună voie sau fără de voie, atunci când ei voiesc să făptuiască binele lor cu ajutorul răului, să ajungă la adevărul lor cu ajutorul minciunii.
Nu există „dialog al dragostei" fără dialogul adevărului. Altminteri, un astfel de dialog e nefiresc şi mincinos. De aceea şi porunca purtătorului de Hristos Apostol cere: Dragostea să fie nefăţarnică (Rom. 12, 9).
Dezbinarea şi despărţirea umanistă eretică între dragoste şi adevăr este ea însăşi o dovadă a lipsei credinţei Dumnezeu-omeneşti şi a pierderii cumpenei şi gândirii sănătoase duhovniceşti, Dumnezeu-omeneşti.
În orice caz, aceasta nu a fost niciodată şi nu este calea Sfinţilor Părinţi.
Ortodocşii, cu totul înrădăcinaţi şi întemeiaţi împreună cu toţi sfinţii în adevăr şi dragoste, au vestit şi vestesc, din vremurile Apostolilor până astăzi, această dragoste mântuitoare Dumnezeu-omenească faţă de lume şi faţă de toate zidirile lui Dumnezeu. Minimalismul moral şi pacifismul găunos al ecumenismului contemporan nu fac decât un singur lucru: vădesc uscatele lor rădăcini umaniste, filosofia lor bolnavă şi etica lor neputincioasă, cea dupa predania oamenilor (Coloseni 2, 8).
Şi mai mult, vădesc criza credinţei lor în adevăr şi nesimţirea lor faţă de istoria Bisericii, faţă de comunitatea ei apostolică şi sobornicească, Dumnezeu-omenească, în adevar şi în dar. Iar cugetarea îndumnezeită şi gândirea sănătoasă apostolică şi patristică binevesteşte prin gura Sf. Maxim Mărturisitorul adevărul credinţei Dumnezeu-omeneşti: „Credinţa e temelia nădejdii şi a dragostei... Căci credinţa face neîndoielnic însuşi adevărul".
Nu există nici o îndoială că măsura părintească, moştenită de la Apostoli, a dragostei faţă de oameni şi a legăturilor cu ereticii are în întregime un caracter Dumnezeu-omenesc.
Lucrul acesta îl arata de Dumnezeu insuflatele cuvinte ale aceluiaşi sfânt: „Eu nu doresc ca ereticii să pătimească, nici nu mă bucur de răul lor - ferească Dumnezeu! - ci mai degrabă mă bucur şi împreună mă veselesc de întoarcerea lor; căci ce e mai plăcut celor credincioşi, decât să vadă adunaţi împreună pe copiii cei rătăciţi ai lui Dumnezeu? Nu scriu nici îndemnându-vă să puneţi asprimea înaintea iubirii de oameni - nu aş putea să fiu atât de sălbatic - ci rugându-vă să faceţi şi să lucraţi cele bune pentru toţi oamenii cu luare aminte, şi cu cercare multă, şi facându-vă tuturor toate după cum are nevoie fiecare din voi. Numai un lucru îl voiesc de la voi: Vă rog să fiţi aşpri şi neînduraţi faţă de orice ar putea să ajute la dăinuirea credinţei lor nebuneşti, căci socotesc ură faţă de oameni şi despărţire de dumnezeiasca dragoste ajutorul dat rătăcirii ereticeşti spre mai mare pierzanie a celor ce se ţin de această rătăcire".
Năzuinţa unităţii Bisericii, mult dorită de toată creştinătatea, nu poate fi decât binevenită şi binecuvântată de Dumnezeu.
Dar pentru ca această unitate a creştinilor, într-una sfânta, sobornicească şi apostolească Biserică, să corespundă unui scop sfânt şi să se înfaptuiască după voia lui Dumnezeu, ar trebui ca acele Biserici înstrăinate şi acele comunităţi creştine eterodoxe, care ar voi sincer să ajungă la această realizare, să adere la dreapta credinţă cu o întreagă participare şi cu o deplină recunoaştere a Adevărului. Biserica Ortodoxă are menirea sacră, cu vreme şi fără vreme, să facă să fie cunoscut Adevărul dreptei credinţe. Dar de dragul unirii Bisericilor nu trebuie ca Biserica Ortodoxă să ajungă la compromisuri ce i-ar aduce vătămare de credinţă.
În această viziune, Biserica-mamă înţelege să primească pe toţi fraţii creştini care s-au îndepărtat de Biserica Ortodoxă, ca şi pe toţi necreştinii care ar voi să se mântuiască şi să primească dreapta credinţă.
Din pacate, mişcarea ecumenistă este contrară acestei viziuni de revenire la dreapta credinţă mărturisită de cele şapte sinoade ecumenice. Ea doreşte o unitate adogmatică, o unitate într-un crez nou potrivit pentru o nouă ordine mondială, o religie tolerantă, care să ajute la instituirea adorării lui Lucifer, ca religie a noii ere.
Ecumenismul face parte din planul pentru o noua ordine mondială. Ecumenismul este dictat de interesele politice pentru crearea unui guvern mondial.
Ieromonah
Agapit POPOVICI
notă: „Iluminaţii" (francmasoni) au pus la cale, cu mai bine de un secol în urmă, crearea unui stat unic planetar care va fi o veritabilă dictatură de tip fascist. Iată ce se ascunde de fapt în spatele sintagmei „Noua Ordine Mondială". Acest stat unic va avea o monedă virtuală unică, un unic guvern mondial şi o religie unică. Ecumenismul este pasul decisiv către atingerea acestui ultim obiectiv. Prin ecumenism, maeştrii francmasoni speră să obţină „monopolul" asupra religiei, denaturând-o pentru a distruge spiritualitatea autentică. Ecumenismul va face să se realizeze un fel de amestecătură ciudată între religiile cunoscute la ora actuală pe pământ, iar prin denaturarea acestora se va ajunge, de fapt, la satanism.
Consiliul Mondial al Bisericilor a fost înfiinţat în anul 1948. În prezent „bisericile "membre ale CMB sunt în număr de 349 şi provin din mai mult de 110 de ţări de pe toate continentele. Printre acestea se află
aproape toate Bisericile Ortodoxe din întreaga lume;
numeroase "biserici" care s-au format pornind de la Reforma protestantă din secolul al XVI-lea (anglicană, baptistă, luterană, metodistă şi reformată);
un mare număr de „biserici" unite şi independente.
"Biserica" Romano-Catolică nu este membră CMB, dar colaborează cu acesta mai bine de trei decenii. Biserica Ortodoxă Rusă şi cea Română sunt membre al CMB din anul 1961.
sursa: toaca
„Ecumenismul este numele de obşte pentru creştinismele mincinoase, pentru bisericile mincinoase ale Europei apusene. În el, se află cu inima lor toate umanismele europene, cu papismul în frunte; iar toate aceste creştinisme mincinoase, toate aceste biserici mincinoase nu sunt nimic altceva decât erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de atot-erezie (pan-erezie). De ce? Fiindcă de-a lungul istoriei, feluritele erezii tăgăduiau sau sluţeau anumite însuşiri ale Dumnezeu-Omului Domnului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este legiune".
„Dialogul" contemporan „al dragostei", care se înfăptuieşte în chipul unui sentimentalism găunos, este în realitate refuzul, - pornit din puţinătatea de credinţă - sfinţirii Duhului şi credinţei adevărului (II Tes. 2, 13), adică refuzul singurei iubiri de adevăr (II Tes. 2, 10) mântuitoare. Esenţa dragostei este adevărul şi dragostea viază umblând doar în adevăr. Adevărul este inima fiecărei fapte bune Dumnezeu-omeneşti, deci şi a dragostei: şi fiecare dintre acestea arată şi binevesteşte pe Dumnezeu-Omul Domnul Hristos, Care singur este întruparea şi întruchiparea adevărului dumnezeiesc, adică a-tot-adevărului.
Să nu ne amăgim. Există un dialog al minciunii, atunci când cei care dialoghează se înşeală, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, unii pe alţii. Un astfel de dialog e propriu tatălui minciunii, diavolul, căci mincinos este şi părintele minciunii (Ioan 8, 44).
Propriu este şi pentru toti împreună-lucrătorii lui cei de bună voie sau fără de voie, atunci când ei voiesc să făptuiască binele lor cu ajutorul răului, să ajungă la adevărul lor cu ajutorul minciunii.
Nu există „dialog al dragostei" fără dialogul adevărului. Altminteri, un astfel de dialog e nefiresc şi mincinos. De aceea şi porunca purtătorului de Hristos Apostol cere: Dragostea să fie nefăţarnică (Rom. 12, 9).
Dezbinarea şi despărţirea umanistă eretică între dragoste şi adevăr este ea însăşi o dovadă a lipsei credinţei Dumnezeu-omeneşti şi a pierderii cumpenei şi gândirii sănătoase duhovniceşti, Dumnezeu-omeneşti.
În orice caz, aceasta nu a fost niciodată şi nu este calea Sfinţilor Părinţi.
Ortodocşii, cu totul înrădăcinaţi şi întemeiaţi împreună cu toţi sfinţii în adevăr şi dragoste, au vestit şi vestesc, din vremurile Apostolilor până astăzi, această dragoste mântuitoare Dumnezeu-omenească faţă de lume şi faţă de toate zidirile lui Dumnezeu. Minimalismul moral şi pacifismul găunos al ecumenismului contemporan nu fac decât un singur lucru: vădesc uscatele lor rădăcini umaniste, filosofia lor bolnavă şi etica lor neputincioasă, cea dupa predania oamenilor (Coloseni 2, 8).
Şi mai mult, vădesc criza credinţei lor în adevăr şi nesimţirea lor faţă de istoria Bisericii, faţă de comunitatea ei apostolică şi sobornicească, Dumnezeu-omenească, în adevar şi în dar. Iar cugetarea îndumnezeită şi gândirea sănătoasă apostolică şi patristică binevesteşte prin gura Sf. Maxim Mărturisitorul adevărul credinţei Dumnezeu-omeneşti: „Credinţa e temelia nădejdii şi a dragostei... Căci credinţa face neîndoielnic însuşi adevărul".
Nu există nici o îndoială că măsura părintească, moştenită de la Apostoli, a dragostei faţă de oameni şi a legăturilor cu ereticii are în întregime un caracter Dumnezeu-omenesc.
Lucrul acesta îl arata de Dumnezeu insuflatele cuvinte ale aceluiaşi sfânt: „Eu nu doresc ca ereticii să pătimească, nici nu mă bucur de răul lor - ferească Dumnezeu! - ci mai degrabă mă bucur şi împreună mă veselesc de întoarcerea lor; căci ce e mai plăcut celor credincioşi, decât să vadă adunaţi împreună pe copiii cei rătăciţi ai lui Dumnezeu? Nu scriu nici îndemnându-vă să puneţi asprimea înaintea iubirii de oameni - nu aş putea să fiu atât de sălbatic - ci rugându-vă să faceţi şi să lucraţi cele bune pentru toţi oamenii cu luare aminte, şi cu cercare multă, şi facându-vă tuturor toate după cum are nevoie fiecare din voi. Numai un lucru îl voiesc de la voi: Vă rog să fiţi aşpri şi neînduraţi faţă de orice ar putea să ajute la dăinuirea credinţei lor nebuneşti, căci socotesc ură faţă de oameni şi despărţire de dumnezeiasca dragoste ajutorul dat rătăcirii ereticeşti spre mai mare pierzanie a celor ce se ţin de această rătăcire".
Năzuinţa unităţii Bisericii, mult dorită de toată creştinătatea, nu poate fi decât binevenită şi binecuvântată de Dumnezeu.
Dar pentru ca această unitate a creştinilor, într-una sfânta, sobornicească şi apostolească Biserică, să corespundă unui scop sfânt şi să se înfaptuiască după voia lui Dumnezeu, ar trebui ca acele Biserici înstrăinate şi acele comunităţi creştine eterodoxe, care ar voi sincer să ajungă la această realizare, să adere la dreapta credinţă cu o întreagă participare şi cu o deplină recunoaştere a Adevărului. Biserica Ortodoxă are menirea sacră, cu vreme şi fără vreme, să facă să fie cunoscut Adevărul dreptei credinţe. Dar de dragul unirii Bisericilor nu trebuie ca Biserica Ortodoxă să ajungă la compromisuri ce i-ar aduce vătămare de credinţă.
În această viziune, Biserica-mamă înţelege să primească pe toţi fraţii creştini care s-au îndepărtat de Biserica Ortodoxă, ca şi pe toţi necreştinii care ar voi să se mântuiască şi să primească dreapta credinţă.
Din pacate, mişcarea ecumenistă este contrară acestei viziuni de revenire la dreapta credinţă mărturisită de cele şapte sinoade ecumenice. Ea doreşte o unitate adogmatică, o unitate într-un crez nou potrivit pentru o nouă ordine mondială, o religie tolerantă, care să ajute la instituirea adorării lui Lucifer, ca religie a noii ere.
Ecumenismul face parte din planul pentru o noua ordine mondială. Ecumenismul este dictat de interesele politice pentru crearea unui guvern mondial.
Ieromonah
Agapit POPOVICI
notă: „Iluminaţii" (francmasoni) au pus la cale, cu mai bine de un secol în urmă, crearea unui stat unic planetar care va fi o veritabilă dictatură de tip fascist. Iată ce se ascunde de fapt în spatele sintagmei „Noua Ordine Mondială". Acest stat unic va avea o monedă virtuală unică, un unic guvern mondial şi o religie unică. Ecumenismul este pasul decisiv către atingerea acestui ultim obiectiv. Prin ecumenism, maeştrii francmasoni speră să obţină „monopolul" asupra religiei, denaturând-o pentru a distruge spiritualitatea autentică. Ecumenismul va face să se realizeze un fel de amestecătură ciudată între religiile cunoscute la ora actuală pe pământ, iar prin denaturarea acestora se va ajunge, de fapt, la satanism.
Consiliul Mondial al Bisericilor a fost înfiinţat în anul 1948. În prezent „bisericile "membre ale CMB sunt în număr de 349 şi provin din mai mult de 110 de ţări de pe toate continentele. Printre acestea se află
aproape toate Bisericile Ortodoxe din întreaga lume;
numeroase "biserici" care s-au format pornind de la Reforma protestantă din secolul al XVI-lea (anglicană, baptistă, luterană, metodistă şi reformată);
un mare număr de „biserici" unite şi independente.
"Biserica" Romano-Catolică nu este membră CMB, dar colaborează cu acesta mai bine de trei decenii. Biserica Ortodoxă Rusă şi cea Română sunt membre al CMB din anul 1961.
sursa: toaca
Etichete: Ecumenism, Ecumenismul – EREZIA ereziilor 0 comentarii
Despre Ecumenism
Despre Ecumenism
Într-o zi din vara anului 1978 a venit la chilia Pr. Cleopa o delegatie de la Consiliul Ecumenic al Bisericilor de la Geneva, condusă de directorul acestei miscării. Redăm aici o parte din dialogul care a durat peste două ore.
Preotul: La ce ati venit voi la un cioban?
Delegatia: Noi n-am venit să vedem un om învătat aici. Am venit să vedem un om sfânt.
Preotul: Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru! N-auzi ce spune în biserică? Acela-i sfânt. Noi suntem praf si cenusă.
Delegatia: Noi credem că aveti o inspiratie de sus să vedeti în problema ecumenică, dacă noi cheltuim degeaba sau umblăm degeaba.
Preotul: Initiativa este bună în fond. Dar ia gânditi-vă! Ca să vă apropiati de noi, mai cu seamă de o Biserică traditională, ca Ortodoxia, câte vă trebuie! Căci Biserica dumneavoastră, protestantismul, este suspendată în aer si nu are temelie!
Delegatia: Dar de ce?
Preotul: Unde vă este Sfânta Traditie? Unde vă este cultul sfintelor moaste? Unde vă este cultul sfintelor icoane? Unde este cultul sfintilor si al îngerilor? Unde este venerarea Sfintei Cruci? Unde este supravenerarea Maicii Domnului? Unde sunt cele sapte Sfinte Taine, mijloace sfintitoare? Unde este ierarhia bisericească? Unde sunt sfintele canoane? Unde este practica Bisericii de 2000 de ani? Ati desfiintat totul si acum vreti să vă apropiati de noi? Este imposibil!
Noi avem puncte comune mult mai multe cu catolicii, decât cu protestantii, dacă ar fi să se ajungă odată la o unire. Voi, protestantii, sunteti la foarte mare distantă de noi. Aveti numai două Taine, si acelea nu ca Taine, ci numai ca simboluri: Botezul si Cina Domnului. La Cina Domnului faceti o masă comemorativă cu pâine si cu vin în cinstea lui Hristos, dar nu mai credeti că se preface pâinea si vinul în Trupul si Sângele Domnului.
Desi protestantii sunt multi - sunt vreo 400 de milioane -, iar catolicii sunt si ei vreo 750 milioane, noi ortodocsii suntem putini, însă suntem Biserică întreagă. Nouă nu ne lipseste nimic. Noi n-avem ce împrumuta de la protestanti sau de la catolici. Nimic, absolut nimic!
Biserica noastră o credem si o întelegem întreagă. Are toate dogmele drepte, toată traditia veche apostolică si sobornicească a Sfintilor Părinti. Si are toate canoanele, are toată traditia liturgică, canonică, dogmatică si istorică. Tot ce ne trebuie avem în Biserica Ortodoxă! Este Biserica cea adevărată, care a mers pas cu pas după traditia evanghelică, apostolică si sobornicească până în ziua de azi.
Delegatia: Si noi stim asta. De aceea vrem să ne apropiem de dumneavoastră. Dar initiativa noastră este bună?
Preotul: Este bună în principiu. Că vreti să fie o turmă si un păstor. Dar câti munti sunt de trecut între noi si dumneavoastră până atunci!
Delegatia: Dar cum putem să ne apropiem de Biserica dumneavoastră Ortodoxă?
Preotul: Unde vă sunt faptele? Că la voi este "Sola fide" - mântuirea numai prin credintă. Se poate una ca asta? Căci credinta fără fapte-i moartă. Si "Sola gratia", la calvini, mântuirea numai prin har.
Cum poate fi mântuirea numai prin har, dacă acelasi Apostol spune că toti vom sta înaintea divanului lui Iisus Hristos, ca fiecare să dea seamă de faptele cele bune si cele rele ale sale (II Cor. 5, 10), să ia fiecare răsplată după cum a lucrat? Si-n Sfânta Evanghelie ti se cer faptele si poruncile. Ai citit în Evanghelie: Iar de vrei să intri în viată, păzeste poruncile (Matei 19, 17).
Nu există credintă fără fapte, asa cum o credeti voi. Ziceti că faptele nu-s nimica... nu-i nimica postul. Unde vi-s posturile? Dumneavoastră puteti închide ochii si să treceti peste istoria de 2000 de ani a Bisericii, care-i necontestată?
Eu am fost anul trecut în catacombele Romei si am văzut începutul picturii bizantine. Sunt picturi si icoane din secolele I, II si III în catacombe; că de-acolo a pornit pictura bizantină. Catedralele din Ravena si din Venetia, din Constantinopol si din atâtea alte locuri, făcute de Sfântul Constantin cel Mare, de Justinian si de toti împăratii bizantini, sunt o mărturie peste veacuri.
Puteti să ziceti că nu le-ati avut si dumneavoastră 1517 ani, până când v-ati despărtit de catolici? Păi atunci cum, dacă v-ati uitat rădăcina, s-o uităm si noi? Cine-si uită rădăcina, se usucă si piere. Moare. Dumneavoastră trebuie să veniti înapoi la rădăcină. Va să zică, 1517 ani icoanele au fost bune în Biserică. Puteti să închideti ochii si să ziceti că Biserica n-a avut icoane de la început, de când era în fasă?
Uite, catedrale imense numai în mozaicuri si aur stau strajă si arată la toată lumea că Biserica a fost împodobită cu icoane din primele secole [...].
Delegatia: Discutie ca asta cu dumneavoastră, n-am mai avut niciodată, nicăieri, asa de adâncă.
Preotul: Noi avem izvoare de la Sfintii Părinti. Cu noi nu mai gătesti dacă începi. Avem de unde vă spune. Că voi numai în capul vostru rational credeti, că numai atât este teologia, cât o stiti voi aici. Dar izvoarele cele curate, grâul cel fără neghină si vinul cel fără apă, la Sfintii Părinti le găsiti. Citeste. Teologia noastră cea mai puternică a început din secolul I până în secolul V. Acolo sunt izvoarele cele mai curate, din care se adapă toate cunostintele teologice.
Delegatia: Dar atunci cum vedeti dumneavoastră ecumenismul si Miscarea Ecumenică Mondială ?
Preotul: Este nevoie mai întâi de multă rugăciune. Că fără Dumnezeu nu putem face nimic (Ioan 15, 5). Întâlnirile între Biserici sunt bune, evanghelice, căci astfel crestinii se cunosc bine unii pe altii si încetează ura confesională. Însă, de aici până la unire este departe ca de la pământ la cer, căci nici o Biserică neortodoxă nu va renunta la credinta ei ca să vină la Biserica Ortodoxă.
Delegatia: Atunci când credeti că se va împlini cuvântul Sfintei Evanghelii, ca să fie pe pământ o turmă si un păstor?
Preotul: Când toate popoarele crestine si necrestine vor veni la adevărata credintă ortodoxă în Dumnezeu, Cel în Treime lăudat si preamărit. Aceasta va fi numai la sfârsitul veacurilor, în felul în care numai singur Dumnezeu stie…
Extras din "Calauza in credinta ortodoxa" de Arh. Cleopa Ilie
sursa: sfaturiortodoxe
Într-o zi din vara anului 1978 a venit la chilia Pr. Cleopa o delegatie de la Consiliul Ecumenic al Bisericilor de la Geneva, condusă de directorul acestei miscării. Redăm aici o parte din dialogul care a durat peste două ore.Preotul: La ce ati venit voi la un cioban?
Delegatia: Noi n-am venit să vedem un om învătat aici. Am venit să vedem un om sfânt.
Preotul: Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru! N-auzi ce spune în biserică? Acela-i sfânt. Noi suntem praf si cenusă.
Delegatia: Noi credem că aveti o inspiratie de sus să vedeti în problema ecumenică, dacă noi cheltuim degeaba sau umblăm degeaba.
Preotul: Initiativa este bună în fond. Dar ia gânditi-vă! Ca să vă apropiati de noi, mai cu seamă de o Biserică traditională, ca Ortodoxia, câte vă trebuie! Căci Biserica dumneavoastră, protestantismul, este suspendată în aer si nu are temelie!
Delegatia: Dar de ce?
Preotul: Unde vă este Sfânta Traditie? Unde vă este cultul sfintelor moaste? Unde vă este cultul sfintelor icoane? Unde este cultul sfintilor si al îngerilor? Unde este venerarea Sfintei Cruci? Unde este supravenerarea Maicii Domnului? Unde sunt cele sapte Sfinte Taine, mijloace sfintitoare? Unde este ierarhia bisericească? Unde sunt sfintele canoane? Unde este practica Bisericii de 2000 de ani? Ati desfiintat totul si acum vreti să vă apropiati de noi? Este imposibil!
Noi avem puncte comune mult mai multe cu catolicii, decât cu protestantii, dacă ar fi să se ajungă odată la o unire. Voi, protestantii, sunteti la foarte mare distantă de noi. Aveti numai două Taine, si acelea nu ca Taine, ci numai ca simboluri: Botezul si Cina Domnului. La Cina Domnului faceti o masă comemorativă cu pâine si cu vin în cinstea lui Hristos, dar nu mai credeti că se preface pâinea si vinul în Trupul si Sângele Domnului.
Desi protestantii sunt multi - sunt vreo 400 de milioane -, iar catolicii sunt si ei vreo 750 milioane, noi ortodocsii suntem putini, însă suntem Biserică întreagă. Nouă nu ne lipseste nimic. Noi n-avem ce împrumuta de la protestanti sau de la catolici. Nimic, absolut nimic!
Biserica noastră o credem si o întelegem întreagă. Are toate dogmele drepte, toată traditia veche apostolică si sobornicească a Sfintilor Părinti. Si are toate canoanele, are toată traditia liturgică, canonică, dogmatică si istorică. Tot ce ne trebuie avem în Biserica Ortodoxă! Este Biserica cea adevărată, care a mers pas cu pas după traditia evanghelică, apostolică si sobornicească până în ziua de azi.
Delegatia: Si noi stim asta. De aceea vrem să ne apropiem de dumneavoastră. Dar initiativa noastră este bună?
Preotul: Este bună în principiu. Că vreti să fie o turmă si un păstor. Dar câti munti sunt de trecut între noi si dumneavoastră până atunci!
Delegatia: Dar cum putem să ne apropiem de Biserica dumneavoastră Ortodoxă?
Preotul: Unde vă sunt faptele? Că la voi este "Sola fide" - mântuirea numai prin credintă. Se poate una ca asta? Căci credinta fără fapte-i moartă. Si "Sola gratia", la calvini, mântuirea numai prin har.
Cum poate fi mântuirea numai prin har, dacă acelasi Apostol spune că toti vom sta înaintea divanului lui Iisus Hristos, ca fiecare să dea seamă de faptele cele bune si cele rele ale sale (II Cor. 5, 10), să ia fiecare răsplată după cum a lucrat? Si-n Sfânta Evanghelie ti se cer faptele si poruncile. Ai citit în Evanghelie: Iar de vrei să intri în viată, păzeste poruncile (Matei 19, 17).
Nu există credintă fără fapte, asa cum o credeti voi. Ziceti că faptele nu-s nimica... nu-i nimica postul. Unde vi-s posturile? Dumneavoastră puteti închide ochii si să treceti peste istoria de 2000 de ani a Bisericii, care-i necontestată?
Eu am fost anul trecut în catacombele Romei si am văzut începutul picturii bizantine. Sunt picturi si icoane din secolele I, II si III în catacombe; că de-acolo a pornit pictura bizantină. Catedralele din Ravena si din Venetia, din Constantinopol si din atâtea alte locuri, făcute de Sfântul Constantin cel Mare, de Justinian si de toti împăratii bizantini, sunt o mărturie peste veacuri.
Puteti să ziceti că nu le-ati avut si dumneavoastră 1517 ani, până când v-ati despărtit de catolici? Păi atunci cum, dacă v-ati uitat rădăcina, s-o uităm si noi? Cine-si uită rădăcina, se usucă si piere. Moare. Dumneavoastră trebuie să veniti înapoi la rădăcină. Va să zică, 1517 ani icoanele au fost bune în Biserică. Puteti să închideti ochii si să ziceti că Biserica n-a avut icoane de la început, de când era în fasă?
Uite, catedrale imense numai în mozaicuri si aur stau strajă si arată la toată lumea că Biserica a fost împodobită cu icoane din primele secole [...].
Delegatia: Discutie ca asta cu dumneavoastră, n-am mai avut niciodată, nicăieri, asa de adâncă.
Preotul: Noi avem izvoare de la Sfintii Părinti. Cu noi nu mai gătesti dacă începi. Avem de unde vă spune. Că voi numai în capul vostru rational credeti, că numai atât este teologia, cât o stiti voi aici. Dar izvoarele cele curate, grâul cel fără neghină si vinul cel fără apă, la Sfintii Părinti le găsiti. Citeste. Teologia noastră cea mai puternică a început din secolul I până în secolul V. Acolo sunt izvoarele cele mai curate, din care se adapă toate cunostintele teologice.
Delegatia: Dar atunci cum vedeti dumneavoastră ecumenismul si Miscarea Ecumenică Mondială ?
Preotul: Este nevoie mai întâi de multă rugăciune. Că fără Dumnezeu nu putem face nimic (Ioan 15, 5). Întâlnirile între Biserici sunt bune, evanghelice, căci astfel crestinii se cunosc bine unii pe altii si încetează ura confesională. Însă, de aici până la unire este departe ca de la pământ la cer, căci nici o Biserică neortodoxă nu va renunta la credinta ei ca să vină la Biserica Ortodoxă.
Delegatia: Atunci când credeti că se va împlini cuvântul Sfintei Evanghelii, ca să fie pe pământ o turmă si un păstor?
Preotul: Când toate popoarele crestine si necrestine vor veni la adevărata credintă ortodoxă în Dumnezeu, Cel în Treime lăudat si preamărit. Aceasta va fi numai la sfârsitul veacurilor, în felul în care numai singur Dumnezeu stie…
Extras din "Calauza in credinta ortodoxa" de Arh. Cleopa Ilie
sursa: sfaturiortodoxe
Etichete: Despre Ecumenism, Ecumenism 0 comentarii
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
