15 martie 1990: sărbătoare şi haos în inima Transilvaniei

15-20 martie 1990, cinci zile dramatice, în care Transilvania a fost zguduită de o serie de incidente interetnice deosebit de grave. Zile în care, după cum s-a spus mai târziu, României "i-a trecut glonţul pe lângă tâmplă" şi a fost la un pas de a împărtăşi soarta de mai târziu a fostei Iugoslavii.

"Populaţia ţării noastre a urmărit cu îngrijorare evenimentele grave petrecute începând cu ziua de 15 martie 1990, într-o serie de localităţi din Transilvania, care au culminat manifestările de violenţă din municipiul Târgu-Mureş", anunţa un comunicat oficial emis de Guvernul României la 21 martie 1990. Supuse rigorii diplomatice, aceste cuvinte prezentau poziţia noastră oficială faţă de unele dintre cele mai dramatice evenimente postdecembriste.

Evenimente incomplet elucidate, care au făcut ca, an de an, apropierea zilei de 15 martie să fie privită cu suspiciune. Dar şi cu teama că, la fel ca atunci, ar putea aduce cu ea alte drame care, conform "principiului dominoului", să pună în pericol chiar integritatea teritorială a ţării.


RĂNILE ISTORIEI
În ziua de 15 martie 1990, comunitatea maghiară urma să sărbătorească cea de-a 142-a aniversare a declanşării Revoluţiei de la 1848. Ar fi putut fi o sărbătoare la care să participe atât românii, cât şi maghiarii din Transilvania. Din păcate, nu a fost aşa. Încă din primele zile ale anului, relaţiile dintre membrii comunităţii maghiare şi populaţia majoritară cunoscuseră deja o încordare din ce în ce mai accentuată. Pe de o parte, maghiarii au început să invoce anumite drepturi cetăţeneşti. Pe de altă parte, şi românii începuseră să se simtă ameninţaţi chiar acasă la ei.

De fapt, la fel ca multe alte evenimente, şi acestea îşi aveau originea în zilele Revoluţiei. Atunci, chiar în seara de 22 Decembrie, fruntaşii comunităţii maghiare au iniţiat formarea unor organizaţii politice proprii. Iar la 25 decembrie s-a constituit la Bucureşti Comitetul Executiv Provizoriu al UDMR, care a lansat un apel, în care se afirma că ţelul său fundamental este: "Perpetuarea minorităţii maghiare în Ro­mânia, păstrarea tradiţiilor limbii şi culturii ei prin realizarea autonomiei în interiorul graniţelor ţării". Iar cuvântul "autonomie" folosit acolo a adus automat în mintea românilor posibilitatea că ţinta sa reală ar putea fi "smulgerea" Transilvaniei de pe harta României.


PĂSTRAREA TRADIŢIILOR?
UDMR s-a construit pe scheletul fostului Consiliu al Oamenilor Muncii de Naţionalitate Maghiară din România, iar primul său prim-preşedinte a fost Domokos Geza, fost membru supleant al CC al PCR. Iar una dintre primele măsuri de "păstrare a tradiţiilor", luate la nivel local, a fost "demixtarea învăţământului". Adică separarea şcolilor pe criterii etnice. Fapt care s-a şi împlinit rapid, astfel încât au existat cazuri în care, întorşi din vacanţa de iarnă, elevii români nu au mai avut voie să intre în clasele lor. Apoi, în săptămânile care au urmat, s-au înregistrat situaţii de veritabilă "epurare etnică", când angajaţi români au fost obligaţi să-şi părăsească locurile de muncă. Suficiente moti­ve de îngrijorare a populaţiei majoritare. Iar la 6 februarie 1990, pe scena politică din Ardeal şi-a făcut apariţia Uniunea Vatra Românească, care, conform propriului program, se definea ca "organizaţie a spiritualităţii româneşti din Transilvania, care respinge toate formele de separatism administrativ-teritorial şi crearea de enclave culturale" şi care cerea ca "româna să fie singura limbă oficială pe teritoriul României". Având în spatele lor cele două etnii, am­bele formaţiuni vor fi acuzate ulterior că au contribuit masiv la violenţele interetnice din martie 1990.


COMPONENTA EXTERNĂ
Cererea oficială adresată de autorităţile Ungariei şi aprobată de cele româneşti a fost respectată într-un mod cu totul original. Anchetele oficiale au demonstrat că, în ziua de 15 martie 1990, în Banat şi în Transilvania au intrat peste 10.000 de "turişti" maghiari care, dirijaţi de lideri ai UNMR, au pornit spre câteva zone distincte. În jur de 7.000 dintre ei au ajuns la Satu Mare, iar ceilalţi 3.000 s-au deplasat pe direcţiile Oradea, Cluj, Târgu-Mureş, Harghita, Covasna, dar şi spre Timişoara şi Arad. Iar în locul paşnicelor depuneri de coroane, "turiştii" au ajuns să scandeze lozinci antiromâneşti, dar şi chemarea "Ardealul la Ungaria".
Dramele care se vor derula în zilele următoare îşi au originea exact în acele manifestări.

sursa: Jurnalul national