marți, 23 februarie 2010
Sectorul 1, controlat de hoţi de maşini de lux şi proxeneţi
Publicat de championsurl la 08:54 marți, 23 februarie 2010Cele mai importante grupări infracţionale din sectorul 1 sunt Gemenii şi clanul Sadoveanu, care au ca principală activitate furtul de automobile de lux. Clanul Domnu, specializat în trafic de persoane, proxenetism şi furturi de maşini completează „podiumul“.
Gemenii, „spaima“ Chitilei şi a sectorului 1 sunt specializaţi în furturi de maşini de lux. Chiar dacă au mai pierdut teren o dată cu arestarea a şapte dintre ei în 2009, printre care şi Ilie Alexandru (Sandu Geamănu) şi Vasile Nicolae (Nicos), Gemenii nu au fost şterşi de pe hartă. Interlopii au fost acuzaţi în ianuarie 2009 de tentativă de omor, dar după o lună au fost puşi în libertate.
Zonele de influenţă ale acestui clan sunt Chitila, zona Bucureştii Noi şi Giuleşti, dar nu numai.
Cu Becali „au dat-o la pace“
Una dintre victimele celebre ale acestei grupări este George Becali, a cărui maşină a fost furată de „săgeţile“ Gemenilor anul trecut în luna ianuarie, dar recuperată la scurt timp de patronul din Ghencea, după urmăriri ca-n filme pe străzile Capitalei. În final, oamenii lui Becali au recuperat Mercedesul furat, după ce „au dat-o la pace“ cu oamenii Gemenilor.
Pe lângă furturile de maşini, Gemenii se mai ocupă şi cu recuperările. În urma unei astfel de acţiuni, devenită celebră (cazul „portbagajul“), lui Marian, geamănul lui Sandu, i-au căzut 18 ani de închisoare. Dintre cei patru fraţi care formează nucleul grupului, doar Sandu este liber în prezent. Gheorghe Geamănu are un mandat de opt ani pentru tâlhărie, iar Petre este arestat în Belgia pentru omor.
„Belgienii“, infractori polivalenţi
Clanul lui Sadoveanu, cunoscut şi sub numele de clanul Belgienilor este condus de Cristian Mitrache, alias Sadoveanu. Acesta şi locotenenţii săi, Vasile Mitrache (pentru prieteni Studentu), Barbu Mitrache, zis Nicson, şi Ion Mitrache, mai cunoscut sub numele de Caleea sunt renumiţi pentru activitatea lor infracţională care variază de la trafic de carne vie, proxenetism, şi răpiri până la furturi de maşini şi din locuinţe, tâlhării şi trafic de droguri. Nu prea sunt infracţiuni în Codul Penal pe care această familie de ţigani să nu le fi comis. Ei acţionează şi în Ilfov, mai ales în zona Tunari.
Conflict Domnu - Vasiloi
Capul clanului Domnu, care se ocupă cu proxenetismul, tâlhăriile si furtul de maşini a murit, iar cei rămaşi s-au certat între ei, motiv pentru care gruparea a mai pierdut din consistenţă.
În octombrie 2005, Vasile Domnu, în vârstă de 38 de ani l-a atacat cu un cuţit pe unul dintre membrii clanului Vasiloi în timpul unui scandal, iar membrii acestui clan rival l-au împuşcat.
În zona Giuleşti acţiona până nu de mult şi clanul Fierăstrău. În prezent liderul grupării este mort, iar un alt membru important, Orient, este arestat.
sursa: adevarul
Etichete: Sectorul 1 controlat de hoţi de maşini de lux şi proxeneţi
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu