Mizeria - trupească şi sufletească - a poporului român de astăzi este deprimantă. Umilinţele naţiunii sunt nesfârşite. Cine va pune capăt acestei căderi? Investiţiile halucinante ale Guvernului: casă de cultură cât 10 aeroporturi | Miscarea celor ca noi!

joi, 6 mai 2010

Investiţiile halucinante ale Guvernului: casă de cultură cât 10 aeroporturi

joi, 6 mai 2010
Investiţiile halucinante ale Guvernului: casă de cultură cât 10 aeroporturi
Haos. Pentru modernizarea Casei de Cultură Suceava, Guvernul a alocat 3 milioane lei
Investiţiile halucinante ale Guvernului: casă de cultură cât 10 aeroporturi
Recentele cheltuieli din Fondul de rezervă al Guvernului arată o lipsă îngrijorătoare a criteriilor de acordare a banilor. Singurul criteriu valabil pare să fie însă cel politic. Prin hotărâre de Guvern, adoptată în şedinţa din 28 aprilie, Cabinetul Boc a alocat 39,2 milioane de lei pentru 335 de proiecte de investiţii şi 29 milioane de lei pentru cheltuielile curente şi de capital ale 815 primării şi consilii judeţene. La o privire asupra anexelor Hotărârii de Guvern nr. 417 / 2010 apar însă numeroase ciudăţenii.

De pildă, pare inexplicabil cum pentru modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi s-au dat de şapte ori mai puţini bani decât pentru întreţinerea unei străzi din Cluj-Napoca, oraşul păstorit până în 2008 de premierul Emil Boc, şi de zece ori mai puţini bani decât pentru lucrările de la Casa de Cultură a Municipiului Suceava. Concret, pentru aeroportul din Iaşi s-au alocat 300.000 de lei, pentru str. Fabricii din Cluj-Napoca - 2 milioane de lei, iar pentru Casa de Cultură din Suceava - 3 milioane de lei.

Parte a echipei vicepreşedintelui PDL Gheorghe Flutur, primarul Sucevei, Ion Lungu spune că proiectul este derulat în colaborare cu CJ Suceava, presupune reabilitarea şi extinderea unui fost cinematograf şi va primi de la bugetul local alte 1,7 milioane de lei. Aceasta deşi în oraş mai există o casă de cultură, a sindicatelor. „Suma este una rezonabilă pentru o clădire cu trei etaje, parter, demisol plus mansardă. Suceava stă foarte rău la infrastructura culturală, neputându-ne compara cu alte municipii din jur, nici măcar cu Botoşani, care de altfel stă foarte bine la acest capitol", a declarat pentru România liberă primarul Ion Lungu.

„Acţiunile culturale şi sportive" au devenit proiecte de investiţii

Din anexa hotărârii de Guvern aflăm şi că 500.000 de lei se duc la Consiliul Judeţean Sibiu pentru un proiect numit generic „finanţarea acţiunilor culturale, sportive, sociale şi umanitare ale CJ Sibiu". „Am discutat chiar azi (ieri - n.r.) cu cei doi vicepreşedinţi şi nu ştiau nimic de aceste sume. Probabil au fost alocate în şedinţă de Guvern", s-a mulţumit să spună managerul CJ Sibiu, Iosif Moldovan. Pe lângă banii alocaţi de Guvern, CJ Sibiu a aprobat pentru agenda cultural-sportivă din 2010 încă 1,1 milioane de lei. Neoficial, oportunitatea investiţiei este pusă însă sub semnul întrebării chiar de unii consilieri, care spun că „activităţile cultural-sportive sunt ultima grijă a judeţului Sibiu în aceasta perioadă de criză".

Prea multe detalii despre destinaţia banilor nu se pot afla nici în cazul celor 300.000 de lei direcţionaţi spre Primăria Valu lui Traian din Constanţa, pentru cheltuieli curente şi de capital. Potrivit primarului Florin Mitroi (PDL), banii ar fi doar „pentru a petici nişte goluri", deşi alţii au primit aceeiaşi sumă pentru dispensare şi chiar pentru repararea unui aeroport. A fost „o recunoaştere a nevoilor comunităţii locale, nevoi ignorate de autorităţile judeţene", spune primarul de la Valu lui Traian. El admite că în prezent nu sunt puse în pericol salariile angajaţilor primăriei sau asistenţa socială, spre deosebire de Primăria din Comuna Gârliciu, unde primarul PSD Constantin Cimpoiaşu spune că mai are bani doar pentru o lună de zile pentru plata salariilor angajaţilor.

Bani pentru proiectul de suflet al lui Marian Oprişan

Apoi, frapează diferenţele substanţiale dintre sumele acordate pentru proiecte asemănătoare. De pildă, dacă pentru repararea Căminului cultural din satul Vadul Dobrei (Comuna Bunila, Judeţul Hunedoara, cu primar de la PSD) s-au alocat doar 3.000 de lei, pentru Căminul cultural din satul Draxini (Comuna Băluşeni, Judeţul Botoşani) s-au acordat 400.000 de lei. Tot 3.000 de lei a dat Guvernul şi pentru repararea sediului primăriei din Comuna Topliţa (Judeţul Hunedoara), cu primar tot de la PSD, în timp ce pentru finalizarea sediului primăriei din Comuna Coroieni (Judeţul Maramureş) s-au alocat 400.000 de lei. Cum se explică oare diferenţa de peste o sută de ori? Şi ce reparaţii se pot face cu 3.000 de lei, adică mai puţin de 800 de euro?

Nu în ultimul rând, atrage atenţia alocarea a 570.000 de lei pentru „continuarea lucrărilor de consolidare şi restaurare a imobilului <>", proiectul de suflet al social-democratului Marian Oprişan. În 2008, la finalul unei licitaţii la care s-a prezentat un singur ofertant, Consiliul Judeţean Vrancea condus de Oprişan a alocat 7,94 milioane de lei (fără TVA) pentru acelaşi proiect. La terminarea lucrărilor, în imobil s-ar putea muta consiliul judeţean.

Surprize, surprize pentru primarii UDMR

Guvernul a alocat din Fondul de rezervă bugetară 725.000 de lei pentru două proiecte din Mureş: reamenajarea şi mansardarea Casei de cultură din Miercurea Nirajului (300.000 de lei) şi finalizarea sediului primăriei din Comuna Sânpaul (425.000 de lei). În primul caz, primarul Laszlo Daszkel (UDMR) spune că fondurile necesare proiectului ar fi de 5,2 milioane de lei, din care 3 milioane ar urma să fie alocate de Compania Naţională de Investiţii, iar restul de autorităţile locale. În privinţa celor 300.000 de lei alocaţi acum de Guvern, primarul spune: „Este contribuţia domnului deputat Kerekes Karoly, care s-a zbătut să primim aceşti bani".

În al doilea caz, primarul comunei Sânpaul, Istvan Simon (UDMR), se declară mirat de cei 425.000 de lei alocaţi pentru sediul primăriei. „Este o surpriză deosebit de plăcută. Nici nu ştiţi ce mă bucur. Eu am ştiut că s-a aprobat doar 151.000 de lei. Am cerut 536.000 de lei, adică toţi banii de care mai am nevoie, pentru că noi, cu primăria asta, suntem în construcţii de patru ani", a declarat pentru România liberă Istvan Simon. Potrivit acestuia, până acum s-au investit în imobil aproape 1,7 milioane de lei, bani proveniţi din Fondul de rezervă al Guvernului şi din bugetul localităţii.

La Cluj, se repară drumul distrus de Bechtel

3 milioane de lei au plecat de la Guvern pentru repararea unor drumuri din judeţul Cluj. Este vorba de str. Fabricii (2 milioane de lei) şi de porţiunea de drum judeţean DJ 107 dintre Luna de Sus şi Buru (1 milion de lei). Strada Fabricii uneşte zona industrială (unde se află, printre altele, fabricile de echipamente industriale ale gigantului american Emerson şi fabrica de medicamente Terapia) cu zona Mărăşti şi cu drumul spre aeroportul din Cluj. În privinţa DJ 107, acesta arată ca după război, după ce a fost distrus de camioanele folosite de compania americană Bechtel, constructorul Autostrăzii Transilvania. De altfel, localnicii au blocat de mai multe ori drumul în semn de protest faţă de starea în care a ajuns carosabilul.

TOP 5 PDL

1. 3.000.000 lei

- Primar Ion Lungu

- Lucrări Casa de Cultură din Suceava

2. 2.000.000 lei

- Primar Sorin Apostu

- Întreţinere periodică sistem rutier - covor asfaltic, str. Fabricii, Mun. Cluj-Napoca, Cluj

3. 1.000.000 lei

- Preşedinte CJ Cluj Alin Tişe

- Lucrări de reparaţii a drumului judeţean DJ 107 M - Luna de Sus - Săvădisla - Băişoara - Iara - Surduc - Buru

4. 700.000 lei

- Primar Gavril Ropan

- Finalizare sediul primăriei şi modernizare dispensar, comuna Coroieni, judeţul Maramureş

5. 500.000 lei

- Primar Gheorghe Falcă

- Amenajare Ştrand Termal „Neptun" din Municipiul Arad - proiectare şi construire pasarelă, judeţul Arad

TOP 5 PSD

1. 570.000

- Primar Gabriel Decebal Bacinschi

- Continuarea lucrărilor de consolidare şi restaurare a imobilului „Prefectura judeţului Putna", str. Republicii nr. 78, Mun. Focşani, Vrancea

2. 400.000 lei

- primar Neculai Stratulat

- Cămin cultural în sat Draxini, comuna Băluşeni, Botoşani

3. 400.000 lei

- Primar Nicu Tabacu

- Pietruire drumuri vicinale Comuna Vârvoru de Jos, Dolj

5. 400.000 lei

- primar Adrian Răzmeriţă

- Reabilitare drumuri prin pietruire cu lidonit, Com. Nămoloasa, Galaţi

Top 5 PNL

1. 800.000 lei

- Primar Mircea Suciu

- Lucrări de reparaţii la Căminul cultural şi Dispensarul medical din Răchiţele, Cluj, satul unde s-a născut Emil Boc

2. 570.000 lei

- Primar Ion Crăciun

- Lucrări de reabilitare a staţiunii balneoclimaterice Lacu Sărat, comuna Chişcani, Brăila

3. 400.000 lei

- Marian Pântea

- Asfaltare drum comunal sat Fundăţica - Padina Ursului, comuna Fundata, Braşov

4. 400.000 lei

- primar Marian Ardeiu

- Modernizare drum comunal DC 84A Băzăvani - Ţirioi - Larga, în lungime de 4 km, Com. Samarineşti

5. 300.000 lei

- primar Petru Relu Târzioru

- Amenajarea zonei rezidenţiale a oraşului Săveni, zonele 2 şi 3, Botoşani


Top cheltuieli curente

1. 1.400.000 lei

- Consiliul Judeţean Hunedoara, bugetul propriu al judeţului

- preşedinte Mircea Ioan Moloţ (PNL)

2. 1.000.000 lei

- Voluntari, Ilfov

- primar Florentin Pandele (ex-PSD, actualmente vicepreşedinte UNPR)

3. 625.000 lei

- Baia Mare, Maramureş

- primar interimar Mircea Dolha (PSD)

4. 300.000 lei

- Valu lui Traian, Constanţa

- primar Florin Mitroi (PDL)

5. 300.000 lei

- Conţeşti, Dâmboviţa

- primar Marian Alexandru (PDL)

sursa: romania libera

1 comentarii:

Unknown spunea...

Nu mă miră nimic. Doar suntem în criză şi Guvernul Boc are de unde scoate bani când strigă în gura mare că nu sunt bani la buget.

Trimiteți un comentariu