PREDICA LA CALUGARIA PARINTILOR MACARIE, IOANICHIE SI IACOV

Ne vorbeste Parintele Cleopa
PREDICA LA CALUGARIA PARINTILOR MACARIE, IOANICHIE SI IACOV (1988)

Iată că, cu mila si cu îndurarea si cu pronia Preamilostivului si Preavesnicului Dumnezeu si prin mijlocirile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu si Pururea Fecioarei Maria, în seara aceasta am avut ocazie cu totii să luăm parte la o mare ceremonie duhovnicească, în care trei frati de-ai nostri s-au făcut ostasi ai marelui Împărat Hristos. Toată viata lor nu le trebuie o altă învătătură, decât să nu uite ce au auzit în seara aceasta din gura părintelui staret: "Lepădarea de lume, lepădarea de tată, de mamă, de soră, de frate, de prieteni, de mosii, de casă, de averi si de toate grijile lumii".

Ati auzit dumnezeiasca Evanghelie ce zice: Cel ce iubeste pe tatăl său, sau pe mama sa, sau pe fratele său, sau pe sora sa, sau mosie, sau casă, sau holde, sau vii, sau prieteni, nu este Mie vrednic! Dumnezeu, Care ne-a făcut si ne-a dat viată si suflare si minte si toate însusirile, Acela trebuie iubit mai presus de toate. Acela tine în mână toate împărătiile lumii si toate vietătile din cer si de pe pământ. De aceea în Decalog, în porunca întâi, cu mare dreptate zice: Să iubesti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot cugetul tău si din toată puterea ta. Iar când zice de aproapele, pune măsură dragostei tale, ca pe tine însuti. Deci suntem datori să iubim pe Dumnezeu fără margine, fără granită, iar pe aproapele numai ca pe mine.

Dacă vreau eu să mă mântuiesc, si tie îti doresc mântuirea; iar dacă tu nu voiesti, n-am voie să te iubesc pe tine mai mult decât pe Dumnezeu. Ati auzit cum s-a cântat la Apostol? Exact ca la Botez: Câti în Hristos v-ati botezat, în Hristos v-ati si îmbrăcat. Aliluia! Ati auzit nu numai când s-a citit Apostolul si Evanghelia de la Botez, ci si tunderea si schimbarea numelui după rânduiala tuturor dumnezeiestilor părinti: Sfântul Efrem Sirul, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Simeon Tesaloniceanul, Sfântul Teodor Studitul si atâtia altii.

Călugăria este al doilea botez. Dar acum când s-au făgăduit acesti trei frati ai nostri cărora li s-au schimbat numele, nu s-au făgăduit numai în fata voastră. În chip nevăzut a fost Preasfânta Treime si este aici de fată în veci, si Maica Domnului si toti îngerii si toti sfintii. În ziua cea mare a Judecătii nu putem zice: "Doamne, am uitat ce am făgăduit, sau n-am făgăduit". Nu trebuie să uităm că n-am făgăduit oamenilor, ci lui Dumnezeu.

De aceea călugăria, după rânduiala ei, este mai mare ca împărătia lumească. Auziti ce zic dumneze-iestii părinti: "Mai mare rusine de o mie de ori este ca un călugăr să lase călugăria, să se facă împărat, decât împăratul să lase împărătia si să se facă călugăr". Este mult mai mare înaintea lui Dumnezeu călugărul care îsi face datoria, decât toti împăratii lumii, că nu poartă chip omenesc, ci chip îngeresc.

Când eram în Sfântul Munte al Athosului, acum vreo zece ani si mai bine, când am ajuns la mănăstirea Hilandaru a sârbilor, am văzut acolo trei morminte de împărati care au dat cu piciorul la împărătie, au socotit-o gunoaie si s-au făcut călugări: Sfântul Simeon împăratul, Sfântul Stefan si Lazăr. Acestia au luat aminte ce spune marele Apostol Pavel: Pentru Hristos Iisus, toate le socotesc gunoaie. Nici viata, nici moartea, nici averea, nici rudeniile, nimic să nu mă despartă de dragostea lui Iisus Hristos.

De bunăvoie au venit fratii, ati văzut că i-a întrebat, de bunăvoie s-au făgăduit să ducă crucea lui Hristos, să rabde toate scârbele si toate durerile si toate necazurile pentru dragostea lui Iisus Hristos si mântuirea sufletelor lor. Ati văzut în Evanghelie, că a venit un om, când era Mântuitorul în Galileea: Doamne, dă-mi voie să mă duc să îngrop pe tatăl meu. Ati auzit ce-a spus Hristos: Lasă mortii să-si îngroape mortii lor! Tu urmează Mie. Dacă vrei să fii al Meu, nu mai ai tată, nu mai ai mamă, nimic! Nici trupul tău nu-i al tău, că l-ai dat lui Hristos, să se răstignească împreună cu El toată viata.

La călugăr, nici trupul nu-i al său, nici sufletul, toate-s ale lui Hristos. Nu are voie să facă voia lui, sau să aibă averea lui, sau să aibă altceva. Pentru ce? Pentru Împărătia cerurilor. Vai si amar când gresim, după ce am făgăduit lui Dumnezeu să ne predăm de bunăvoie, nesiliti de nimeni!

Dar oare numai călugării au făgăduintă? Voi mirenii nu aveti? Ba da! Voi aveti făgăduintă mai înfricosată. Aceea de la dumnezeiescul Botez. Dar voi erati copii mici si nu stiati că vă botezati atunci, nici ati cerut voi botezul. Martori oculari au fost preotul, nasul de botez si părintii vostri. Ati văzut cum îl întreabă preotul pe nas? "Te lepezi de satana?" "Mă lepăd". "Te-ai lepădat?" "M-am lepădat". "Crezi în Dumnezeu?" "Cred". Nu zice nasul Crezul? Si ai auzit ce spune: "Mă lepăd de satana si de toate lucrurile lui". Nu de unul sau două, ci de toate câte sunt ale lui.

Trupul, lumea si diavolul sunt cei trei mari vrăjmasi ai mântuirii. Si noi prin aceste făgăduinte călugăresti si de la botez ne-am lepădat de ele si ne-am împreunat cu Hristos. Să nu fiti fără grijă nici voi mirenii, că la botezul dintâi ati făgăduit lui Dumnezeu că vă lepădati de satana si de toate lucrurile lui. Iar călugării au făcut reînnoirea botezului. Al doilea botez, a doua făgăduintă. Pentru ce? Si-au luat o sarcină mai grea decât voi. Crucea călugărului este mai grea decât a voastră, dar are plată mai mare. Cine ne-a arătat nouă asta? Ia cititi în viata Cuviosului Paisie cel Mare de la 19 iunie. Ce zice acest mare sfânt al lui Dumnezeu, care patruzeci de ani a trăit numai cu Sfânta Împărtăsanie? Se împărtăsea o dată la 40 de zile si apoi trăia numai cu Duhul Sfânt. De multe ori a vorbit cu Mântuitorul, cu Maica Domnului si cu îngerii, că era un om sfânt. Era o fiintă cu totul desăvârsită pe fata pământului!

Dar odată, stând el noaptea la rugăciune în chilie, a apărut într-o lumină negrăită un împărat foarte frumos la chip, care strălucea ca soarele. El, când l-a văzut, a crezut că este Hristos, cu toate că văzuse pe Mântuitorul, căci Mântuitorul putea să Se facă si împărat si înger, oricum. Si l-a întrebat:

- Doamne, tu esti Hristos?

- Nu! Eu sunt împăratul Constantin cel Mare, primul împărat al crestinilor.

- Si de ce-ai venit, Sfinte Constantin?

- O, Paisie! Fericiti si de trei ori fericiti sunteti voi, călugării, că mare si negrăită slavă vă asteaptă în ceruri!

Si l-a întrebat Sfântul Paisie:

- Dar te văd strălucind ca soarele, ce slavă poate fi mai mare?

- O, Paisie, dacă ai veni în ceruri să vezi! Unde stau adevăratii călugări, noi nici nu putem să privim! Nici nu putem să-i vedem! În atâta slavă sunt călugării! Cei care au fost adevărati călugări, care au răstignit pe omul cel dinlăuntru împreună cu toate poftele lui, cum a făcut marele Apostol Pavel, si au fost adevărati următori ai Crucii lui Hristos, au câte sase aripi ca serafimii.

Si a zis Sfântul Paisie:

- Dar si pe sfintia ta te văd strălucind.

- Da! Si eu am palate în ceruri si împărăteasa Elena si atâtia din neamul nostru, si avem strălucire, dar unde sunt călugării nu ne putem uita, că ne orbeste strălucirea lor.

- Pentru ce?

- Dacă stiam eu - a zis Sfântul Constantin -, câtă slavă are un adevărat călugăr, as fi zvârlit coroana împărătească în glod si hlamida si porfira si toti banii si toată cinstea, si toti generalii si toti ministrii i-as fi lepădat, si toate împărătiile le-as fi dat cu piciorul, numai să fiu unde sunt călugării.

Si a întrebat:

- De ce? Dumneata, dacă ai fost împărat, ai dat libertate crestinilor cu edictul de la Milan, ai slobozit întreaga crestinătate de marea prigoană care era si ai făcut atâtea mănăstiri si biserici. Ai scos de la închisori atâtea mii de sfinti, care sufereau pentru dreapta credintă pe vremea lui Diocletian, până la împărătia ta. Pentru ce să ai dumneata mai putină slavă ca un călugăr?

- O, Paisie, pentru că, împărat fiind, mi-am permis multe. Oamenii mă lăudau că eu sunt cineva, muzicile îmi cântau, ministrii mă salutau, generalii mă slăveau, armata mă lăuda, bogătie aveam, bani aveam, tot, băuturi scumpe, palate, haine scumpe, porfiră împărătească si multă libertate ca un împărat. Si toate acestea mi-au luat slava călugărilor.

Bietul călugăr, săracul, cum a făgăduit ca să fie sărac pentru Hristos! El îsi aduce aminte de cuvântul Mântuitorului care zice: Vulpile au vizuini si păsările cerului cuiburi, iar Fiul Omul nu are unde să-si plece capul. El îsi aduce aminte toată viata că Mântuitorul a venit din cer, nu ca să facă voia Lui, ci voia Tatălui Său Celui din ceruri, cum zice la filipeni: Hristos S-a făcut ascultător până la moarte si moarte de cruce.

El îsi aduce aminte că Mântuitorul a fost rănit pe cruce si adăpat cu otet si fiere; batjocorit, pălmuit, biciuit, ocărât, încununat cu spini, răstignit si omorât. Si când îsi aduce aminte că a luat crucea lui Hristos de bunăvoie, să se lege cu toată puterea să rabde: necazuri, ocări, foame, sete, boală, neputintă, durere, usturime, părăsire, vinovătie, năpaste si toate câte se ivesc în viată, care aduc scârbă, durere si necazuri.

Deci călugărul, acum fiind stăpân pe voia sa, că nu-i copil, el singur cu mintea sa, cu inima sa si cu limba sa declară că va duce de bunăvoie crucea lui Iisus Hristos, iar voi ati declarat aceasta prin nasii vostri când ati fost botezati.

Fratilor, viata noastră este umbră si vis. Nici o filosofie nu este mai înaltă în viata omului decât să-si aducă aminte omul ce este el: "Ce sunt eu?" Că nouă, dacă ar încerca cei mai mari savanti din toată lumea, de la Apus si Răsărit, să ne spună ce suntem, nu pot. Fiindcă omul este icoana Sfintei Treimi pe pământ si nu-i făcut de oameni. Este făcut de Atotputernicul Dumnezeu. Numai El stie ce-i omul, că l-a făcut din pământ si i-a dat suflare de viată. Si auzi ce zice că suntem noi după partea exterioară, că după partea cea nevăzută suntem chipul si asemănarea lui Dumnezeu: minte, cuvânt si duh; iar după partea asta, cu care ne vedem unii cu altii, auzi ce suntem; n-auziti la biserică de atâtea ori? Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, asa va înflori.

Nu te mândri! Nu te umfla! Nu umbla cu capul în nori că esti ceva! Că suntem praf si cenusă, floare si umbră! Ce zice Scriptura? Uscatu-s-a iarba si floarea ei a căzut, iar cuvântul Domnului rămâne în veac. Ce zice iarăsi Duhul Sfânt? Omul, desertăciunii s-a asemănat; zilele lui ca umbra trec. Ce zice Duhul Sfânt? Că s-au stins ca fumul zilele mele. Ce zice Duhul Sfânt? Anii nostri cu pânza păianjenului s-au asemănat. Ce zice dumnezeiescul Iov? Noi suntem de ieri si zilele noastre ca umbra trec. Ce zice acelasi preaminunat bărbat? Doamne, zilele mele ca umbra norului au trecut pe pământ. Ce zice sfântul si întru tot lăudatul Apostol Iacov de viata noastră? Doamne, zilele noastre ca aburul s-au stins înaintea Ta.

Ati auzit ce suntem? Floare, umbră, vis, pânză de păianjen, umbra norului pe pământ si altceva nimic. Cu cele mai neputincioase stihii este asemănată viata noastră. Nu pune bază că azi esti sănătos, că esti frumos, că esti bogat, că esti tânăr! Astea sunt umbre si vise. Cea mai mare nebunie, să nădăjduiască omul în sănătatea lui, în întelepciunea lui, în puterea lui, în averea lui, în dregătoria lui si în cinstea lui! Cea mai mare si cea mai întunecată cursă a satanei, când omul se leagă de lucrurile de aici. Acestea sunt vânt, umbră, vis si floare!

Deci fericiti si de trei ori fericiti sunt acei crestini si acei monahi, care toate lucrurile veacului acestuia le socotesc umbră si vis, si mintea lor pururea înaintează spre bunătătile ceresti, vesnice.

La moartea lui Adam, care a trăit 930 de ani, a venit arhanghelul Uriil din cer, când se chinuia cu moartea si i-a zis: "Adame, Adame, cum ti s-a părut viata?" Si a răspuns Adam: "Asa, Doamne, cum as intra pe o usă si as iesi pe cealaltă", si asta era după 930 de ani!

Dar noi ce suntem? Floare, umbră si vis. O mână de pământ spurcat, în fundul unui mormânt. Aceasta suntem după ce-am ajuns în pământ. Nimic nu se alege din om. Fericit este si de trei ori fericit acela care va străluci cu sufletul său ca soarele înaintea lui Dumnezeu.

Aceasta o arată Mântuitorul când spune: Atunci dreptii vor străluci ca soarele în Împărătia Tatălui Meu. Când auzi pe apostol că spune: Alta este slava soarelui, alta slava lunii, alta slava stelelor; si stea de stea se osebeste întru slavă.

Iesiti afară când nu-i lună, si-i cerul înstelat frumos, si vedeti că o stea luminează mai mult, alta mai putin. Asa stau sfintii în ceruri, diferit. Că după mărimea si bogătia slavei lui Dumnezeu, sunt străluciti după faptele lor. Preadrept si preasfânt este Dumnezeu să răsplătească fiecăruia după faptele lui. Acolo o să vedem noi care sunt cetele Bisericii, care sunt stelele cele luminate si cele mai putin luminate. Până atunci noi trebuie să credem cuvântul Scripturii, că suntem umbră si vis.

Să ne silim să câstigăm bunătătile acelea de care spune marele Apostol Pavel, când s-a răpit până la al treilea cer: Ceea ce ochiul n-a văzut si urechea n-a auzit si la inimă de om nu s-a suit; acelea le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc pe Dânsul.

Deci fericit este sufletul acela care va câstiga mântuirea sufletului său, pentru că acela va fi mai mare decât toti împăratii lumii si va trăi nemărginit în veci cu Dumnezeu, împreună cu sfintii. Amin.

sursa: sfaturiortodoxe