marți, 30 martie 2010
Cine sunt „Văduvele Negre“ care au adus disperarea în Moscova
Publicat de championsurl la 08:37 marți, 30 martie 2010Unul dintre cele mai şocante aspecte ale atacurilor sinucigaşe comise de ceceni în ultimii ani a fost implicarea femeilor.
Acest lucru s-a întâmplat prima dată în 2002, când mai multe femei au făcut parte din grupul care a ţinut ostatici, timp de trei zile, circa 700 de spectatori la un teatru din Moscova, până când clădirea a fost luată cu asalt de forţele de securitate.
Au murit 129 de ostatici. Mai multe femei au făcut parte şi din grupul care a luat ostatici, în 2004, elevii de la o şcoală din Beslan (Oseţia de Nord), un atac care s-a încheiat cu 334 de morţi, printre care 186 de copii. Iată de ce şi-au căpătat renumele de „Văduvele Negre". Atacul de ieri de la metroul moscovit a avut drept autoare tot femei.
Stres post traumatic
Tradiţional, femeile cecene nu au luptat în conflicte şi există puţine cercetări privind motivele pe care le au. În ultimii 14 ani, soldaţii ruşi au lăsat în urmă distrugeri fizice, dar şi psihologice în Cecenia. Trei sferturi dintre femeile cecene şi-au pierdut rudele în conflict, 60% şi-au pierdut locuinţele şi cel puţin jumătate sunt şomere.
Stresul post traumatic este o afecţiune foarte răspândită în Cecenia,transmite BBC. Studiile arată că au avut loc schimbări importante în mentalitatea multora dintre femeile cecene, cea mai importantă fiind ideea de martirism, din ce în ce mai răspândită. Situaţia e în conflict cu ceea ce ruşii prezintă drept acţiunile câtorva rebeli îndârjiţi care se opun instalării normalităţii în Cecenia. Unul dintre cei mai notorii lideri ai rebelilor ceceni, Shamil Basayev, care a fost ucis în 2006, se lăuda că are „un batalion de femei-kamikaze".Două dintre femeile care au luat parte la asediul teatrului din Moscova erau surori răpite dintr-un sat cecen şi violate de soldaţii ruşi.
Atacul de ieri, susţin unii experţi, ar putea fi o răzbunare în urma unui raid al armatei ruse de la începutul acestei luni, din Inguşetia (republică situată la vest de Cecenia), în care au fost omorâţi 20 de insurgenţi. Fostul director al FSB Nikolai Kovalyov a susţinut că autoarele atentatului ar putea fi rude ale unuia dintre rebelii ucişi la 3 martie, Said Buryatski.
Palestinizarea conflictului
Actualul lider cecen rebel, Doku Umarov, a fost declarat „emir" al Caucazului de Nord, un grup de republici montane locuite în cea mai mare parte de musulmani. El şi-a anunţat intenţia de a impune Legea Sharia în această regiune şi a descris lupta cecenă ca fiind parte a unei bătălii mai largi, între musulmani şi Occident. Ruşii au numit acest fenomen „palestinizarea" conflictului cecen.
Probabil că Umarov nu ezită să folosească femei sinucigaşe, susţin analiştii, mai ales că, în ochii poliţiei moscovite, acestea sunt mai puţin suspecte. Acţiunile militare ale ruşilor în Cecenia au avut ca ţintă bărbaţii tineri. Femeile ca potenţiali luptători nu au fost luate în calcul în gândirea strategică.
Răzbunare
Fostul director al FSB Nikolai Kovalyov a susţinut că autoarele atentatului de ieri de la metroul moscovit ar putea fi rude ale unuia dintre rebelii ucişi pe 3 martie, Said Buryatski.
Sursa: Ana-Maria Vieru, adevarul
Etichete: Cine sunt „Văduvele Negre“ care au adus disperarea în Moscova
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu