Mizeria - trupească şi sufletească - a poporului român de astăzi este deprimantă. Umilinţele naţiunii sunt nesfârşite. Cine va pune capăt acestei căderi? Cei răi nu pot fi fericiţi | Miscarea celor ca noi!

marți, 25 mai 2010

Cei răi nu pot fi fericiţi

marți, 25 mai 2010
Cei răi nu pot fi fericiţi

Scrisoare adresată de Alexandru Vlahuţă fiicei sale Margareta când aceasta a împlinit şaptesprezece ani...

Cei răi nu pot fi fericiţiSă trăieşti, Mimilică dragă, şi să fii bună, - să fii bună pentru ca să poţi fi fericită. Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că, mai întâi cei răi nu pot fi iubiţi, şi-al doilea... al doilea... de! Norocul şi celelalte „pere mălăieţe" care se aseamănă cu el vin de-afară, de la oameni, de la împrejurări, asupra cărora n-ai nici o stăpânire şi nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire în tine răsare şi-n tine-nfloreşte şi leagă rod, când ţi-ai pregătit sufletul pentru ea. Şi pregătirea este o operă de fiecare clipă, - când pierzi răbdarea, împrăştii tot ce-ai înşirat şi iar trebuie s-o iei de la început. De aceea şi vezi aşa de puţini oameni fericiţi... Atâţi câţi merită...

A, dacă nu ne-am iubi pe noi aşa fără măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastră şi dacă ne-am dojeni de câte ori am minţit sau ne-am surprins asupra unei răutăţi ori asupra unei fapte urâte, dacă, în sfârşit ne-am examina mai des şi mai ales cu nepărtinire (lesne-i de zis), am ajunge să răzuim din partea aceea de prostie fudulă, de răutate şi necinstire murdară, din care se îngraşă dobitocul ce se lăfăieşte în nobila noastră făptură. Se ştie că durerea e un bun sfătuitor. Cine-i mai deschis la minte trage învăţătură şi din durerile altora.

Eu am mare încredere în voinţa ta. Rămâne să ştii doar ce să vrei. Şi văd c-ai început să ştii asta. Doamne, ce bine-mi pare c-ai început să observi, să-ţi faci singură mustrări şi să-ţi cauţi singură drumul cel adevărat!

Aşa, dragă, ceartă-te de câte ori te simţi egoistă, de câte ori te muşcă de inimă şarpele răutăţii, al invidiei sau al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg cu cei răi. Fă-te mică, fă-te neînsemnată de câte ori deşertăciunea te îndeamnă să strigi: „Uitaţi-vă la mine!". Dar mai ales aş vrea să scriu de-a dreptul în sufletul tău acestea: Să nu faci nici o faptă, a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşeşti. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici mulţumire mai deplină, ca o conştiinţă curată.

Păstrează scrisoarea aceasta. Când vei fi de 50 de ani ai s-o înţelegi mai bine. Să dea Dumnezeu s-o citeşti şi atunci cu sufletul senin de azi.

Te îmbrăţişează cu drag,

Alexandru Vlahuţă

sursa: toaca

1 comentarii:

crinutza spunea...

Sigur ca stiu ce este constiinta, “este ceva micut si cu trei colturi care sta linistit cat timp fac ceea ce este bine, dar incepe sa se rostogoleasca producandu-mi o mare durere de indata ce fac raul. Daca staruiesc in facerea raului, colturile incep sa se toceasca si nu ma mai doare asa de tare.”

Trimiteți un comentariu