Mizeria - trupească şi sufletească - a poporului român de astăzi este deprimantă. Umilinţele naţiunii sunt nesfârşite. Cine va pune capăt acestei căderi? Ecumenismul – EREZIA ereziilor | Miscarea celor ca noi!

marți, 25 mai 2010

Ecumenismul – EREZIA ereziilor

marți, 25 mai 2010
Ecumenismul – EREZIA ereziilor

„Ecumenismul este numele de obşte pentru creştinismele mincinoase, pentru bisericile mincinoase ale Europei apusene. În el, se află cu inima lor toate umanismele europene, cu papismul în frunte; iar toate aceste creştinisme mincinoase, toate aceste biserici mincinoase nu sunt nimic altceva decât erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de atot-erezie (pan-erezie). De ce? Fiindcă de-a lungul istoriei, feluritele erezii tăgăduiau sau sluţeau anumite însuşiri ale Dumnezeu-Omului Domnului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este legiune".
Ecumenismul – EREZIA ereziilor
„Dialogul" contemporan „al dragostei", care se înfăptuieşte în chipul unui sentimentalism găunos, este în realitate refuzul, - pornit din puţinătatea de credinţă - sfinţirii Duhului şi credinţei adevărului (II Tes. 2, 13), adică refuzul singurei iubiri de adevăr (II Tes. 2, 10) mântuitoare. Esenţa dragostei este adevărul şi dragostea viază umblând doar în adevăr. Adevărul este inima fiecărei fapte bune Dumnezeu-omeneşti, deci şi a dragostei: şi fiecare dintre acestea arată şi binevesteşte pe Dumnezeu-Omul Domnul Hristos, Care singur este întruparea şi întruchiparea adevărului dumnezeiesc, adică a-tot-adevărului.

Să nu ne amăgim. Există un dialog al minciunii, atunci când cei care dialoghează se înşeală, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, unii pe alţii. Un astfel de dialog e propriu tatălui minciunii, diavolul, căci mincinos este şi părintele minciunii (Ioan 8, 44).

Propriu este şi pentru toti împreună-lucrătorii lui cei de bună voie sau fără de voie, atunci când ei voiesc să făptuiască binele lor cu ajutorul răului, să ajungă la adevărul lor cu ajutorul minciunii.

Nu există „dialog al dragostei" fără dialogul adevărului. Altminteri, un astfel de dialog e nefiresc şi mincinos. De aceea şi porunca purtătorului de Hristos Apostol cere: Dragostea să fie nefăţarnică (Rom. 12, 9).

Dezbinarea şi despărţirea umanistă eretică între dragoste şi adevăr este ea însăşi o dovadă a lipsei credinţei Dumnezeu-omeneşti şi a pierderii cumpenei şi gândirii sănătoase duhovniceşti, Dumnezeu-omeneşti.

În orice caz, aceasta nu a fost niciodată şi nu este calea Sfinţilor Părinţi.

Ortodocşii, cu totul înrădăcinaţi şi întemeiaţi împreună cu toţi sfinţii în adevăr şi dragoste, au vestit şi vestesc, din vremurile Apostolilor până astăzi, această dragoste mântuitoare Dumnezeu-omenească faţă de lume şi faţă de toate zidirile lui Dumnezeu. Minimalismul moral şi pacifismul găunos al ecumenismului contemporan nu fac decât un singur lucru: vădesc uscatele lor rădăcini umaniste, filosofia lor bolnavă şi etica lor neputincioasă, cea dupa predania oamenilor (Coloseni 2, 8).

Şi mai mult, vădesc criza credinţei lor în adevăr şi nesimţirea lor faţă de istoria Bisericii, faţă de comunitatea ei apostolică şi sobornicească, Dumnezeu-omenească, în adevar şi în dar. Iar cugetarea îndumnezeită şi gândirea sănătoasă apostolică şi patristică binevesteşte prin gura Sf. Maxim Mărturisitorul adevărul credinţei Dumnezeu-omeneşti: „Credinţa e temelia nădejdii şi a dragostei... Căci credinţa face neîndoielnic însuşi adevărul".

Nu există nici o îndoială că măsura părintească, moştenită de la Apostoli, a dragostei faţă de oameni şi a legăturilor cu ereticii are în întregime un caracter Dumnezeu-omenesc.

Lucrul acesta îl arata de Dumnezeu insuflatele cuvinte ale aceluiaşi sfânt: „Eu nu doresc ca ereticii să pătimească, nici nu mă bucur de răul lor - ferească Dumnezeu! - ci mai degrabă mă bucur şi împreună mă veselesc de întoarcerea lor; căci ce e mai plăcut celor credincioşi, decât să vadă adunaţi împreună pe copiii cei rătăciţi ai lui Dumnezeu? Nu scriu nici îndemnându-vă să puneţi asprimea înaintea iubirii de oameni - nu aş putea să fiu atât de sălbatic - ci rugându-vă să faceţi şi să lucraţi cele bune pentru toţi oamenii cu luare aminte, şi cu cercare multă, şi facându-vă tuturor toate după cum are nevoie fiecare din voi. Numai un lucru îl voiesc de la voi: Vă rog să fiţi aşpri şi neînduraţi faţă de orice ar putea să ajute la dăinuirea credinţei lor nebuneşti, căci socotesc ură faţă de oameni şi despărţire de dumnezeiasca dragoste ajutorul dat rătăcirii ereticeşti spre mai mare pierzanie a celor ce se ţin de această rătăcire".

Năzuinţa unităţii Bisericii, mult dorită de toată creştinătatea, nu poate fi decât binevenită şi binecuvântată de Dumnezeu.

Dar pentru ca această unitate a creştinilor, într-una sfânta, sobornicească şi apostolească Biserică, să corespundă unui scop sfânt şi să se înfaptuiască după voia lui Dumnezeu, ar trebui ca acele Biserici înstrăinate şi acele comunităţi creştine eterodoxe, care ar voi sincer să ajungă la această realizare, să adere la dreapta credinţă cu o întreagă participare şi cu o deplină recunoaştere a Adevărului. Biserica Ortodoxă are menirea sacră, cu vreme şi fără vreme, să facă să fie cunoscut Adevărul dreptei credinţe. Dar de dragul unirii Bisericilor nu trebuie ca Biserica Ortodoxă să ajungă la compromisuri ce i-ar aduce vătămare de credinţă.

În această viziune, Biserica-mamă înţelege să primească pe toţi fraţii creştini care s-au îndepărtat de Biserica Ortodoxă, ca şi pe toţi necreştinii care ar voi să se mântuiască şi să primească dreapta credinţă.

Din pacate, mişcarea ecumenistă este contrară acestei viziuni de revenire la dreapta credinţă mărturisită de cele şapte sinoade ecumenice. Ea doreşte o unitate adogmatică, o unitate într-un crez nou potrivit pentru o nouă ordine mondială, o religie tolerantă, care să ajute la instituirea adorării lui Lucifer, ca religie a noii ere.

Ecumenismul face parte din planul pentru o noua ordine mondială. Ecumenismul este dictat de interesele politice pentru crearea unui guvern mondial.

Ieromonah
Agapit POPOVICI


notă: „Iluminaţii" (francmasoni) au pus la cale, cu mai bine de un secol în urmă, crearea unui stat unic planetar care va fi o veritabilă dictatură de tip fascist. Iată ce se ascunde de fapt în spatele sintagmei „Noua Ordine Mondială". Acest stat unic va avea o monedă virtuală unică, un unic guvern mondial şi o religie unică. Ecumenismul este pasul decisiv către atingerea acestui ultim obiectiv. Prin ecumenism, maeştrii francmasoni speră să obţină „monopolul" asupra religiei, denaturând-o pentru a distruge spiritualitatea autentică. Ecumenismul va face să se realizeze un fel de amestecătură ciudată între religiile cunoscute la ora actuală pe pământ, iar prin denaturarea acestora se va ajunge, de fapt, la satanism.

Consiliul Mondial al Bisericilor a fost înfiinţat în anul 1948. În prezent „bisericile "membre ale CMB sunt în număr de 349 şi provin din mai mult de 110 de ţări de pe toate continentele. Printre acestea se află
aproape toate Bisericile Ortodoxe din întreaga lume;
numeroase "biserici" care s-au format pornind de la Reforma protestantă din secolul al XVI-lea (anglicană, baptistă, luterană, metodistă şi reformată);
un mare număr de „biserici" unite şi independente.

"Biserica" Romano-Catolică nu este membră CMB, dar colaborează cu acesta mai bine de trei decenii. Biserica Ortodoxă Rusă şi cea Română sunt membre al CMB din anul 1961.

sursa: toaca

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu