PREDICA LA CALUGARIA PARINTILOR IERONIM SI AUGUSTIN

Ne vorbeste Parintele Cleopa
PREDICA LA CALUGARIA PARINTILOR IERONIM SI AUGUSTIN

Iată că, cu pronia Preasfintei si de viată făcătoarei Treimi, cu rugăciunile Preasfintei Maicii lui Dumnezeu si ale tuturor sfintilor care se roagă pentru noi, am avut fericita ocazie în seara aceasta să luăm parte la un botez călugăresc, mai bine-zis o nuntă duhovnicească. Vedeti dumneavoastră, din cele ce ati auzit din gura părintelui staret, din cântările Bisericii, de la Apostol si din Evanghelie, toate s-au referit la această taină la care suntem acum, adică la călugăria unor părinti.

Acesti doi părinti au făgăduit înaintea Preasfintei Treimi, a Maicii Domnului si a tuturor îngerilor si sfintilor, că de acum înainte vor sluji lui Dumnezeu în viata călugărească, având cele trei sfaturi evanghelice, adică cele trei voturi călugăresti: ascultarea până la moarte, sărăcia de bună voie si fecioria până la usa mormântului.

Da. Mari făgăduinte au făcut. Să dea Dumnezeu să nu uite nici ei, nici noi ceea ce am făgăduit, că n-am făgăduit unui om, nici unui boier, nici unui general, nici unui conducător, nici unui împărat. Am făgăduit înaintea Celui ce a făcut cerul si pământul, Care le tine si poartă grijă de toate.

Ati auzit ce zice în făgăduintă: "Luati aminte că o să dati seamă lui Dumnezeu nu de cele ce ati făgăduit, ci de cele ce-ati lucrat după făgăduintă". Nu cumva să făgăduim una si să facem alta. Dar fiindcă predica din seara aceasta priveste si pe monahi si pe voi credinciosii, o să împărtim subiectul în două.

Oare voi, mirenii, nu aveti făgăduintă? S-a întâmplat să luati parte la o făgăduintă a noastră, la o călugărie, care este al doilea botez, după rânduiala tainelor crestinesti. Dar voi n-aveti făgăduintă? Avem cu totii. Si voi si noi, toti crestinii, cea dintâi făgăduintă am avut-o la dumnezeiescul Botez. Vai si amar, că tare uităm! Că si atunci am zis că ne lepădăm de satana si de toate lucrurile lui; nu de unul sau două, ci de toate. Si pe urmă călcăm si facem toate răutătile, împotriva făgăduintei dumnezeiescului Botez.

Dar Dumnezeu nu poate fi mintit. Pe El nu-L putem minti. În ziua cea mare a Judecătii va cere făgăduinta botezului de la toti crestinii, iar de la noi, monahii, îndoita făgăduintă, si de la botez si de la călugărie.

Iubiti frati, ati auzit ce zice în Evanghelie: Cel ce vrea să-Mi urmeze Mie să se lepede de sine, să-si ia crucea si să-Mi urmeze Mie. Oare pentru care pricină Hristos pune ca primă conditie, la cel ce vrea să-I urmeze Lui, lepădarea de sine? Auzi! N-a spus altceva. Să se lepede de sine si să-si ia crucea, adică să sufere toate necazurile si ostenelile pentru Împărătia Cerurilor, pentru mântuirea lui.

Iată de ce a pus Dumnezeu prima conditie lepădarea de sine. Pentru că cel mai mare păcat sub cer la mintea omenească este iubirea de sine. Cum să nu stie Preavesnicul si Preasfântul si Preaînteleptul Dumnezeu, dacă El ne-a făcut din nimic? Cum să nu stie El care-i patima aceea care ne loveste simtitor si gânditor în toată vremea si noi nici n-o cunoastem?

Dar ce este iubirea de sine? Să întrebăm pe dumnezeiescul Maxim Mărturisitorul: "Iubirea de sine este iubirea neratională fată de trup". Ai voie să iubesti trupul tău, să-l îngrijesti, că Dumnezeu ti-a dat minte, dar cum ai pierdut cumpăna si te îngrijesti mai mult de trup decât de suflet, te-ai pierdut. Că Aposto-lul zice: Iar grija trupului să nu o faceti spre pofte.

Avem datoria să dăm trupului mâncare, apă, odihnă, îmbrăcăminte, aer, lumină, tot ce-i trebuie, dar când vedem că face abuz si vrea să tragă sufletul în gheena cu toate poftele lui, te opresti. Mie mi-a spus Domnul: "Pe nimeni să nu iubesti mai mult decât pe Dumnezeu". Care este porunca cea dintâi în Decalog? Să iubesti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot cugetul tău, din toată virtutea ta. A luat cele trei părti ale omului: prin inimă, sufletul; prin cugetare, mintea si prin virtute, trupul. Deci cu toată fiinta noastră să ne adâncim în iubirea de Dumnezeu! Să ne contopim în dragostea de Dumnezeu cu toată fiinta noastră. Asta-i prima poruncă.

Iar a doua, asemenea acesteia, zice: si pe aproapele tău, ca pe tine însuti! Ai văzut că la porunca a doua, îi pune măsură dragostei? Nu cu toată fiinta. Nu să mă contopesc cu el. Nu, ci ca pe mine însumi. Si eu, dacă doresc să mă mântuiesc, tot asa îi doresc si fratelui. Ce-a spus Mântuitorul în această privintă? Cel ce iubeste pe tatăl său, sau pe mama sa, sau pe sora sa, sau pe fratele său, sau pe prietenii săi, sau holde, sau mosie, sau casă, sau vii, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic Mie. Din clipa aceasta, de când am făgăduit lepădarea de părinti, nu mai suntem ai părintilor trupesti. Suntem ai lui Hristos!

Îmi aduc aminte, când a murit tata, Dumnezeu să-l odihnească, poate sunt 40 de ani, mama a trimis trei telegrame să mă duc. Eram cu grija mănăstirii atunci si nu m-am dus la înmormântarea lui. "Îl va îngropa primăria, dacă nu va avea cine", am zis; că mama era singură. Vine biata mamă plângând, după vreo lună de zile:

- Dragul mamei, n-ai venit nici la înmormân-tarea tatălui tău!

- Da? Dar eu n-am tată!

- Cum asa?

- Nu!…

- Dar mamă?

- Nici mamă! De când am iesit pe poarta voastră si am plecat la mănăstire, aveam 14 ani si ceva, nu mai am tată si mamă, nu mai am soră, nu mai am frate, nu mai am prieteni, nu mai am nimic. De ce? Asa spune Hristos: Că dacă iubiti pe acestia mai mult, nu sunteti vrednici de Împărătia Cerurilor, că tot cel ce va lăsa pentru Mine tată si mamă si casă si holde si mosii si prieteni, însutit va lua si viată vesnică va mosteni.

Deci călugării nostri să audă si să-si deschidă urechile. După ce-au intrat frătiorii nostri aici si călugării, nu mai au nimic cu casa. Nu mai au nimic cu prietenii, cu neamurile, cu rudeniile, în veac, că te-ai lepădat! Ati văzut în seara aceasta, în fata lui Dumnezeu: "Te lepezi de mamă? Te lepezi de tată?" "Asa, Dumnezeu ajutând, cinstite părinte, mă lepăd!"

Voi n-ati zis la botez asa? Si voi ati zis că vă lepădati de satana, de toate lucrurile lui. Si acum altă făgăduintă mai mare, când este omul matur si cu mintea lui si cu voia lui vine si făgăduieste că se leapădă de toate, ca să slujească lui Hristos.

Vai de noi dacă ne-om întoarce cu mintea înapoi în lume, să mai avem de azi înainte tată si mamă si soră si frate si prieteni si neamuri si rudenii si casă si mosie si cutare! Am fost trădători de Hristos! Mincinosi si fătarnici si cei mai mari vicleni, că în fata lui Dumnezeu am zis că ne lepădăm de acestea, si noi pe acestea le căutăm.

Nu! Când ai intrat în mănăstire ai murit lumii! Nu mai ai mamă, nu mai ai tată! Ai auzit ce spune Evanghelia? De te sminteste ochiul tău cel drept, scoate-l. Că mai bine cu un ochi să mergi în rai, decât cu amândoi în iad. De te sminteste mâna ta cea dreaptă tai-o, că mai bine cu o mână să mergi în rai, decât cu amândouă în iad.

Care-i mâna dreaptă si ochiul drept? Avem un prieten, avem sotie, avem mamă, si tinem la ei ca la ochii nostri. Hristos m-a învătat: nu mai am mână dreaptă, nu mai am nimic, când e vorba de iubirea lui Dumnezeu. Pentru mine astea au murit. Eu una să stiu: din toată fiinta mea să-L iubesc pe Dumnezeu.

Iar vouă celor de acasă, vă dorim mântuire. O singură datorie mai au cei din mănăstire fată de tata, de mama, de sotie, de oricine ar fi acasă. Să-i învete cuvântul lui Dumnezeu si să se roage pentru mântuirea lor. Dar ca să se mai ducă să-i ajute pe ei, sau să plece din mănăstire, sau să fure nu stiu ce din averea mănăstirii să dea la ai săi, acela este al doilea Iuda, pentru că s-a lepădat de lume numai cu gura, iar cu inima este în lume. Cu inima trăieste la tatăl său si la mama sa si la sotie si la frati si la surori.

Pentru ce s-a spânzurat Iuda? Evanghelia spune: Căci pungă avea, si ceea ce se punea într-însa lua si dădea la neamurile lui. Deci punga obstească. Parcă Hristos nu stia, dacă era Dumnezeu? Dar îl lăsase liber, să vadă ce-o să facă. Si s-a dus Duhul Sfânt de la el, că lua din averea obstii si dădea la neamurile lui.

Nu-i voie! Ai intrat în mănăstire, te-ai unit cu Hristos, nu mai ai nimic al tău. Toate sunt ale obstii. Tu ai sufletul si trupul si acelea sunt roadele lui Iisus Hristos până la moarte, dacă vrei să le câstigi vesnic.

Aici este o lepădare de bună voie si din toată inima, ca să iubesti numai pe Dumnezeu si poruncile Lui. Ce înseamnă monah? Monah vine de la cuvântul grecesc monos, adică singur. Om care s-a însingurat pentru Împărătia Cerurilor. Ce înseamnă monah după dumnezeiescul Maxim? Monah este cel care afară de lume stă cu mintea sa si de-a pururea se roagă lui Dumnezeu. Poate să fie în Bucuresti, poate să fie în Paris sau în Londra, poate să fie în Praga, poate să fie în orice capitală, el nu mai vede ale lumii, nu mai aude. El stă cu mintea înaintea lui Dumnezeu si de-a pururea se roagă Lui. Acela este monah, care vede pururea pe Dumnezeu înaintea ochilor.

Dacă vrem să mergem pe calea împărătească, ne trebuie două ziduri până la moarte: unul de-a dreapta si altul de-a stânga. Care sunt acelea? Să-i întrebăm pe Sfintii Părinti: Zidul din dreapta este frica de Dumnezeu. Ai auzit cum îl avea David pe acesta? Văzut-am pe Domnul înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este ca să nu mă clatin. Iar zidul din stânga este cugetarea la moarte. Că spune dumne-zeiescul Isus Sirah: Fiule, adu-ti aminte de cele mai de pe urmă ale tale, si în veac nu vei gresi. Totdeauna trebuie să călătorim cu mintea între cele două ziduri. Dumnezeu este de fată si vede în inima noastră. Totdeauna să ne gândim că nu stim când vine moartea si nimeni nu scapă de dânsa.

Când a fost întrebat Marele Vasile de filosoful Eubul din Alexandria: "O, Vasile, care-i cea mai mare întelepciune în lumea crestină?" Ati auzit ce-a spus? "De-a pururea să vedem moartea înaintea noastră". Că strămosii nostri, Adam si Eva, cât au avut această armă, nu i-a înselat satana. Mergeau până la măr: "Măi, nu mâncăm, că a spus Dumnezeu că o să murim!" A văzut satana că i-a înarmat Dumnezeu pe oameni cu cea mai puternică armă contra lui. Atunci s-a băgat în sarpe si vine la Eva:

- Ce-a zis Dumnezeu?

- A zis că din toti pomii din Rai să mâncăm, dar din pomul ăsta să nu mâncăm, că în orice zi vom mânca, cu moarte vom muri.

- Nu-i adevărat! a zis diavolul.

- Vai de mine! De câte ori n-am poftit noi mărul ăsta, dar ne-am ferit de moarte!

- Nu-i adevărat! a zis satana. Stii ce ascunde? Când veti mânca din măr, are să se deschidă ochii inimii voastre si o să cunoasteti binele si răul, si veti fi ca Dumnezeu. Dumnezeu, de frică să nu vă faceti ca El, v-a oprit să mâncati!

Dumnezeu spune să nu mănânce, iar sarpele spune să mănânce. Dumnezeu spune să nu mănânci că o să mori; sarpele spune că n-ai să mori, ci ai să te faci dumnezeu, ca să scoată frica mortii din inima lor. Cum au mâncat, au dobândit moartea cea trupească după 930 de ani si moartea cea duhovnicească timp de 5508 ani, în iad, pentru că au ascultat de satana, că nu veti muri cu moarte.

Asa face diavolul, când te duce în fata unui păcat, zice: "N-ai să mori chiar acum! Fă păcatul! Doar mai ai timp de pocăintă! Te pocăiesti mâine, poimâine, că doar esti tânăr!" Iată asa face! Este acelasi care a vorbit din sarpe. Tot el vorbeste si acum. Dar de unde stiu eu că ajung până dimineată? Hristos ne-a înarmat pe noi din toate veacurile cu această învătătură: Privegheati si vă rugati, că nu stiti ziua nici ceasul, întru care Fiul Omului va veni. Stiu eu că ajung până dimineată? Sau de dimineată până seara? Cine mi-a spus? Câti nu mor de tineri si mai voinici ca noi. Deci nu stim.

Iar diavolul ne pândeste. Auzi ce spune Sfântul Apostol Petru: Privegheati, că potrivnicul vostru diavolul umblă ca un leu răcnind, căutând pe cine să înghită. Cum înghite el sufletele noastre? Prin păcat. I-am făcut voia lui, am făcut păcatul, ne-a si înghitit. Suntem ai lui. De aceea trebuie mare veghere si vouă credinciosilor si nouă monahilor; pururea să-L vedem pe Dumnezeu înaintea ochilor nostri si să avem cugetarea la moarte.

Pentru ce? Că nu stim când vine moartea, căci Dumnezeu nu se uită la exteriorul nostru. Auzi ce spune la Ieremia: Iadul este gol înaintea Mea, cum nu si inimile voastre totdeauna? Pururea citeste si cele mai subtiri gânduri din inima noastră.

Auzi ce spune Apostolul Pavel: Cuvântul lui Dumnezeu este mai ascutit decât toată sabia cea cu două tăisuri si străbate până la despărtirea duhului de a sufletului. Nu până la despărtirea trupului de a sufletului, si aceasta este despărtire mare, si aceasta este unire negrăită, că sufletul este vărsat de Dumnezeu în trupul nostru ca focul prin fier, în toate fibrele corpului nostru, cele mai mici. Toate vasele sangvine si capilare contin suflet.

Dar stiinta lui Dumnezeu nu merge până la despărtirea sufletului de a trupului. Dar până unde? Până la despărtirea duhului de a sufletului. Voi stiti ce înseamnă aceasta? Întreabă pe dumnezeiescul părinte Grigorie Palama: "Acest duh de viată făcător este în chip de raze de lumină în mijlocul inimii". El este chipul si asemănarea lui Dumnezeu în om: minte, cuvânt si duh. Acest duh de viată făcător este un dor gânditor, care stă între minte si între cuvânt si are în sine si pe cuvânt si pe minte, circumscrie exact cum face Duhul Sfânt în sânul Sfintei Treimi. Că Duhul Sfânt are si pe Tatăl si pe Fiul. Asa-i duhul acesta, are si mintea si sufletul nostru. Este chipul si asemănarea - icoana - Preasfintei Treimi. Si stiinta lui Dumnezeu străbate până la despărtirea duhului de a sufletului. O unire negrăită, neînteleasă nici de îngeri. Să nu credem noi că este vreun gând în inima noastră pe care nu-l stie Dumnezeu, sau nu-l vede.

Dacă vom avea această convingere, ne vom feri de tot păcatul. Dumnezeu vede pururea; nu ce gândesc eu acum, ci ceea ce voi gândi până mor; până mă fac o mână de tărână în fundul unui mormânt. Că auzi ce spune: Cele mai înainte gândite ale tale le-au văzut ochii Mei. Nu ce gândesc acum. Până mă voi duce în groapă, Dumnezeu le stie toate.

Si atunci, dacă vom avea această convingere, ne vom feri de tot răul. Auzi ce spune Scriptura: Cu frica lui Dumnezeu, se păzeste tot omul de la rău. Si iarăsi: Fiule, adu-ti aminte de cele mai de pe urmă ale tale, si în veac nu vei gresi. A părăsit strămosul nostru frica mortii si a intrat păcatul cel vechi pe care-l mostenim.

Asa pătim noi, fiii lui Adam. Si aceasta nu o grăiesc numai cu călugării, ci si cu voi, că sunteti suflete aici botezate în numele Sfintei Treimi. Si noi si voi trebuie să avem frica lui Dumnezeu în toată vremea si frica mortii în toată clipa, dacă vrem să mergem pe calea împărătească, cum zice Scriptura: Nu te abate nici la stânga, nici la dreapta.

Cum vom uita frica de Dumnezeu si frica mortii, devenim măturoiul dracilor si batjocura lor. Ne legăm cu lucrurile veacului de aici, ne umplem de grijile cele blestemate si Duhul Sfânt se duce de la noi. Auzi ce spune Marele Vasile: "Însă potop de ape multe, Doamne, către Tine nu se vor apropia". Care-i potopul? Acelasi sfânt zice: "Grijile veacului aces-tuia". Grija! Grija după lucrurile veacului acestuia; mintea, fiind legată cu grijile acestea, nu poate să se apropie de Dumnezeu. Că zice: "Însă potop de ape multe, Doamne, către Tine nu se vor apropia".

Auzi ce spune dumnezeiescul Părinte Isaac Sirul: "Mintea cea tulburată nu va scăpa de uitare si întelepciunea acesteia usa n-o deschide". Si Sfântul Talasie Libianul zice: "Nu poti, cu grija lumii fiind înfăsurat, să mai ai cu tine si frica lui Dumnezeu".

Vezi? Toate acestea ne trag să ne lege cu pământul si cu păcatul si cu moartea. Să fim atenti, că le spun si călugărilor si fratilor la mărturisire: "Măi, du-te unde te trimite la ascultare, dar să nu crezi că acolo esti fără Dumnezeu! Să ai pe Hristos în minte si în inimă, că cine face ascultare în mănăstire fără rugăciunea inimii, argătie face. Cum ai sta la un boier! Nici o plată n-are de la Dumnezeu. Iar cine face ascultare cu dragoste si are pe Hristos în minte, fiu al lui Dumnezeu după dar se face", spune Sfântul Isaac Sirul. Si acestea le zice si pentru noi si pentru voi. Si nouă si vouă ne trebuie frica lui Dumnezeu si frica mortii.

Să revenim oleacă asupra călugăriei. Fratii nostri, monahii Ieronim si Augustin, au luat două nume a doi sfinti mari de la Apus, contemporani cu Sfântul Ioan Gură de Aur. Mari scriitori. Sfântul Augustin, teologul inimii, teologul sentimentelor, si Ieronim, mare scriitor si mare apologet al dreptei credinte, care a trăit în secolele III - IV.

Să dea Dumnezeu să le urmeze si ei viata. Să aibă întotdeauna în mintea lor "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul" si totdeauna să creadă "că poate nici o oră nu mai trăiesc si voi muri". Atunci vor fi cei mai întelepti călugări si cei mai buni si cei mai apărati de toate ispitele diavolilor. Pentru că frica de Dumnezeu si frica mortii, si pe voi credinciosii si pe noi monahii, ne păzeste de tot păcatul.

Asa să ne ajute bunul Dumnezeu la toti să nu uităm frica lui Dumnezeu, să nu uităm frica mortii, si atunci vom merge drept pe cărarea cea dreaptă a mântuirii noastre. Amin.

sursa: sfaturiortodoxe