Mizeria - trupească şi sufletească - a poporului român de astăzi este deprimantă. Umilinţele naţiunii sunt nesfârşite. Cine va pune capăt acestei căderi? Aleşii, cazaţi la preţuri nesimţite:1,5 milioane de euro cheltuite pe cazare | Miscarea celor ca noi!

miercuri, 26 mai 2010

Aleşii, cazaţi la preţuri nesimţite:1,5 milioane de euro cheltuite pe cazare

miercuri, 26 mai 2010
Aleşii, cazaţi la preţuri nesimţite:1,5 milioane de euro cheltuite pe cazare

Grupurile parlamentare din Camera Deputaţilor nu au depus la Biroul Permanent propunerile pentru reducerile cheltuielilor. Senatul a anunţat, ieri, atribuirea a două noi contracte hotelurilor agreate pentru cazarea aleşilor. Suma „investită“ prin negociere directă este de 1,5 milioane de euro.
Aleşii, cazaţi la preţuri nesimţite:1,5 milioane de euro cheltuite pe cazare
Senatorii şi deputaţii vor locui în continuare la hoteluri de lux din Capitală. Contractele pentru cazarea senatorilor au fost atribuite chiar ieri, de către Secretariatul General al Senatului, condus de Ion Moraru (PSD). Atribuirile au fost făcute prin negociere directă şi nu prin licitaţie. Criteriul de atribuire a fost preţul cel mai scăzut.

Contractele au fost încheiate cu SC Bucureşti Turism SA pentru suma de 4.606.156 de lei (1,1 milioane de euro) şi Societatea companiilor hoteliere Grand SRL, pentru suma de 1.480.550 de lei (370.000 de euro). În total, cazarea senatorilor pe zece luni în hoteluri de cinci stele va costa statul peste 6 milioane de lei, adică 1,5 milioane de euro.

Pentru că sunt mai mulţi decât senatorii, deputaţii au alocate sume mult mai mari la cazare. Pentru cazarea a 171 de deputaţi, care au ales să locuiască, pe perioada mandatului în hoteluri de lux de la bugetul sărăcit de criză se cheltuiesc, anual, peste16 milioane de lei, adică aproximativ 4 milioane de euro.

Suma lunară prevăzută în bugetul Camerei Deputaţilor pentru cazarea la hotel a unui singur deputat este, în medie, de 8.100 de lei pe lună, echivalentul a 2.000 de euro. Mult mai puţin se cheltuie pentru deputaţii care au închiriat pe cont propriu o locuinţă. Cei 66 de deputaţi care au optat pentru cazarea în locuinţe închiriate primesc puţin peste 3.000 de lei lunar (720 de euro).

Excepţie fac doar doi deputaţi, unul PSD - Mircea Duşa şi altul PDL - Dumitru Georgică, cărora li se decontează lunar pentru chirie câte 4.800 de lei, respectiv 4.500 de lei. În total, pentru cazarea celor 239 de deputaţi care au solicitat decontarea cazării, statul cheltuieşte 4,8 milioane de euro anual.

Aleşii nu vor în ruptul capului „să coboare ştacheta" pentru a aduce economii la bugetul Parlamentului. Dacă cei 171 de deputaţi ar accepta să se mute cu chirie, s-ar economisi peste 10 milioane de lei anual, adică 2,4 milioane de euro. Motivul pentru care sunt preferate hotelurile de lux este destul de simplu.

În aceste locaţii, aleşii au parte de o atenţie specială: room service, săli de gimnastică, piscine, jacuzzi, spa cu masaj şi aromaterapie sau servicii valet pentru parcarea maşinilor. Oricum, suma de 3.038 de lei (720 de euro) prevăzută de Camera Deputaţilor pentru cazarea pe cont propriu este mai mult decât generoasă. Astfel, conform anunţurilor imobiliare, în ansamblurile rezidenţiale noi, chiria lunară a unui apartament cu două camere variază între 470 de euro (zona Băneasa) şi 500 de euro, în Ghencea, Titan, Dristor sau Colentina.

150.000 lei, costul lunar al parlamentarilor vrânceni

„Cheltuielile sunt conform legii"


Şefii Camerei Deputaţilor au făcut apel la conştiinţa aleşilor pentru a face economii la buget. Potrivit unui Memorandum intern al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, din 20 mai 2010, grupurile parlamentare sunt aşteptate să depună propuneri de diminuare a cheltuielilor de buget. Deşi a trecut aproape o săptămână de la semnarea Memorandumului, deputaţii nu s-au înghesuit cu propuneri de economisire a banului public. „Eu nu pot obliga pe nimeni să stea la hotel sau cu chirie. Există o legislaţie care reglementează acest lucru", a declarat Barbu.

În ceea ce priveşte ocolirea licitaţiei publice la atribuirea contractelor de cazare, secretarul general al Camerei Deputaţilor se prevalează tot de lege. „Negocierea contractelor s-a făcut în conformitate cu Ordonanţa 34, din 2006. Oricum, tarifele de cazare pentru parlamentari sunt mult mai mici decât cele practicate de obicei de hotelieri", a mai spus Gheorghe Barbu.

Huzur: statul aruncă cu bani în aleşii noştri

Silviu Prigoană (PDL) renunţă la Logan


Parlamentarii Puterii sunt hotărâţi să fie exemple colegilor în ceea ce priveşte economisirea banului public. Deputatul PDL Silviu Prigoană repune pe tapet o propunere mai veche, materializată într-un proiect de lege.

„Am propus mutarea parlamentarilor din Casa Poporului şi concesionarea clădirii la cei care ştiu să facă bani. Asta ar aduce garantat un venit minim anual de 200 de milioane de euro", a declarat Prigoană. Nu este însă singura idee a deputatului. „Mâine vreau să aduc la Parlament tot ce am primit de la Cameră, adică maşina Logan, care are o valoare de inventar de 50.000 de lei, calculatorul şi telefonul de serviciu", a mai spus Silviu Prigoană.

Absurd. Chirie de senator: 100.000 de lei anual

Lakatos Peter (UDMR) acuză „populismul ieftin"


Un alt parlamentar al Puterii, deputatul UDMR Lakatos Peter, a calificat Memorandumul Intern pentru propunerile de diminuare a cheltuielilor din bugetul Camerei Deputaţilor drept „populism ieftin, care dăunează grav mersului economiei". Potrivit acestuia, eforturile financiare ale statului pentru deputaţi nu ar fi foarte mari.

„Eu stau în aceeaşi cameră de la Hotel Bucureşti de şase ani, pentru că acolo am fost repartizat. Eu am propus construirea unui hotel în parcul Izvor, iar investiţia s-ar fi amortizat repede. Nu mă mut de la hotel pentru a mă caza pe cont propriu, pentru că în orice ţară civilizată Parlamentul asigură cazarea", a mai declarat Lakatos Peter.

Nicolae Bănicioiu (PSD) cere licitaţii publice

Deputatul PSD Nicolae Bănicioiu, chestor al Camerei Deputaţilor, a declarat că discuţia privind reducerea cheltuielilor la nivelul grupurilor parlamentare, aflată pe agenda şedinţei Biroului Permanent de ieri, nu a putut avea loc deoarece preşedinta Camerei, Roberta Anastase, nu s-a prezentat la şedinţă.

„Noi am stabilit la Biroul de miercurea trecută să discutăm azi despre problema reducerilor, dar şedinţa nu s-a mai ţinut", a spus Bănicioiu. Reprezentanţii PSD au acuzat-o pe Anastase că a absentat de la şedinţă deoarece s-a dus „la ordin la preşedintele României" ....(Citeste mai departe)

sursa: adevarul

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu