Credinta este consimtirea de buna voie a sufletului. Iti este ingaduit sa te unesti cu Dumnezeu, dar doar daca intelegi asta! Voind si intelegand, crezand si iubind omul ajunge impreuna vorbitor cu Dumnezeu.
Din pofta noastra se adapa moartea si ratacim in intunericul unei vieti cu pacate, necunoscandu-ne pe noi insine.
Nu este usor a ajunge la o viata virtuoasa, iar cei ce au dobandit-o nu stiu pe deplin cum au dobandit-o.
Mintea cea de rand este lumeasca si schimbatoare, izvor de lucruri bune, dar si rele; mintea cea iubitoare de Dumnezeu pedepseste pacatul ce se naste in oameni cu voia lor.
Prostii iau in ras cuvintele si nu vor sa le asculte, daca acestea sunt contrare opiniilor lor, ba mai mult, vor ca toti sa fie asemeni lor. A arata rautatea vremelnica sau nu a altora nu inseamna inutilitatea Dumnezeirii. M-am nascut eu sculptor? O, dar ce spun eu sculptor?! Brancusi sunt, ba mai mult! Asa de-odata! Orice om virtuos a avut obiceiuri sau o viata mincinoasa la un moment dat; nu trebuie sa-i judecam pentru asta; sa privim la viata lor viitoare. Nu trebuie sa ne maniem pe cei ce pacatuiesc, crime de-ar fi facut, ci pe pacatul lor. Ajuta-i! Mai bine cauta de pacatele tale si priveste in tine purtarea ta de e sau nu placuta lui Dumnezeu.
Calatorule, adu-ti aminte de moarte! Strainii ratacesc drumul, noi ratacim si ne pierdem amagindu-ne de pofte. Calatoreste cu sarguinta si cu grija, asa cum se cuvine si dupa voia lui Dumnezeu. Numai asa si crezand iti faci loc in nemurire.
Liberi nu sunt cei care din intamplare sunt liberi; intreaba-te: esti liber fata de viata sociala, esti liber fata de cele trecatoare? Cum iti este sufletul; liber sau nu?
Pentru ca omul sa ajunga la viata si lumina vesnica avem trebuinta de voia lui Dumnezeu; pentru a avea cunostinta de voia lui Dumnezeu, nu avem trebuinta de multe discursuri, cuvinte, ci numai de cate trebuie. Pricina tuturor relelor este amagirea si ratacirea si necunoasterea lui Dumnezeu. Sa nu ne amagim dand vina pe diavol pentru pacatele noastre, ci sa ne uitam catre sufletul nostru sa vedem daca este el lenes sau nu, daca-L cauta el pe Dumnezeu. "Caci tot cel ce cauta pe Dumnezeu Il afla".
Virtutea sufletului este singura avere sigura!
Care este puterea si masura la care a ajuns virtutea sufletului nostru? Frumusetea straina ne ispiteste, iar poftele pun stapanire pe sufletul nostru? Infraneaza-te! Dureri si lipsuri ne coplesesc? Intareste-te! Mania si ocara se abat asupra ta? Raspunde cu rabdare! Fiindca este cu neputinta sa fii dintr-o data bun si intelept! Daca esti deznadajduit nu parasi viata virtuoasa si placuta lui Dumnezeu ca si cand nu ar putea fi ajunsa sau inteleasa! Nu intotdeauna strugurii sunt acrii. Chiar daca nu ajungi pe culmile virtutii si mantuirii, in niciun caz nu te faci mai rau! Cere ajutor de la Dumnezeu si poti reusi! Nu-ti prigoni sufletul din ceruri in prapastie! Voia lui Dumnezeu este sa mantuiasca tot omul!
Cei ce inteleg adevarul, dar ii stau impotriva sunt lipsiti de ratiune, s-au indobiocit! Mai bine nu cunosti adevarul si esti bolnav pentru ca se va gasi un doctor si pentru tine.
Starea in care se afla cineva fara sa vrea este si binecuvantare, dar si pedeapsa. Nu te pedepsi singur, fara sa simti. Tine trupul in viata, insa fara niciun gand rau. Nu desparti pofta de judecata.
Sufletul patimeste impreuna cu trupul, dar trupul nu patimeste impreuna cu sufletul. Mintea se arata in suflet, iar natura in trup. Mintea indumnezeieste sufletul, iar natura se revarsa in trup; in tot trupul este natura, dar un in tot sufletul minte. De aceea nu tot sufletul se mantuieste. Cele muritoare se supun celor nemuritoare, iar cele nemuritoare slujesc celor muritoare.
Daca cineva te lauda, razi in sinea ta de el; daca cineva te vorbeste de rau, nu te apara impotriva lui si nu te mania de vorbele sale. Tacand intelegi!
Dumnezeu nici nu se bucura, nici nu se manie, nici nu primeste daruri. Asa fiind, cand prin rugaciune si faceri de bine primim dezlegare de pacat, noi nici nu slujim si nici nu schimbam pw Dumnezeu, ci prin faptele si intoarcerea noastra spre Dumnezeu vindecam pacatul nostru. Cum soarele nu se ascunde fata de cei orbi, asa nici Dumnezeu nu Isi intoarce fata de la noi, buni sai rai.
traian fireteanu
marți, 9 martie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu