Mizeria - trupească şi sufletească - a poporului român de astăzi este deprimantă. Umilinţele naţiunii sunt nesfârşite. Cine va pune capăt acestei căderi? Fapte si cuvinte de invatatura ale Parintelui Cleopa | Miscarea celor ca noi!

sâmbătă, 29 mai 2010

Fapte si cuvinte de invatatura ale Parintelui Cleopa

sâmbătă, 29 mai 2010
Fapte si cuvinte de invatatura ale Parintelui Cleopa

1. Părintele Cleopa avea mare evlavie la Maica Domnului, ''Împărăteasa Heruvimilor si a Serafimilor si Stăpâna noastră…''. De aceea nu era zi în care să-i fi rămas necitit Acatistul Bunei Vestiri si câteva canoane din Bogorodicină.

2. Spunea Părintele Cleopa: ''Stiti voi cine-i Maica Domnului? Ea este Împărăteasa Heruvimilor, Împărăteasa a toată făptura, cămara întrupării lui Dumnezeu-Cuvântul, usa luminii, că lumina cea neapropiată gânditoare prin ea a venit în lume. Ea este usa vietii, că Viata Hristos prin ea a intrat în lume. Ea este poarta cea încuiată prin care n-a trecut nimeni decât Domnul, cum spune Proorocul Iezechiel''.

3. Mai spunea: ''Maica Domnului este scară către cer, pod către cer; porumbita care a încetat potopul păcatelor, precum porumbita lui Noe a adeverit încetarea potopului. Este cădelnită dumnezeiască, căci a primit focul dumnezeirii si Biserică a Preasfântului Duh. Maica Domnului este Mireasa Tatălui, Maica Cuvântului si Biserica Duhului Sfânt''.

4. Spunea iarăsi: ''Când vezi icoana Maicii Domnului cu Pruncul Hristos în brate, tu stii ce vezi acolo? Cerul si pământul! Cerul este Hristos, Cel mai presus de ceruri; Ziditorul cerului si al pământului. Iar Maica Domnului reprezintă pământul, adică toate popoarele de pe fata pământului, că ea este din neamul nostru. Este din semintie împărătească si arhierească''.

5. Zicea bătrânul: ''Bratele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decât umerii heruvimilor si ale preafericitelor tronuri. Deci pe cine tine Fecioara Maria în brate? Voi stiti pe cine tine? Pe Cel ce a făcut cerul si pământul si toate cele văzute si nevăzute''.

6. Iarăsi spunea: ''Stiti voi cine este Maica Domnului si câtă cinste, câtă putere si câtă milă are? Este mama noastră, că are milă si de săraci si de văduve si de crestini. Pururea se roagă Mântuitorului Hristos pentru noi toti''.

7. Aproape în fiecare predică Părintele Cleopa îi întreba pe crestini: ''Aveti voi icoana Maicii Domnului în casă?'', ''Dar căndelută la icoana Maicii Domnului aveti?'' Si îi sfătuia: ''Să luati ocrotitoare si ajutătoare pe Maica Domnului, Mama noastră din cer si de pe pământ! Împărăteasa cerului si a pământului!
Dacă o veti lua pe ea ocrotitoare, citindu-i dimineata un acatist cu căndeluta aprinsă si seara un paraclis, veti avea ajutor si în timpul vietii si în clipa mortii si în ziua Judecătii... Stiti voi cât poate Maica Domnului înaintea Tronului Preasfintei Treimi? Dacă nu era ea, cred că lumea aceasta se pierdea cu mult mai devreme!''

8. Celor care dădeau slujbe la biserică, le zicea: ''Aici am pus slujbe mari, dar dacă omul acasă nu face nimic, se împlineste ceea ce zice în Sfânta Scriptură: Când unul se roagă si celălalt nu se roagă, unul zideste si celălalt strică! Atât vă dau: după rugăciunile de dimineată să cititi Acatistul Bunei Vestiri cu căndeluta aprinsă. O să vedeti că Maica Domnului este grabnic ajutătoare!''

9. Spunea ucenicul său: ''Când am venit la Părintele Cleopa, i-am spus că vreau să rămân la mănăstire. Atunci sfintia sa mi-a zis: ''Dacă esti hotărât să rabzi trei bătăi pe zi si o dată mâncare la trei zile, atunci rămâi în mănăstire!'' Aceste cuvinte m-au întărit si m-au făcut mai hotărât. Am înteles că trebuie să pun mai multă vointă si Dumnezeu îmi va ajuta''.

10. De multe ori Părintele Cleopa zicea: ''Ce suntem noi? O mână de pământ în fundul unui mormânt! Din pământ bun am fost făcuti, dar l-am spurcat si mergem în pământ si spurcăm pământul! Ce suntem noi? Întinăciune si mâncarea viermilor''.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu